ICCJ. Decizia nr. 3181/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3181/2006

Dosar nr. 42638/3/2005

Şedinţa publică din 18 mai 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 371 din 17 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul P.M., la 6 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi e) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi a art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 22 iulie 2005, la zi.

S-a luat act că partea vătămată C.G. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14 şi 346 C. pen., raportat la art. 188 din Legea nr. 3/1978, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1316,3 lei RON către partea civilă C.A.S. a municipiului Bucureşti.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele:

În noaptea de 21 iulie 2005, în jurul orei 1,30, pe fondul consumului de alcool, inculpatul iritat de afirmaţiile denigratoare ale părţii vătămate C.G., referitoare la fiica sa, i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri de cuţit în torace, abdomen şi regiunea cervicală, cauzându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 166/ A din 2 martie 2006, admiţând apelul inculpatului, a desfiinţat, în parte, sentinţa şi, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., de la 6 ani şi 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71-64 lit. a) şi b) C. pen.

Totodată, a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive a acestuia, de la 22 iulie 2005, la zi.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, prin acordarea unei eficienţe sporite circumstanţelor atenuante.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut, în mod corect, fapta şi vinovăţia inculpatului, au făcut o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat în mod just, pedeapsa aplicată.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat tentativa la omor calificat (prin aplicarea mai multor lovituri de cuţit în zone vitale ale părţii vătămate), cauzându-i acesteia leziuni ce au necesitat cca.22-24 zile îngrijiri medicale, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului (fără antecedente penale; comportament sincer în cursul procesului penal), rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei aplicate, acordând eficienţă corespunzătoare tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi circumstanţelor reţinute, astfel că nu se impune o reindividualizare a pedepsei.

Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.M. împotriva deciziei penale nr. 166/ A din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 22 iulie 2005 la 18 mai 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3181/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs