ICCJ. Decizia nr. 961/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 961/2005
Dosar nr. 4333/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 243 din 19 februarie 2004, a condamnat pe inculpaţii A.M. şi A.L.C. la pedepse de câte 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi f), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru ambii inculpaţi.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului A.M. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada arestării preventive cu începere de la 30 octombrie 2002, la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la 20.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă T.M.
S-a reţinut că, la data de 6 noiembrie 2001, inculpata A.L.C. i-a solicitat fratelui său A.M., să o însoţească la domiciliul părţii vătămate Tănase Maria – din strada Drumul Găzarului – unde inculpata locuia în gazdă, cu intenţia de a o tâlhări pe partea vătămată.
Inculpaţii au tratat victima cu vin şi apoi, conform unei înţelegeri prealabile, au imobilizat-o cu un batic, legându-i mâinile şi apoi au lovit-o cu pumnii în zona feţei până când aceasta a căzut la pământ.
În aceste împrejurări, inculpata i-a luat victimei de pe degete trei inele şi o verighetă din aur, iar din apartament un radiocasetofon şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 454/ A din 17 iunie 2004, a admis apelul declarat de procuror, a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor de la 6 ani la câte 7 ani şi 6 luni închisoare fiecare şi le-a interzis în temeiul art. 116 C. pen., de a se mai afla pe raza municipiului Bucureşti o perioadă de 3 ani după executarea pedepselor.
S-a motivat că inculpaţii nu locuiesc în municipiul Bucureşti, s-au sustras urmăririi penale, sunt fără ocupaţie şi au comis o faptă cu un marcat grad de pericol social.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambii inculpaţi.
Inculpata A.L.C. a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare, întrucât judecata în primă instanţă şi apel s-a făcut fără citarea sa legală. În subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Inculpatul A.M. a solicitat reducerea pedepsei.
Recursurile inculpaţilor sunt nefondate.
Pe tot parcursul procesului penal, inculpata a fost citată la domiciliul din comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi, prin D.G.P. şi prin afişare la uşa Consiliului local al sectorului 4 Bucureşti, în a cărei rază teritorială a fost săvârşită fapta.
Citarea inculpatei s-a făcut la domiciliul pe care aceasta l-a menţionat în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, respectiv în comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi, organul de poliţie făcând numeroase demersuri pentru a depista pe inculpată, după începerea urmăririi penale împotriva sa.
La instanţa de apel, inculpata A.L.C. a fost citată la adresa indicată de inculpatul A.M., ea fiind prezentă la judecarea apelului.
Rezultă din cele menţionate, că prima instanţă a citat corect pe inculpată la adresa unde aceasta a precizat că locuieşte şi apoi prin afişare la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, procedura întorcându-se de la locul de domiciliu cu menţiunea: „Necunoscută – Schimbat domiciliul". Ca atare, au fost respectate dispoziţiile art. 177 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. [(alin. (3) prevede că în caz de schimbare a adresei arătate în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştiinţat organul de urmărire penală sau instanţa de judecată de schimbarea intervenită)], astfel motivul de casare invocat în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 21 este nefondat.
Cu privire la pedepse, se constată că acestea au fost stabilite în concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel s-a avut în vedere gravitatea faptei în raport de modul în care inculpaţii au conceput şi realizat activitatea infracţională, împrejurarea că ambii inculpaţi sunt fără ocupaţie şi au încercat să se sustragă urmăririi penale.
Cum alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate.
Din pedeapsa aplicată inculpatului A.M. se va deduce perioada arestării preventive de la 30 octombrie 2002 până la 10 februarie 2005.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.M. şi A.C.L. împotriva deciziei penale nr. 454 din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.M., timpul arestării preventive de la 30 octombrie 2002 la 10 februarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat A.M. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe inculpata A.C.L. la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 96/2005. Penal. Leg.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 967/2005. Penal → |
|---|
