ICCJ. Decizia nr. 2609/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2609/2006
Dosar nr. 735/1/2006
Şedinţa publică din 26 aprilie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 281 din 25 mai 2005, în rejudecare, Tribunalul Dolj i-a condamnat pe inculpaţii:
- M.C., în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
- C.M., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
A fost dedusă reţinerea inculpaţilor din data de 14 ianuarie 2004.
A constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate B.L., prin restituire.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 13 ianuarie 2004, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpaţii M.C. şi C.M. au hotărât să sustragă de la partea vătămată B.L. 2 monezi din aur, pe care le purta la gât.
De urmare, în aceeaşi noapte, cei doi inculpaţi au pătruns în camera în care partea vătămată B.L. dormea în imobilul cumnatului acesteia, M.G. şi în timp ce inculpatul M.C. asigura paza, inculpatul C.M. i-a smuls de la gât cele două monezi, după care au părăsit locul faptei.
Cum monezile au rămas la inculpatul C.M., acesta, în aceeaşi noapte, a mers la martorul T.A.C. la locuinţă, predându-i obiectele din aur cu rugămintea să le păstreze până a doua zi.
La insistenţele martorului, sus-numitul inculpat i-a spus că „a făcut o prostie", în sensul că a luat monezile de la o rudă a sa, L. (aşa cum este cunoscută partea vătămată în localitate) şi îi e frică să nu afle părinţii lui.
A doua zi, urmare plângerii depuse la poliţie de către partea vătămată, monezile au fost ridicate şi restituite părţii vătămate.
La urmărirea penală ambii inculpaţi au recunoscut săvârşirea infracţiunii.
În cursul judecăţii inculpatul C.M. şi-a schimbat depoziţiile, susţinând că nu a participat la comiterea faptei însă, locuind în apropierea părţii vătămate, a auzit-o ţipând în stradă că inculpatul M.C. i-s sustras monezile.
Aflând cele întâmplate, a mers la locuinţa inculpatului M.C., determinându-l să-i remită monezile pentru a le restitui părţii vătămate şi cum aceasta a refuzat să le primească, de frică să nu îi fie din nou sustrase, le-a lăsat la martorul T.A.C.
Instanţa a înlăturat susţinerile inculpatului C.M., făcute în cursul judecăţii, constatând că acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate.
Hotărârea a fost atacată cu apel de către cei doi inculpaţi, solicitând prin motivele scrise reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 398 din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor, constatând că hotărârea criticată este legală şi temeinică.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpatul C.M., solicitând, prin motivele scrise şi concluziile orale ale apărătorului ales, inculpatul lipsind de la judecată, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond pentru administrarea de noi probe, constând în confruntarea între inculpaţi, între aceştia şi martori precum şi cu partea vătămată, nefiind pe deplin dovedită fapta şi înlăturat dubiul în privinţa participării acestui inculpat la săvârşirea infracţiunii, precum şi de către inculpatul M.C., nemotivat în scris însă susţinut oral prin apărător în sensul reducerii pedepsei.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, susţinut în considerarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., nu este fondat.
Situaţia de fapt a fost corect şi pe deplin stabilită iar vinovăţia ambilor inculpaţi temeinic dovedită.
Inculpatul M.C. în mod constant pe parcursul procesului a arătat împrejurările în care a săvârşit fapta în paguba părţii vătămate împreună cu inculpatul C.M.
De altfel, cei doi inculpaţi şi mai devreme, în aceeaşi seară, au fost împreună în locuinţa numitului M.G., în care locuia şi partea vătămată, unde au consumat băuturi alcoolice şi acest fapt este recunoscut şi de inculpatul C.M.
Declaraţiile inculpatului M.C., prin care a indicat împrejurările şi a individualizat făptuitorii tâlhăriei se coroborează atât cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, prin care a confirmat că fapta a fost săvârşită de două persoane, dintre care l-a recunoscut după voce doar pe sus-numitul inculpat, precum şi cu declaraţiile inculpatului C.M. din cursul urmăririi penale, acesta recunoscând săvârşirea infracţiunii.
Materialul probator avut în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, inclusiv pentru identificarea făptuitorilor, este întregit cu declaraţiile martorului T.A.C., care a precizat că inculpatul C.M. este cel care, în aceeaşi noapte, a venit la domiciliul său, rugându-l să-i păstreze doi galbeni întrucât a făcut o prostie, luându-i de la o rudă de-a lui, L. şi îi este frică de părinţi.
În raport de acest ansamblu probator, declaraţiile ulterioare, din faţa instanţei, ale inculpatului C.M., prin care a negat participarea la sustragerea monezilor din aur, au fost întemeiat înlăturate, chiar dacă şi partea vătămată, mătuşa inculpaţilor, în cursul judecăţii şi-a modificat poziţia, încercând substituirea acestui inculpat cu fratele minor al inculpatului M.C.
Contrazicerile esenţiale, însă, între declaraţiile succesive ale părţii vătămate precum şi între acestea şi ale inculpatului C.M., le înlătură credibilitatea şi, de urmare, orice valoare probatorie.
Critica formulată de inculpatul recurent cu privire la neadministrarea în mod complet a materialului probator, fiind invocată necesitatea efectuării unor confruntări între acesta, celălalt inculpat, martori şi parte vătămată, nu este întemeiată.
Aşa cum s-a arătat, declaraţiile inculpatului M.C., ale martorilor şi ale părţii vătămate, cu excepţia celei din faza judecăţii a acesteia din urmă, sunt concordante, în vreme ce ale inculpatului C.M., de nerecunoaştere a faptei dar de confirmare a unor împrejurări detaliate de martori, au fost examinate în contextul tuturor probelor, nefiind aspecte care să fie lămurite prin confruntări.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, Curtea constată că aceasta s-a făcut în considerarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind aplicate la nivelul minimului special prevăzut de lege, astfel încât reducerea acestora nu se justifică faţă de împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunii şi conduita inculpaţilor (inculpatul M.C. este recidivist prin multiple condamnări anterioare pentru infracţiuni de furt, iar inculpatul M.C. a negat în cursul judecăţii săvârşirea faptei).
Faţă de cele ce preced şi neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârilor existenţa vreunuia dintre celelalte cazuri de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile inculpaţilor M.C. şi C.M. urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.C. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. 398 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Constată că inculpatul M.C. este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat M.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurentul inculpat C.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2583/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2613/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
