ICCJ. Decizia nr. 7048/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.7048/2005
Dosar nr. 6700/2005
Şedinţa publică din 14 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 15 iunie 2005, Tribunalul Neamţ a condamnat pe inculpatul B.M., la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 6 ani.
În temeiul art. 83 C. pen., şi art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat suspendarea condiţionată şi graţierea condiţionată a executării pedepselor de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 129 din 29 ianuarie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ şi de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 229 din 19 februarie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ.
A constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 220 din 19 februarie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ sunt concurente.
A descontopit pedeapsa rezultantă de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 129 din 29 ianuarie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin neapelare la 18 februarie 2002, în pedepsele componente de:
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (1), teza II din OG nr. 96/98 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 98 alin. (1), teza II din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (1), teza II şi alin. (4) lit. a) din OG nr. 96/98;
- un an pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 98 alin. (1) şi (4) lit. a) din Legea nr. 26/96.
A descontopit pedeapsa rezultantă de un an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 229 din 19 februarie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin neapelare la 11 martie 2002 în pedepsele componente de:
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (1) teza II şi alin. (4) lit. a) din OG nr. 96/98;
- un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 98 alin. (1), teza II alin. (4) din Legea nr. 26/96.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 129/2002 şi sentinţa penală nr. 229/2002 ale Judecătoriei Piatra Neamţ, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an închisoare.
Urmarea revocării suspendării condiţionate şi a graţierii a cumulat pedeapsa rezultantă de un an închisoare cu pedeapsa curentă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 14 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 6 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a luat act că părţile vătămate M.V. şi M.M. nu s-au constituit părţi civile.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.A.S. Neamţ, suma de 5.451.260 lei despăgubiri civile, actualizată la data executării.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În după amiaza zilei de 3 octombrie 2004, inculpatul B.M. se afla la barul A.F. N. din comuna Rediu consuma băuturi alcoolice. La o masă se afla victima M.M. împreună cu fii săi M.M. şi M.V.
La un moment dat inculpatul s-a dus la masa victimei pentru a-i cere restituirea unei datorii.
Inculpatul şi fii victimei s-au lovit reciproc, între ei intervenind victima .M., care a luat din curtea barului un par, cu care a vrut să-l lovească pe inculpat.
Inculpatul i-a smuls parul din mână şi i-a lovit mai întâi pe cei doi fraţi, M.M. şi M.V., după care i-a lovit pe tatăl lor, M.M. în zona capului şi a umărului stâng.
Victima a căzut şi inculpatul a continuat să o lovească în zona coastelor cu piciorul.
Când agresionarea victimei a încetat, inculpatul a plecat acasă, iar victima a fost transportată la spital unde la 13 octombrie 2004 a decedat.
Din raportul medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei s-a datorat bronho-pneumoniei consecutivă unui politraumatism cu fracturi costale şi emfizem subcutanat hemitorace drept, fractură de humerus şi radmis stâng, traumatism cranio-cerebral.
S-a mai stabilit că leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur şi lovire, comprimare între corpuri dure.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, inculpatul care a susţinut că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 44 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 333 din 11 octombrie 2005, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa apelată numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate pe care a redus-o de la 13 ani închisoare la 10 ani închisoare şi a menţinut pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 6 ani.
A menţinut, de asemeni, revocarea suspendării condiţionate şi a graţierii condiţionate pentru pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţele penale nr. 129 din 29 ianuarie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ, nr. 229 din 19 februarie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ, precum şi contopirea pedepselor componente ale pedepselor rezultante în pedeapsa de un an închisoare ce s-a dispus a fi executată alături de pedeapsa aplicată, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 11 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.
În considerentele deciziei s-a reţinut că în circumstanţele în care s-a comis infracţiunea nu justifică aplicarea art. 44 C. pen., inculpatul reuşind dezarmarea victimei şi continuând să o lovească şi după ce victima căzuse la pământ.
Dar având în vedere puternica tulburare produsă inculpatului de agresivitatea victimei şi a fiilor săi s-a apreciat acordarea unei mai mari eficienţe dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care prin motivele scrise, cât şi oral, a susţinut în esenţă următoarele:
- greşita condamnare a inculpatului în contextul în care acesta a acţionat în condiţiile legitimei apărări, situaţie care înlătură caracterul penal al faptei;
- greşita încadrare juridică a faptei, în raport de loviturile aplicate victimei nu s-a intenţionat uciderea sa, decesul intervenind la mai multe zile de la internare, ceea ce justifică condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.;
- nu s-a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei, în raport de totalitatea elementelor care au caracterizat fapta şi pe făptuitor, impunându-se o coborâre a pedepsei până la limita permisă de lege.
Criticile formulate vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen., constatându-se însă că, în cauză s-a făcut o corectă aplicare a legii sub toate aspectele, inclusiv, cele ce au format obiect al motivelor de recurs.
Soluţia de condamnare pronunţată în cauză nu este consecinţa unei erori grave de fapt care impunea achitarea în condiţiile art. 44 C. pen., aşa cum pretinde inculpatul.
Pentru a funcţiona instituţia legitimei apărări era necesar ca probele să stabilească că inculpatul a acţionat în condiţiile unui atac material, direct, injust şi imediat care-i punea în pericol grav viaţa.
Ori, inculpatul nu a acţionat în aceste condiţii speciale, deoarece, chiar dacă iniţiativa agresionării a aparţinut victimei şi fiilor săi, inculpatul a continuat să o lovească şi după ce a reuşit să o dezarmeze de par şi chiar când aceasta era căzută şi nu mai prezenta nici un pericol pentru inculpat.
Desigur, acţionând de această manieră, fapta inculpatului păstrează caracterul penal şi nu pot fi invocate în apărare dispoziţiile art. 44 C. pen.
După cum inculpatul nu a acţionat în condiţiile legitimei apărări, tot astfel, nu a săvârşit nici infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în contextul în care a aplicat victimei numeroase lovituri cu parul în cap şi în zona umărului stâng, iar când victima a căzut a continuat să o lovească cu picioarele în coaste.
Având în vedere politraumatismul produs victimei, precum şi legătura de cauzalitate indirectă existentă între acesta şi rezultatul produs este evident că inculpatul nu a urmărit doar aplicarea unei simple corecţii victimei şi dacă nu a dorit rezultatul letal, a acceptat producerea lui.
Pentru aceste considerente instanţele au reţinut o corectă încadrare juridică a faptei în dispoziţiile art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., neconstatându-se motive care să justifice o schimbare a încadrării juridice.
În cauză s-a făcut şi o judicioasă individualizare a pedepsei având în vedere starea de puternică tulburare în care s-a aflat inculpatul.
Nu se mai constată alte motive care să justifice o nouă coborâre a pedepsei, cu atât mai mult cu cât, inculpatul a comis o faptă gravă, soldată cu rezultat letal iar la data săvârşirii infracţiunii s-a aflat în stare de recidivă postcondamnatorie.
În acest context, pedeapsa respectă dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi este de natură să realizeze cerinţele înscrise în art. 52 C. pen.
Urmarea considerentelor expuse, criticile formulate sunt nefondate şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va computa detenţia preventivă din pedeapsa aplicată inculpatului.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 333 din 11 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 14 octombrie 2004, la 14 decembrie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7044/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7051/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
