ICCJ. Decizia nr. 7025/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7025/2005
Dosar nr. 6786/2005
Şedinţa publică din 13 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 4 aprilie 2005, Tribunalul pentru minori şi familie a condamnat pe inculpatul N.V., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare, reţinând propria sa contribuţie în deposedarea părţii vătămate F.D. de bunurile neconsumptibile avute asupra sa, mai precis în derularea succesivă a celor două acţiuni, furtul şi violenţa exercitate cu puţin înainte şi în timpul operării acestuia.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea condiţionată a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului N.V. prin sentinţa penală nr. 198/2002 a Tribunalului Braşov, rămasă definitivă prin neapelare şi în consecinţă s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu s-a contopit cu pedeapsa stabilită mai sus, în final inculpatul N.V. urmând să execute pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii din 15 iunie 2004 şi a arestării preventive începând cu 16 iunie 2004, la zi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul C.A. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii din 15 iunie 2004 şi al arestării preventive din 16 iunie 2004 la 4 octombrie 2004.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen., art. 99 şi urm. C. pen., inculpatul minor C.I. a fost condamnat, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
S-a constatat că inculpatul minor a fost reţinut în data de 15 iunie 2004 şi arestat preventiv în perioada 16 iunie 2004 – 3 septembrie 2004.
În baza art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului C.I. pe durata termenului de încercare compus din durata pedepsei închisorii: 2 ani şi 6 luni, la care s-a adăugat un interval de timp de un an, în total 3 ani şi 6 luni.
În baza art. 1101 C. pen., pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul C.I. trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute la art. 863 lit. a), b), c) şi d) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului C.I. asupra dispoziţiilor art. 83, 864, 1101 alin. (2) C. pen.
S-a pus în vedere S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Braşov, prevederile art. 103 alin. (2) C. pen.
S-a constatat că, partea vătămată F.D., nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul N.V. a fost obligat la plata sumei de 4.800.000 lei către stat, cheltuieli judiciare, iar inculpaţii C.A. şi C.I. la plata sumei de 4.000.000 lei fiecare către stat, cu acelaşi titlu.
La pronunţarea acestei soluţii a avut în vedere conduita inculpaţilor care, într-un loc accesibil publicului în acel interval de timp, profitând de ambianţa generală creată de timpul nopţii, s-au reunit la locul faptei, respectiv în incinta unul local din municipiul Braşov, unde prin consens, în scopul obţinerii aceleiaşi finalităţi (însuşirea ilicită a unor bunuri), pe fondul consumului de alcool au deposedat-o prin folosirea violenţei pe partea vătămată de un lanţ de aur şi un telefon mobil.
Apropiindu-se de aceasta, inculpaţii au imobilizat-o, punând-o în neputinţă de a se apăra, provocându-i leziuni corporale a căror vindecare posttraumatică a necesitat un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Prin urmare, inculpaţii şi-au desfăşurat în mod concordant activităţile, fiind coautori la infracţiunea de tâlhărie, respectiv deposedarea prin violenţă a părţii vătămate, acţionând datorită acestei pluralităţi ocazionale cu mai multă îndrăzneală şi siguranţă.
Aducerea părţii vătămate în împrejurarea de a nu putea folosi posibilitatea de apărare din cauza activităţii inculpaţilor de imobilizare, constrângerea anterioară şi concomitentă acţiunii de luare, rezultatul produs, inexistenţa unei cauze exoneratoare de răspundere penală, vârsta inculpaţilor (un participant fiind minor) antrenează în opinia primei instanţe incidenţa dispoziţiilor legale sus-menţionate.
Dacă la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită de inculpaţii majori (N.V. şi C.A.), s-au avut în vedere coordonatele expuse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la pericolul social concret al faptei comise, modalităţile normative agravante întâlnite în speţă, maniera de operare, incidenţa prevederilor art. 83 C. pen., relativ la inculpatul N.V., lipsa unor antecedente penale relativ la coinculpatul major la alegerea sancţiunii pentru inculpatul minor (C.I.) s-a ţinut seama de cerinţa instituită în art. 100 C. pen., luându-se în calcul concluziile înserate în referatul de evaluare, ineficacitatea unei ipotetice măsuri educative datorită apropierii acestuia de vârsta majoratului.
Dat fiind şi limitele speciale de pedeapsă aferente infracţiunii comise, aspectul că inculpatului N.V. îi este opozabilă o condamnare anterioară pentru o infracţiune similară, împrejurarea că stilul de viaţă al minorului nu oferă oportunităţi pentru comiterea de noi infracţiuni, el prezentând perspective crescute de reintegrare în societate în condiţiile în care va dovedi mai multă atenţie în selecţia anturajului, prima instanţă a aplicat următoarele pedepse: 7 ani închisoare inculpatului N.V., 5 ani închisoare inculpatului C.A. şi 2 ani şi 6 luni închisoare coinculpatului minor.
Relativ la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpaţilor majori a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen., alegând în privinţa minorului, suspendarea condiţionată, fixând pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni atât măsuri de supraveghere operante după împlinirea vârstei majoratului, cât şi obligaţia de a presta până la împlinirea vârstei respective a unei activităţi neremunerate într-o instituţie de interes public.
Împotriva acestei soluţii au promovat apel, inculpata solicitând fie achitarea lor în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de lovire şi alte violenţe.
Instanţa de apel a considerat că la fond s-a reţinut în mod corect că inculpaţii şi-au desfăşurat în mod concordant activităţile materiale prin care s-a realizat infracţiunea, că pedepsele principale aplicate se coroborează atât cu periculozitatea inculpaţilor, cu şansele de reeducare pe care aceştia le prezintă, omiţându-se însă a se corela pedepsele accesorii cu dispoziţiile H.C.E.D.O. În consecinţă, a admis apelurile declarate de inculpaţii N.V. şi C.A. împotriva sentinţei penale nr. 16/2005 a Tribunalului pentru minori şi familie Braşov, pe care a desfiinţat-o sub aspectul menţinerii pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpaţi şi, rejudecând, a înlăturat din cuprinsul pedepselor accesorii relative la inculpaţii N.V. şi C.A., dispoziţiile art. 64 lit. d) C. pen., a respins apelul declarat de inculpatul C.I., a adăugat duratei arestării preventive a inculpatului N.V., timpul scurs, începând cu data de 4 aprilie 2005 la zi, a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului N.V.
În cauză a declarat recurs inculpatul N.V. care, prin apărător a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că aşa după cum rezultă din probele dosarului, acesta nu a comis faptele pentru care a fost condamnat. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Din analiza întregului material probator se reţine că inculpatul N.V. a contribuit efectiv la deposedarea prin violenţă a părţii vătămate de unele bunuri mobile avute asupra sa, „trântind-o pe jos, rupându-i hainele şi lanţul de aur de la gât, sustrăgându-i dintr-un buzunar telefonul mobil".
În acest sens se au în vedere depoziţiile martorilor oculari (R.M.M., A.I., R.D.) înscrisul medico-legal, pluralitatea inculpaţilor, finalizarea activităţii principale, aducerea prin violenţă a părţii vătămate în situaţia de a nu mai întreprinde nimic în vederea apărării bunurilor.
Se mai are în vedere aprecierea instanţei de apel cu privire la referatul de evaluare care a constatat că inculpatul N.V. are perspective scăzute de reintegrare în societate, că a acţionat fără a conştientiza consecinţele în plan penal al faptelor sale, trecând cu uşurinţă la actul infracţional şi chiar perseverând în acest sens.
Ca atare, instanţele au făcut o apreciere corespunzătoare a probatoriilor în sensul că inculpatul a comis fapta de tâlhărie, motiv pentru care, Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul N.V.
De asemenea, nu se poate admite nici cererea formulată în subsidiar, de reducere a pedepsei aplicate pentru că instanţele au avut în vedere toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pe care le-au aplicat în mod corect la individualizarea pedepsei.
Referitor la solicitarea d-nei avocat L.L. în sensul că deşi inculpatul C.A. nu a declarat recurs, instanţa să analizeze şi situaţia acestuia în sensul reducerii pedepsei, aceasta nu poate fi primită.
Având în vedere efectul devolutiv al recursului, respectiv, instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat [(art. 3866 alin. (1) C. proc. pen.)], se constată că în cauză inculpatul C.A. nu a declarat recurs.
Chiar dacă prin efectul extensiv al recursului instanţa de recurs ar examina cauza prin extindere, cu privire la părţile care nu au declarat recurs sau la care aceasta nu se referă (art. 3857 C. proc. pen.) se constată că în cazul în speţă, instanţa de apel nu a schimbat soluţia cu privire la ceilalţi inculpaţi (cuantumul pedepsei), deci nu există o situaţie discordantă a inculpatului N.V. faţă de ceilalţi participanţi.
Pe de altă parte, pedeapsa aplicată acestui inculpat corespunde criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 42/ Ap din 28 octombrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia pentru minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 15 iunie 2004, la 13 decembrie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7023/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7027/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... → |
|---|
