ICCJ. Decizia nr. 7023/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.7023/2005
Dosar nr. 6124/2005
Şedinţa publică din 13 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 90/ P din 18 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 1777/P/2005, inculpatul D.I. a fost condamnat, la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 357 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 597 din 6 decembrie 2001 a Judecătoriei Târgu Neamţ pentru art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), rest de pedeapsă ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat 14 ani închisoare.
Inculpatul S.C. a fost condamnat, la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., şi art. 21 lit. a) C. pen.
Li s-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata arătată în art. 71 C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., iar în conformitate cu prevederile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestării preventive din data de 10 noiembrie 2004, la zi.
S-a luat act că P.C.I., cumpărător de bună-credinţă, nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. d) s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 350.000 lei fiecare.
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar, să plătească suma de 6.000.000 lei părţii civile I.G. şi suma de 500.000 lei părţii civile L.N.
Au fost obligaţi inculpaţii să plătească părţii civile L.N. câte 110.5000 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului câte 6.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, în care s-au inclus şi onorariile de avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 8 octombrie 2004, inculpatul D.I. a plecat de la domiciliul său din comuna Pipirig, judeţul Neamţ, cu intenţia de a-şi vizita, a declarat el, un nepot aflat în detenţie în Penitenciarul Bacău.
În gara din Paşcani i-a cunoscut pe inculpaţii S.C., pe partea vătămată I.G. şi o tânără a cărei identitate a rămas necunoscută.
La controlul efectuat de conductor, în tren, s-a constatat că inculpaţii şi tânăra respectivă nu aveau bilete de călătorie, astfel că au fost coborâţi în SC R. Secuieni, judeţul Neamţ.
Intuind o posibilă relaţie intimă cu tânăra respectivă, partea vătămată a coborât şi el, însoţindu-i pe inculpaţi şi persoana de sex feminin.
Toţi patru au ajuns în Popasul turistic M., situat în zona haltei, unde au consumat băuturi alcoolice.
După circa o jumătate de oră au părăsit localul, deplasându-se pe şosea cu intenţia de a găsi maşini de ocazie.
În timp ce se deplasa pe şosea, partea vătămată a fost lovită din spate de unul dintre inculpaţi, iar apoi, ambii au dezbrăcat-o de geaca îmblănită şi au deposedat-o de telefonul mobil NOKIA, ceasul de la mână şi suma de 5 milioane lei, iar actele de identitate i le-au aruncat.
Inculpaţii s-au deplasat pe jos până în municipiul Roman, iar de aici cu trenul până la Paşcani, unde au vândut geaca de piele martorului L.N. cu suma de 500.000 lei şi telefonul mobil lui P.C. cu 700.000 lei.
După ce şi-au împărţit în mod legal banii obţinuţi din vânzarea bunurilor sustrase de la partea vătămată, au revenit tot cu trenul în municipiul Roman, intrând în barul din apropierea Postului de poliţie T.F. În acest loc au fost recunoscuţi de martorul S.M., cel care lucrase în noaptea respectivă la Popasul M. şi care ştia că partea vătămată fusese jefuită de cei doi inculpaţi. Acesta a anunţat lucrătorii de poliţie de la T.F., care i-au depistat pe inculpaţi şi i-au dus la postul de poliţie.
Ceasul, marca MADE SET, aparţinând părţii vătămate a fost găsit la mâna inculpatului D.I.
În timpul cercetărilor au fost găsite geaca îmblănită la martorul L.N. şi telefonul mobil NOKIA la martorul P.C.
Părţii vătămate i-a mai fost restituită suma de 347.000 lei găsită asupra inculpaţilor.
I.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 6 milioane ROL, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerecuperate, precum şi diferenţa dintre suma de bani sustrasă şi cea recuperată.
Inculpaţii au adoptat poziţii procesuale diferite.
Astfel, inculpatul S.C., la urmărirea penală a declarat că inculpatul D.I. a lovit partea vătămată, că acesta a deposedat-o de bunuri şi că împreună au valorificat aceste bunuri.
În instanţă, a susţinut că, deplasându-se pe şosea, partea vătămată a căzut, iar inculpatul D.I. i-a luat bunurile, nefiind găsită nici o sumă de bani.
Inculpatul D.I. a negat constant săvârşirea faptei.
El susţine că, în seara zilei de 8 noiembrie 2004, când s-a comis fapta se afla la domiciliul său din satul Stânca şi că a doua zi dimineaţa a plecat cu trenul în oraşul Paşcani, în gară întâlnindu-se întâmplător cu inculpatul S.C., iar ceasul părţii vătămate găsit asupra sa l-a cumpărat cu o lună înainte din Paşcani.
În declaraţia dată la instanţa de fond, a susţinut că s-a întâlnit cu coinculpatul S.C., care l-a rugat să-l ajute să vândă mai multe bunuri. După ce au vândut geaca şi telefonul mobil, el a păstrat ceasul găsit asupra sa ulterior de organele de poliţie.
Inculpatul a negat că în noaptea precedentă ar fi fost la Popasul M., că a cunoscut-o pe partea vătămată şi că ar fi jefuit-o pe aceasta împreună cu inculpatul S.C.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond a fost probată prin: procesul-verbal de sesizare; procesul-verbal de cercetare a locului faptei; procesul-verbal de identificare a inculpaţilor în barul din zona Portului T.F. Roman; dovezi de ridicare a bunurilor sustrase; procese-verbale de recunoaştere după fotografii; proces-verbal de reconstituire; declaraţiile martorilor S.M., S.C., I.I.A., L.N., P.C.I., G.I. şi declaraţii de inculpaţi.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri ambii inculpaţi, care au criticat hotărârea pe fond ca fiind nelegală şi netemeinică.
Inculpatul D.I. a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, susţinând că în timpul când s-a săvârşit fapta se afla la domiciliul său.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, cu diminuarea corespunzătoare a cuantumului pedepsei aplicate.
Inculpatul S.C. a solicitat la rândul său, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat, deoarece nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate şi reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 311 din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.C. împotriva sentinţei penale nr. 90/ P din 18 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 1777/P/2004.
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul D.I. împotriva sentinţei penale nr. 90/ P din 18 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Neamţ, numai cu privire la cuantumul pedepsei ce i s-a aplicat pentru infracţiunea ce i s-a reţinut în sarcină.
A desfiinţat sentinţa sub aspectul arătat şi reţinând cauza spre rejudecare şi în fond a descontopit pedeapsa totală aplicată inculpatului D.I. de 14 ani închisoare, în pedepsele de:
14 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.;
- 357 zile rămase de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penala nr. 597 din 6 decembrie 2001 a Judecătoriei Târgu Neamţ, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 368 din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bacău şi pentru care s-a dispus revocarea liberării condiţionate, conforma art. 61 alin. (1) C. pen.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului D.I., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., de la 14 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Potrivit art. 61 alin. (1) C. proc. pen., a contopit pedeapsa de 10 ani închisoare cu restul de pedeapsă de 357 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 597 din 6 decembrie 2001 a Judecătoriei Târgu Neamţ, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 368 din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bacău, în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute 10 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A menţinut starea de arest a inculpaţilor-apelanţi.
A dedus în continuare, detenţia pentru ambii inculpaţi de la 18 mai 2005, la zi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.I., pe care în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Ca motiv principal, cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicită casarea ambelor hotărâri şi trimiterea dosarului spre rejudecare la instanţa de fond, invocând alibiul conform căruia în seara când pretinde că a avut loc fapta, el se afla la domiciliul său, solicitând audierea unor martori care ar confirma că o parte din ziua precedentă a petrecut-o în prezenţa acestora.
În subsidiar, solicită în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., redozarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia.
Curtea, examinând motivele de recurs dar şi din oficiu, constată că nu sunt temeiuri de casare, astfel că recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Vinovăţia inculpatului rezultă fără dubiu din ansamblul probator administrat în cauză:
- declaraţiile părţii vătămate I.G. care îl indică şi îl recunoaşte pe inculpatul D.I.;
- declaraţia martorului S.M., care, în noaptea de 8 noiembrie 2004, a lucrat ca agent de pază la Popasul M. şi care l-a văzut pe inculpatul D.I. intrând împreună cu partea vătămată, coinculpatul S.C. şi tânăra rămasă neidentificată şi ieşind după scurt timp în aceeaşi formaţie;
- declaraţia martorei S.C. care a lucrat în noaptea respectivă ca ospătar şi care i-a servit la masă pe inculpat şi însoţitorii acestuia;
- declaraţia martorului I.I.A. care i-a văzut pe inculpat şi pe partea vătămată în Popasul M., consumând băuturi alcoolice;
- declaraţiile martorilor cumpărători P.C.I. şi L.N., cei care au achiziţionat telefonul mobil şi geaca de care a fost deposedată partea vătămată.
La acestea se adaugă procesele-verbale de prezentare pentru recunoaştere, declaraţiile coinculpatului S.C. date în faza de urmărire penală, proces-verbal de reconstituire.
Susţinerea inculpatului D.I. că la momentul săvârşirii faptei el se afla la domiciliul său nu este confirmată nici de martorii pe care acesta i-a propus şi care nu au putut preciza dacă la data respectivă s-au întâlnit cu inculpatul.
Prezenţa sa în acel loc la momentul faptei este probată cu certitudine prin depoziţiile martorilor oculari, ale părţii vătămate şi, parţial ale coinculpatului.
Alibiul construit de inculpatul D.I. este astfel contrazis cu certitudine de probele administrate în cauză.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi primit.
Inculpatului i-a fost redusă pedeapsa în apel de la 14 la 10 ani închisoare.
Reducerea în recurs nu se impune, în condiţiile în care a comis fapta cu violenţă, noaptea, asupra unei persoane care le acordase încrederea.
La acestea se mai adaugă statutul de recidivist care are în antecedente infracţiuni de furt şi tâlhărie, precum şi poziţia procesuală obstrucţionistă, nesinceră adoptată de inculpat.
Pedeapsa aplicată corespunde scopului coercitiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 311 din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 noiembrie 2004, la 13 decembrie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7021/2005. Penal. Art. 182 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7025/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
