ICCJ. Decizia nr. 1222/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1222/2006
Dosar nr. 30304/1/2005
(nr. vechi 7853/2005)
Şedinţa publică din 24 februarie 2006
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 347 din 12 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 329/P/2005, Tribunalul Suceava, secţia penală, în baza art. 211 alin. (1) şi (21) lit. a) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V., la două pedepse de câte 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie.
În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. În baza art. 71 C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în perioada executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), au fost scăzute din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 10 ianuarie 2004 până la zi. S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportate la art. 998 şi 999 C. civ., inculpatul C.V. a fost obligat, în solidar cu inculpatul Z.O.V. (condamnat în aceeaşi cauză) la plata sumei de 284.000 ROL şi 10 milioane lei vechi către partea vătămată S.I. şi la 29 milioane părţii vătămate P.R., cu titlu de despăgubiri civile (daune morale şi materiale). Inculpaţii au mai fost obligaţi, în solidar, la 2.026.652 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate S.I., către partea civilă C.A.S. Suceava.
Instanţa a reţinut că, la data de 14 noiembrie 2004, în timp ce erau transportaţi împreună cu G.O. cu autoturismul martorului C.G., aceasta le-a spus inculpaţilor C.V. şi Z.O.V. că ar putea găsi de lucru, ca zilieri, la S.I. din satul Costâna, comuna Todireşti, unde a lucrat şi ea. A menţionat că S.I. are o stare materială bună, arătându-le şi locuinţa acestuia. Inculpaţii au coborât, au intrat în curtea părţii vătămate S.I., au stat de vorbă cu acesta în vederea angajării lor pe perioada iernii. Partea vătămată a refuzat, dar continuând discuţia şi fiind ora mesii, la cererea inculpaţilor, i-a invitat în bucătărie pentru a le da ceva de mâncare. Intrând în bucătărie inculpaţii l-au lovit, l-au legat cu un cordon, cerându-i să le spună unde sunt banii. Întrucât partea vătămată le-a spus că nu are bani în casă, inculpaţii l-au încuiat în bucătărie, căutând apoi bani prin locuinţă. Au găsit doar un telefon mobil marca pe care l-au luat. În casă a intrat şi martorul B.N., care, întâlnindu-i pe inculpaţi i-a întrebat unde este S.I. Inculpaţii i-au spus că este într-o cameră alăturată, după care au fugit. Martorul l-a găsit pe S.I., legat şi prezentând leziuni, în bucătărie, după ce a descuiat uşa.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fiind internat în perioada 11 - 18 noiembrie 2004, certificatul medico-legal atestând leziuni ce necesită 15-17 zile îngrijiri medicale.
La data de 11 octombrie 2004, inculpaţii, profitând de plecarea soţului, au atacat-o pe P.R. din comuna Milişăuţi. Astfel, au prins-o de gură şi de gât, au dus-o într-o anexă a casei, ameninţând-o cu moartea şi i-au cerut banii pe care îi are în casă. Au aruncat-o în beciul casei, după care au pătruns în locuinţă de unde au sustras 19 milioane lei. Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 3 zile îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr. 380 din 28 noiembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, a respins apelurile declarate de inculpaţi, deducând din pedeapsă, în continuare, durata arestării preventive a inculpaţilor.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul C.V.
Recursul vizează cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)), inculpatul apreciind că pedeapsa este prea mare.
A mai arătat că nu el ar fi săvârşit faptele, întrucât în locuinţa sa nu a fost găsit nici un bun aparţinând părţilor vătămate (art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., când s-a comis o eroare gravă de fapt).
Examinând recursul, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi pct. 18 C. proc. pen., întrucât ambele instanţe, au stabilit corect, pe baza declaraţiilor părţilor vătămate şi ale martorilor audiaţi, participarea recurentului inculpat C.V. la săvârşirea celor două fapte de tâlhărie, el fiind recunoscut de ambele părţi vătămate.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte constată, de asemenea, că a fost stabilită şi aplicată inculpatului, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere atât gravitatea faptelor săvârşite, persoana inculpatului (infractor nesincer, cu antecedente penale), cât şi împrejurările care agravează răspunderea penală (concursul de infracţiuni).
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va scade din durata pedepsei timpul arestării preventive de la 16 noiembrie 2004 la 24 februarie 2006.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat urmează a fi obligat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 380 din 28 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 noiembrie 2004 la 24 februarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1218/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1229/2006. Penal → |
---|