ICCJ. Decizia nr. 1079/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1079/2006
Dosar nr. 24161/1/2005
(nr. vechi 7705/2005)
Şedinţa publică din 20 februarie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 179 din 18 iulie 2005 a Tribunalului Alba a fost condamnată inculpata D.C., în baza art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a dispus confiscarea de la inculpată a cuţitului briceag corp delict.
Inculpata a fost obligată la plata sumei de 6.315.440 lei despăgubiri civile către C.A.S. Alba reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în fapt că, inculpata D.C. este căsătorită cu partea vătămată D.I. de 19 ani, că ei au împreună 4 copii cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani şi că din luna octombrie 2004 fiica lor D.A. a intrat în relaţii de concubinaj cu numitul C.M., tinerii locuind la adresa acestuia din urmă.
La 27 noiembrie 2004 inculpata s-a deplasat la locuinţa concubinului fiicei, cerându-le celor doi să vină să locuiască la domiciliul ei şi al soţului ei, lucru cu care tinerii au fost de acord.
Cu prilejul discuţiilor inculpata a consumat 300 ml ţuică, iar în drum spre casă a mai băut o sticlă de bere de 2 l cumpărată de la un magazin.
La scurt timp a venit acasă şi partea vătămată D.I. care a adus la rândul său o sticlă de bere de 2 l pe care cei doi soţi au consumat-o, ajungând în stare de ebrietate.
Nemulţumit de relaţia fiicei sale D.A. cu martorul C.M., partea vătămată a început să îi reproşeze inculpatei că i-a primit în casă şi a scos un briceag care l-a agitat ameninţător, spunând că îi omoară pe toţi.
Inculpata a reacţionat, scoţând şi ea din buzunar cuţitul cu buton cu care i-a aplicat o lovitură puternică părţii vătămate, în zona abdominală.
Ulterior, în locuinţă a venit martora L.E. care l-a luat pe D.I. acasă, chemând apoi salvarea.
Ca urmare a loviturii primite părţii vătămate i-au fost produse leziuni traumatice, respectiv plagă înjunghiată abdominală mediană, plagă perete anterior-gastric, hemiperitoneu, care i-au pus în primejdie viaţa şi au necesitat o intervenţie chirurgicală şi un termen de 25-30 zile pentru vindecare.
S-a apreciat că inculpata a acţionat sub imperiul tulburării produse de ameninţările cu moartea adresate de partea vătămată şi că astfel sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică, aceasta concluzionând că inculpata B.C. prezintă diagnosticul: reacţie dezadaptativă cu perturbarea mixtă a emoţiilor şi conduitei şi că în momentul săvârşirii faptei a avut discernământul diminuat.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei au fost stabilite în baza procesului verbal de cercetare la faţa locului, întocmit de organele de urmărire penală, a raportului de constatare medico-legală privind leziunile părţii vătămate, expertizei medico-legale psihiatrice, a declaraţiilor martorilor C.M., D.A., D.I.C., L.G. şi L.E., probe coroborate cu declaraţiile inculpatei.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia penală nr. 330/ A din 10 noiembrie 2005, a admis apelul declarat de inculpată, a desfiinţat hotărârea primei instanţe numai cu privire la cuantumul pedepsei accesorii în sensul că a înlăturat dispoziţiile art. 64 lit. d) C. pen. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a considerat că prima instanţă a aplicat inculpatei în mod greşit pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., nefiind necesară interzicerea drepturilor părinteşti pe durata executării pedepsei principale.
Referitor la critica formulată de inculpată în sensul că plăgile suferite de partea vătămată sunt urmarea unei autoagresiuni, s-a constatat că aceasta nu poate fi primită, rezultând din materialul probator al cauzei că leziunile au fost provocate de apelantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata care, invocând dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., a susţinut în principal că nu este vinovată de fapta săvârşită care este urmarea unei autoagresiuni din partea soţului ei şi în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea ei.
Recursul declarat este neîntemeiat.
1. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei în săvârşirea la 27 noiembrie 2004, sub imperiul tulburării produse de ameninţările proferate de partea vătămată, a tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Probele administrate în cauză, menţionate mai sus au confirmat că inculpata, sub imperiul unei puternice tulburări determinată de ameninţările soţului ei, i-a aplicat acestuia, cu mare intensitate o lovitură cu cuţitul în zona abdomenului, provocându-i o plagă penetrantă mediană, plagă perete anterior gastric şi hemiperitoneu, leziuni care au pus în primejdie viaţa victimei şi care au necesitat o intervenţie chirurgicală şi un termen de 25-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Actul medico-legal aflat în dosar atestă că leziunea s-a produs printr-o lovitură activă, aplicată din faţă chiar cu agentul vulnerant ridicat de la inculpată, fiind exclusă deci autoagresiunea invocată de recurentă şi susţinută, contrar probelor de vinovăţie şi de partea vătămată, ca un gest de apărare a soţiei sale de rigorile legii penale.
Întrucât soluţia de condamnare este conformă cu probele de vinovăţie administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.
2. Referitor la pedeapsa principală aplicată de 3 ani închisoare se constată că aceasta a fost în mod corect individualizată, avându-se în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptei, împrejurările săvârşirii ei, inclusiv circumstanţa atenuantă a provocării şi persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale şi a acţionat cu discernământ diminuat.
Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpatei.
Deoarece au fost respectate dispoziţiile menţionate, iar în cauză, nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului pedepsei aplicate, critica referitoare la greşita individualizare a sancţiunii nu poate fi primită.
3. Întrucât criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărarea din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN N UMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.C. împotriva deciziei penale nr. 330/ A din 10 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurenta la plata sumei de 2020 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1070/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1248/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
