ICCJ. Decizia nr. 1569/2006. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1569/2006

Dosar nr. 23285/1/2005

(nr. vechi 7267/2005)

Şedinţa publică din 10 martie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 318 din 13 iunie 2005, Tribunalul Dolj, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul T.M.L., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În baza art. 82 şi 110 C. pen., la pedeapsa aplicată inculpatului de 2 ani şi 6 luni închisoare, se adaugă intervalul de 2 ani ca termen de încercare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.P. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii vătămate P.A.

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea vătămată P.A., privind despăgubirile materiale în sumă de 20.000.000 lei.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 800.000 lei onorariul avocat oficiu către Biroul de Avocaţi Dolj.

Prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:

La data de 21 octombrie 2004, în jurul orelor 19,30, cei doi inculpaţi, după ce au consumat câte o bere într-un bar din satul Comoşteni, au avut o altercaţie verbală cu partea vătămată P.A., ce era în stare de ebrietate.

În jurul orei 20,00, atât inculpaţii, cât şi partea vătămată au plecat spre domiciliile lor traseul fiind comun, inculpaţii hotărându-se să-i aplice câteva lovituri părţii vătămate pentru faptul că-i înjurase la bar.

Astfel, s-au apropiat de partea vătămată şi i-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, până acesta a căzut la pământ, iar inculpatul T.M.L. i-a sustras din buzunarul stâng al pantalonului suma de 2.400.000 lei şi cărţile de identitate ale părţii vătămate şi soţiei acestuia, pe care le avea asupra sa pentru a încasa pensiile.

După ce a aruncat actele de identitate în apropierea locului faptei, cei doi inculpaţi au împărţit suma de bani sustrasă de la partea vătămată.

A doua zi, cu ocazia cercetărilor, inculpaţii au predat organelor de poliţie banii sustraşi care au fost restituiţi părţii vătămate pe bază de dovadă.

Din certificatul medico-legal nr. 2045/ A. 2 din 26 octombrie 2004, rezultă că actele de agresiune exercitate asupra părţii vătămate de cei doi inculpaţi, i-au produs acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile îngrijiri medicale.

În raport de starea de fapt expusă mai sus, s-a constatat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., pentru inculpatul minor T.M.L. şi cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., pentru inculpatul A.P.

La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere gradul de pericol social sporit al faptei, criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), recunoaşterea de către inculpaţi a faptelor comise, împrejurarea că nu au antecedente penale, au recuperat în totalitate prejudiciul produs părţii vătămate şi au fost de acord să-i plătească acestuia despăgubirile materiale solicitate.

Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că prejudiciul în cuantum de 2.400.000 lei, produs de către cei doi inculpaţi prin săvârşirea faptei, a fost recuperat integral prin restituire.

Cererea de despăgubiri în cuantum de 30.000.000 lei, formulată de partea vătămată P.A., a fost respinsă, ca nedovedită, chiar dacă inculpaţii au fost de acord cu plata acestei sume.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că pedeapsa este prea mare în raport de circumstanţele personale, a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta, este tânăr şi nu are antecedente penale, şi de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei.

A solicitat redozarea pedepsei, prin eficientizarea sporită a dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 353 din 10 noiembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.P. împotriva sentinţei penale nr. 318 din 13 iunie 2005 a Tribunalului Dolj în dosarul 942/P/2005.

Inculpatul nemulţumit şi de această hotărâre, în termen legal, a declarat recurs, solicitând a i se mai reduce pedeapsa, pe care o socoteşte severă.

Recursul este nefondat.

Examinându-se hotărârea atacată, în raport de critica adusă, precum şi din oficiu, se constată că pedeapsa a fost corect individualizată şi în cuantumul de 4 ani, nu se poate socoti severă şi prin acordare de circumstanţe atenuante şi aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a fost deja coborâtă sub limita minimă, a textului de incriminare, a tâlhăriei calificate comise şi la care a atras şi un inculpat minor.

În consecinţă, recursul va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.P. împotriva deciziei penale nr. 353 din 10 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1569/2006. Penal