ICCJ. Decizia nr. 7020/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.7020/2005
Dosar nr. 6125/2005
Şedinţa publică din 13 decembrie 2005
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 805/ F din 15 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul N.C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea preventivă de la 9 decembrie 2004 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea toporului de 69 cm lungime şi 9 cm lungimea lamei şi a cuţitului cu mâner de culoare neagră în lungime de 24,5 cm şi lungimea lamei de 13,5 cm, ridicate de la inculpat.
În baza art. 106 din OUG nr. 150/2002 a obligat inculpatul la plata sumei de 15.035.720 lei, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a prezentei, către C.A.S. a municipiului Bucureşti reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate suportate de Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon.
A constatat că partea vătămată C.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul N.C. împreună cu concubina sa R.E. şi partea vătămată C.G. împreună cu concubina sa G.M. au locuit, fără forme legale, în imobilul din str. Confederaţiei şi au ocupat câte o cameră amplasată pe un hol comun. Inculpatul N.C. este văr cu G.M., concubina părţii vătămate.
În seara zilei de 13 noiembrie 200, între inculpat şi partea vătămată a avut loc o altercaţie în legătură cu unele activităţi privind folosinţa comună a utilităţilor, conflict ce a degenerat datorită comportamentului părţii vătămate care era într-o stare avansată de ebrietate, cei doi adresându-şi injurii şi ameninţări.
Pe fondul stării conflictuale inculpatul N.C. s-a deplasat în camera părţii vătămate, cu un topor pe care l-a luat din holul situat lângă camera părţii vătămate, şi l-a lovit cu toporul dar fără a-i provoca leziuni grave, deoarece inculpatul a fost dezarmat de partea vătămată, care la rândul lui l-a lovit pe inculpat. După ce şi partea vătămată a fost dezarmată de topor de fosta concubină şi actuala soţie, C.M., inculpatul a luat un cuţit cu care a înjunghiat pe partea vătămată în spate, suprascapular stânga, lovitură în urma căreia partea vătămată a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Conform raportului de expertiză medico-legală, urmare a loviturilor primite partea vătămată a prezentat leziuni traumatice (pe partea dorsală a nasului, latero-cervical stâng şi suprascapular stâng) care au fost produse cu un corp tăietor-înţepător (posibil cuţit),care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei dar a precizat că a săvârşit fapta în stare de provocare respectiv l-a lovit pe partea vătămată cu cuţitul deoarece acesta a încercat să-l lovească cu un cuţit iar apoi cu un topor.
A mai precizat că inculpatul a spart cu capul un geam în care s-a tăiat la nas şi că singura leziune ce i-a produs-o cu cuţitul a fost cea din zona omoplatului.
Tribunalul nu a putut reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., aşa cum rezultă din declaraţia singurei martore care a fost de faţă la momentul săvârşirii faptei, C.M., inculpatul când a intrat în camera părţii vătămate, în care se afla martora, avea toporişca în mână şi după un schimb de replici cu partea vătămată, a spart geamul de la uşă cu toporişca după care l-a lovit pe partea vătămată cu acesta în spate şi în zona nasului, împrejurare în care partea vătămată a reuşit să-i ia toporişca din mâna inculpatului şi să-l lovească cu aceasta.
Deşi actele de violenţă atât ale sale cât şi ale părţii vătămate sunt relatate corect, succesiunea lor este inversată tocmai pentru a beneficia de circumstanţa atenuantă a provocării.
Din relatările aceleiaşi martore a mai rezultat că după ce părţii vătămate i s-a luat toporişca din mână de către martoră, inculpatul a luat un cuţit şi i-a aplicat două lovituri latero-cervical stâng şi suprascapular stâng. În atare situaţie, acţiunea inculpatului de lovire a părţii vătămate nu a fost săvârşită în stare de provocare atâta vreme cât partea vătămată fusese dezarmată.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul N.C., pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin apelul parchetului este criticată hotărârea pentru greşita individualizare a pedepsei în sensul că nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., şi pentru reeducarea inculpatului se impune o pedeapsă mai aspră.
Inculpatul critică hotărârea prin apelul său pe motiv că, deşi prima instanţă a reţinut în considerente faptul că inculpatul a acţionat în urma provocării din partea victimei totuşi nu a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în consecinţă nu i-a aplicat minimul de pedeapsă de un an închisoare, pe care îl apreciază ca fiind suficient pentru atingerea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Curtea a constatat că, în cauză, s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului, în baza cărora s-au reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Din analiza probelor a rezultat că inculpatul N.C. împreună cu concubina sa R.E. şi partea vătămată C.G. împreună cu concubina sa G.M. au locuit, fără forme legale, în imobilul din str. Confederaţiei, fiecare pereche ocupând câte o cameră. Inculpatul N.C. este văr cu G.M., concubina părţii vătămate. În seara zilei de 13 noiembrie 2004, între inculpat şi victimă a avut loc o altercaţie în legătură cu folosinţa comună a utilităţilor, dispută care a degenerat în injurii şi ameninţări, datorită stării de ebrietate în care se afla partea vătămată. La un moment dat inculpatul N.C. a luat un topor, din holul situat lângă camera părţii vătămate, şi a lovit pe partea vătămată, fără a-l vătăma grav, după care partea vătămată l-a dezarmat pe inculpat şi l-a lovit la rândul său. După ce partea vătămată a fost dezarmată de concubina sa G.M. (în prezent soţia acestuia), inculpatul a luat un cuţit cu care l-a înjunghiat pe C.G. în spate (suprascapular stânga), care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon pentru îngrijiri medicale. Aşa cum rezultă din expertiza medico-legală partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie.
În declaraţiile date inculpatul a recunoscut incidentul şi vătămarea victimei, însă a încercat să inverseze succesiunea împrejurărilor pentru a demonstra că a comis fapta în stare de provocare [(art. 73 lit. b) C. pen.)].
Prima instanţă a evaluat judicios probele administrate şi a înlăturat parţial declaraţia inculpatului, reţinând corect starea de fapt, astfel cum a fost descrisă mai sus.
Faptele comise de inculpatul N.C. au fost corespunzător încadrate juridic în tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., şi art. 76 C. pen.
Individualizarea pedepsei de 3 ani închisoare s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere gradul de pericol social concret al acestei fapte penale, de împrejurările reale ale comiterii faptei (ebrietatea victimei care a contribuit la escaladarea disputei verbale), şi circumstanţele personale, instanţa reţinând just, în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., respectiv atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa instanţei şi comportarea sinceră în cursul procesului.
Pedeapsa astfel individualizată este aptă să realizeze scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., rezultând, astfel, că nu se impune majorarea aşa cum a solicitat parchetul, dar nici reducerea ei, după cum a cerut inculpatul prin apelul său.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 729 din 28 septembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul N.C. împotriva sentinţei penale 805 din 15 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
A fost computată prevenţia pentru inculpat de la 9 decembrie 2005 la zi şi a fost menţinută starea de arest a acestuia.
Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul N.C.
Prin motivele de recurs, atât parchetul cât şi inculpatul critică hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei stabilite, cu deosebirea că parchetul solicită aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare, iar inculpatul solicită reducerea acesteia.
Practic, recurenţii au reiterat motivele de netemeinicie ale hotărârii primei instanţe, susţinute cu prilejul soluţionării apelurilor formulate.
Astfel, parchetul susţine că reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului este nejustificată, în condiţiile în care acesta a încercat să acrediteze ideea provocării şi a legitimei apărări, încercând să denatureze adevărul.
De asemenea, se susţine că fapta săvârşită de inculpat prezintă un pericol social concret care nu se reflectă în planul acţiunii aplicate faţă de împrejurarea că la violenţele verbale ale părţii vătămate, aflată în stare de ebrietate, inculpatul a ripostat prin agresiune fizică, care a pus în pericol viaţa victimei.
Pe de altă parte inculpatul susţine că partea vătămată a fost cea care l-a provocat, în sensul că l-a ameninţat cu moartea, context în care a săvârşit infracţiunea.
De asemenea, inculpatul a arătat că familia sa formată din soţie, care este bolnavă şi copii minori, are o situaţie materială precară, el fiind singurul întreţinător al familiei.
Recursurile vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de parchet şi de către inculpat, cât şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluţiile instanţelor de fond şi de apel fiind legale şi temeinice.
Pe baza probelor administrate, în cauză s-a stabilit corect situaţia de fapt, inclusiv succesiunea evenimentelor, care a fost anterior menţionată.
De asemenea, s-a reţinut corect că inculpatul a săvârşit cu vinovăţie tentativa la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., constând în aceea că, în ziua de 13 noiembrie 2004, pe fondul unui conflict, recurentul N.C. a lovit cu un topor şi un cuţit pe partea vătămată C.G., provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat, pentru vindecare, 25-30 zile medicale.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost judicios individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respective limitele de pedeapsă prevăzută de lege (care sunt cuprinse între 5 şi 10 ani închisoare), de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prima instanţă a apreciat că atitudinea recurentului inculpat după săvârşirea infracţiunii, constând în comportamentul său procesual, respectiv acesta a recunoscut fapta, însă făcându-şi şi apărările referitoare la scuza provocării şi la legitima apărare, apărări care au fost respinse de către instanţe, a fost sinceră.
Chiar în aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin atitudinea sa procesuală, inculpatul a contribuit la aflarea adevărului în cauză, astfel că susţinerile parchetului nu pot fi primite.
De asemenea, se constată că în cauză corect nu a fost reţinută în favoarea inculpatului şi circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Potrivit textului de lege menţionat, circumstanţa atenuantă a provocării există când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau adusă printr-o altă acţiune ilicită gravă.
Ori, în cauză, se constată că între inculpat şi partea vătămată a avut loc un conflict verbal, izbucnit ca urmare a folosinţei comune a imobilului, prilej cu care aceştia şi-au adresat reciproc injurii şi ameninţări.
Pe fondul acestei situaţii conflictuale, care a fost amplificată şi datorită faptului că partea vătămată se afla într-o stare avansată de ebrietate, inculpatul s-a înarmat cu un topor, cu care a lovit-o pe partea vătămată, iar ulterior, fiind dezarmat de acest obiect, inculpatul a folosit un cuţit cu care i-a provocat victimei leziunile anterior descrise.
În raport de situaţia de fapt descrisă, se constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile provocării, respectiv existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea persoanei vătămate, act provocator care să fi determinat inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, sub stăpânirea căreia inculpatul a săvârşit infracţiunea.
De asemenea, se constată că există o disproporţie dintre actele pretins provocatoare ale victimei (care de altfel au fost doar verbale) şi riposta inculpatului, acţiunile părţii vătămate nefiind susceptibile să provoace o puternică tulburare sau emoţie în psihicul recurentului, care să-i determine reacţia violentă.
În consecinţă, se apreciază că nu se putea reţine scuza provocării în favoarea inculpatului, iar după cum s-a menţionat anterior pedeapsa aplicată acestuia a fost just individualizată.
Se constată că, în raport de circumstanţele reale şi personale reţinute, pedeapsa aplicată corespunde, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile formulate vor fi respinse, ca nefondate.
Se va computa prevenţia pentru inculpat la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 729 din 28 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 9 decembrie 2004, la 13 decembrie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7019/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7021/2005. Penal. Art. 182 Cod Penal. Recurs → |
|---|
