ICCJ. Decizia nr. 2243/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

Prin sentința penală nr. 193 din 4 aprilie 2005, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul P.I., la pedeapsa de 3.000.000 lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen., și la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. d) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

în baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a dispus în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea armei de vânătoare cu alice, marca IS 58, seria E 19553, proprietatea inculpatului, ridicată și depusă la I.P.J. Prahova, conform dovezii seria AT nr. 0009909.

în rezolvarea laturii civile a cauzei, inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile în sumă de 14.216.744 lei, cu dobânda legală aferentă, reprezentând cheltuieli de spitalizare, către C.A.S. Prahova, precum și la plata sumei de 16.090.480 lei daune materiale și respectiv 50.000.000 lei daune morale către partea vătămată M.G., constituită parte civilă în cauză, precum și la 6.000.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă P.M.

Inculpatul a mai fost obligat la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate, că inculpatul P.I., posesor al unei arme de vânătoare, se deplasa la data de 18 septembrie 2004, în jurul orelor 18,30, pe DN Ploiești - Târgoviște și a constatat că animalele (măgarii) părții vătămate P.M. se aflau pe terenul arendat de el și pentru a-i goni a tras cu arma de vânătoare, împrejurare în care a lovit unul dintre animale, producându-i o hemoragie internă ce a cauzat în ziua următoare moartea măgarului.

Martorii M.G. și N.I., ciobani care se aflau în apropiere de vacile la păscut au auzit focul de armă.

Instanța de fond reține că inculpatul, observându-l pe numitul M.G. în apropierea locuinței martorului S.A. a coborât din mașină i-a spus acestuia că i-a împușcat măgarul și urmează să-l împuște și pe el, în cap.

în continuare, tribunalul a reținut că a doua zi, pe data de 19 aprilie 2004, inculpatul având asupra sa arma de vânătoare, împreună cu martorul N.S. care îl ajutase la diferite munci în gospodărie, s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală pe DN 72 direcția Târgoviște - Ploiești pentru a verifica culturile agricole și ajungând în zona pădurii din apropierea satului Stoenești a văzut pe terenul său, la aproximativ 200 m, că ciobanii M.G. și N.I. se aflau cu animalele la păscut, moment în care a oprit autoturismul și cu arma s-a îndreptat către aceștia, strigând la partea vătămată M.G. să plece de pe terenul său. La o distanță de aproximativ 50 m de cioban, inculpatul a tras un foc de armă către acesta, doborându-l la pământ, moment în care victima l-a atenționat pe celălalt cioban despre faptul că a fost împușcat, spunându-i să plece.

Inculpatul P.I. s-a apropiat de partea vătămată și, constatând gravitatea faptei, a solicitat sprijinul martorilor N.S., care rămăsese la autoturism, și N.I., victima fiind transportată la Spitalul județean de Urgență Ploiești.

Reține instanța de fond, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 715 din 22 septembrie 2004, întocmit de L.M.L. Prahova, că partea vătămată a prezentat multiple plăgi, prin împușcare, în zona occipitală, cervical posterioar, toracic posterior, trunchi posterior și bazin, politraumatism prin șoc hemoragic și traumatic, ce a necesitat intervenție chirurgicală, fiindu-i necesare 25-30 zile de îngrijiri medicale, leziunile punându-i viața în primejdie.

De asemenea, se mai arată că, la examenul exterior, s-a constatat că partea vătămată a fost împușcată cu 86 alice, din care la radiografie și tomografie computerizată a rezultat că 25 dintre acestea au fost penetrante.

Martorii N.S. și N.I., prezenți în zonă, au auzit focurile de armă, primul declarând că inculpatul s-a îndreptat cu arma de vânătoare către M.G. și, după o discuție cu acesta, a tras focuri de armă, iar ultimul martor menționând că l-a văzut pe inculpat trăgând cu arma în colegul său. Și martorul C.V., cioban la stână, a declarat că inculpatul l-a amenințat că-l va împușca dacă trece cu oile pe terenul său.

Apărarea inculpatului că a tras cu arma de vânătoare într-o pasăre (turturea) care zburase de pe firele de înaltă tensiune și numai datorită ierburilor înalte nu l-a putut vedea pe partea vătămată a fost înlăturară ca neverosimilă, având în vedere că în zona respectivă ierburile aveau o înălțime de aproximativ 50 cm, vizibilitatea fiind astfel foarte bună, conform planșelor fotografice aflate la dosar, și pe baza declarațiilor părții vătămate și a celorlalți doi martori care au arătat că inculpatul s-a îndreptat cu arma în direcția victimei și după ce a apostrofat-o, a tras focuri de armă.

Cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 184 C. pen., a fost respinsă, împușcarea părții vătămate nefiind comisă din culpă, așa cum a încercat să acrediteze ideea inculpatul, intenția acestuia rezultând cu claritate din probele sus-menționate, precum și din raportul de constatare tehnico-științifică balistică, care concluzionează că distanța dintre trăgător și victimă a fost aproximativ 40 m, ceea ce dovedește că acesta avea deschis câmpul vizual.

De altfel, instanța de fond reține că inculpatul, deși avea permis de portarmă, fiind membru A.G.V.P.S. Prahova, nu a avut autorizație de vânătoare pentru zilele de 18 și 19 septembrie 2004.

în rezolvarea laturii civile a cauzei instanța a apreciat că despăgubirile solicitate de partea vătămată M.G., respectiv 150 milioane lei, daune morale și 50 milioane lei, daune materiale sunt exagerate și nedovedite și pe baza probelor administrate (chitanțe și depoziții de martori) s-a stabilit un prejudiciu material în sumă de 21.090.480 lei, din care inculpatul i-a remis suma de 5.000.000 lei, urmând ca acesta să fie obligat la 16.090.480 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu îngrijirile medicale și privind obligarea inculpatului la plata salariului neîncasat de la proprietarul stânii, întrucât nu s-a făcut dovada acestui prejudiciu.

De asemenea, inculpatul a mai fost obligat la 6.000.000 lei daune materiale către partea civilă P.M., reprezentând c/val. animalului omorât, precum și la plata cheltuielilor de spitalizare către C.A.S. Prahova, ocazionate de îngrijirile acordate părții vătămate M.G.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.I., criticând-o ca nelegală și neteminică, solicitând, în principal, completarea probatoriilor prin interpretarea de către un expert a conținutului actului de necropsie a măgarului încheiat de medicul veterinar, pentru a se stabili legătura de cauzalitate dintre plaga împușcată situată în partea dreaptă-spate și hemoragia internă, care a cauzat decesul animalului, întrucât nu el este autorul faptei, față de locul plăgii împușcate nu se putea produce ruptura organelor interne ale animalului cu consecința unei hemoragii interne, în realitate acesta fiind de fapt bolnav, și reaudierea martorului N.I. pentru a se stabili locul unde se afla acesta când a auzit focul de armă din data de 19 septembrie 2004, întrucât încadrarea juridică stabilită este nelegală, fapta săvârșită din culpă și nu cu intenție, cum greșit a stabilit instanța de fond.

S-a solicitat, în fond, admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa pentru infracțiunea de distrugere, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 C. pen., și aplicarea unei sancțiuni corespunzătoare noii încadrări.

Curtea de apel, examinând hotărârea apelată, în raport de actele și lucrările dosarului, de situația de fapt reținută, de criticile invocate și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen., a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Situația de fapt, împrejurările și modalitățile concrete de săvârșire a faptelor supuse judecății și vinovăția apelantului au fost temeinic reținute de instanța de fond, fiind confirmate de întregul material probator administrat în cauză, respectiv: plângerea și declarațiile părților vătămate P.M. și M.G., actul de necropsie întocmit de D.S.V. Prahova, declarațiile martorilor N.S., N.I., C.V., C.P., în sensul că, la data de 18 septembrie 2004, inculpatul P.I., având asupra sa pușca de vânătoare pentru care avea permis de portarmă, însă nu poseda autorizație de vânătoare, a tras un foc de armă asupra măgarilor aparținând lui P.M., alicele lovind pe unul dintre aceștia, care a doua zi a murit.

Din conținutul raportului de necropsie rezultă că animalul a prezentat o plagă penetrantă de 5-6 cm la distanța de 7-8 cm de coadă, în corp au fost găsite alice de aproximativ 3 mm, care au produs lezionarea organelor interne ale animalului, cu consecința unei hemoragii interne, moartea producându-se prin împușcare.

Susținerea apelantului că plaga împușcată nu ar fi putut produce moartea animalului în raport de zona situării ei, spre coadă, nu este întemeiată, întrucât este atestat științific că, în momentul exploziei din cartuș sunt dispersate numeroase alice, atât în plan vertical, cât și orizontal, putând fi astfel cu ușurință lezate organele interne.

Legătura de cauzalitate dintre plaga împușcată și moartea animalului este certă, nejustificându-se interpretarea concluziilor actului de necropsie de către un alt expert, atâta vreme cât acest act a fost întocmit de către un serviciu specializat și autorizat, care a explicat în amănunt modalitatea de producere a decesului, fiind incontestabil că în corpul animalului s-au găsit alice, motiv pentru care nu se justifică completarea probatoriilor, vinovăția apelantului fiind așadar dovedită, așa cum a stabilit și instanța de fond.

Drept urmare, vinovăția apelantului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere a fost dovedită, atât cu actul de necropsie a animalului, cât și cu declarațiile părții vătămate P.M. și N.I., care au arătat că l-au văzut pe inculpat cu arma de vânătoare și au auzit împușcătura, astfel că susținerea acestuia că nu el este autorul faptei, animalul fiind în realitate bolnav, este neîntemeiată.

Faptei comisă de inculpat asupra părții vătămate M.G. la data de 19 septembrie 2004, i s-a dat în mod justificat încadrarea juridică de tentativă la omor calificat, în raport de următoarele probatorii:

Astfel, atât din declarațiile martorului ocular N.S., cât și a martorului N.I., prezenți la locul faptei, rezultă fără dubiu că inculpatul s-a apropiat cu arma de vânătoare către victima M.G., i-a strigat să părăsească împreună cu animalele terenul său, apoi la distanța de aproximativ 40-50 m a tras un foc de armă, doborându-l la pământ.

Din declarația martorului N.S. rezultă că inculpatul l-a amenințat pe partea vătămată cu împușcarea, dacă nu părăsește terenul, trăgând apoi un foc de armă, văzând când victima a fost doborâtă la pământ, situație confirmată și de martorul N.I., care a precizat că inculpatul a tras două focuri de armă asupra colegului său.

De asemenea, din procesul-verbal de confruntare dintre victimă și inculpat, rezultă că inculpatul l-a amenințat pe acesta cu o zi înainte, respectiv 18 septembrie 2004, că-l va împușca în cap, precizându-i expres că i-a omorât animalul. Tot în cuprinsul acestui act se specifică expres de partea vătămată că a auzit și simțit două pocnituri, care au făcut inițial să pice în genunchi și după ce s-a ridicat a fost din nou lovit, prăbușindu-se la pământ și prezentând hemoragie nazală, apoi pierzându-și cunoștința.

Această declarație se coroborează și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit de L.M.L. Prahova ce concluzionează că leziunile victimei au fost cauzate de 86 alice, din care 25 penetrante, conform examinării radiologice și tomografice computerizate, ceea ce confirmă susținerile victimei, că inculpatul a tras două focuri de armă asupra sa, cauzându-i multiple plăgi prin împușcare occipital, cervical posterior, toracic posterior bilateral, trunchi posterior și bazin, fiind necesar să se intervină chirurgical pentru înlăturarea corpurilor străine (alice), viața victimei fiind pusă în primejdie și pentru vindecare aceasta a avut nevoie de 25-30 zile de îngrijiri medicale.

Așadar, apărarea inculpatului că accidentarea victimei s-a produs din culpă și nu cu intenția să o omoare, întrucât a tras cu arma de vânătoare într-o pasăre aflată în picaj și nu a observat-o pe victimă datorită ierburilor înalte, a fost infirmată de probele administrate în cauză, fiind corect respinsă și de instanța de fond.

Astfel, declarațiile părții vătămate ale martorilor prezenți la locul faptei, constatările raportului medico-legal și fotografiile aflate la dosar dovedesc că inculpatul s-a îndreptat cu arma către victimă, i-a adresat amenințări, urmate de împușcarea acesteia cu două focuri de armă și, chiar dacă inculpatul nu a urmărit moartea victimei, acesta a acceptat producerea rezultatului, astfel că din punct de vedere subiectiv fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă și nu din culpă, cum a încercat să se apere, în scopul diminuării răspunderii penale, astfel că încadrarea juridică este legală, fapta sa intrând sub incidența prevăzută art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.

Susținerea apelantului că o parte din martorii audiați la instanța de judecată au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, nu justifică nici schimbarea încadrării juridice și nici exonerarea de răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea de distrugere, atâta vreme cât probele științifice aflate la dosar se coroborează cu declarațiile părților vătămate și ale martorilor, revenirea acestora nefiind motivată în vreun fel, astfel că nu se poate acorda o forță probantă mai mare mijloacelor de probă administrate în fața instanței în raport de cele din faza de urmărire penală, cunoscându-se că acestea nu au o valoare mai dinainte stabilită.

Conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia penală nr. 352 din 8 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.I. împotriva sentinței penale nr. 193/2005 a Tribunalului Prahova.

Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.

împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.I.

Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând practic criticile susținute în apel.

Astfel, a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de distrugere, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că nu a comis fapta, neexistând legătura de cauzalitate între decesul animalului și plaga împușcată.

Cu privire la tentativa la infracțiunea de omor calificat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 C. pen., având în vedere că nu a acționat cu intenția de a-l ucide pe M.G., ci a tras cu arma într-o pasăre, iar datorită vegetației înalte din zonă nu a avut posibilitatea de a o vedea pe victimă.

Totodată, inculpatul a susținut că greșit s-a reținut că fapta ar fi fost săvârșită "în public", în condițiile în care aceasta nu a fost comisă în prezența a două sau mai multe persoane.

în drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3859pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și prin prisma cazurilor de casare menționate, înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat este fondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare, în raport de dispozițiile art. 3859pct. 17 C. proc. pen.

Astfel, atât instanța de fond cât și instanța de apel (după cum reiese din considerentele expuse anterior) au făcut o amplă și corectă interpretare a întregului ansamblu probator administrat în cauză, interpretare care este însușită și de către înalta Curte, astfel că nu va mai fi reluată.

Pe baza probelor administrate în cauză, a fost corect stabilită situația de fapt, reținându-se că recurentul inculpat P.I. a comis, cu vinovăție, în forma intenției, și nu a culpei, infracțiunile de distrugere și omor.

Astfel, fapta inculpatului P.I. care, în data de 18 septembrie 2004, a tras cu o armă de vânătoare în măgarul părții vătămate P.M., cauzându-i decesul, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

Din actul de necropsie se reține că decesul măgarului a fost cauzat de hemoragia internă masivă prin lezionarea splinei, stomacului, intestinelor și vaselor sanguine ale zonei abdominale prin împușcare.

Legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și decesul animalului este certă, din actul medical citat rezultă că animalul a prezentat plagă penetrantă, iar în cazul acestuia au fost găsite alice de 3 mm.

Fapta inculpatului care, la data de 19 septembrie 2004, aflându-se pe un teren agricol extravilan din zona satului Stoenești, jud. Prahova, a tras un foc cu arma de vânătoare în partea vătămată M.G. întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele legii pentru a se putea reține varianta calificată a tentativei la omor prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen.

Acest termen circumstanțial se realizează atunci când omorul este săvârșit în public, în înțelesul explicat de art. 152 C. pen.

Instanța fondului a reținut că tentativa la omor a fost săvârșită în public, în raport de dispozițiile art. 152 lit. c) C. pen., care prevăd că fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă într-un loc neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane.

Textul de lege menționat prevede o dublă condiționare pentru ca fapta să fie considerată săvârșită în public, respectiv intenția făptuitorului, ca fapta să fie văzută sau auzită și acest rezultat să se producă față de două sau mai multe persoane, înalta Curte apreciază că legiuitorul a prevăzut în acest caz, o publicitate reală și nu virtuală.

în cauză, prima instanță a reținut că fapta a fost comisă de inculpat când de față erau martorii N.S. și N.I.

Dacă în cauză corect s-a stabilit că inculpatul a acționat cu intenția de a nu omorî pe victimă, nu același lucru se poate reține și cu privire la faptul că inculpatul a acționat cu intenția ca fapta sa să fie auzită sau văzută de cei doi martori sau de către alte persoane.

După cum s-a menționat, pentru a se reține elementul circumstanțial al săvârșirii omorului în public într-un loc neaccesibil publicului, trebuie să existe intenția inculpatului ca fapta să fie văzută sau auzită și într-adevăr să fie auzită sau văzută de mai multe persoane.

Din probele administrate în cauză, nu rezultă cu certitudine intenția inculpatului în acest sens.

în raport de aceste considerente, înalta Curte va schimba încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

Cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen., nu este fondată, după cum au reținut și instanțele de fond și de apel.

Este neîndoielnic că recurentul inculpat deși a prevăzut rezultatul faptei sale, și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei.

Astfel, deși nu a urmărit uciderea părții vătămate, trăgând un foc de armă în direcția acesteia pentru a o speria, a prevăzut rezultatul acțiunii sale, pe care de altfel l-a și acceptat.

în declarațiile date, inculpatul a recunoscut că a tras cu arma de vânătoare însă nu a avut intenția de a-l omorî pe M.G., pe care nu l-a observat datorită vegetației înalte existente pe terenul respectiv.

Inculpatul a susținut că a tras cu arma de vânătoare într-o pasăre care zburase de pe firele de înaltă tensiune.

înalta Curte apreciază că declarațiile inculpatului sunt de circumstanță, fiind făcute în vederea diminuării răspunderii penale, iar soluția instanței de fond de a înlătura această apărare din ansamblul probator fiind corectă.

Apărarea inculpatului nu se coroborează nici cu declarațiile părții vătămate M.G., nici cu ale martorilor audiați în cauză.

Din depozițiile acestora se reține că inculpatul s-a îndreptat către cioban și l-a amenințat că-l împușcă, lucru pe care de altfel l-a și făcut, trăgând două focuri de armă.

Ca urmare a acțiunii inculpatului, partea vătămată a fost lovită de 86 alice din care 25 perforante, cauzându-i multiple plăgi prin împușcare occipital, cervical posterior, toracic posterior bilateral, trunchi posterior și bazin, fiind necesar să se intervină chirurgical pentru înlăturarea alicelor respective.

Din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză rezultă că leziunile produse au pus viața victimei în primejdie, fiind necesare 25-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Intenția inculpatului de a ucide este demonstrată de probele administrate, dar rezultă și din împrejurările concrete ale cauzei, respectiv instrumentul folosit de recurent, respectiv o armă de vânătoare, armă aptă de a produce moartea, precum și raporturile dintre inculpat și victimă.

Astfel, din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că între recurent și părțile vătămate exista o stare conflictuală determinată de prezența animalelor, animale aflate în paza părții vătămate, pe terenurile pe care inculpatul le deținea în arendă.

După cum s-a arătat, în preziua comiterii tentativei de omor, inculpatul a tras cu arma în măgarul aparținând părții vătămate P.M., prilej cu care a amenințat-o pe partea vătămată că o s-o împuște și pe ea în cap. De altfel, a doua zi, inculpatul, după ce l-a amenințat din nou pe M.G., care se afla cu animale pe terenul său, a pus amenințarea în aplicare, trăgând două focuri de armă în direcția acestuia de la o distanță de circa 50 m.

în consecință, rezultă că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a o omorî pe victimă, nefiind plauzibilă apărarea acestuia că a comis fapta din culpă.

în raport de considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de inculpatul P.I. și va casa decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în totalitate, și în parte sentința penală a Tribunalului Prahova.

Rejudecând va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și va repune pedepsele în individualitatea lor, respectiv 3.000.000 lei pentru amenda penală aplicată pentru infracțiunea de distrugere, și 4 ani închisoare, aplicată pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat.

Conform art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică dată faptei prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., pentru considerentele expuse.

La individualizarea pedepsei care va fi aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, înalta Curte va avea în vedere gradul de pericol social concret al acesteia, natura infracțiunii, împrejurările comiterii, pe fondul stării conflictuale existente între părți, urmările socialmente periculoase ale faptei, care a pus viața victimei în primejdie, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care este în vârstă de 62 ani, este necunoscut cu antecedente penale și a avut o poziție corespunzătoare, recunoscând comiterea faptei, cu precizările care au fost arătate și care, în fapt, sunt un atribut al dreptului la apărare.

în favoarea inculpatului vor fi menținute circumstanțele atenuante reținute în favoarea acestuia de prima instanță având în vedere pe de o parte că nu se poate înrăutăți situația în propria cale de atac, iar pe de altă parte, fiind judicios reținute.

în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și de circumstanțele personale ale inculpatului dar și de prevederile legale, se va aplica inculpatului o pedeapsă privativă de libertate.

Potrivit art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., vor fi contopite pedepsele aplicate recurentului, în final acesta va executa pedeapsa închisorii, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

Se va înlătura pedeapsa complementară aplicată inculpatului.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

← ICCJ. Decizia nr. 2247/2006. Penal. Extrădare activă (Legea...  ICCJ. Decizia nr. 2246/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2243/2006. Penal