ICCJ. Decizia nr. 1319/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1319/2006
Dosar nr. 19173/1/2005
(nr. vechi 5208/2005)
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35/ P din 22 iunie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a hotărât următoarele:
I. În baza art. 260 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpaţii:
1. P.S.,
2. F.P. la câte o pedeapsă de un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei inculpaţilor pe durata prevăzută de art. 82 C. pen. şi atrage atenţia inculpaţilor conform art. 359 C. proc. pen.
II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., combinat cu art. 181 C. pen., a dispus achitarea inculpatului P.R.M. de sub învinuirea comiterii infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen.
În baza art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului o sancţiune de 10.000.000 lei, amendă administrativă.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţi să plătească statului suma de 5.000.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, pe baza probelor administrate că inculpaţii P.S., F.P. şi P.I.M. au fost audiaţi în calitate de martori în dosarul nr. 2371/2003 al Curţii de Apel Oradea în care au fost cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie G.G., B.A. şi P.I.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti în dosarul susmenţionat, inculpaţii P.S. şi F.P., martori din acte, la termenul din 24 octombrie 2003, au făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi cu scopul de a zădărnici şi îngreuna cercetarea judecătorească şi în folosul inculpaţilor B.A. şi P.I.
Prima instanţă a apreciat că scopul pedepselor aplicate acestor inculpaţi poate fi atins şi fără privarea de libertate a acestora.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.R.M. instanţa de fond a considerat că declaraţiile acestuia date în dosarul nr. 2371/2003 al Curţii de Apel Oradea, fiind martor în apărare propus de B.A., nu au privit împrejurări esenţiale, iar fapta acestuia nu prezintă pericolul social al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii P.S., F.P. şi P.I.M.
Prin motivele de recurs, parchetul a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9, referitor la situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, pct. 14, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate, pct. 171, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, şi, respectiv, pct. 18, referitor la situaţia când s-a comis o eroare gravă de fapt.
Parchetul a susţinut, astfel că instanţa nu a motivat suficient modul de individualizare a pedepselor care au fost aplicate inculpaţilor, apreciind că insuficienţa motivării este determinată de lipsa circumstanţelor reale sau personale.
Se susţine că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi P.S. şi F.P. sunt greşit individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aceştia săvârşind o infracţiune cu un grad de pericol social ridicat au avut o atitudine procesuală nesinceră, încercând să-i favorizeze pe inculpaţii P.I.M. şi B.A., cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie.
Se mai arată că instanţa de fond nu a motivat aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepselor, astfel cum prevede art. 81 alin. (6) C. pen.
S-a aplicat majorarea pedepselor aplicate şi să se dispună executarea acestora prin privare de libertate.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.R.M., parchetul susţine că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt întrucât în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 C. pen., în condiţiile în care probele administrate în cauză atestă caracterul mincinos al declaraţiilor acestui inculpat, iar faptul că B.A. a fost condamnat pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie în dosarul în care inculpatul a fost audiat ca martor, constituie o dovadă a faptului că fapta acestuia prezintă gradul de pericol social al infracţiunii.
În consecinţă, parchetul a solicitat condamnarea şi a acestui inculpat la pedeapsa închisorii.
Inculpaţii, prin motivele de recurs au criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt stabilindu-se în mod greşit situaţia de fapt, în condiţiile în care fapta reţinută în sarcina acestora nu există, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpaţii F.P. şi P.S., au solicitat să se constate că faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă, având în vedere că afirmaţiile făcute în cadrul procesului în care au fost audiaţi ca martori nu se referă la împrejurări esenţiale.
Mai mult decât atât, se arată că declaraţiile inculpaţilor au fost înlăturate de instanţă şi nu au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârii în dosarul nr. 2371/2003 al Curţii de Apel Oradea.
Se solicită, în acest caz, achitarea celor doi inculpaţi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În drept, inculpaţii şi-au întemeiat recursurile pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele menţionate, cât şi prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, sentinţa fiind legală şi temeinică.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului se reţin următoarele:
P.N.A., secţia de combatere a corupţiei, a întocmit rechizitoriul din 30 iunie 2003 (dosar nr. 107/P/2002), dispunând trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. G.G. (administrator şi director al SC A.SRL Satu Mare având ca domeniu de activitate şi Şcoala de Conducere Auto), care a pretins şi primit de la 102 absolvenţi ai Şcolii de Şoferi SC A. SRL Satu Mare suma totală de 36.950 Euro, 6100 dolari S.U.A. şi 11 milioane lei, lăsându-i să înţeleagă că are influenţă reală asupra membrilor comisiei de examinare din cadrul I.P.J. Satu - Mare – S.P.R., pentru a-i declara admişi la examenul pentru obţinerea permisului de conducere;
2. B.A. care în perioada 9 octombrie 2002 – 22 ianuarie 2003, în calitate de şef al S.P.R. din I.P.J. Satu – Mare şi membru în comisia de examinare a candidaţilor pentru obţinerea permiselor de conducere, a pretins şi primit de la inculpatul G.G., servicii în sumă de 102061.826 lei (contravaloarea facturilor emise şi achitate de O.R. SA pentru telefonul mobil aflat în folosinţa inculpatului B.A., însă proprietatea SC A. SRL Satu Mare, 5.600 Euro şi 700 dolari S.U.A. pentru ca 12 candidaţi la examenele de obţinere a permiselor de conducere organizate de S.P.R. Satu – Mare să fie declaraţi admişi, cunoscând că aceştia au utilizat cheile cu răspunsurile la chestionare, predate de inculpatul B.A. inculpatului G.G. care la rândul său le-a înmânat candidaţilor şi aceştia le-au folosit în timpul probei teoretice de cunoaştere a legislaţiei rutiere;
3. P.I.M. în calitate de şef al S.P.R. din I.P.J. Satu – Mare a pretins şi primit în perioada 27 august 2002 – 7 martie 2003 de la inculpatul G.G. suma de 20.250 Euro, 3.500 dolari S.U.A. şi 10.000.000 lei pentru ca 64 de candidaţi la examenele de obţinere a permiselor de conducere să fie declaraţi admişi, cunoscând că aceştia au utilizat cheile cu răspunsurile la chestionare, predate de inculpatul P.I.M. inculpatului G.G., care la rândul său le înmânează candidaţilor şi aceştia le folosesc în timpul probei teoretice de cunoaştere a legislaţiei rutiere.
În cursul cercetării judecătoreşti Curtea de Apel Oradea (dosar nr. 2371/2003), la termenul de judecată din 24 octombrie 2003, inculpaţii P.S. şi F.P. sunt audiaţi în calitate de martori propuşi prin rechizitoriul P.N.A. (107/P/2002), ambii făcând afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi cu scopul de a zădărnici şi îngreuna cercetarea judecătorească şi în folosul inculpaţilor B.A. şi P.I.M.
Inculpatul P.S. (cu grad profesional de subcomisar de poliţie şi organ de cercetare penală a poliţiei judiciare), retractează la 24 octombrie 2003 (dos. P.N.A. nr. 107/P/2002) dată în prezenţa apărătorilor aleşi D.V.U. şi M.M., afirmând mincinos, „în ceea ce priveşte activitatea de examinare se respecta metodologia, nu corespund adevărului aspectele înserate în faza de urmărire penală, niciodată nu am întâlnit situaţii în care candidaţii să nu completeze anexa la chestionar şi să-şi lase pixul pe masă, aspecte înserate în declaraţie referitoare la „metoda cu pixul" nu sunt reale „motivează retractarea cu aceea că procurorul P.N.A. a consemnat în mod voit eronat afirmaţii pe care nu le-a făcut, că a semnat declaraţia „ca să scape" alături de apărătorii săi aleşi, că a fost ameninţat de cei doi procurori P.N.A. cu luarea măsurii arestului preventiv, nefiind verosimil ca cei doi avocaţi mai săi să accepte ca procurorii P.N.A. să execute activităţile de mai sus.
P.N.A. – S.T.A. Oradea, a întocmit procesul – verbal din 27 octombrie 2003, solicitând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cercetarea penală a lui P.S. şi F.P. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă (data comiterii faptei fiind 24 octombrie 2003 în dosarul nr. 2371/2003 al Curţii de Apel Oradea, cu referire la declaraţia lui P.S. şi F.P.
Audiat fiind, în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în calitate de învinuit, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., dosar nr. 191/P/2003, inculpatul P.S. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă deşi, fapta sa, a fost probată.
În declaraţia dată inculpatul G.G. l-a indicat pe inculpatul P.S. ca fiind persoana cu care „a rezolvat" examenul candidatului S.V. şi căruia i-a predat suma de 400 de Euro primită de la candidat.
Inculpatul F.P. a făcut afirmaţii mincinoase, la data de 24 octombrie 2003, când a fost audiat în calitate de martor în dosarul Curţii de Apel Oradea nr. 2371/2003, retractând declaraţiile date în dosarul P.N.A. nr. 107/P/2002, fapta sa fiind dovedită cu probele indicate din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosar nr. 191/P/2003, dovedindu-se fără posibilitatea de tăgadă, ca fiind reale afirmaţiile sale făcute în calitate de martor în dosarul P.N.A. şi mincinoase declaraţiile făcute în cursul cercetării judecătoreşti la data de 24 octombrie 2003. Inculpatul F.P., învinuit de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii şi motivează retractarea declaraţiilor date în faţa procurorilor P.N.A. cu aceea că, a fost sub influenţa băuturilor alcoolice, că era speriat şi a fost ameninţat cu luarea măsurii arestului preventiv.
Probele administrate cu referire la inculpatul P.R.M., au dovedit că acesta, la data de 19 noiembrie 2003, când a fost audiat în dosarul Curţii de Apel Oradea nr. 2371/2003 a făcut afirmaţii contradictorii cu referire la împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
Prin rechizitoriul P.N.A., dosarul nr. 107/P/2003, s-a reţinut în sarcina inculpatului B.A. că a pretins şi primit, de la inculpatul G.G., servicii în sumă de 102.061.826 lei, constând în plata facturilor postului telefonic în sistem G.S.M. pe reţeaua D. a abonatului SC A. SRL Satu Mare deşi, postul telefonic s-a aflat în folosinţa inculpatului B.A. de la înfiinţare (1997) şi până în luna martie 2003, aceste servicii constituie obiectul material al infracţiunii de dare şi luare de mită.
P.R.M. a fost propus ca martor de inculpatul în dosarul nr. 2371/2003 a Curţii de Apel Oradea, unde a fost audiat la data de 19 noiembrie 2003, şi a susţinut „ m-a solicitat (B.A.) de 6 sau 7 ori să-i achit contravaloarea facturii telefonice".
Dacă la Curtea de Apel Oradea, în cursul cercetării judecătoreşti, la data de 19 noiembrie 2003, inculpatul P.R.M. a susţinut că de 6-7 ori a dus lui G.G. banii primiţi de la B.A. pentru plata facturii telefonice, în declaraţiile date la 15 aprilie 2004 (ca învinuit de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă), a susţinut că de 3-4 ori a realizat cele de mai sus, nefiind capabil să reproducă declaraţia dată la 19 noiembrie 2003, susţinând o altă variantă cu referire la aceleiaşi împrejurări asupra cărora a fost întrebat.
Potrivit art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), mărturia mincinoasă este fapta martorului care, în cauză în care participă în această calitate face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
Din considerentele anterior expuse, reţinute în baza probelor administrate în cauză, rezultă că inculpaţii F.P. şi P.S. au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, constând în aceea că la termenul din 24 octombrie 2003, când au fost audiaţi ca martori din acte în dosarul nr. 2371/2003 al Curţii de Apel Oradea au făcut afirmaţii mincinoase privitoare la împrejurările esenţiale ale cauzei respective, în folosul inculpaţilor B.A. şi P.I.M.
Prin sintagma „împrejurări esenţiale" se înţeleg orice fapte, date, situaţii sau circumstanţe care au legătură cu fondul cauzei, fiind determinante în soluţia care se dă în procesul respectiv.
Caracterul „esenţial" al împrejurărilor asupra cărora martorul relatează se determină prin raportare la obiectul probei, probă necesară rezolvării cauzei.
În cauză, a fost dovedit caracterul mincinos al mărturiilor inculpaţilor de la termenul din 24 octombrie 2003, prin raportarea afirmaţiilor acestora celelalte probe administrate în acea cauză, inclusiv declaraţiile acestora făcute în dosarul de urmărire penale instrumentat de D.N.A.
Împrejurarea că instanţa care a soluţionat cauza cu nr. 2371/2003 a înlăturat din ansamblul probator administrat declaraţiile de martori date de inculpaţi din prezenta cauză, ca fiind nesincere nu înseamnă că infracţiunii îi lipseşte unul din elementele sale constitutive, ci constituie o dovadă în plus atât a existenţei faptei, cât şi a comiterii acesteia de către recurenţii inculpaţi.
Acest aspect rezultă şi din faptul că infracţiunea de mărturie mincinoasă se consumă în momentul în care s-au făcut afirmaţiile mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale respective, neavând importanţă dacă au avut relevanţă sau n nu asupra soluţiei pronunţate.
În concluzie, se constată că în cauză nu s-a comis o gravă eroare de fapt, soluţia de condamnare a inculpaţilor P.S. şi F.P. nefiind în contradicţie cu ansamblul probator administrat în cauză, ci din contră soluţia se întemeiază tocmai pe probele cauzei.
Înalta Curte constată că nici motivele de recurs formulate de parchet referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor F.P. şi P.S. şi a modalităţii de executare a acestora nu sunt fondate.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea pedepselor se au în vedere natura şi gradul de pericol social concret al faptei, modul de săvârşire şi împrejurările comiterii infracţiunii, urmările socialmente periculoase, dar şi persoana inculpaţilor.
În cauză, corect s-au aplicat inculpaţilor pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în raport de faptul că inculpaţii sunt tineri, sunt necunoscuţi cu antecedente penale.
Împrejurarea că inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptei nu poate conduce automat la aplicarea unei pedepse mai severe, atitudinea procesuală a acestora constituind un atribut al dreptului la apărare.
Corect a apreciat prima instanţă că în cauză scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpaţilor, simpla aplicare a pedepsei constituind o garanţie a reeducării acestora.
În aceste condiţii, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 81 – art. 82 C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.I.M. se constată că nici în privinţa acestuia nu s-a comis o gravă eroare de fapt, soluţia achitării acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. pen., cu referire la art. 181 C. pen., fiind în concordanţă cu probatoriul administrat în cauză.
Corect a reţinut, Curtea de Apel că faptei săvârşite de acest inculpat îi lipseşte gradul de pericol social al infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În cauză se constată că fapta săvârşită de inculpat formal îndeplineşte toate trăsăturile infracţiunii, respectiv este prevăzută de lege, a fost săvârşită cu vinovăţie, dar pericolul social nu evidenţiază o periclitare a valorilor sociale ocrotite de lege respectiv a relaţiilor sociale privitoare la activitatea de stabilire a adevărului într-o cauză aflată pe rolul instanţelor.
Fapta săvârşită de inculpat este lipsită de pericol social, datorită atingerii minime aduse valorii sociale ocrotită penal, reliefând o lipsă vădită de importanţă.
În cauză, declaraţia inculpatului P.I.M. dată în calitate de martor în dosarul în care figura ca inculpat B.A., chiar dacă n-ar fi fost înlăturată de instanţă din ansamblul probator, ca fiind nesinceră, n-ar fi avut o înruire hotărâtoare în soluţia dată în cauza respectivă, aspectele învederate de inculpat, necoroborându-se nici cu declaraţiile părţii care l-a propus în apărarea sa.
În concluzie, fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al infracţiunii de mărturie mincinoasă având în vedere că prin conţinutul ei concret, împrejurările în care a fost comise şi urmările produse este lipsită în mod vădit de importanţă.
Împrejurarea că inculpatul este recidivist nu exclud incidenţa art. 181 C. pen., în cauză, astfel că aplicarea unei amenzi administrative astfel cum a procedat prima instanţă, poate conduce la reeducarea inculpatului.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile de parchet şi inculpaţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de inculpaţii P.S., F.P. şi P.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 22 iulie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi P.S., F.P. la plata sumei de câte 120 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat P.R.M. la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1318/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1324/2006. Penal → |
|---|
