ICCJ. Decizia nr. 2583/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2583/2006
Dosar nr. 4561/1/2006
Şedinţa publică din 19 aprilie 2006
Examinând recursul de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 238 din 16 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Tulcea, inculpata B.M. a fost condamnată, în baza art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 76 alin. ultim C. pen., s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu excepţia drepturilor părinteşti, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Au fost admise acţiunile civile şi s-a dispus obligarea inculpatei la 491,40 RON plus dobânda legală către partea civilă C.A.S. Tulcea, şi la 996,12 RON către partea civilă C.A.S. Galaţi.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata sumei de 270 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În fapt, s-au reţinut următoarele:
Între inculpata B.M. şi tatăl său B.I. există o stare conflictuală generată de faptul că inculpata a primit o moştenire de la bunicii săi, iar tatăl ei pretindea că aceasta nu i s-ar fi cuvenit.
La data de 26 septembrie 2004, în jurul orei 13,00, B.I. a trecut pe la domiciliul fiicei sale unde a întâlnit-o pe nepoata sa Poale lungi căreia i-a reproşat că fumează. Nemulţumită de faptul că fiica sa a fost admonestată, inculpata i-a cerut lui B.I. să plece.
Acesta s-a conformat, dar a revenit după aproximativ trei ore, când a început să-i reproşeze soţului inculpatei că nu munceşte.
Atât inculpata cât şi martora R.M. i-au cerut lui B.I. să plece şi să-i lase în pace. Acesta a luat un scaun de lemn de la masă, l-a ridicat deasupra capului şi s-a îndreptat spre inculpată, dar în drum a lovit cu scaunul într-un stâlp din curte, după care a ridicat din nou scaunul şi s-a îndreptat spre fiica sa.
Inculpata s-a refugiat în casă iar martora R.M. a plecat.
B.I. a venit cu o sapă, pe care o ţinea ridicată şi s-a apropiat de uşa locuinţei, dar apoi s-a întors în curte. În acest moment inculpata a deschis uşa, a luat un cuţit şi a aplicat tatălui său, care era cu spatele la ea, două lovituri, provocându-i două plăgi înjunghiate în zona hemitoracelui drept cu fractura coastei IX.
Partea vătămată s-a deplasat câţiva metri după care a căzut pe spate.
Instanţa a înlăturat ca nesinceră susţinerea inculpatei, că partea vătămată fiind beată, a alunecat şi a căzut peste ea, şi când a încercat să se ridice, având cuţitul în mână, tatăl ei s-a lovit în acel cuţit sau în sapă, reţinând că declaraţiile acesteia sunt contradictorii şi nu se coroborează cu alte probe.
S-a reţinut că declaraţia martorului B.Şt., soţul inculpatei, care a afirmat că a văzut partea vătămată căzută peste inculpată şi că este posibil să se fi lovit în sapă, trebuie privită cu rezervă, pe de o parte datorită subiectivităţii martorului şi pe de altă parte datorită faptului că, potrivit declaraţiei martorului I.G., soţul inculpatei era într-o stare avansată de ebrietate şi nu-şi putea da seama ce se întâmplă în jurul său.
S-a mai reţinut că, din materialitatea faptei rezultă că inculpata a acţionat cu intenţie indirectă astfel încât este nefondată susţinerea că încadrarea juridică a faptei este în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social ridicat al faptei, împrejurarea că inculpata este la primul conflict cu legea penală, are un copil minor şi a săvârşit fapta în stare de provocare.
Prin Decizia penală nr. 32/ P din 24 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată şi s-a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că este nefondată susţinerea inculpatei că fapta comisă constituie infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen., şi nu infracţiunea de tentativă la omor calificat. Instanţa de apel a reţinut că, faţă de natura obiectului vulnerant folosit, zona în care au fost aplicate loviturile şi împrejurările concrete în care au fost aplicate corect s-a reţinut că fapta nu a fost comisă din culpă.
S-a apreciat că nici critica vizând individualizarea pedepsei nu este fondată întrucât prima instanţă a avut în vedere atât circumstanţele atenuante legale cât şi pe cele personale, precum şi împrejurările comiterii faptei şi consecinţele acesteia.
S-a constatat că nu există nici motive de desfiinţare a sentinţei care să poată fi luate în considerare din oficiu.
Inculpata a declarat recurs susţinând că încadrarea juridică a faptei este greşită, impunându-se schimbarea acesteia în dispoziţiile art. 184 alin. (2) C. pen., întrucât nu a intenţionat să rănească partea vătămată şi cu atât mai puţin să o omoare. S-a arătat în motivarea recursului că după ce partea vătămată a lovit-o pe inculpată cu scaunul peste mână aceasta s-a refugiat în casă de unde a ieşit când a crezut că tatăl ei a plecat abandonând ideea de a o agresa.
S-a mai arătat că atunci când a ieşit în curte inculpata avea în mână un cuţit cu care intenţiona să cureţe de noroi încălţămintea fiicei sale, iar partea vătămată s-a îndreptat spre ea cu sapa în mână pentru a o lovi. Având cuţitul în mână a încercat să-l îndepărteze pe tatăl ei, iar acesta, fiind foarte beat, s-a dezechilibrat şi a căzut peste ea şi nici nu ştie cum s-a rănit şi dacă rana a fost provocată de cuţit sau de sapă.
S-a mai susţinut că pedeapsa aplicată este prea severă în raport cu împrejurările în care a fost comisă fapta.
Recursul îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi respectiv 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Este nefondată susţinerea inculpatei că este greşită încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. c) C. pen.
Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă în mod cert că leziunile suferite de partea vătămată nu sunt rezultatul rănirii accidentale a acestuia în cuţitul pe care inculpata îl avea în mână sau în sapa cu care era înarmată partea vătămată.
Astfel, din certificatul medico-legal rezultă că partea vătămată prezenta două plăgi la nivelul liniei axilare posterioare hemitorace drept, care au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor - înţepător.
Faptul că leziunile sunt situate în zona posterioară şi sunt produse prin lovire, confirmă susţinerea părţii vătămate că în momentul în care a fost lovită se afla cu spatele la inculpată şi exclude posibilitatea ca leziunile să se fi produs prin căderea acesteia peste inculpată.
Pe de altă parte din actul medico-legal rezultă că leziunile au fost produse cu un corp contondent înţepător-tăietor, deci cu cuţitul şi nu cu sapa.
Este de reţinut că în declaraţia dată, în faza de urmărire penală, la data de 23 mai 2005, inculpata a arătat, în prezenţa apărătorului său că a lovit partea vătămată „cu cuţitul cu lama în prelungirea degetului mare, de jos în sus, odată sau de două ori" şi că după ce l-a înjunghiat, tatăl său a mai făcut câţiva paşi în curte iar apoi a lăsat sapa şi s-a aşezat în fund.
Această declaraţie urmează a fi avută în vedere în conformitate cu art. 65 C. pen., întrucât se coroborează cu cele declarate de partea vătămată şi cu cele constatate la examinarea medico-legală.
Celelalte declaraţii ale inculpatei în care aceasta a prezentat diferite variante, susţinând că partea vătămată s-a rănit accidental, prin cădere, lovindu-se fie în cuţit, fie în sapă, au fost justificat înlăturate întrucât sunt contrazise de probele dosarului.
Leziunile suferite de partea vătămată fiind rezultatul loviturilor aplicate intenţionat de inculpată nu se poate reţine că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În raport cu împrejurarea că partea vătămată a fost lovită cu cuţitul, obiect apt să producă moartea, cu intensitate suficient de mare pentru a produce fracturarea unei coaste, într-o regiune vitală, se reţine că inculpata, chiar dacă nu a urmărit uciderea tatălui său, a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, acţionând cel puţin cu intenţie indirectă.
Nu este fondată nici critica referitoare la greşita individualizare a pedepsei, care a fost stabilită în limitele permise de art. 76 alin. (2), într-un cuantum corespunzător pericolului social concret al faptei determinat de împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă şi de urmărire produse, dar şi datelor ce caracterizează persoana inculpatei.
Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 35915 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 32/ P din data de 24 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanta, secţia I penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2561/2006. Penal. Vătămarea corporală (art.... | ICCJ. Decizia nr. 2609/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
