ICCJ. Decizia nr. 899/2005. Penal

Tribunalul Gorj, prin sentința penală nr. 270 din 13 iulie 2004, a condamnat inculpatul T.V. la:

- 7 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și c) din același cod;

- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și b) din același cod;

- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și b) din același cod;

- două pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de falsificare de monede sau alte valori, prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 74 lit. a) și b) din același cod;

- trei pedepse de câte 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1)C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Pedepsele au fost contopite, iar pedeapsa rezultantă de 7 ani și 3 luni a fost sporită cu un an închisoare, urmând ca inculpatul că execute 8 ani și 3 luni la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 2 ani, aplicată alături de pedeapsa de 7 ani și 3 luni închisoare.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus arestul preventiv executat începând de la 19 martie 2003 până la pronunțare, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest.

Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul C.R.D. la:

- 2 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 - 76 din același cod;

- 2 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 26, raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și c) din același cod, și

- 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) din același cod.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele au fost contopite și s-a dispus executarea pedepsei celei mai mari de 2 ani și 9 luni, sporită cu 6 luni, în total 3 ani și 3 luni închisoare.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus reținerea din 19 martie 2003 și arestarea preventivă începând de la 22 martie 2003 și până la pronunțare, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

A obligat pe inculpatul T.V. la despăgubiri:

- 65.019.425 lei către partea civilă SC B. SRL Tg. Jiu;

- 26.907.121 lei către partea civilă SC C. SRL Săulești;

- 321.594.489 lei către partea civilă SC C.G. SRL București;

- 344.448.365 lei către partea civilă SC C. SRL Tg. Jiu;

- 779.931.943 lei către partea civilă SC O.D.S. Hunedoara;

- 30.903.080 lei plus dobânda legală către SC D. SRL Vâlcea;

- 8.712.395 lei către partea civilă SC M.C. SRL Timișoara în solidar cu inculpatul C.R.D.;

- 272.034.840 lei către partea civilă SC D.C. București;

- 490.572.000 lei sumă reactualizată către partea civilă SC R.A. SRL Pitești;

- 416.406.787 lei către partea civilă SC S. SA București;

- 151.167.188 lei către partea civilă SC F. SRL Alexandria, și

- 53.922.166 lei către Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Gorj.

Inculpații au fost obligați în solidar să plătească despăgubiri civile în sumă de:

- 299.465.329 lei părții civile SC M.T.I. SRL Hunedoara;

- 359.497.328 lei părții civile SC I. SA Hunedoara;

- 284.200.000 lei părții civile SC P. SA Piatra Neamț și

- 514.071.620 lei părții civile SC N.G.H. SRL Brașov.

A fost obligat inculpatul C.R.D. la plata sumei de 151.171.458 lei plus dobânda legală către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Gorj.

A respins cererile formulate de D.G.F.P. Gorj, SC D.C.I. SRL București și SC R.A. SRL Pitești pentru instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților.

A constatat recuperate în natură prejudiciile cauzate părților vătămate SC G.G. SA București, SC E.I. SRL București, SC B.M.E. SRL București și SC K.I. SRL com. Pantelimon, județul Ilfov.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în perioada noiembrie 2001 - 18 martie 2003, cei doi inculpați au indus în eroare mai multe societăți comerciale de la care au cumpărat mărfuri pentru care au emis bilete la ordin sau cecuri fără acoperire și pe care nu le-au achitat.

Astfel, în luna noiembrie 2001, inculpatul T.V. a devenit administrator la SC E. SRL cu sediul în Bumbești Jiu, fiind ajutat în desfășurarea activităților comerciale de inculpatul C.R.D.

După câteva luni, în luna februarie 2002, au devenit administratori la SC D.T. SRL Timișoara, au deschis cont și au desfășurat activități comerciale până în luna mai 2002. împreună au cumpărat mărfuri de la diferite societăți comerciale:

- de la SC M.C. SRL Timișoara, pentru care T.V. a emis bilet la ordin, refuzat la plată pentru lipsă disponibil;

- de la SC B. SRL Tg. Jiu, mărfuri în valoare de 80.261.080 lei, pentru care a emis 2 ordine de plată, refuzate la plată pentru lipsă disponibil;

- de la SC C.G. SRL București, mărfuri în valoare de 321.595.489 lei, pentru care a emis fila cec, refuzată la plată;

- de la SC C. SRL Tg. Jiu, mărfuri în valoare de 334.448.365 lei, pentru care a emis fila cec, refuzată la plată de B.P. SA Gorj;

- de la SC C. SRL București, mărfuri în valoare de 26.907.127 lei, pentru care a emis fila cec, refuzată la plată;

- de la SC D. SRL Rm. Vâlcea, mărfuri în valoare de 15.661.959 lei, pentru care a emis bilet la ordin, refuzat la plată.

La sugestia inculpatului T.V., inculpatul C.R.D., a devenit în cursul aceluiași an 2002, administrator la SC B. SRL Godinești, jud. Gorj.

Pentru a continua activitatea infracțională, inculpatul T.V. a modificat o copie xerox a cărții de identitate, înscriid la rubricile numele și prenumele, C.R.D., document pe care l-a prezentat apoi mai multor societăți comerciale, cu ocazia încheierii contractelor comerciale.

Astfel, la 23 august 2002, la 6 septembrie 2002, 5 septembrie 2002 și 12 septembrie 2002 inculpatul T.V. s-a prezentat la SC N.G.H. SRL Brașov, SC O.D.S. Hunedoara, SC I. SA Hunedoara, SC M.T.I. SRL Hunedoara, SC D.C. București și SC R.A. SRL Pitești sub numele de C.R.D., încheind cu aceste societăți contracte de vânzare-cumpărare pentru plată completând file cec, care la data prezentării la bancă au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil.

Căutând noi mijloace pentru a continua activitatea infracțională, inculpatul T.V. a preluat prin cesiune, în luna decembrie 2002, SC P.P.C.S. SRL București, de la martorul B.C.

Procedura de preluare a societății nu a fost finalizată decât la 27 februarie 2003, deoarece inculpatul nu s-a prezentat cu cedentul la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București pentru a obține certificatul de înscriere mențiuni și nici nu a făcut cerere în acest sens.

Cu toate acestea inculpatul T.V. a deschis cont curent, în ziua de 7 martie 2003, la P.B.R. SA și i s-au eliberat în numele SC P.P.C.S. SRL, instrumente de plată (cecuri și bilete la ordin).

Inculpatul a falsificat certificatul constatator al înregistrării societății cu nr. 44054 primit la 27 februarie 2003 de la Oficiul Registrului Comerțului și a înscris la rubrica administrator, numele T.V. la asociați fizici în loc de B.C. a înscris T.V.E., iar la nr. cărții de identitate și seria a trecut datele din actul său de identitate.

După aceasta inculpatul și-a falsificat propriul act de identitate prin înlocuirea numelui, prenumelui și locului nașterii.

Toate datele modificatoare au fost preluate din cuprinsul actelor constitutive ale SC P.P.S. SRL București și aparțin martorului B.C.

La 17 martie 2003, sub identitatea falsă dobândită, inculpatul T.V., alias T.E. s-a prezentat la SC G.G. SA București și a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru 26 centrale termice, emițând filă cec pentru suma de 284.719.995 lei.

în aceeași zi 17 martie 2003 a semnat în fals contractul cu SC E.I. SRL București și a completat fila cec pentru suma de 84.859.336 lei.

Atât centralele termice livrate de SC G.G. SA București cât și bunurile achiziționate de la SC E.I. SRL au fost găsite de organele de poliție și restituite părților vătămate.

în același fel la 10 martie 2003 și 18 martie 2003 a completat file cec semnând cu numele T. în calitate de director al SC P.P.C.S. SRL București pentru mărfuri în sumă de 102.082.798 lei și respectiv 145.331.200 lei de ka SC B.M.E. SRL București și SC K.I. SRL com. Pantelimon, mărfuri pe care nu le-a mai ridicat, fiind reținut de organele de poliție.

S-a mai reținut că, în calitate de administratori la SC E. SRL și SC B. SRL, inculpații T.V. și C.R.D. nu au evidențiat în contabilitate, operațiunile comerciale și veniturile realizate, având consecințe asupra impozitului pe profit și a TVA.

Inculpații au fost obligați către D.G.F.P. Gorj la 53.922.166 lei T.V. și 151.171.458 lei C.R.D.

Au fost respinse cererile D.G.F.P. Gorj, SC D.C.I. SRL București și SC R.A. SRL Pitești pentru instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților.

împotriva sentinței a declarat apel numai partea civilă SC R.A. SRL Pitești, care a criticat sentința ca nelegală, susținând că în mod greșit instanța de fond nu a dispus înființarea sechestrului asigurator până la concurența sumei de 450.571.000 lei.

Prin decizia penală nr. 492 din 11 noiembrie 2004, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Craiova apelul a fost respins ca nefondat.

Nemulțumită și de această hotărâre partea civilă SC R.A. SRL Pitești a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor și instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților până la concurența sumei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 163 C. proc. pen., măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea prin instituire a unui sechestru a bunurilor mobile și imobile în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua la cererea părții civile sau din oficiu în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau capacitate de exercițiu distrusă.

Potrivit art. 164 C. proc. pen., ordonanța de luare a măsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire de organul de urmărire penală care a luat măsura, iar încheierea instanței judecătorești prin care s-a dispus luarea măsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc.

Din actele și lucrările dosarului cauzei rezultă că în cursul judecății în primă instanță partea civilă deși citată în mod repetat nu s-a prezentat și nici nu a formulat o cerere, de instituire a sechestrului asigurator.

Așa fiind, respingerea cererii de instituire a sechestrului excede cadrul procesual și ea nici nu este motivată de prima instanță. în măsura în care recurenta se referă la cererea făcută in cursul urmăririi penale ea nu obligat instanța dacă nu a fost făcută în cursul judecății în fond și nu poate duce la casarea hotărârilor.

Recursul a fost respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurenta a fost obligată la cheltuieli judiciare statului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 899/2005. Penal