ICCJ. Decizia nr. 744/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 744/2005
Dosar nr. 7083/2004
Şedinţa publică din 1 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II–a penală, prin sentinţa penală nr. 354 din 15 martie 2003, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi în baza acestor din urmă texte de lege a condamnat pe inculpatul C.M.A. la 3 ani închisoare, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de tâlhărie.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe termenul de încercare de 5 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen., a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 15 octombrie 2001, la 20 octombrie 2001.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească părţii civile SC G.E.I.P. C.F.R. SA cu sediul în Bucureşti, contravaloarea în lei la cursul B.N.R., la data plăţii (actualizată în Euro) suma de 199 mărci germane.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, la data de 15 octombrie 2001 inculpatul C.M.A. împreună cu un alt tânăr rămas neidentificat, a încercat să pătrundă prin efracţie într-un autoturism SKODA OCTAVIA, fiind surprins de către martorul F.L.I.
Atunci când martorul l-a prins pe inculpat după ce l-a urmărit printre blocuri, încercând să-l imobilizeze şi să-l scoată din autoturismul cu care încerca să fugă, pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul l-a muşcat pe martor de un deget de la mâna dreaptă, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare cca. 6 – 7 zile îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul C.M.A.
În apelul parchetului soluţia instanţei de fond a fost criticată pentru greşita aplicare a unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, având în vedere dispoziţiile alin. (3) al art. 81 C. pen., care prevăd că suspendarea nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 15 ani. S-a apreciat totodată că, în raport de modalitatea de săvârşire şi atitudinea nesinceră a inculpatului, faptul că a încercat să se sustragă procesului penal părăsind ţara, că pedeapsa aplicată este insuficientă sub aspectul cuantumului şi a solicitat majorarea acesteia.
În apelul inculpatului s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că nu el a săvârşit infracţiunea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 728 din 11 octombrie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpat, cu motivarea că, încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de fond este temeinică şi legală, iar, referitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, Tribunalul, analizând mijloacele de probă existente la dosarul cauzei, a constatat că acesta nu are antecedente penale, desfăşoară o activitate utilă, reeducarea sa poate fi atinsă şi fără executarea pedepsei, făcând aplicaţia art. 81 C. pen.
Instanţa de control judiciar a mai reţinut că, în mod corect, prima instanţă a aplicat în cauză dispoziţiile art. 21 C. pen., care reglementează regimul sancţionator pentru tentativă, astfel că a înlăturat criticile formulate de parchet.
Cu privire la solicitarea din apelul inculpatului de a fi achitat, întrucât nu a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, instanţa de control judiciar a respins aceste susţineri şi apărări, cu motivarea că: „.. ele nu se regăsesc în materialul probator aflat la dosarul cauzei şi anume: declaraţiile martorilor F.L.I., G.I., coroborate cu declaraţiile inculpatului şi concluziile ce se desprind din confruntarea dintre martorul F.L.I. şi inculpat, planşele fotografice, procesele – verbale, adresele, referatele, precum şi celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Instanţa de fond a procedat corect când a înlăturat declaraţiile martorilor M.G. şi T.C., din care rezultă că inculpatul a vorbit la telefon aproximativ 10 minute înainte de comiterea faptei şi, de aceea nu ar fi putut săvârşi fapta.
Aceşti doi martori relatează momente anterioare comiterii faptei şi, nicidecum momentele săvârşirii infracţiunii de către inculpat, fapt pentru care declaraţiile lor sunt irelevante pentru cauza dedusă judecăţii".
În termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul C.M.A.
În recursul parchetului s-a solicitat admiterea, casarea parţială a hotărârilor atacate, iar pe fond, aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, motivându-se că, în speţă, nu erau îndeplinite condiţiile pentru a se face aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., iar pe de altă parte, în raport de fapta care, prin conţinutul ei concret şi împrejurările în care a fost săvârşită prezintă un pericol social deosebit de ridicat şi în raport cu periculozitatea inculpatului, se impunea o mai mare severitate în stabilirea modalităţii de executare a pedepsei.
În recursul inculpatului a fost reiterată solicitarea formulată şi în apel şi anume, de a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât la dosar nu sunt probe din care să rezulte că el este autorul infracţiunii.
Examinând hotărârile atacate, în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi pct. 18 C. proc. pen. şi din oficiu, în baza art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti fondat, urmând a fi admis ca atare, iar recursul declarat de inculpatul C.M.A., nefondat, urmând a fi respins.
1. Referitor la critica formulată de inculpat privind greşita sa condamnare pentru comiterea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., susţinând că nu este el autorul acestei infracţiuni şi a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că nu este fondată.
Faptele şi împrejurările săvârşirii lor, precum şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea tentativei la infracţiunea de tâlhărie au fost reţinute corect de instanţe, ele rezultând din întreg ansamblul probator administrat în cauză (sesizarea lui F.L.I., procesele verbale, planşe foto, adrese nr. 120/2368/2001 şi nr. 120/424/2002; raport nr. A1/12950/2001; referat din 16 octombrie 2001, declaraţii de învinuit şi inculpat, declaraţii martori), probe complet analizate şi just apreciate de către instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situaţiei reale şi vinovăţiei inculpatului, astfel că nu sunt temeiuri pentru a se dispune achitarea acestuia; motivarea instanţei de fond şi de apel, sub acest aspect fiind temeinică şi legală, pe care curtea şi-o însuşeşte în totalitate, astfel că reluarea ei nu se mai impune.
2. Fondată se dovedeşte însă critica de nelegalitate şi netemeinicie formulată de parchet pentru greşita individualizare a pedepsei sub aspectul modalităţii de executare.
În acest sens, se reţine că, potrivit art. 81 alin. (3) C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Legiuitorul a exclus de la beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei aceste infracţiuni, pentru a evita riscul la care societatea s-ar expune prin lăsarea în libertate şi fără supraveghere a infractorilor periculoşi.
Textul de lege nu face vreo distincţie după cum infracţiunea a fost consumată sau a rămas în faza de tentativă, astfel încât la aplicarea dispoziţiilor art. 81 alin. (3) C. pen., trebuie avută în vedere limita maximă specială prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, chiar dacă fapta a rămas în faza de tentativă. De asemenea, tentativa este o formă imperfectă a infracţiunii, neavând o incriminare distinctă.
Infracţiunea de tâlhărie în formă consumată este sancţionată de lege cu închisoare de la 5 la 20 de ani, astfel încât în speţă, este nelegală aplicarea art. 81 C. pen.
Pe de altă parte, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinea acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Convingerea că scopul pedepsei, reeducarea inculpatului se poate atinge şi fără executarea pedepsei, se formează din aprecierea de ansamblu a faptei săvârşite, a împrejurărilor în care ea s-a săvârşit, a personalităţii inculpatului.
Trebuie avută în vedere întreaga conduită a inculpatului înainte de săvârşirea faptei, după săvârşirea faptei, în timpul judecăţii.
Fapta, prin conţinutul ei concret şi împrejurările în care a fost săvârşită prezintă un pericol social deosebit de ridicat.
Inculpatul vădeşte o mai mare periculozitate socială, impunându-se o mai mare severitate în stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, întrucât a încercat să sustragă bunuri într-un loc public, dintr-un autoturism şi pentru a-şi asigura scăparea, a exercitat acte de violenţă.
Trebuie avută în vedere şi urmarea produsă prin săvârşirea infracţiunii asupra martorului F.L.I., acesta necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale, urmare violenţelor exercitate de inculpat.
Acesta a părăsit în fugă locul faptei, încercând astfel să se sustragă răspunderii penale.
Inculpatul a îngreunat desfăşurarea procesului penal, deoarece a avut o atitudine nesinceră şi a plecat din ţară, deşi avea cunoştinţă că este cercetat.
Aceste elemente sunt de natură să formeze convingerea că, deşi, pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare a fost judicios individualizată, în ceea ce priveşte cuantumul, totuşi, pentru reeducarea inculpatului C.M.A., se impunea a se dispune executarea acestei pedepsei în regim de detenţie.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa primei instanţe, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, în sensul că va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin privare de libertate.
Ca urmare a condamnării inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate în cauză se va face şi aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.A. împotriva aceleiaşi hotărâri şi va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 728 din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul C.M.A.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 354 din 15 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, în sensul că înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa, de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin privare de libertate.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi ale art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată prin arest preventiv de la 15 octombrie 2001, la 20 octombrie 2001.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 743/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 810/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
