ICCJ. Decizia nr. 2294/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2294/2006
Dosar nr. 1118/1/2006
Şedinţa publică din 7 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 293/ PI din 30 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş, în temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 132/2000 şi aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul A.C., la 14 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., conform art. 2 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat, la 14 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., conform art. 2 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 14 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 71 C. pen, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, de la 21 noiembrie 2002 şi până la zi, urmând ca măsura arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile, în cazul exercitării căii de atac a apelului.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul C.T.F. la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., potrivit art. 2 din Legea nr. 13/2000.
În baza art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.T.F. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura arestării preventive pentru perioada 21 noiembrie 2002 – 19 ianuarie 2004, precum şi perioada între 11 februarie 2004 şi până la zi, urmând ca măsura arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile, în cazul exercitării căii de atac a apelului.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. c) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C.T.F. suma de 180.000 dolari SUA obţinută în urma comercializării a 6 kg cocaină.
S-a constatat că prin Decizia penală nr. 63/ A din 20 februarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 330/P/2003, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost confiscat de la inculpatul A.C. autoturismul Volvo, indisponibilizat prin procesul-verbal din data de 26 februarie 2002.
S-a confiscat suma de 60.000 dolari S.U.A. de la inculpatul A.C., rezultată din comercializarea a 2 kg cocaină.
A fost disjunsă soluţionarea cauzei cu privire la inculpaţii B.I., A.C., M.D. şi U.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul emis sub nr. 1/PA/2001 la 17 februarie 2003 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, au fost trimişi în judecată inculpaţii: A.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 C. pen.; C.T.F., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege; B.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 132/2000 şi art. 312 salin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); A.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 C. pen.; U.A.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 312 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), totul cu aplicarea art. 33 C. pen. şi M.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 C. pen., reţinându-se în sarcina acestora următoarele:
În cursul lunii septembrie 1998, numitul B.A., alias B.I. împreună cu numitul D.E. zis Ş., au organizat o grupare criminală în vederea traficului de droguri pe relaţia America Centrală şi de Sud, Europa Occidentală – România. Astfel, B.I. având reşedinţa în Canada şi San Jose, procura drogurile, respectiv cocaina din Costa Rica şi Guatemala, printr-o filieră având ramificaţii în Columbia, iar D.E. avea sarcina de a recruta curieri care să transporte drogurile din San Jose în România. Totodată D.E. avea sarcina să contabilizeze toate încasările provenite din traficul de droguri, să efectueze plăţile curente dealeri-lor şi să trimită sumele obţinute inculpatului B.I.
Astfel, la sfârşitul lunii septembrie 1998, numitul D.E. l-a recrutat pe făptuitorul B.F. La data de 6 decembrie 1998, făptuitorul a primit de la inculpat suma de 12.000 dolari S.U.A. şi 5.000 mărci germane pentru a-i preda în San Jose organizatorului grupării criminale, inculpatul B.I. D.E. i-a cumpărat martorului B.F. biletele de avion pe relaţia Budapesta – Amsterdan - San Jose şi l-a transportat pe acesta cu autoturismul său până în Aeroportul Budapesta, de unde, conform indicaţiilor primite de la inculpat, cărăuşul a efectuat deplasarea la San Jose, cu escală la Amsterdam. Ajuns în San Jose, făptuitorul a fost aşteptat de inculpatul B.I., care l-a cazat într-un apartament după ce i-au fost remise sumele de 12.000 dolari S.U.A. şi 5.000 mărci germane din partea numitului D.E.
La data de 17 decembrie 1998, inculpatul B.I. i-a introdus în bagaj martorului B.F. două sticle de vin în care erau disimulate droguri. La aceeaşi dată, atât B.F. cât şi B.I. au părăsit San Jose prin Aeroportul L.A. cu destinaţia Budapesta. În momentul în care au ajuns în Budapesta, inculpatul B.I. a recuperat din bagajul făptuitorului drogurile, după care s-au deplasat spre Timişoara.
La data de 7 aprilie 1999, inculpatul B.I. a fost arestat prin mandatului nr. 29 din 8 aprilie 1999 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru trafic de stupefiante, fiind depistat pe Aeroportul Internaţional Otopeni, având asupra sa 600 grame de cocaină. Ulterior, inculpatul a fost pus în libertate în data de 8 iunie 1999, de către instanţa de judecată.
În luna iulie 2000, inculpatul B.I. l-a pus în legătură pe martorul P.A. cu numitul D.E., urmând ca cel din urmă să se ocupe de procurarea biletelor de avion şi de asigurarea suportului logistic. Astfel, la 18 august 2000, după ce în prealabil D.E. a procurat biletele de avion, cei doi s-au deplasat la Aeroportul din Budapesta, de unde martorul a luat avionul pe relaţia Budapesta – Amsterdam - San Jose. În momentul în care martorul a ajuns în Amsterdam, P.A. a realizat pericolul la care se expune şi s-a întors în Timişoara, via Budapesta.
Conform adresei nr. 49131/ AD din 19 aprilie 2001 a B.N.I. din cadrul I.G.P. a rezultat că numitul B.I., fost B.A., a fost arestat la 11 februarie 2001 în Costa Rica, acesta folosind şi alte identităţi, precum T.A. şi M.S.G. Conform Interpol San Jose (Costa Rica) s-a stabilit că inculpatul B.I. era şeful unei reţele de trafic de cocaină dinspre America de Sud către Europa.
S-a stabilit că membrii filierei din America de Sud şi Centrală, coordonaţi de către inculpatul B.I., au acţionat după cum urmează: Nixon - Chamorro - Russinque a intrat în Costa Rica la 29 ianuarie 2001, fiind furnizorul cocainei; la data de 27 iulie 2000, pe Aeroportul J.S. a fost introdusă cantitatea de 20 kg de cocaină: O.I.G. a introdus cocaina pe aeroportul din San Jose, disimulând-o într-un recipient de plastic folosit pentru vin. Drogul urma să ajungă la Timişoara, pe relaţia Costa Rica – Amesterdam - Bucureşti; la data de 26 octombrie 2000, pe Aeroportul Internaţional J.S., cetăţeanul australian E.Z.K. a introdus cantitatea de 15 kg cocaină; la data de 11 februarie 2001, pe Aeroportul Internaţional J.S., Provincia Alajnela, cetăţeanul olandez D.B. a introdus 6 kg cocaină, disimulată într-un recipient de plastic folosit pentru vin, precum şi două sticle de vin.
Conform datelor oferite de Interpol, inculpatul B.I. a fost arestat folosind cartea de identitate a lui T.A. şi a fost considerat de către autorităţile din Costa Rica, capul organizaţiei.
Prin rechizitoriul nr. 142/P/2000 din 5 ianuarie 2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor D.E., I.V., C.H., O.R. şi Şt.M., primii doi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., şi art. 33 lit. a) C. pen., iar ceilalţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 C. pen. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpatul B.I.
În dosarul nr. 374/PA/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş s-a dispus autorizarea infiltrării investigatorului acoperit S.A.S. şi a colaboratorului acestuia, B.S., pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor participanţilor la traficul de cocaină. În baza acestei autorizaţii, agentul S.A.S. s-a întâlnit la mijlocul lunii mai 2002, prin intermediul lui M.M., cu numitul M.M., care i-a oferit agentului, spre cumpărare, cantitatea de ½ kg cocaină care au provenit de la M.M., fiind extrase din cantitatea de 500 gr. cocaină.
Ulterior, prin ordonanţa nr. 75/PA/2002 din 1 iulie 2002 s-a dispus disjungerea cauzei faţă de numitul M.M. [(trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, împreună cu inculpaţii A.C., G.O., B.V., B.M., prin rechizitoriul nr. 75/PA/2002)] şi conexarea la dosarul nr. 82/PA/2002 care-l privea pe făptuitorul M.M., cauză soluţionată în dosarul nr. 7918/P/2002 al Tribunalului Timiş.
Fiind audiat, la data de 12 noiembrie 2002, numitul M.M. a declarat că, în vara anului 2002, a luat de la numitul M.M. cantitatea de 4 gr. cocaină, pe care a consumat-o împreună cu acesta în autoturismul lui P., iar celelalte două grame le-a dat lui B.S., care le-a predat organelor de poliţie.
În urma acestei declaraţii, precum şi în urma administrării actelor premergătoare în dosarul nr. 82/PA/2002, numitul M.M. a declarat că, în cursul lunii mai 2002, la domiciliul său a venit M.M. împreună cu S.A.S., cărora trebuia să le comercializeze cantitatea de 500 grame cocaină. În acest sens, anterior venirii celor doi, numitul M.M. s-a deplasat la locuinţa numitei T.M. din Timişoara şi i-a cerut cantitatea de 500 grame de cocaină, ce urma să o comercializeze cu suma de 35 euro/gram.
Întrucât S.A.S. şi M. nu aveau asupra lor banii necesari pentru cumpărarea cocainei, aşa cum se stabilise anterior, M.M. a anulat tranzacţia şi după plecarea celor doi cumpărători, a înapoiat cele 500 grame de cocaină numitei T.M. Prin aceeaşi declaraţie, numitul M.M. a arătat că este consumator de cocaină din anul 1999. Din acelaşi an a început să comercializeze cocaină cu suma de 50 dolari S.U.A., pe care a cumpărat-o, la rândul său, de la inculpatul U.A., zis J. sau C. În perioada anului 1999 a cumpărat de la C. aproximativ 300-400 gr. cocaină.
Începând cu anul 1999 şi până la începutul lunii noiembrie 2002 a cumpărat periodic cocaină de la numita T.M. cu suma de 40 dolari S.U.A./gram, pe care o revindea cu suma de 50 dolari S.U.A./gram.
În perioada 2000 - 2001, numitul M.M. a cumpărat de la T.M. cantitatea totală de 1 kg cocaină.
De la inculpatul K.T., numitul M.M. a cumpărat în cursul anului 2001, în jur de 10-15 grame cocaină cu suma de 40 euro/gram. Tot de la acest inculpat, numitul M.M. a primit 5 pachete în greutate de 4 grame, pentru care însă nu a plătit nici o sumă de bani.
Acelaşi martor a declarat că, în perioada 1999 - 2002, în majoritatea cazurilor când lua cocaină de la numita T.M., de faţă fiind şi inculpatul C.T.F., marfa fiind comercializată de cei doi. Astfel, numitul M.M. a arătat că a cumpărat de la T.M. şi C.T.F., cantitatea de 1 kg cocaină.
În continuarea cercetărilor a fost identificată şi audiată martora T.M., cunoscută şi sub numele de M. Cu privire la cele 500 grame de cocaină oferite spre comercializare numitului M.M., aceasta a arătat modalitatea în care a livrat drogurile. Astfel, în luna mai 2002, M.M. i-a cerut 500 grame cocaină numitei T.M. În vederea realizării acestei tranzacţii, martora l-a sunat pe A.C. care s-a deplasat la domiciliul acesteia, fiind însoţit de fratele său, inculpatul A.C., care au adus cantitatea de 500 gr. cocaină. Cei doi au făcut deplasarea cu un autoturism marca Mercedes de culoare neagră. Pentru această cantitate, M.M. nu a plătit nici o sumă de bani, urmând ca plata să aibă loc după ce M.D. va vinde cocaina. M.D. a readus „marfa" după câteva ore, deoarece nu venise cumpărătorul cu banii. În acel moment, făptuitoarea l-a sunat pe inculpatul A.C., care l-a trimis pe fratele său, inculpatul A.C., care a preluat cele 500 gr cocaină. Drogurile au fost transportate de la domiciliul martorei de către inculpatul A.C., cu autoturismul acestuia marca Volvo, de culoare albă.
Totodată, făptuitoarea T.M. a arătat modalitatea în care a fost atrasă în traficul de droguri, indicându-i, în acelaşi timp şi pe ceilalţi membri ai reţelei. Astfel, de la începutul lunii iunie 1999 până la jumătatea lunii iulie 1999, soţul făptuitoarei, numitul T.G., zis G., împreună cu U.A., zis C. sau J., au fost în Italia unde au desfăşurat mai multe afaceri. După întoarcerea din Italia, T.G. i-a relatat soţiei că a fost înşelat cu suma de 30.000 dolari S.U.A. La aproximativ două săptămâni după întoarcerea în România, T.G. a decedat în urma unui accident de circulaţie. Ulterior acestui eveniment, făptuitoarea a fost contactată de către inculpatul A.C. care i-a spus că soţul acesteia i-ar fi datorat suma de 20.000 dolari S.U.A., cerându-i achitarea datoriei.
Inculpatul A.C., în mod periodic a început să-i ceară, tot mai insistent, sume de bani numitei T.M., iar la un moment dat a început să o ameninţe cu privire la cei doi copii.
Ulterior, inculpatul A.C. i-a spus acesteia că, dacă nu are banii, va trebui să se implice în afacerile cu droguri şi astfel îşi va achita datoriile. În acest sens, inculpatul A.C. i-a dat ordin să caute clienţi cărora să le vândă cocaină. De asemenea, inculpatul A.C. i-a spus că în afacerile cu droguri lucrează cu inculpatul U.A., zis C., persoană care, de asemenea, avea cunoştinţă despre faptul că A.C. dorea banii de la T.M.
Între timp, făptuitoarea a început relaţia de concubinaj cu inculpatul C.T.F., zis T., care i-a cerut să-l prezinte inculpatului A.C. ca fiind persoana care va distribui cocaina în Timişoara, ceea ce s-a şi întâmplat. Din acel moment, inculpatul C.T.F. a luat cocaină şi a distribuit-o mai departe.
În perioada 2000 - 2002, făptuitoarea T.M. a luat, atât singură, cât şi împreună cu inculpatul C.T.F., de la inculpatul A.C., cantitatea de 6 gr cocaină.
De fiecare dată când M.M. îi cerea cocaină, făptuitoarea îl suna pe inculpatul A.C., după care, cei doi se întâlneau în oraş şi avea loc tranzacţia pentru suma de 30 dolari S.U.A./gram. Contactul se realiza de pe telefoanele mobile ale celor doi, iar inculpatul A.C. folosea cartele telefonice pe care le schimba foarte des. Pe inculpatul A.C. făptuitoarea l-a cunoscut în anul 1999, iar începând cu luna ianuarie 2002, inculpatul A.C. îi trimitea cocaină prin intermediul fratelui său, A.C.
După ce A.C. a fost arestat pentru livrarea a 2 kg cocaină (trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 75/PA/2002, la domiciliul făptuitoarei s-a deplasat inculpatul A.C., care i-a spus că fratele său a căzut „ca un prost", deoarece le-a dat cocaină „fraierilor" şi l-a întrebat pe inculpatul C.T.F. dacă nu cumva el i-a făcut cunoştinţă cu acei cumpărători. De asemenea, inculpatul A.C. i-a spus făptuitoarei că va părăsi ţara şi dacă mai are nevoie de cocaină, să-l contacteze pe prietenul său Z., inculpatul M.D. De la acesta, făptuitoarea a luat în aceeaşi modalitate descrisă mai sus, tot la preţul de 30 dolari S.U.A./gram, aproximativ 15 grame de cocaină, pe care le-a dat numitului M. şi inculpatului C.T.F.
La data de 8 noiembrie 2002, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale desfăşurate de către inculpatul A.C., a fost introdus în cauză, în temeiul art. 21 din Legea nr. 143/2000, colaboratorul acoperit, I.V.
Conform declaraţiei date de colaboratorul acoperit I.V., familia A. este stabilită în Canada din perioada anilor 1990 şi este formată din cinci fraţi. Dintre aceştia, P.A. şi R.A. au transmis prin maniera „cărăuş" din America Latină (Venezuela şi Costa Rica) în România, via Otopeni, cantităţi importante de cocaină. Totodată, colaboratorul a declarat că inculpaţii A.C. şi A.C. au introdus în România, în anul 2002, cantitatea de peste 10 kg cocaină, din care 2 kg inculpatul A.C. le-a livrat în luna iunie 2002 inculpatului G.O. (trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 75/PA/2002).
Din declaraţiile colaboratorului sub acoperire rezultă că inculpaţii A.C. şi B.I. au pus bazele unei organizaţii cu structuri bine determinate, având ca scop traficul internaţional de droguri. Astfel, inculpatul B.I. încărca cocaina în America de Sud, după care drogurile erau transportate de către cărăuşi în Europa, respectiv în România. „Cărăuşii" erau recrutaţi de către inculpatul A.C. Împreună cu cei doi inculpaţi, pe acelaşi nivel, în afacerile internaţionale de cocaină, se afla şi inculpatul U.A. „Marfa" era trimisă la Bucureşti unde, de pe Aeroportul Otopeni cocaina era adusă, atât personal de inculpatul A.C. cât şi de cărăuşi, la Timişoara şi depozitată la locuinţa inculpatului M.D., zis Z. De la „depozit", cocaina era din nou preluată de către cărăuşii inculpaţilor A.C., U.A. şi B.I., fiind transportată în exterior către Germania.
După arestarea inculpatului B.I. în Costa Rica, afacerile cu droguri au fost derulate în continuare de către inculpaţii A.C. şi U.A. Conform aceloraşi declaraţii, inculpatul U.A. a comercializat cocaină în Italia şi Germania, în cantităţi de aproximativ 60 kg/lună, ceea ce înseamnă o desfacere în valoare de 1.800.000 dolari S.U.A. (la un preţ de bază de 30.000 dolari S.U.A./kg, preţ de achiziţie). Conform aceloraşi declaraţii, inculpatul A.C. se ocupa de distribuirea cocainei în Timişoara, din dispoziţia fratelui său, inculpatul A.C. Depozitarul cocainei din Timişoara, inculpatul M.D. nu accepta scoaterea drogurilor din depozit decât cu acordul expres al inculpatului A.C.
În anul 2000, când a fost arestat D.E., inculpatul A.C. era foarte supărat că apăruse sub titulatura de C.C. sau C.L. cu sume importante de ordinul sutelor de mii de dolari rezultaţi din traficul cu cocaină, în agenda personală a numitului D.E. Întrucât cocaina era „încărcată" împreună de către inculpatul A.C. şi B.I., sumele de bani trimise de D.E. erau împărţite între aceştia.
Ca modalitate de lucru a inculpaţilor A.C., B.I. şi U.A., colaboratorul a declarat că escala se făcea pe Aeroportul din Amstredam, după care cărăuşii ajungeau pe Otopeni sau pe Aeroportul Internaţional Timişoara.
În urma administrării probelor din dosarul nr. 82/PA/2002 a rezultat că inculpatul A.C. face parte dintr-o asociaţie criminală constituită în vederea traficului internaţional de cocaină pe relaţia Canada – America de Sud – Europa Occidentală – România, membrii decizionali fiind B.I., A.C., A.C., M.D. şi U.A.
Având în vedere că faţă de inculpatul B.I. s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 3 din 14 martie 2001 în dosarul nr. 1/PA/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi asociere la o grupare criminală, în vederea traficului internaţional de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin ordonanţa din 21 noiembrie 2002 s-a dispus disjungerea cauzei (din dosarul nr. 82/PA/2002) şi conexarea la dosarul nr. 1/PA/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privindu-l pe inculpatul B.I.
La data de 21 noiembrie 2002, în urma administrării probatoriului în cauză s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.T.F. pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 C. pen.
Iniţial, fiindu-i teamă de eventualele represalii venite din partea familiei A., inculpatul C.T.F. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, refuzând totodată să ofere relaţii despre implicarea acestora, precum şi a altor persoane în traficul de droguri, cu toate că i s-a pus în vedere, înainte de a se emite ordonanţa de reţinere, că poate beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Ulterior, la data de 22 noiembrie 2002 şi 27 noiembrie 2002, în prezenţa apărătorului său ales, avocat M.G., a dat declaraţie în sensul prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, continuând însă să ascundă adevărul cu privire la implicarea personală în traficul de droguri, recunoscând consumul de cocaină şi deţinerea a două pastile Ecstasy pe care le-a comercializat.
Conform declaraţiei date de inculpatul C.T.F., acesta a recunoscut că la data de 15 noiembrie 2002 a deţinut două pastile Ecstasy, de culoare gri închis, ce aveau inscripţionate pe una din feţe simbolul Mikey Mouse, pe care le-a dat unui anume P. Pastilele au fost cumpărate de inculpatul C.T.F. cu suma de 500.000 lei de la un anume R. din Austria.
Cu privire la activitatea sa infracţională, inculpatul C.T.F. a recunoscut că a consumat, în repetate rânduri, cocaină împreună cu numitul M.M.
În continuare, inculpatul C.T.F. a descris modalitatea în care funcţiona „organizaţia", structura, precum şi nivelurile de ierarhizare. Astfel, inculpatul a arătat că numita T.M. (concubina inculpatului C.T.F.) lua cocaina, în ultima perioadă, respectiv ianuarie 2002 – iunie 2002, de la inculpatul A.C., pe care inculpatul C.T.F. îl cunoştea de aproximativ un an de zile. În această perioadă, numita T.M. a cumpărat de la inculpatul A.C. cocaină în valoare de 10.000 dolari S.U.A./lună, ceea ce înseamnă, într-un interval de 6 luni, o cantitate de 2 kg cocaină, comercializată cu suma de 60.000 dolari S.U.A.
Din cele cunoscute de către inculpatul C.T.F. rezultă că unul dintre „capii" reţelei este C.A., care de altfel, s-ar fi plâns că pe Aeroportul din Roma au fost prinşi de către autorităţile italiene, câţiva „cărăuşi" de-ai săi care transportau cocaină. În ierarhia reţelei de traficanţi, în ordinea descrescătoare, pe poziţia imediat următoare lui A.C., în Timişoara, urma inculpatul A.C., după care urma T.M. şi M.M.
Inculpatul U.A. era principalul cumpărător al cocainei livrată de inculpatul A.C., dar că acesta comercializa cocaina în afara ţării, prin intermediul cărăuşilor.
Înainte de a fi reţinut de organele de poliţie, inculpatul C.T.F. a fost sunat de mai multe ori de către inculpatul A.C., care se afla în Ungaria şi care i-a cerut să-i transmită numitei T.M. să nu vorbească nimic în faţa organelor de poliţie despre implicarea sa în traficul de droguri. Această împrejurare a fost confirmată şi de către făptuitoarea T.M., care a declarat că a fost ameninţată direct, la telefon, de inculpatul A.C., care se afla în Ungaria.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, a fost acvirat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 1/PA/2001, au fost audiaţi martorii T.M., M.M., B.F., P.A., M.M., probe din a căror analiză instanţa a reţinut aceeaşi stare de fapt cu cea descrisă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Astfel, în cursul lunii mai 2002, inculpatul A.C. împreună cu fratele său, A.C., au livrat numitei T.M. o cantitate de 500 gr. cocaină. Acelaşi inculpat, împreună cu fratele său, au mai livrat, în următoarele 6 luni, aceleiaşi persoane, T.M., precum şi coinculpatului C.T.F., o cantitate de 2 kg cocaină.
De la inculpatul C.T.F., martorul M.M. a cumpărat în cursul anului 2001, cocaină cu suma de 40 euro/gram, cantitatea comercializată fiind de 10-15 gr. Acelaşi martor a arătat că a mai cumpărat cocaină de la numita T.M., în prezenţa inculpatului C.T.F., cei doi vânzându-i un kg de drog.
Din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că inculpatul C.T.F., împreună cu martora T.M. au cumpărat de la inculpatul A.C. cantitatea de 6 kg cocaină.
La data de 8 noiembrie 2002, în temeiul art. 21 din Legea nr. 143/2000 a fost introdus colaboratorul acoperit I.V.
Conform declaraţiei acestuia, a rezultat că în anul 2002 inculpaţii A.C. şi A.C. au introdus în România peste 10 kg cocaină. Din această cantitate, 2 kg au fost livrate lui G.O., ce a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 75/PA/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a mai reţinut în faza de urmărire penală, inculpatul C.T.F. a recunoscut că a consumat în repetate rânduri cocaină împreună cu numitul M.M. El a descris şi structura şi modul de funcţionare a „organizaţiei" de trafic de droguri. El a arătat că T.M., în perioada ianuarie – iunie 2002, procura droguri de la inculpatul A.C., acesta fiindu-i cunoscut şi lui.
De altfel, inculpatul A.C. a livrat martorei T.M., aşa cum a arătat inculpatul C.T.F. în declaraţia sa, cocaină în valoare de 10.000 dolari S.U.A./lună.
Inculpatul A.C. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi a solicitat achitarea pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, deoarece, în perioada 1998 – 2001, se afla alături de familie în Canada.
S-a apreciat de către prima instanţă că fapta inculpatului A.C., care împreună cu fratele său A.C., de a livra inculpatului C.T.F. şi numitei T.M. cocaină, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 14/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Totodată, fapta aceluiaşi inculpat, de a se asocia, în perioada 2001 – 2002, la o grupare infracţională, având ca obiect trafic de droguri, din care făceau parte şi inculpaţii A.C., U.A. şi M.D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de iniţiere sau constituire de grupuri infracţionale organizate, care, iniţial, a fost încriminată de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003, la art. 7, a fost sancţionată iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.
În această situaţie, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A.C., din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, potrivit rechizitoriului parchetului, în art. 7 din Legea nr. 39/2003, făcându-se şi aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Fapta inculpatului C.T.F., de a deţine şi comercializa cantitatea de 6 kg cocaină, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În cauză s-a motivat că incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece, inculpatul C.T.F. în timpul urmăririi penale, a denunţat şi facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri.
În prezenta cauză, s-a mai constatat că inculpaţii B.I., A.C. şi U.A.C. nu se află pe teritoriul României. Dintre aceştia, conform adresei de la dosar al C.Z.C.C.O.A. Timişoara. S-a reţinut că inculpatul U.A. se află arestat în Italia pentru trafic de droguri, urmând a fi extrădat după executarea pedepsei, în anul 2018, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.I., s-a reţinut că acesta se află arestat pentru trafic internaţional de droguri în Costa Rica, la Penitenciarul San Sebastian din San Jose.
Cum în speţă cercetarea judecătorească faţă de inculpaţii A.C. şi C.T.F. a fost încheiată, potrivit art. 38 C. proc. pen. s-a disjuns judecata faţă de inculpaţii B.I., U.A., A.C. şi M.D.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel numai inculpaţii A.C. şi C.T.F., criticând-o pentru netemeinicie, inculpatul A.C. susţinând că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa, iar inculpatul C.T.F. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 408/ A din 15 decembrie 2005, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, a constatat că inculpatul A.C. este arestat în altă cauză, menţinând starea de arest a inculpatului C.T.F. şi a dedus în continuare din durata pedepsei, arestul preventiv al acestui inculpat.
Totodată, i-a obligat pe inculpaţii apelanţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
De asemenea, a respins atât cererea de înlăturare a confiscării autoturismului marca Volvo, dispusă prin Decizia penală nr. 63/ A din 20 februarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, decizie intrată sub puterea lucrului judecat definitiv, cât şi cererile ce au avut ca obiect confiscarea sumelor de 60.000 dolari S.U.A., respectiv 180.000 dolari S.U.A., întrucât a apreciat că din probele administrate a rezultat că inculpaţii au deţinut aceste sume din comercializarea drogurilor.
Totodată, a respins şi solicitarea privind administrarea probei testimoniale privind audierea martorilor I.V., D.E. şi B.S., T.M., M.M., apreciind că declaraţiile date anterior de aceştia sunt concordante, iar reaudierea martorilor în apel, nu se mai impune.
Fiind nemulţumit de Decizia pronunţată, inculpatul A.C., în termen legal a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 171, 18 şi 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât faptele imputate inculpatului nu există. Într-un ultim subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate sub limita celei deja stabilită de instanţele anterioare.
Recursul formulat de inculpat este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., coroborate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1), constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Primele cele două critici formulate de recurentul inculpat A.C. nu pot fi primite, neavând suport juridic şi nici fundament probator.
Aşa cum rezultă din amplul ansamblu probator administrat în cauză atât instanţa de prim control judiciar cât şi instanţa de fond au procedat corect atunci când au constatat că fapta inculpatului A.C., care împreună cu fratele său A.C. au livrat inculpatului C.T.F. şi martorei T.M. cocaină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) De asemenea, corect au procedat şi atunci când au apreciat că fapta aceluiaşi inculpat, de a se asocia, în perioada 2001 - 2002, la o grupare infracţională, având ca obiect trafic de droguri, din care făceau parte şi inculpaţii A.C., U.A. şi M.D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de iniţiere sau constituire de grupuri infracţionale organizate, care iniţial, a fost încriminată de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Întrucât ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 39/2003 care la art. 7 sancţiona iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a pus în discuţia părţilor, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A.C., din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, potrivit rechizitoriului parchetului în art. 7 din Legea nr. 39/2003, făcându-se şi aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), iar instanţa de control judiciar a menţinut această dispoziţie.
De altfel, în cuprinsul considerentelor deciziei penale atacate se face o corectă şi detaliată analiză a depoziţiilor martorilor deja audiaţi în dosar şi se constată că acestea sunt concordante, neconţinând precizări contradictorii, acesta fiind unul din argumentele solide şi serioase pentru care instanţa de prim control judiciar a dispus în apel respingerea probei testimoniale solicitată de apărare.
Nu pot fi primite nici susţinerile orale ale apărătorului inculpatului în sensul că în speţă se impune achitarea acestuia pe motiv că faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat recurentul nu există, după cum nu pot fi reţinute nici apărările acestuia înserate în memoriul depus la dosar, în sensul că faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii pentru aceleaşi considerente enunţate mai sus.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, precum şi de iniţiere sau constituire de grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 12 C. proc. pen.
Nici ultimul motiv de recurs al inculpatului nu poate fi primit.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speţă, pedeapsa aplicată inculpatului A.C., în cuantum de 14 ani închisoare, este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ, instanţa de fond şi apoi cea de control judiciar au ţinut cont de atitudinea acestuia, că nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, dar şi de natura şi gravitatea infracţiunilor comise de acesta.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului A.C. nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 408/ A din 15 decembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, arestat în altă cauză.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 408/ A din 15 decembrie 2005 a curţii de Apel Timişoara.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2292/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2295/2006. Penal → |
|---|
