ICCJ. Decizia nr. 1501/2006. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1501/2006

Dosar nr. 17343/1/2005

(nr. vechi 4312/2005)

Şedinţa publică din 8 martie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 87 din 29 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. 11.878/2002, a fot condamnat inculpatul B.I., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 276 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 23 din Legea nr. 21/1991, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 37 lit. a) C. pen., la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 37 lit. a) C. pen., la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1971 din 13 aprilie 2000 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 218 din 20 februarie 2001 a Tribunalului Iaşi, urmând ca pedeapsa de un an închisoare să fie cumulată cu pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în pedeapsa totală de 5 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a ridicat măsura preventivă prevăzută de art. 145 C. proc. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2002 până la 04 iulie 2003.

În baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor acte false: factura nr. 4486052 din 04 noiembrie 2001, certificatul de înregistrare fiscală emis pentru SC A.I. SRL, ordinele de plată nr. 21 din 15 noiembrie 2001, nr. 22 din 16 noiembrie 2001, nr. 23 din 19 noiembrie 2001, nr. 24 din 20 noiembrie 2001, filele cec nr. NH 300 00677301 din 15 noiembrie 2001, NH 300 00677303 din 16 noiembrie 2001, NH 300 00677304 din 19 noiembrie 2001, NH 300 0067305 din 20 noiembrie 2001.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Iaşi.

În baza art. 118 C. pen. şi art. 25 din Legea nr. 21/1999 au fost confiscate de la inculpat autoturismele: AUDI 100 TDI aflat în custodia I.P.J. Iaşi şi WV Passat sau contravaloarea acestora în lei, respectiv 500.000.000 lei este indisponibilizată la Trezoreria Iaşi.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite suma de 7.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul B.I., cetăţean al Republicii Moldova, a obţinut în anul 1999 şi cetăţenia română, apoi a înfiinţat în noiembrie 1999, societatea comercială S. SRL, la care a fost unic asociat şi administrator.

În aceeaşi lună a schimbat denumirea societăţii în SC A.I., iar la 17 ianuarie 2001 a devenit administrator la SC M.A. SRL Iaşi, căreia, de asemenea, i-a schimbat denumirea în SC A.I.T. SRL Iaşi.

La sfârşitul anului 2000 şi în august 2001, inculpatul a dat martorului A.I., suma de 19.000 mărci germane, respectiv 13.000 mărci germane, pentru a cumpăra 2 autoturisme, un Audi 100 TDI şi un WV PASSAT, ambele fiind înmatriculate iniţial pe numele martorului, iar, apoi, pe numele SC A.I. Iaşi.

Dorind să obţină un profit de pe urma acestor tranzacţii, prin fraudă, la data de 04 noiembrie 2001, inculpatul a întocmit în fals o factură prin care atesta faptul că, SC A.I.T. a cumpărat cele 2 autoturisme de la SC S. SRL, deşi aceasta nu mai funcţiona legal din noiembrie 1999 şi a înscris preţul de cumpărare de 1.147.000.000 lei, cu toate că valoarea de achiziţie fusese de 500.000.000 lei.

A scos un duplicat al certificatului de înregistrare fiscală a SC A.I.T. (pe care l-a declarat pierdut) şi a modificat denumirea în SC S. SRL, iar în baza cestui act a deschis contul negru în lei şi, întocmind 4 ordine de plată, a virat aici suma de 1.147.000.000 lei, pe care apoi a ridicat-o în numerar prin acte repetate, în perioada 15 - 20 noiembrie 2001, după care s-a retras din funcţia de administrator.

Suma menţionată a fost depusă în casieria SC A.I.T. în 4 etape, în perioada 14 - 19 noiembrie 2001, cu titlu de creditare societate, deşi societatea era neînmatriculată şi neînregistrată la data înstrăinării bunurilor, iar operaţiunea de vânzare a autoturismelor a fost fictivă.

La data de 03 decembrie 2001, inculpatul a solicitat A.F. Iaşi, restituirea TVA aferent vânzării celor două autoturisme, respectiv 241.473.760 lei şi a completat în fals decontul, însă organele fiscale, dându-şi seama de încălcările comise, au sesizat organele de urmărire penală.

Pe baza probelor administrate, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunile de: bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 246 lit. a) din Legea nr. 31/1990; spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 21/1999; fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); uz de fals prevăzută de art. 291 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), şi tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul fiind recidivist postcondamnator, faţă de pedeapsa anterioară de un an închisoare, cu art. 81 C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 1971 din 13 aprilie 2000 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 218 din 20 februarie 2001 a Tribunalului Iaşi, pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate şi s-au cumulat pedepsele reprezentând cei doi termeni ai recidivei.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere împrejurările de fapt, valoarea prejudiciului, starea de recidivă şi circumstanţele personale.

Sentinţa a fost apelată de către inculpat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi partea civilă D.G.F.P. Iaşi, sub aspectul încadrării juridice a faptelor şi aplicării dispoziţiilor penale mai favorabile.

Inculpatul nu a invocat motivele, iar partea civilă şi-a retras apelul.

Prin Decizia penală nr. 217 din 15 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi (dosar nr. 1811/2004) a fost admis apelul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 87 din 29 ianuarie 2004 pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală, în sensul completării cu „alin. (1) şi lit. a)" a încadrării juridice prevăzută de dispoziţiile articolului 276 din Legea nr. 31/1990 şi cea prevăzută de dispoziţiile articolului 23 din Legea nr. 21/1991.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul promovat de inculpatul B.I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 369 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului promovat de partea civilă D.G.F.P.S. Iaşi, împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare efectuate cu judecarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului.

A fost obligată apelanta parte civilă la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 200.000 lei.

A fost obligat inculpatul apelant la cheltuieli judiciar către stat în sumă de 800.000 lei, sumă care a inclus şi onorariul avocatului oficiu de 400.000 lei care a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Instanţa de contorul a reţinut că vinovăţia inculpatului a fost stabilită corect şi s-a procedat la o justă individualizare a pedepselor.

Încadrarea juridică a fost modificată pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 din Legea nr. 31/1990, în sensul completării cu art. 1 lit. a), precum şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 din legea nr. 21/1991, tot prin reţinerea dispoziţiilor art. 1 lit. a) (infracţiunile de bancrută frauduloasă şi spălare de bani).

Nu au fost încălcate dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind legea penală mai favorabilă, iar pedepsele au fost aplicate inculpatului în limite legale, conform normelor de incriminare.

Împotriva deciziei penale nr. 217 din 15 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi a formulat recurs inculpatul B.I., acesta invocând motivul prevăzut de pct. 21 al art. 385⁹ C. proc. pen. şi solicitând trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de control.

Prin Decizia nr. 6042 din 16 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis recursul declarat de inculpat, iar Decizia penală nr. 217 din 15 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, cu legala citare a inculpatului, care nu a fost citat şi la noua adresă, din Iaşi, str. V. Lupu (la fam. C.V.) despre care încunoştinţase instanţa.

Astfel, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 6856/2004, iar prin Decizia penală nr. 224 din 7 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul B.I., contra sentinţei penale nr. 87 din 29 ianuarie 2004 a Tribunalului Iaşi (dosar nr. 11.878/2002) pe care a desfiinţat-o în parte în latura penală, cu privire la încadrarea juridică a faptelor şi pedeapsă.

Rejudecând cauza a descontopit pedepsele aplicate inculpatului B.I. şi le-a repus în individualitatea lor.

Conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de spălare de bani, din art. 23 prevăzută de Legea nr. 21/1999 cu art. 37 lit. a) C. pen., în art. 23 alin 1 lit. a) din Legea nr. 656 din 07 decembrie 2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi art. 37 lit. a) C. pen., şi a condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de bancrută frauduloasă, din art. 276 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., şi a condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-au menţinut celelalte pedepse şi conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a menţinut revocarea beneficiului suspendării condiţionate, conform art. 83 C. pen., cu privire la pedeapsa anterioară de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1971 din 13 aprilie 2000 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 218 din 20 februarie 2001 a Tribunalului Iaşi, pe care a cumulat-o cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pedeapsa de executat fiind de 4 ani închisoare.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Conform dispoziţiilor art. 369 C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului declarat de partea civilă D.G.F.P. a judeţului Iaşi împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apelurile formulate de parchet şi inculpat au rămas în sarcina statului.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă apelantă la 150.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel în rejudecarea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul B.I. şi partea civilă D.G.F.P. a judeţului Iaşi a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Prin întocmirea, la data de 04 noiembrie 2001, a unei facturi fiscale şi ulterior a 4 ordine de plată, acte din care rezulta o situaţie neconformă realităţii, în sensul că, SC A.I.T. datora suma de 1.147.000.000 lei SC S. SRL, inculpatul B.I. a săvârşit infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Latura obiectivă a infracţiunii constă în înfăţişarea de datorii inexistente, în vederea diminuării patrimoniului societăţii comerciale.

Transferând din contul SC A.I.T., în contul deschis fraudulos la SC S. SRL a sumei de 1.147.000.000 lei, inculpatul a comis infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 21/1999.

Factura întocmită de inculpat, prin care atesta în mod nereal, că SC S. SRL vinde 2 autoturisme, în sumă de 1.147.000.000 lei, către SC A.I.T., constituie obiectul material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.

Falsificate de către inculpat au fost şi duplicatul certificatului de înregistrare fiscală a SC A.I.T., de asemenea, ordinele de plată şi filele cec privind ridicarea sumei de 1.147.000.000 lei, încât infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., a fost comisă prin acte repetate, deci sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Folosirea înscrisurilor falsificate, în formă continuată, în vederea producerii de consecinţe juridice, constituie infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Declarând nereal la A.F., la data de 06 noiembrie 2001, că a pierdut certificatul de înregistrare fiscală a SC A.I.T., a obţinut un duplicat, pe care l-a falsificat şi în aceste împrejurări a deschis un cont „negru" al SC S., inculpatul a comis infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

Solicitând A.F. restituirea TVA aferent vânzării celor două autoturisme, în valoare de 241.473.760 lei, la data de 03 decembrie 2001, inculpatul a săvârşit tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2)C. pen.

Vinovăţia inculpatului a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv acte, expertiza contabilă, declaraţiile martorilor, iar apărarea inculpatului, în sensul că, suma de 1.147.000.000 lei a fost folosită în interesul societăţii comerciale, nu a putut fi primită, deoarece a făcut dovada achiziţionării de seminţe de floarea-soarelui numai în valoare de 347.000.000 lei.

Nu a putut fi reţinută nevinovăţia inculpatului B.I., însă, apelul acestuia a fost admis sub aspectul cuantumului pedepselor, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

S-a impus a fi admis şi apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în sensul completării încadrării juridice a infracţiunilor de spălare de bani şi bancrută frauduloasă, respectiv art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii, iar în baza art. 369 C. proc. pen., instanţa a luat act de retragerea apelului formulat de partea civilă D.G.F.P. judeţului Iaşi.

Nu a putut fi primit motivul invocat de inculpat, în sensul lipsei de vinovăţie pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, deoarece, prin întocmirea facturii fiscale ce atesta o operaţiune comercială fictivă, urmată de întocmirea a 4 ordine de plată, s-a realizat latura obiectivă a infracţiunii menţionate, în sensul înscrierii în acte contabile a unor sume nedatorate, acoperind fapte incriminate prin legea penală. Nu este obligatorie diminuarea activelor societăţii, fiind suficient doar, ca făptuitorul să acţioneze în acest scop.

Pentru considerentele precizate şi având în vedere transferul sumei de 1.147.000.000 lei, provenit din bancrută frauduloasă, de la SC A.I.T. la SC S.C. SRL, în contul deschis aici fraudulos de către inculpat a rezultat infracţiunea de spălare de bani.

Despre falsificarea facturi fiscale, ce atesta operaţiunea nereală de vânzare a celor 2 autoturisme, urmată de ordine de plată şi file cec, prin care inculpatul a ridicat suma de 1.147.000.000 lei, s-a făcut deja vorbire şi nu s-a putut reţine inexistenţa infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.

În cauză s-a dovedit falsificarea duplicatului certificatului de înregistrare fiscală al SC A.I.T., pe care inculpatul l-a declarat pierdut şi astfel, organele administraţiei financiare au sesizat tentativa de înşelăciune, prin solicitarea de a-i fi rambursată suma de 241.473.760 lei reprezentând TVA, presupusă vânzare a autoturismelor fiind făcută către o firmă ce nu exista din punct de vedere juridic.

Nu există aşadar motive de achitare a inculpatului, iar apelurile declarate de acesta şi de parchet, au fot admise conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul schimbării încadrării juridice, aşa cum s-a precizat şi al individualizării pedepselor.

S-a luat act de retragerea apelului părţii civile, care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apelurile parchetului şi inculpatului au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.I., criticând-o sub mai multe motive pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs depuse la dosar, recurentul inculpat consideră ca fiind neîntemeiată condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, infracţiune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 276 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, deoarece aşa cum s-a reţinut şi în concluziile expertizei contabile (pct. 1 supliment) efectuate la instanţa de fond la data de 20 noiembrie 2003, prin cumpărarea celor două autoturisme de către firma SC A.I.T. SRL, cu factura nr. 4486052, în valoare de 1.470.000.000 lei, activele imobilizate ale firmei cumpărătoare s-au majorat cu suma de 963.865.546 lei (fără T.V.A. - ul aferent), reprezentând contravaloarea celor două autoturisme, lucru reflectat în contabilitatea societăţii, aşa după cum reiese din factura de vânzare-cumpărare, SC A.I.T., cu codul fiscal R 7651278 apare ca şi cumpărător şi ca vânzător.

În situaţia înregistrării operaţiunii de cumpărare, în contabilitatea firmei A.I.T., precum şi a evidenţierii sumelor ridicate în numerar din contul firmei S.C., nu se poate reţine diminuarea activelor nici uneia din cele două societăţi.

Trebuie făcută observaţia că, schimbarea denumirii societăţii A.I. în S.C. nu presupune înfiinţarea unei societăţi, potrivit dispoziţiilor art. 200 din Legea nr. 31/1990, ceea ce înseamnă că, absolut toate actele de înregistrare la Registrul Comerţului, D.G.F.P. Iaşi (codul fiscal), etc. rămân aceleaşi. Modificarea actului constitutiv în cauză a reprezentat-o doar schimbarea denumirii, însă elementele definitorii şi esenţiale pentru o persoană juridică au fost neschimbate.

De aceea apărarea recurentului inculpat a considerat că prin modificarea denumirii societăţii vânzătoare a celor două autoturisme (A.I.) şi apoi plata preţului celor două bunuri de către societatea cumpărătoare (A.I.T.), ce aparţine tot inculpatului, către SC S.C. SRL, fostă A.I. nu s-a creat o ilegalitate, cu atât mai mult, cu cât erau începute deja toate demersurile (procedurile fiind greoaie şi de lungă durată) pentru schimbarea denumirii societăţii (practic revenirea la denumirea anterioară).

Derularea operaţiunii de schimbare a denumirii firmei SC A.I. SRL în SC S.C. SRL a început la data de 05 septembrie 2001 când s-a solicitat şi obţinut dovada disponibilităţii firmei SC S.C. SRL de la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi sub nr. 16444. Inculpatul menţionează că nu a acţionat însă cu rea-credinţă şi cu intenţia de a comite un fals, cu convingerea că aceste operaţiuni erau deja avansate. Astfel, a avut convingerea că în baza contractului de asistenţă juridică nr. 1442 din 01 noiembrie 2001 încheiat între el şi Cabinet avocat H.C. şi a cuvântului avocatului, cum că a depus cererea de schimbare a denumirii societăţii nu comite o infracţiune prin demararea operaţiunilor de vânzare în numele SC S.C. SRL, ulterior, la data de 01 noiembrie 2001, fiind eliberată şi dovada disponibilităţii emblemei sub nr. 20052/2001, după cum se poate vedea în suplimentul la raportul de expertiză la pct. 6.

Astfel, transferul preţului către SC S.C. SRL prin crearea acelui „cont negru", modificare făcută de inculpat, nu are conotaţia unui fals cu efectele juridice pe care le cere textul incriminator.

Aşa încât, bancruta frauduloasă presupus a fi săvârşită de el în modalitatea reţinută în actul de inculpare nu este realizată în cauză pentru că această datorie a societăţii cumpărătoare exista în mod real, bunurile cumpărate fiind transferate în patrimoniul societăţii cumpărătoare, fiind evidenţiate în contabilitate, plata trebuia făcută, indiferent care ar fi fost societatea vânzătoare şi pentru aceste considerente solicită achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de spălare de bani, infracţiune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 23 alin 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, aceasta se poate contura în ipoteza în care se reţine infracţiunea de bancrută frauduloasă, dată fiind latura obiectivă a acestei infracţiuni, respectiv schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.

Recurentul inculpat apreciază că nu poate fi reţinută în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, iar pe cale de consecinţă nu poate subzista nici infracţiunea de spălare de bani, nefiind întrunite nici condiţiile privind subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani, deoarece din textul incriminator rezultă că prin spălare de bani se înţelege oricare din faptele prevăzute la art. 23 din lege, dacă au fost săvârşite prin intermediul persoanelor juridice sau fizice menţionate la art. 8.

Atât el care a acţionat în numele societăţii plătitoare a contravalorii autoturismelor, cât şi societatea nu se înscriu în categoria persoanelor care intră sub incidenţa Legii nr. 21/1999, deoarece plata făcută de către A.I.T. nu putea fi ascunsă, pentru că se putea verifica oricând şi de către orice organ de control, destinaţia plăţii, sumele obţinute fiind evidenţiate în contabilitatea SC S.C. SRL (A.I.), societatea vânzătoare.

Mai mult, în realizarea infracţiunii de spălare de bani, nu se conturează nici dublul scop al acestei infracţiuni prevăzut de dispoziţiile legale sancţionatorii, întrucât cumpărarea unor bunuri de către o persoană juridică de la o persoană fizică şi ulterior vânzarea acestor bunuri unei alte societăţi nu este prohibită şi nu reprezintă o origine ilicită. Totodată, nici cerinţa privind cunoaşterea faptului că bunurile transferate provin din săvârşirea de infracţiuni, încercându-se ascunderea originii lor, nu este îndeplinită, motiv pentru care nu poate fi reţinută nici infracţiunea de spălare de bani, solicitând achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Sub aspectul învinuirii sale de săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în raport cu art. 40 alin. (1) şi art. 200 din Legea nr. 31/1990, inculpatul apreciază că atâta timp cât a folosit facturierul societăţii A.I. a completat ordinele de plată şi filele cec cu datele de identificare ale societăţii SC A.I. SRL, respectiv numărul de înregistrare la registrul comerţului şi codul fiscal reale şi a schimbat doar denumirea societăţii, în acord cu modificările privind denumirea societăţii aflate în derulare, actele materiale întreprinse de el nu pot fi reţinute ca infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale.

Singurul act material de fals în înscrisuri oficiale este cel privitor la modificarea efectuată în duplicatul certificatului de înregistrare fiscală, dar care se completa cu datele reale de identificare ale societăţii, sens în care nu putea fi de natură a produce consecinţe juridice şi nici nu prezintă gradul de pericol social al pretinsei infracţiuni, solicitând achitarea inculpatului conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ce priveşte infracţiunea de uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 291 alin. (1) C. pen., apreciază că neexistând fapta de fals material în înscrisuri oficiale, nu subzistă nici infracţiunea de uz de fals, solicitând achitarea sa, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), nu poate fi reţinută în sarcina sa, deoarece nu a fost dovedită, organele de urmărire penală neputând face în acest sens, dovada faptului că certificatul de înregistrare fiscală nu a fost pierdut.

Infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost reţinută în mod eronat în rechizitoriu, în sensul că se referă la întocmirea în fals a decontului privind TVA - ul aferent lunii 2001 şi solicitarea sumei de rambursat.

În raportul de expertiză întocmit în cauză (pct. 7 din supliment) pe numele societăţii SC S.C. SRL (fostă A.I.), nu s-a întocmit şi înregistrat la D.G.F.P. Iaşi nici un decont TVA. Decontul TVA a fost întocmit pe SC A.I.T. SRL, având codul fiscal R 7651278, iar suma TVA de rambursat este de 241.473.760 lei, aşa cum a rezultat din decont. Această firmă există şi este firească rambursarea TVA-ului, în rechizitoriu, precum şi la instanţa de fond, făcându-se confuzie între SC A.I. SRL şi SC A.I.T. SRL, solicitând achitarea sa conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.

Faţă de apărările formulate în scris, recurentul inculpat solicită primirea acestor motive de recurs, că sub rezerva completării şi dezvoltării lor de către apărătorul pe care îl va angaja, în susţinerea cauzei, anexând fotocopia contractului de asistenţă juridică de care a făcut vorbire în dezvoltarea motivelor formulate.

La termenul din 23 februarie, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a susţinut oral motivele de recurs formulate pe larg în scris şi depuse la dosar, criticând Decizia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de bancrută frauduloasă, spălare de bani, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, tentativă la infracţiunea de înşelăciune, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărări ce au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, fiind amânată pronunţarea.

Examinând recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit parţial argumentele primei instanţe, iar la rândul ei în baza propriului examen a stabilit în mod judicios şi motivat vinovăţia inculpatului B.I. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., bancrută frauduloasă în stare de recidivă postcondamnatorie, art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., spălare de bani în stare de recidivă postcondamnatorie, aşa cum a schimbat încadrările juridice, art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., uz de fals în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., tentativă la înşelăciune, în stare de recidivă postcondamnatorie, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în concurs real, în raport cu situaţia de fapt reţinută, atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel.

Astfel, s-a stabilit, în esenţă că, inculpatul B.I., în calitate de administrator al SC A.I.T. SRL (societate a cărei denumire anterioară era de SC M.A. SRL, ce a fost schimbată şi transformată de inculpat) a întocmit în fals, la data de 4 noiembrie 2001, o factură şi ulterior patru ordine de plată, acte din care rezulta o situaţie neconformă realităţii, în sensul că societatea SC A.I.T. datora suma de 1.147.000.000 lei, societăţii SC S.C. SRL, ca urmare a vânzării de către aceasta din urmă a două autoturisme (societatea SC S.C. SRL fiind înfiinţată de inculpat, al cărei coasociat şi administrator era acesta, la data de 4 noiembrie 1999, având deschis cont la B.C.R., sucursala Iaşi şi a cărei denumire a fost schimbată, ulterior, în aceeaşi lună la 25 noiembrie 1999, conform cererii formulate, în SC A.I. SRL Iaşi, contul de la B.C.R. Iaşi al SC S.C. SRL Iaşi, fiind închis şi deschis un nou cont în numele SC A.I. SRL Iaşi).

Înscrisurile falsificate menţionate mai sus au fost folosite de inculpatul B.I. la transferarea sumei de 1.147.000.000 lei din contul SC A.I.T. în noul cont (cont „negru") deschis, la data de 8 noiembrie 2001, în mod fraudulos, al SC S.C., ca urmare a declarării nereale la A.F., la data de 6 noiembrie 2001, a pierderii certificatului de înregistrare fiscală a SC A.I.T. SRL, obţinând un duplicat al acestuia pe care l-a falsificat, prin ştergerea cu pastă albă a denumirii acestei firme şi modificând la o maşină de scris denumirea ca şi cum ar aparţine SC S.C. SRL, certificat pe care l-a multiplicat la xerox, după care a solicitat redeschiderea contului (societatea SC S.C. fiind desfiinţată încă din 25 noiembrie 1999).

Suma totală de 1.142.500.000 lei a fost ridicată în numerar de inculpat în patru etape pe baza a patru file cec emise tot pentru şi în numele SC S.C. SRL şi folosită în scopuri personale, făcând menţiunea falsă de fiecare dată, că sumele ridicate sunt destinate achiziţiei de seminţe de floarea-soarelui de la producătorii individuali, persoane fizice.

Ulterior, inculpatul B.I., la data de 03 decembrie 2001, a încercat să inducă în eroare A.F. Iaşi, prin folosirea unor mijloace frauduloase, în scopul obţinerii rambursării TVA-ului aferent vânzării celor două autoturisme, în valoarea de 241.473.760 lei.

Aşadar, în perioadele de timp în care inculpatul B.I. a îndeplinit funcţia de administrator al celor două societăţi comerciale SC A.I. SRL şi SC A.I.T. SRL, a avut ca scop realizarea de venituri ilicite, prin fraudă, de la bugetul de stat şi prin spălarea unor sume de bani, în acest sens falsificând înscrisurile arătate, pe care le-a folosit, încasând suma de 1.142.000.000 lei, încercând să inducă în eroare A.F. Iaşi, solicitând rambursarea T.V.A. în sumă de 241.473.760 lei, aferent lunii noiembrie pentru SC A.I.T. SRL, ca urmare a operaţiunii comerciale ce era atestată fictiv prin factura arătată emisă de SC S.C. SRL, societate ce nu figura în evidenţele Registrului Comerţului şi D.G.F.P. Iaşi.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele comise de inculpatul B.I. întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi menţionate mai sus.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate, respectiv sesizarea D.G.F.P. Iaşi, documentele de înmatriculare a celor două autoturisme la S.E.I.P. Iaşi, documentele de constituire a SC S.C. SRL IAŞI şi SC A.I. SRL IAŞI, documentele de constituire a SC M.A. SRL IAŞI şi SC A.I.T. SRL IAŞI, cererea de eliberare duplicat certificat înregistrare fiscală pentru SC A.I. SRL IAŞI, duplicatul certificatului de înregistrare fiscală pentru SC A.I. SRL IAŞI, certificatul de înregistrare fiscală falsificat pentru SC S.C. SRL IAŞI, documentaţia depusă de către inculpat la B.C.R. Iaşi pentru deschiderea contului SC S.C. SRL Iaşi, factura fiscală 4486052 din 4 noiembrie 2001, ordine de plată şi cec-urile prin care inculpatul şi-a însuşit în mod fraudulos suma de 1.147.000.000 lei, extras de cont cu privire la operaţiunile bancare prin care suma de 1.147.000.000 lei a intrat în contul SC S.C. SRL IAŞI, cererea de rambursare TVA, decont TVA luna noiembrie 2001, note de constatare, proces-verbal de control, declaraţiile martorilor G.R.P. şi A.I. a rezultat în mod concret contribuţia inculpatului B.I., acestea înlăturând apărările inculpatului cu privire la nevinovăţia sa în săvârşirea faptelor reţinute, evidenţiate, atât în declaraţiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, precum şi parţial expertiza contabilă efectuată în cauză la cererea inculpatului, cu completările ulterioare efectuate ca răspuns la obiecţiunile formulate de partea civilă D.G.F.P. Iaşi.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a înlăturat motivat apărările formulate de inculpat pentru fiecare din faptele reţinute în sarcina sa, evidenţiind în mod concret contribuţia acestuia în săvârşirea acestora.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate în recurs de către inculpat şi apărătorul acestuia privind inexistenţa infracţiunilor reţinute în sarcina sa, în sensul că nu a avut loc decât o schimbare a denumirii societăţii A.I. în S.C., că prin cumpărarea celor două autoturisme de către firma SC A.I.T. SRL, activele imobilizate ale firmei cumpărătoare, majorându-se cu suma de 963.865.546 lei, fără TVA - ul aferent, situaţie reflectată în contabilitatea societăţii, în factură figurând SC A.I.T. atât în calitate de vânzător, cât şi de cumpărător, că plata făcută nu putea fi ascunsă, deoarece în fapt, proprietarul celor două autoturisme era inculpatul, societatea SC S.C., la data înstrăinării autoturismelor, nefiind înmatriculată şi înregistrată la Registrul Comerţului Iaşi şi nici la D.G.F.P. Iaşi, elementele de identificare ale acesteia fiind atribuite SC A.I. SRL la data de 25 noiembrie 1999, administrată de inculpat, operaţiunea de vânzare-cumpărare s-a realizat fictiv, neînregistrându-se în contabilitate şi nici nu se regăseşte în evidenţele celor două societăţi arătate, potrivit notelor de control ale D.C.F. Iaşi întocmite în perioada februarie - aprilie 2002.

Concluziile expertizei contabile cu privire la înregistrarea acestor bunuri în luna decembrie 2001, ulterior transferului sumei de 1.142.000.000 lei din contul cumpărătorului în noul cont deschis al SC S.C. SRL nu se susţin cu nici un act de la dosarul cauzei care să dovedească această împrejurare.

De altfel chiar în raportul de expertiză se afirmă că la data întocmirii acestuia nu au fost găsite registrele obligatorii ale SC S.C. SRL, nu s-a întocmit bilanţ contabil la sfârşitul anului 2001, balanţă de verificare sintetică pentru luna noiembrie şi decembrie 2001, aspecte subliniate şi de notele de control ale D.G.F.P.

Factura întocmită de inculpat, la data de 4 noiembrie 2001, a atestat o operaţiune fictivă, iar concluzie expertizei că suma a fost folosită pentru achiziţionarea de seminţe de floarea-soarelui nu a fost susţinută de înscrisuri justificative în acest sens.

De asemenea, nici criticile că folosirea facturierului societăţii SC A.I. SRL şi completarea ordinelor de plată, a filelor cec cu datele acestei societăţi şi schimbarea doar a denumirii societăţii în acord cu modificările denumirii societăţii aflate în derulare, precum şi aceea referitoare la duplicatul cererii de înregistrare fiscală nu pot fi primite, deoarece s-a dovedit că inculpatul B.I. a întocmit în fals factura nr. 4486052 din 4 noiembrie 2001 prin care a atestat în mod nereal că SC S.C. SRL a vândut în mod fictiv SC A.I.T. SRL două autoturisme în sumă de 1.147.000.000 lei, duplicatul certificatului de înregistrare fiscală a SC A.I. SRL, pe care l-a falsificat, prin ştergerea cu pastă albă a denumirii acestei firme, modificând la o maşină de scris denumirea ca şi cum ar aparţine SC S.C. SRL, certificat pe care l-a multiplicat la xerox, după care a solicitat redeschiderea contului, precum şi ordinele de plată şi filele cec prin intermediul cărora acesta a ridicat în numerar suma menţionată.

Totodată nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la inexistenţa infracţiunilor de uz de fals şi fals în declaraţii, deoarece în mod evident inculpat s-a folosit de înscrisurile falsificate în vederea producerii de consecinţe juridice, iar la data de 6 noiembrie 2001 a declarat în fals, în cererea adresată A.F. Iaşi pierderea certificatului de înregistrare fiscală al SC A.I. SRL, în scopul obţinerii duplicatului acestuia pe care l-a falsificat în vedere deschiderii noului cont (cont negru) al SC S.C. SRL Iaşi.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici apărarea că fapta de tentativă la înşelăciune nu există, deoarece mijloacele de probă administrate au dovedit că, la 3 decembrie 2001, inculpatul B.I. a încercat inducerea în eroare a A.F. Iaşi, solicitând rambursarea TVA-ului în sumă de 241.473.760 lei aferent lunii noiembrie pentru SC A.I.T. SRL, ca urmare a operaţiunii comerciale atestată de factura emisă de SC S.C. SRL ce nu era înmatriculată la Registrul Comerţului.

Astfel, Înalta Curte consideră că între percepţia materialul probator administrat în cauză de către instanţa de apel şi soluţia pronunţată există o deplină concordanţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

În raport cu cele menţionate, Decizia Curţii de Apel Iaşi, în rejudecarea apelurilor declarate în cauză este legală şi temeinică sub toate aspectele.

Totodată, verificând hotărârea atacată nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 224 din 7 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 224 din 7 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 1349/2006. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1505/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1292/2006. Penal. Contestaţie în anulare. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1296/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1303/2006. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1349/2006. Penal ICCJ. Decizia nr. 1505/2006. Penal ICCJ. Decizia nr. 1507/2006. Penal ICCJ. Decizia nr. 1536/2006. Penal ICCJ. Decizia nr. 1540/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs