ICCJ. Decizia nr. 704/2005. Penal. Legea nr.243/2002, Legea nr.678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 704/2005
Dosar nr. 2040/2004
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2005
deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpaţii B.V., P.Z., J.L.H., S.Z. şi A.L.E., împotriva deciziei penale nr. 84/ A din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, privind şi pe inculpatul A.S.V., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 773 pronunţate la 3 decembrie 2003, în dosarul nr. 4431/P/2003, Tribunalul Timiş, secţia penală, l-a condamnat pe inculpat P.Z.:
- la un an de închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26, raportat la art. 288 C. pen., şi
- la 3 de ani închisoare, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele dispunându-se executarea pedepsei de 3 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), de durata prevăzută de art. 71.
Acelaşi inculpat a fost condamnat, la 2 ani de închisoare, în baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2002, prin schimbarea de încadrare juridica din art. 12, pct. 1 din Legea 678/2001, pentru infracţiunea de racolare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, constatându-se totodată că această din urmă pedeapsă a fost graţiată În baza art. 1 din Legea 543/2002 şi a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., şi respectiv pentru aceea prevăzută de art. 71 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 105/2001 modificata prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 C. pen.
Tot în ceea ce îl priveşte pe P.Z. s-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa rezultantă ce i-a fost aplicată durata arestării sale din data de 16 decembrie 2002 la zi.
Prin sentinţa menţionată a mai fost condamnat inculpatul S.Z., la 3 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), de durata prevăzută de art. 71 C. pen., pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni În baza art. 323 alin. (1) C. pen.
În legătură cu alte două pedepse de câte 2 ani de închisoare, aplicate aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea a două infracţiuni de racolare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzute de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2002 (prin schimbarea de încadrare juridica din art. 12 pct. 1 din Legea 678/2001), s-a făcut aplicarea art. 1 din Legea 543/2002 (constatându-se că acestea au fost graţiate) şi a prevăzută art. 7 din Legea 543/2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., S.Z. a fost achitat în ceea ce priveşte o altă faptă de racolare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzută de art. 71 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 105/2001, aprobate prin Legea 243/2002, înlăturându-se în ceea ce îl priveşte, aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003.
Instanţa a menţinut şi starea de arest a acestui inculpatul, deducând din pedeapsă durata arestării sale de la 16 februarie 2003 la zi.
Inculpatul J.L.H. a fost la rândul lui condamnat, la 2 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71, pentru săvârşirea infracţiunii de racolare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.
De asemenea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., el a fost achitat pentru fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 C. pen., iar starea să de arest a fost menţinută deducându-se din pedeapsă durata arestării din data de 17 decembrie 2002 la zi.
În baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, aprobata prin Legea nr. 243/2002 a mai fost condamnat inculpatul B.V. după cum urmează:
- la 2 ani de închisoare, pentru infracţiunea de racolare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzute de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2003, precum şi
- la 3 ani de închisoare, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite aceste pedepse dispunându-se executarea pedepsei de 3 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Şi în cazul acestui inculpat a fost menţinută starea de arest, deducându-se din pedeapsă rezultantă durata arestării din data 17 decembrie 2002 la zi.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii:
A.L.E. şi
C.I., zis G. instanţa a dispus condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunii de călăuzire în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzute de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2002 la câte 2 ani de închisoare fiecare, pedepse care au fost constatate graţiate în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, deducându-se din acestea durata arestării executate de la 16 februarie 2003 până la 22 octombrie 2003.
În baza art. 329 alin. (2) C. pen., instanţa l-a condamnat şi pe inculpatul A.C., la 3 ani de închisoare, pentru infracţiunea de proxenetism, iar în baza art. 81 şi art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 5 ani.
Din pedeapsă menţionată a fost dedusă durata reţinerii din data de 16 februarie 2003, aplicându-se inculpatului şi pedeapsă complementara a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durata de 2 ani.
Prin sentinţă s-a făcut totodată aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul achitării inculpatului A.S.V., pentru infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen.
De asemenea, instanţa s-a pronunţat în sensul:
- anulării, conform art. 348 C. proc. pen., unei vizei Schengen falsificate precum şi
- al expulzării, în temeiul art. 112 lit. e) C. pen., a inculpaţilor P.Z., J.L.H. şi B.V.,
- al confiscării în baza art. 118 lit. d) C. pen., a sumei de 1.800 dolari S.U.A., ridicate de la inculpatul J.L.H. în cursul urmăririi penale şi respectiv a sumei de 1.500.000 lei de la A.L.E.;
- al restituirii către inculpatul J.L.H., conform art. 109 C. proc. pen., a unei sume de 330.000 lei, precum şi a altor bunuri (o legitimaţie de şedere provizorie seria nr. 0096095, o agendă de buzunar cu coperţi albastre completata în limba araba, un portofel cu coperţi maro ce conţin înscrisuri în limba araba, o agenda de buzunar completata cu înscrisuri în limba araba în coperţile căreia se afla o cartela SIM).
- al restituirii către inculpatul B.V., conform art. 109 C. proc. pen., a unui telefon cu cartela SIM, a unei cartele ŞIM O., a unei cartele SIM, a unui portofel din piele de culoare neagra şi a actului său de identitate precum şi a unei anexe aceluiaşi act, a trei certificate de amanet a mai multor înscrisuri în limba română care conţin nume de persoane şi numere de telefon, a unei cartele R. şi a cinci cartele SIM din care una deteriorata;
- al restituirii către inculpatul P.Z., conform art. 109 C. proc. pen., a sumelor de 961 dolari S.U.A. şi 200.000 lei, a unui permis internaţional de conducere, a 3 cartele R., a unei copii a certificatului de înregistrare pentru SC I.M.R. SRL, a unui număr de 26 bilete şi cărţi de vizita cu diferite înscrisuri, a unei agende telefonice de buzunar cu coperţi magnetice, a unei lanterne de buzunar cu lumină violetă, a unui număr de 2 chei de autoturism şi a unui certificat de înmatriculare.
- al respingerii pretenţiilor civile formulate de părţile vătămate C.M.A. şi C.O.L.;
- al obligării inculpaţilor la plata către stat a unor sume diverse cu titlu de cheltuieli judiciare şi, respectiv,
- al avansării din fondurile Ministerului Justiţiei a sumelor de 800.000 lei, 4.000.000 lei, 2.000.000 lei şi 4.000.000 lei reprezentând onorarii pentru un avocat numit din oficiu şi pentru trei interpreţi de limba sârbă şi respectiv arabă care i-au asistat pe inculpaţi în considerarea prevederilor art. 8 alin. (2) C. proc. pen.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că:
- «la începutul lunii decembrie 2002, inculpatul B.V., cetăţean din Republica Moldova stabilit în oraşul Constanţa, i-a contactat împreună cu numitul A.C. şi el cetăţean din Republica Moldova pe cetăţenii de origine irakiana A.H.H., W.A.K., H.A.K. care se stabiliseră la Of. N.P.R. din Bucureşti şi aveau autorizaţie provizorie de şedere pe teritoriul României»;
- «cu ocazia întâlnirilor care au avut loc, inculpatul şi cu prietenul său s-au oferit să-i ajute pe cetăţenii irakieni, să-i transporte şi să-i treacă fraudulos frontiera de stat a României în schimbul unei sume de bani» şi că în acest sens s-a convenit «ca fiecare cetăţean irakian să plătească cate 600 dolari S.U.A. şi 150 dolari S.U.A. transportul din Bucureşti până în Timişoara»;
- sumele de câte 600 dolari S.U.A. de persoana urmau să fie predate inculpatului J.H.H. care avea autorizaţie de şedere provizorie pe teritoriul României;
- ca urmare «inculpatul B.V. a luat legătura cu martorul N.T. care locuia în zona de vest a României … şi cunoştea zona de frontiera, pentru a călăuzi grupul de persoane în vederea trecerii frauduloase a frontierei»,
- că ulterior «a mai avut loc o întâlnire cu cetăţenii irakieni în prezenta inculpatului J.H.H. şi împreună au stabilit ca cei trei irakieni să dea banii inculpatului J.H.H. care urma să-i păstreze până în momentul în care cei trei vor ajunge în Ungaria de unde îl vor anunţa telefonic pe inculpatul J.H.H., moment în care acesta va preda banii inculpatului B.V.»
S-a mai reţinut că:
- «în ziua de 12 decembrie 2002, inculpatul B.V. s-a deplasat în Bucureşti unde a organizat plecarea irakienilor cu un microbuz spre Timişoara de unde urmau să fie preluaţi de martorii N.T. şi A.T.»;
- «după ce transfugii irakieni au ajuns în Timişoara, martorul N.T. nu a mai vrut să ii călăuzească…pentru a-i trece fraudulos frontiera»;
- «la data de 16 februarie 2002, acesta s-a întors în Bucureşti, a luat legătura cu inculpatul B.V. şi cu inculpatul J.H.H.» pretinzând să îi fie arătaţi «banii pe care i-a primit de la connaţionalii săi»;
- această manevră a permis surprinderea lor de către «poliţişti în barul S. din Bucureşti, prilej cu care s-a ridicat de la inculpatul J.H.H. suma de 1.100 dolari S.U.A. [reprezentând] o parte din suma încasată de la transfugii irakieni».
Distinct de aceasta în considerentele sentinţei s-a reţinut că datorită existenţei unor informaţii în sensul că P.Z. «se ocupa cu procurarea de vize Schengen false pe care le vindea cu diferite sume de bani … au fost introduşi în cauză investigatorul acoperit P.D. şi colaboratorul acesteia I.G.», iar ulterior:
- «legătura dintre I.G. şi inculpatul P.Z. s-a realizat iniţial prin intermediul inculpatului B.V. şi a numitului C.A., cei trei cunoscându-se încă din primăvara anului 2002»;
- «colaboratorul acoperit urma să obţină ca monstră o viză Schengen în alb de la inculpatul P.Z. după care urma să comande un nr. de 10 astfel de vize care puteau fi aplicate paşapoartelor cetăţenilor moldoveni ce urmau să plece în Europa Occidentală»;
- «în urma discuţiilor avute între investigatorul acoperit, colaboratorul acesteia şi inculpatul P.Z. s-a stabilit, că în data de 16 decembrie 2002, să se întâlnească, în jurul orei 10,30, în localul L.V. din Timişoara»;
- «la data şi locul stabilit cei trei s-au întâlnit, prilej cu care inculpatul P.Z. a înmânat celor doi o viză Schengen falsă pentru care a primit suma de 100 dolari S.U.A.»;
- la scurt timp au intervenit organele de poliţie care «au găsit asupra inculpatului bancnota de 100 dolari S.U.A.»;
- iar ulterior s-a stabilit ca «viza cu seria D 20752886 era un fals … având holograma diferită de una originală», aspect confirmat de către «C.G. din Timişoara cu adresă din 17 decembrie 2002», precum şi de «raportului I.C. [care atestă că] viza menţionată a fost realizată prin prelucrare digitală cu ajutorul calculatorului şi editată cu o imprimantă color cu jet de cerneală».
În altă ordine de idei instanţa a avut în vedere că
- «la sfârşitul lunii martie 2002, partea vătămată D.D.R. din Giarmata, jud. Timiş, în vârstă de 14 ani, în urma unor discuţii contradictorii cu părinţii săi … a plecat de acasă la o prietenă pe care ştia ca o cheamă I.»;
- «într-o seară cele două fete au făcut o vizită inculpatului S.Z. pe care numita I. îl cunoştea mai de mult [şi] care s-a oferit să le ajute să ajungă în Italia spunând ca el se va ocupa de toate formalităţile de călătorie până la destinaţie»;
- «a două zi dimineaţa, inculpatul împreuna cu cele două fete şi cu încă o persoană pe care o chema Z. s-au deplasat cu un autoturism până în parcarea complexului comercial M. de lângă Timişoara»;
- cele două tinere au fost apoi predate «inculpatului P.Z. care, împreună cu un cetăţean sârb cu numele de M., au transportat fetele cu un autoturism marca OPEL, condus de inculpatul P.Z. până în zona frontierei cu Yugoslavia»;
- apoi «fetele au fost predate unor tineri cu numele de M. şi A., care le-a trecut frontiera de stat în Yugoslavia» unde «au fost predate din nou lui M., care avea o casă în Vrasăc»;
- în continuare, «de la domiciliul acestuia, fetele au fost duse în Belgrad, unde M. le-a vândut unui anume M.»;
- iar acesta din urmă a silit-o «pe partea vătămată D.D. să întreţină relaţii sexuale cu diferite persoane» şi să îi dea o parte din banii astfel primiţi»;
- aceeaşi «victimă a fost dusă atât la Novi Săd cât şi în Orhid – Macedonia, fiind obligată să se prostitueze până când minora a reuşit să ia legătura telefonică cu mama sa, iar ulterior trupele de menţinerea păcii au eliberat-o şi a fost repatriată».
În motivarea sentinţei s-a mai relevat că:
- «la sfârşitul lunii august 2002, inculpaţii A.S.V. şi A.C. le-au cunoscut pe părţile vătămate C.M. şi C.O., la o petrecere organizată de numitul V.A., zis A. la domiciliul său din oraşul Vaslui»;
- «ulterior între inculpatul A.S.V. şi partea vătămată C.M. s-a stabilit o relaţie de prietenie»;
- «în cursul lunii septembrie tot prin intermediul numitului A., inculpatul A.C., fratele inculpatului A.S.V. a cunoscut o fată pe nume C. cu care s-a împrietenit ulterior şi care i-a prezentat-o pe prietena să Şt.»;
- «cu prilejul unei întâlniri între aceştia patru, A. şi Şt. au afirmat că vor să plece în Spania să muncească la unchiul lui A. şi că ar mai fi nevoie de nişte fete care să lucreze acolo ca menajere sau ospătare»;
- «într-o alta zi A., C. şi Şt. s-au întâlnit şi cu inculpatul A.S.V. spunându-i şi acestuia acelaşi lucru [şi] sugerându-i să le propună părţilor vătămate C.M. şi O. să plece cu ei la muncă în Spania»;
- «pentru a fi mai convingători, A. a dat inculpatului A.S.V. o fotografie cu un bărbat, spunându-i că este unchiul său din Spania»;
- ulterior «cei doi inculpaţi au discutat cu ambele părţi vătămate, prilej cu care le-a arătat acestora şi poza primită de la numitul A., propunându-le să plece cu toţii la muncă în Spania»;
- apoi «cu ocazia unei vizite făcute la domiciliul celor două surori, inculpatul A.S.V. a vorbit şi cu mama acestora, care a fost de acord să le lase pe cele două fete să plece în Spania împreună cu inculpaţii»;
- «în acel moment, inculpatul A.S.V. nu cunoştea, potrivit declaraţiei sale din dosarul de urmărire penală, că persoana din fotografie nu este unchiul lui A., ci cu totul o altă persoană şi nu cunoştea nici care erau intenţiile reale ale numiţilor A. şi Şt. cu privire la cele două părţi vătămate, precum ca de fapt aceştia intenţionau să oblige cele două fete să se prostitueze în străinătate»;
- «în noaptea de 10 septembrie 2002, părţile vătămate C.M. şi C.O. au plecat din Vaslui cu inculpatul A.C. şi numita Şt., precum şi [cu] A., cu un taximetru condus de o altă persoană, căruia i se mai spunea şi T.»;
- «în data de 12 septembrie 2002, grupul de persoane au ajuns în Timişoara, în parcarea Gării de Nord unde C. şi Şt. l-au sunat pe inculpatul S.Z. cu care apoi s-au întâlnit în parcarea unui hotel şi care le-a dat o cheie de la apartament, unde s-au deplasat cu toţii»;
- ulterior în apartament a venit şi «inculpatul S.Z., care a discutat cu Şt., numai în limba sârbă»;
- «a două zi dimineaţa inculpatul S.Z. a fost sunat din Yugoslavia de numitul M., care l-a întrebat dacă au fost aduse cele două fete şi, primind confirmarea, i-a spus ca îi trimite 500 dolari S.U.A. pentru a-i înmâna Şt., banii reprezentând cheltuieli cu transportul celor două părţi vătămate în Yugoslavia, eventual comisionul Şt. pentru aportul adus la racolarea fetelor»;
- «tot M. i-a mai spus inculpatului S.Z. locul unde urmau să fie duse cele două fete, de unde urmau să fie luate şi duse în Yugoslavia»;
- «ulterior inculpatul S.Z. s-a întâlnit cu inculpatul C. şi Şt., ocazie cu care i-a dat 200 dolari S.U.A., după care a condus grupul de persoane în faţa barului L. unde părţile vătămate au fost lăsate inculpatului A.L.E., iar ceilalţi au plecat, inculpatul A.C. şi Şt. spunând fetelor că se duc după paşapoarte iar în cazul în care nu vor reveni să plece cu inculpatul A.L.E.»;
- «ulterior, în bar a apărut şi inculpatul C.I., care a fost chemat de inculpatul A.L.E.»;
- «potrivit declaraţiei acestui inculpat, el s-a deplasat la acest bar în urma unui telefon primit de la numitul M. din Serbia, pe care îl cunoştea de mai mult timp şi care i-a cerut să călăuzească şi să treacă fetele peste frontiera de stat a României, în Serbia în cursul acelei nopţi»;
- «nici una dintre persoanele care au însoţit părţile vătămate nu s-au mai întors la bar, astfel că, în jurul orelor 20,30, inculpaţii A.L.E. şi C.I. s-au deplasat cu cele două fete până în localitatea Balnoc, cu trenul, iar acolo au trecut fetele peste frontieră, pe jos şi le-au predat unei alte persoane de etnie sârbă, care ulterior le-a predat unui cetăţean sârb cu numele de M., urmând ca acesta să le oblige să se prostitueze pentru obţinerea unui profit»;
- «a două zi inculpatul A.L.E. s-a întâlnit cu numitul M. în Timişoara, care i-a plătit pentru transportul celor două fete suma de 1.500.000 lei»;
- ajungând la locuinţa numitului M. din Vrasăc, partea vătămată C.M. a reuşit să fugă şi să anunţe organele de poliţie sârbe», ceea ce a permis repatrierea celor două victime.
În continuarea analizei probelor instanţa de fond a reţinut că:
- «din declaraţiile inculpaţilor A.C. şi A.S.V., rezultă că, în fapt, racolarea celor două fete s-a făcut de către numita Şt. şi numitul A., care le-au indus în eroare spunându-le că au un unchi în Spania, care are un hotel, aceştia arătându-le şi o poză, cu o persoană, despre care susţineau că este unchiul lor»;
- «din declaraţia inculpatului A.C., rezultă că acesta şi-a dat seama în timp ce s-a deplasat în Timişoara cu cele două fete, cu Şt., că acestea urmau să fie vândute contra unor sume de bani, el participând la discuţiile care au avut loc între Şt. şi inculpatul S.Z., cu prilejul organizării acţiunii de trecere frauduloasă a frontierei»;
- «acest inculpat recunoaşte că, de banii primiţi de Şt. a beneficiat şi el, chiar el schimbând cei 200 dolari S.U.A. la o casă de schimb».
Pe de altă parte instanţa a apreciat că «despre participarea inculpatului A.S.V. la acţiunea de racolare a părţilor vătămate în vederea practicării prostituţiei nu s-a putut face dovada cu nici un mijloc de probă, afară de declaraţiile părţilor vătămate, care susţin că cei doi inculpaţi le-au propus doar să plece la muncă în Spania, arătându-le o poză cu o persoană despre care spuneau ca este unchiul lui A.», aspect care s-a apreciat că «nu se coroborează cu alte probe, pentru a se stabili vinovăţia acestui inculpat cu privire la săvârşirea infracţiunii de proxenetism pentru care a fost trimis în judecată».
În aceeaşi ordine de idei s-a relevat că «iniţial, nici inculpatul A.C. nu a cunoscut ce au intenţionat să facă cu cele două fete numiţii Şt. şi A.»,
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor astfel reţinute în considerentele sentinţei s-a reţinut că:
- «fapta inculpatului P.Z. de a comercializa o viză Schengen despre care ştia că este falsă constituie infracţiunea de complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26, raportat la art. 288 C. pen.»;
- «fapta aceluiaşi inculpat, de a se asocia cu inculpatul S.Z., precum şi cu o altă persoană din Yugoslavia, în vederea trecerii frauduloase a frontierei a părţii vătămate D.D., constituie infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.»;
- «fapta aceluiaşi inculpat de a organiza şi de a participa la călăuzirea părţii vătămate D.D., în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, constituie infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG 105/2001 aprobata prin Legea 243/2002»;
- «fapta inculpatului S.Z. de a se asocia cu inculpatul P.Z. şi cu alte persoane de etnie sârbă, aflate pe teritoriul sârb în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a părţii vătămate D.D., C.M. şi O., constituie infracţiune de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.»;
- «fapta aceluiaşi inculpat de a călăuzi şi îndruma aceleaşi părţi vătămate în condiţiile menţionate mai sus constituie două infracţiuni de racolare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105 /2001»;
Cele mai importante argumente aduse în susţinerea acestor calificări date unora dintre faptele reţinute au fost în sensul că:
- în cazul inculpaţilor P.Z. şi S.Z. condamnarea în temeiul art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 12, pct. 1 din Legea nr. 678/2001, se justifică deoarece «în opinia instanţei nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei [din urmă] infracţiuni»;
- «potrivit art. 12 alin. (1) din legea mai sus menţionată, constituie infracţiune de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra său de a-şi exprima dorinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei»;
- «din probatoriul administrat în cauză nu rezultă însă că inculpaţii au săvârşit fapta de trecere frauduloasă a părţii vătămate, a frontierei de stat, în modalitatea cerută de textul de lege menţionat mai sus»;
- «la dosar există doar declaraţia părţii vătămate, în care se arată că aceasta a fost drogată după ce i s-a administrat o pastilă şi că nu a mai cunoscut ce s-a mai întâmplat cu ea»;
- «această declaraţie nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar, astfel că instanţa doar pe baza acestei declaraţii nu va reţine că inculpaţii au săvârşit fapta în modalitatea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001»;
- «ceea ce s-a dovedit, este doar împrejurarea ca cei doi inculpaţi au trecut fraudulos [dincolo de frontieră], partea vătămată care, după ce a ajuns în Yugoslavia, a fost exploatată sexual de către alte persoane»;
- «de asemenea, nu este dovedit nici că cei doi inculpaţi, P.Z. şi S.Z., cunoşteau ce urma să se întâmple cu partea vătămată după ce era trecută frontiera în mod fraudulos», iar
- «cele două infracţiuni menţionate mai sus, sunt dovedite cu declaraţia părţii vătămate, cu recunoaşterea inculpaţilor din grup, de către aceasta şi chiar cu declaraţia inculpatului S.Z., care recunoaşte că a adus-o pe partea vătămată până în complexul comercial M. unde a lăsat-o, însă arată că nu mai ştie ce s-a întâmplat cu ea».
Distinct de aceste aspecte în considerentele sentinţei s-a apreciat că:
- «faptele inculpaţilor A.L.E. şi C.I. de a călăuzi cele două părţi vătămate C.O. şi C.M. în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, constituie infracţiunea prevăzută de art. 71, alin. (1) din OUG nr. 105/2001»;
- «fapta inculpatului B.V. de a racola şi organiza trecerea frauduloasă a cetăţenilor irakieni constituie infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 iar fapta aceluiaşi inculpat de a se asocia cu numitul A.C., precum şi cu martorii N.T. şi A.T. în vederea trecerii a unor grupuri de persoane în mod fraudulos a frontierei de stat constituie infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.»;
- «fapta inculpatului J.H.H. de a organiza trecerea frauduloasă a frontierei a celor trei transfugi irakieni prin luarea banilor cu care urma să fie plătite persoanele care îi ajutau să treacă frontiera fraudulos şi fiind conştient pentru ce a primit aceşti bani şi ce urma să facă cu ei, constituie infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001», iar
- «fapta inculpatului A.C. de a recruta cele două părţi vătămate C.O. şi M., în scopul practicării prostituţiei, constituie infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., fapta fiind dovedită cu recunoaşterea sa de la urmărirea penală care se coraborează cu declaraţiile părţilor vătămate».
Alte argumente avute în vedere de instanţa de fond au fost în sensul că:
- «inculpatul P.Z. a mai fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., însă, de asemenea, din probele administrate, nu rezulta că acest inculpat ar fi comis o asemenea infracţiune», deoarece
- «infracţiunea prevăzută de art. 291 presupune folosirea unui înscris oficial, ori sub semnătură privată, însă nici [chiar] din starea de fapt expusă în rechizitor» nu s-a precizat care este care ar fi fost folosit de inculpat «deşi ştia că este fals».
Instanţa a evocat, de asemenea, împrejurarea că în actul de sesizare s-a menţionat că:
- «inculpatul P.Z., împreună cu inculpatul S.Z. şi cu alte persoane au organizat trecerea frontierei de stat a României în Yugoslavia, prin punctele de frontieră Jimbolia şi Srbska Crânja a unor grupuri de cetăţeni moldoveni în perioada septembrie - decembrie 2002»;
- «în acest mod au trecut frontiera cetăţenii moldoveni B.M., P.O., V.O., O.M., C.E., S.L., Z.O., Z.A., S.O., P.N., A.L., B.E., P.A., O.C., M.A., R.A., B.V., G.N., T.E., N.C., T.C., C.V., S.C.S.»;
- «grupurile de persoane erau cazate la pensiunea M.M., la hotelul C.T. sau la baza sportivă V."»;
- «paşapoartele româneşti erau contrafăcute în Yugoslavia, de cetăţeni sârbi, iar din această ţară grupurile de persoane erau conduse de alte persoane de etnie sârba, până în Italia» şi
- «de organizarea acestor activităţi, pe teritoriul românesc, se ocupa P.Z. şi S.Z.».
În legătură cu aceste acuzaţii s-a apreciat de către instanţă că:
- «din probatoriul administrat în cauză nu rezultă însă că cei doi inculpaţi s-au ocupat de organizarea trecerii frontierei, a persoanelor menţionate în Yugoslavia»;
- «în dosarul de urmărire penală exista un proces verbal încheiat de procuror în care se arăta că: în judeţul Timiş exista o reţea de crimă organizată transfrontalieră, organizată de inculpatul P.Z. şi în care se nominalizează persoanele menţionate mai sus care au colaborat cu inculpatul P.Z. precum şi persoanele care au fost trecute frontiera pe baza paşapoartelor româneşti contrafăcute»;
- «de asemenea, s-au mai audiat martorii H.V., I.I., F.E.V., care au declarat că lucrează la diferite unităţi de cazare cum ar fi pensiunea M.M. şi hotelul C.T. şi că l-au văzut pe inculpatul P.Z. care a căutat diferite persoane cazate în aceste unităţi»;
- «cele prezentate mai sus însă nu pot constitui probe în sensul prevederilor din Codul de procedură penală, care să stea la baza reţinerii vinovăţiei pentru fapta menţionată mai sus, respectiv condamnarea celor doi inculpaţi»;
- «tot la fel nu pot fi reţinute ca probe nici înregistrările telefonice a convorbirilor dintre cei doi inculpaţi existente la dosar, pentru că în acestea nu se fac referiri concrete cu privire la persoanele care au trecut frontiera, şi la alte împrejurări care să fie avute în vedere la stabilirea în concret a faptelor pentru a se putea proceda la tragerea la răspundere penală a inculpaţilor»;
- «pentru a se putea vedea în ce măsură faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni este necesar să se administreze probe din care să rezulte în mod clar data şi locul în care au avut loc faptele, împrejurările în care se comit, persoanele implicate, ceea ce însă nu poate fi stabilit doar pe baza probelor propuse şi administrate în cursul procesului penal, şi menţionate mai sus».
S-a subliniat că argumentele amintite au fost avute în vedere ca motive de achitare a inculpaţilor P.Z. şi S.Z., pentru săvârşirea infracţiunilor de racolare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, prevăzută de art. 291 C. pen., şi art. 71 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 C. pen. (faptă care se referă la grupul de persoane menţionate), precum şi, în cazul primului inculpat, pentru aceea de uz de fals.
În acelaşi timp instanţa a apreciat că nu există temeiuri pentru a se da curs solicitării, formulate prin rechizitoriu, de aplicare în favoarea lui S.Z. a prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003, cerere care nu a mai fost susţinută de procuror cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, pe considerentul că respectivul inculpat «nu a fost trimis în judecată pentru nici una din infracţiunile prevăzute de art. 7» din aceeaşi lege, singurele în raport cu care şi-ar ar fi putut găsi incidenţa dispoziţiile art. 9.
În ceea ce îl priveşte pe J.H.H. s-a reţinut că în speţă nu s-a dovedit că «acest inculpat s-a asociat cu alţi inculpaţi său cu alte persoane, pentru racolarea şi călăuzirea de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat» relevându-se că «el a avut un rol secundar în plecarea conaţionalilor săi în mod fraudulos peste frontieră» că a intenţionat «doar să-i ajute pe aceştia să ajungă cu bine în Ungaria şi nu a avut nici un rol determinant în reţeaua organizată de inculpatul B.V.».
Concluzii similare au fost reţinute şi în ceea ce priveşte achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen., a inculpatului «A.S.V. [care] nu a intenţionat să racoleze părţile vătămate … în scopul practicării prostituţiei, în fapt fiind şi el indus în eroare de către numitul A. şi numita Şt.,
Tot în considerentele sentinţei au fost expuse pe larg criteriile concrete pe care instanţa le-a avut în vedere la aplicarea pedepselor stabilite şi s-au indicat temeiurile legale ale celorlalte măsuri dispuse în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş cât şi inculpaţii P.Z., S.Z., J.L.H. şi B.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, cu numărul de dosar 205/P/2004.
Prin Decizia penală nr. 84/ A, pronunţată la 10 martie 2004, instanţa astfel sesizată s-a pronunţat în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor declarate de inculpaţii menţionaţi şi de admitere a apelului parchetului.
Ca urmare hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost casată numai în ceea ce priveşte:
- achitarea inculpaţilor P.Z. şi S.Z., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 71 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 105/2001 modificat prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP),
- pedepsele aplicate inculpaţilor J.L.H. şi B.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea 243/2002 şi
- neaplicarea, faţă de inculpatul A.L.E., a prevederilor art. 85 C. pen.
În aceste limite instanţa de apel a rejudecat cauza înlăturând aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., în cazul inculpatului P.Z., care a fost condamnat şi la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În cazul aceluiaşi inculpat s-au aplicat din nou prevederile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., contopindu-se această pedeapsă cu acelea stabilite anterior, de un an de închisoare (aplicată în baza art. 26 raportat la art. 288 C. pen.), şi respectiv de 3 ani de închisoare (aplicată conform art. 323 C. pen.), conchizându-se că P.Z. urma să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an de închisoare, adică 8 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
Prin aceeaşi decizie inculpatul S.Z. a fost condamnat, la 6 ani de închisoare în temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 105/2001 aprobat prin Legea nr. 243/ 2002, cu aplicarea art. 41 C. pen., iar prin aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., în sensul contopirii acesteia cu pedeapsă de 3 ani stabilită anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., s-a conchis că respectivul inculpat urma să execute pedeapsă cea mai grea, de 6 ani de închisoare sporită cu 6 luni, adică 6 ani şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul J.L.H. s-a dispus majorarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, aceasta fiind stabilită la 4 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
A fost, de asemenea, majorată la 4 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., pedeapsă aplicată inculpatului B.V., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002.
În cazul acestui inculpat s-a făcut totodată aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. proc. pen., contopindu-se pedeapsa menţionată cu aceea de 3 ani de închisoare stabilită anterior conform art. 323 C. pen., conchizându-se că B.V. urma să execute pedeapsă cea mai grea, sporită cu un an, adică 5 ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
În cazul fiecăruia dintre aceşti patru inculpaţi s-a dispus menţinerea stării de arest, deducându-se totodată din pedepsele menţionate durata arestului preventiv executat de la 3 decembrie 2003 şi până data soluţionării apelurilor.
Referitor la inculpatul A.L.E. instanţa de apel a anulat, conform art. 85 C. pen., măsura suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2765 din 11 octombrie 2002 a Judecătorii Timişoara, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 208 şi art. 209 lit. a), g), şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., dispunând ca şi acesta să execute respectiva pedeapsă în regim de detenţie, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
Totodată au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, iar în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare prilejuite de judecarea cauzei în apel s-au stabilit următoarele obligaţii de plată:
- 500.000 lei în sarcina inculpatului S.Z.,
- câte 900.000 lei (în care se includ şi câte 400.000 lei onorariul pentru apărător din oficiu), în sarcina inculpaţilor B.V. şi J.L.H. precum şi
- 1.400.000 lei (în care se include şi 400.000 lei onorariu pentru apărător oficiu şi 500.000 lei onorariu pentru traducător) în sarcina inculpatului P.Z.
În considerentele deciziei menţionate au fost înlăturate, ca nefondate, criticile aduse sentinţei de către inculpaţii apelanţi, apreciindu-se în acelaşi timp că:
- probele administrate confirmă vinovăţia inculpaţilor P.Z. şi S.Z. şi în ceea ce priveşte săvârşirea organizarea trecerii, în perioada septembrie - decembrie 2002, a frontierei de stat a României în Yugoslavia, prin punctele Jimbolia şi Srbska Crnja, a unor grupuri de cetăţeni moldoveni care în prealabil erau adăpostite în diverse locuri de cazare din zona municipiului Timişoara, activitate infracţională definită ca racolare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat şi care corespundea şi ea prevederilor art. 71 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 105/2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP),
- ponderea contribuţiei inculpaţilor J.L.H. şi B.V. la activitatea infracţională şi pericolul social concret al acesteia nu se reflectă în suficientă măsură în pedepsele aplicate acestora de către instanţa de fond, iar
- suspendarea condiţionată a pedepsei stabilite în cazul inculpatului A.L.E. contravine dispoziţiilor legale aplicabile în materie, dat fiind că acesta mai suferise o condamnare pe care instanţa de fond nu a avut-o în vedere.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpaţii B.V., P.Z., J.L.H., S.Z. şi A.L.E., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 2040/2005.
În motivarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, şi care se întemeiază pe prevederile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-au formulat critici exclusiv în legătură cu achitarea de către instanţa de fond a inculpaţilor J.L.H. [(pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.)] şi A.S.V. (pentru infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen.), precum şi în ceea ce priveşte menţinerea acestor soluţii de achitare în apel.
În acest sens au fost evocate şi analizate pe larg probele care, în opinia recurentului, demonstrează că inculpaţii menţionaţi se fac vinovaţi de comiterea respectivelor infracţiuni.
În motivarea scrisă a recursului său inculpatul B.V. nu a indicat motivele legale de casare avute în vedere dar a relatat încă o dată propria versiune referitoare la pretinsa neimplicare a sa în activitatea infracţională prevăzută de art. 71 din OUG nr. 105/2001.
Cu ocazia dezbaterilor desfăşurate, la 14 ianuarie 2005 acelaşi recurent a solicitat, prin apărătorul său, reducerea pedepsei aplicate, pentru respectiva infracţiune, precum şi achitarea să pentru cea prevăzută de art. 323 C. pen.
Prin mai multe expuneri scrise depuse succesiv în dosarul cauzei, recursul declarat de inculpatul P.Z. a fost argumentat în sensul că hotărârile pronunţate în cauză se impun a fi casate ca nelegale şi netemeinice deoarece:
- în speţă nu s-a dovedit existenţa, în ceea ce îl priveşte, a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 71 din OUG nr. 105/2001;
- declaraţiile făcute de N.A. şi N.T. sunt neconcludente cât priveşte dovedirea vinovăţiei recurentului în raport cu prevederile art. 323 C. pen.;
- declaraţiile date de partea civilă D.D. în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei se contrazic şi nu se coroborează cu alte probe;
- cercetarea şi urmărirea penală au avut caracter abuziv în condiţiile în care administrarea probelor a fost deturnată în scopul demonstrării, contrar realităţii, a vinovăţiei sale;
- judecarea cauzei în recurs s-a făcut cu încălcarea dreptului său la apărare, prin neasigurarea unui traducător de limbă sârbă, care este limba maternă a inculpatului precum şi prin desemnarea unui apărător din oficiu neacceptat de inculpat pe considerentul că beneficia de serviciile unui avocat ales, angajat de familia sa.
Este, de asemenea, de menţionat că nici acest recurent nu a indicat motivele legale de casare pe care le-a avut în vedere.
În ceea ce îl priveşte, recurentul J.L.H. a invocat ca temei legal prevederile art. 3859 pct. 9, 10, 12, 14, 17, 171 şi 18 C. proc. pen., solicitând în esenţă să fie achitat pe considerentul că gestul său de a accepta să păstreze diverse sume de bani date de cetăţeni irakieni a fost interpretat, în mod nejustificat, ca având conţinut infracţional, speculându-se în acest sens şi declaraţiile, nesincere, ale inculpatului B.V. şi acelea pe care martorii A.T. şi N.T. le-au dat, aparent în scopul de a fi ei înşişi exoneraţi de răspunderea penală, în temeiul unei „legi odioase care încurajează delaţiunea".
Cu ocazia dezbaterilor apărătorul aceluiaşi recurent a solicitat, în subsidiar, diminuarea pedepsei aplicate acestuia.
Recursul declarat de inculpatul S.Z. a fost, de asemenea, motivat prin mai multe precizări scrise depuse în dosar menţionându-se ca temeiuri legale de casare prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 14 C. proc. pen.
O primă critică formulată de acest recurent a vizat reţinerea în sarcina sa, a infracţiunii prevăzute de art. 71 din OUG nr. 105/2001, deşi activitatea sa presupus infracţională s-a limitat la a conduce până la punctul de control al trecerii frontierei din localitatea Jimbolia un grup de patru persoane care apoi au trecut legal frontiera din România şi ale căror paşapoarte au fost falsificate doar ulterior, după ajungerea în Yugoslavia, în vederea unei treceri frauduloase în Italia.
Formulând această critică recurentul inculpat a solicitat casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea soluţiei de achitare a să dispuse cu ocazia judecării cauzei în fond.
În altă ordine de idei S.Z. a afirmat că pedeapsă de 3 ani închisoare care i-a fost aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 se impune a fi redusă la jumătate deoarece instanţele au omis să ia în considerare prevederile art. 19, raportat la art. 2 lit. a), pct. 2 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor care operau în cauză, dată fiind calitatea să de martor şi natura informaţiilor pe care le-a furnizat în cursul urmăririi penale.
În ceea ce îl priveşte inculpatul A.L.E. nu a motivat în scris recursul său însă, cu prilejul dezbaterilor care au avut loc în Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005 acesta a precizat că solicită casarea deciziei atacate şi menţinerea, dispoziţiilor din hotărârea instanţei de fond.
În legătură cu recursurile declarate de inculpaţii P.Z. şi S.Z. procurorul a pus concluzii de admitere şi de casare în parte a hotărârilor în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lor, din infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 în aceea prevăzută de art. 2 alin. (2) din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 252/2002.
Totodată a solicitat respingerea tuturor celorlalte cereri formulate de recurenţii inculpaţi.
La rândul lor intimatul inculpat A.S.V. şi recurenţii inculpaţi au solicitat respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, excepţie făcând B.V. care a lăsat acest aspect la aprecierea instanţe.
Recursurile sunt nefondate.
În acest sens, Curtea constată că sunt pe deplin justificate şi argumentate aprecierile instanţelor referitoare la infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., atribuită prin rechizitoriu inculpatului J.L.H., precum şi cele privind infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., atribuită, prin acelaşi act de sesizare, inculpatului A.S.V.
De altfel motivarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nu a răspuns concludent observaţiei respectivelor instanţe privind lipsa de suport probatoriu a acuzaţiilor amintite.
În acelaşi timp Curtea reţine că probele administrate au definit fără echivoc conţinutul actelor de racolare de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat (comise de acest din urmă inculpat), acte al căror caracter infracţional este definit de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 aprobata prin Legea nr. 243/2003.
Criticile aduse prin recursul lui J.L.H. modului de individualizare a pedepsei nu sunt nici ele justificate dat fiind că respectiva sancţiune a fost stabilită în considerarea datelor speţei şi în deplinul respect al prevederilor art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Concluzii similare se impun şi cu privire la recursurile inculpaţilor B.V. şi A.L.E. întrucât nici aceştia nu au fost în măsură să aducă argumente pertinente în sensul că instanţele ar fi stabilit în mod eronat condiţiile răspunderii lor penale ori ar fi individualizat pedepsele aplicate în cazul lor fără a respecta prevederile legale aplicabile în materie.
În altă ordine de idei, în urma verificării dosarului instanţei de apel Curtea reţine că la dezbaterile de la 18 februarie 2004 au fost prezenţi translatori de limba arabă şi respectiv de limba sârbă, iar o parte dintre inculpaţii arestaţi, printre care şi P.Z., au fost asistaţi de un apărător desemnat din oficiu.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că P.Z. ar fi invocat, la termenul amintit, existenţa unui apărător ales, angajat de familia sa, iar în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui astfel de angajament, Curtea reţine că nu pot fi primite criticile respectivului recurent privind judecarea apelului în lipsa unui translator ori a unui avocat ales.
De asemenea, nu pot fi primite aserţiunile, în nici un fel dovedite, ale aceluiaşi recurent privind caracterul pretins abuziv şi tendenţios al modului de desfăşurare a urmăririi penale.
Propunerea recurentului P.Z. de a se înlătura declaraţiile făcute de martorii N.A. şi N.T. ori acelea ale părţii civile D.D. nu este nici ea justificată dată fiind convergenţa acestora cu toate celelalte probe administrate în cauză.
Curtea nu poate primi nici criticile formulate de recurenţii P.Z. şi S.Z. în sensul că nu s-ar face vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 71 din OUG nr. 105/2001.
Este de observat astfel că această din urmă calificare a fost stabilită de către instanţa de fond în urma unei schimbări de încadrare juridică, măsură menţinută apoi în apel pe considerentul că operează în favoarea inculpaţilor care, în motivele lor de apel, nici «nu au criticat hotărârea sub aspectul schimbării încadrării juridice făcute.».
Argumentele expuse de instanţa de apel în motivarea neaplicării, în cazul inculpatului S.Z., a prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003 justifică implicit şi excluderea aceluiaşi inculpat de la beneficiul art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.
Prin urmare nici critica formulată de respectivul recurent referitor la acest aspect nu poate fi primită.
Aceeaşi soluţie se impune şi în legătură cu obiecţiunile sale faţă de modul de individualizare a pedepselor care, şi în cazul lui S.Z., s-a făcut prin aplicarea la datele speţei a prevederilor art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Întrucât în cauză nu îşi găsesc incidenţa nici una dintre prevederile art. 3859 C. proc. pen., Curtea urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, în sensul respingerii recursurilor ca nefondate.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), şi art. 38516 raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunţa şi în sensul deducerii din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi B.V., J.L.H., P.Z. şi S.Z. a perioadelor în care aceştia s-au aflat în stare de reţinere şi respectiv de arestare preventivă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul A.L.E. va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluţionarea cauzei în recurs, cu menţiunea că onorariul pentru avocaţii desemnaţi ca apărători din oficiu pentru acest inculpat şi respectiv pentru intimatul inculpat A.S.V. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Având în vedere că această Curte a făcut aplicarea în cauză a art. 8 C. proc. pen., în condiţiile în care unii dintre inculpaţi au susţinut că nu cunosc limba română, urmează a se dispune ca onorariile interpreţilor, de limba arabă şi respectiv de limba sârbă, să fie plătite din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpaţii B.V., P.Z., J.L.H., S.Z. şi A.L.E. împotriva deciziei penale nr. 84/ A din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, privind şi pe inculpatul A.S.V.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 17 decembrie 2002 la 31 ianuarie 2005, pentru inculpaţii B.V. şi J.L.H., timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 16 decembrie 2002 la 31 ianuarie 2005, pentru inculpatul P.Z. şi timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 16 februarie 2003 la 31 ianuarie 2005, pentru inculpatul S.Z.
Obligă pe recurentul inculpat A.L.E. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansă din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat în sumă de 400 000 lei pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat A.S.V., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile interpretului de limba arabă pentru traducerea dezbaterilor efectuată pentru inculpatul J.L.H. şi interpretul de limbă sârbă, pentru traducerea dezbaterilor efectuată pentru inculpaţii P.Z. şi S.Z. se vor plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2005
| ← ICCJ. Decizia nr. 7029/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7044/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
