ICCJ. Decizia nr. 126/2006. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 126/2006
Dosar nr. 20748/1/2005
(nr. vechi 5995/2005)
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 462/2004, Tribunalul Cluj a dispus condamnarea inculpatului D.I., la 15 ani de închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi b1) alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), soluţie menţinută atât de instanţa de apel prin Decizia penală nr. 118 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 5469 din 28 septembrie 2005.
Împotriva deciziei penale pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnatul a formulat contestaţie în anulare, susţinând în principal că s-a procedat la judecarea cauzei în lipsa intimatei părţi vătămate iar pe de altă parte că în cauză nu au fost audiaţi martori ce pot dovedi susţinerile sale în dovedirea nevinovăţiei şi deci s-a dat o interpretare greşită probelor administrate.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţa asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă".
Prin art. 389 din acelaşi cod, s-a stabilit „contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) se introduce la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre".
Din economia textelor menţionate rezultă că instanţa care a pronunţat o hotărâre definitivă o poate retracta, pe calea controlului judiciar prin formularea în termen a unei contestaţii în anulare.
Cale extraordinară de atac fiind, contestaţia în anulare poate fi formulată exclusiv pentru cel puţin unul din cele patru cazuri de exercitare a acesteia, limitativ stabilite de legea procesual penală.
Drept urmare, prin art. 391 C. proc. pen., a fost stabilită o procedură de examinare în principiu a contestaţiei în anulare.
Astfel, potrivit textului menţionat
„- (1) instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a) - c), fără citarea părţilor.
- (2) instanţa, constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate".
În cauză, contestatorul a invocat lipsa intimatei părţi vătămate, neaudierea martorilor propuşi pentru susţinerea nevinovăţiei şi ca atare s-a dat o interpretare greşită probelor administrate.
Or, aceste motive nu se regăsesc între cele 4 cazuri de contestaţie limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen.
Se constată aşadar că nu este îndeplinită una din condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru exercitarea contestaţiei în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 385".
Drept urmare, contestaţia în anulare nu este admisibilă în principiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestaţia în anulare formulată de condamnatul D.I., ca inadmisibilă.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.I. împotriva deciziei penale nr. 5469 din 28 septembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3638/2005.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1233/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1287/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
