ICCJ. Decizia nr. 3384/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3384/2006
Dosar nr. 4711/3/2005
Şedinţa publică din 26 mai 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1260 din 22 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti a fost condamnat inculpatul K.M., la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 şi 76 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) S-a computat prevenţia de la 5 februarie2003 la zi.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 20.000 lei. S-a constatat că partea civilă a renunţat la despăgubiri.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în noaptea de 19 august 1997, inculpatul K.M. a urmărit pe Bd. Constructorilor sector 6 din Bucureşti partea vătămată A.A. (cetăţean pakistanez cu reşedinţa în România) căruia i-a aplicat lovituri cu pumnul şi piciorul după care a fugit, iar alte persoane înţelese cu autorul i-au furat părţii vătămate suma de 400.000 lei vechi şi 50 dolari S.U.A.
Prin Decizia penală nr. 107/ A din 13 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa de fond şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 3 ani închisoare cu reţinerea circumstanţelor prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) şi art. 75 lit. c) C. pen.
Reţinerea circumstanţei agravante de la art. 75 lit. c) C. pen., a fost motivată de instanţa de apel prin faptul că inculpatul a comis fapta împreună cu minorul T.N.
Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul K.M.
În ambele recursuri hotărârile pronunţate sunt criticate pentru greşita individualizare a pedepsei, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Recursul procurorului susţine că pedeapsa aplicată inculpatului este prea uşoară, recurentul inculpat susţine că pedeapsa este prea severă.
Nici unul din recursuri nu este fondat.
Curtea de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei reţinând şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) în cauză rezultând că inculpatul a comis fapta alături de alte persoane între care un minor.
La data comiterii infracţiunii de către inculpat pedeapsa prevăzută de lege era închisoarea între 5 şi 20 de ani. Scurgerea timpului de la data comiterii faptei până la tragerea efectivă la răspundere a unei persoane care a comis o faptă penală nu este expres prevăzută de lege ca un criteriu de individualizare a pedepsei. Totuşi, în cauză, de la data comiterii faptei până în prezent au trecut 9 ani. Este o perioadă îndelungată în care inculpatul a trăit sub spectrul ameninţător al pedepsei. Neliniştea şi frământarea produsă de o atare situaţie este prin ea însăşi de natură să producă o suferinţă psihică care acoperă în parte situaţia privaţiunii în cazul executării efective a pedepsei.
Pe de altă parte rezonanţa faptei în conştiinţa opiniei publice a scăzut odată cu trecerea timpului astfel că o severitate excesivă n-ar mai fi de natură să satisfacă cerinţele prevenţiei generale cu privire la comiterea de noi infracţiuni. Nu este lipsit de relevanţă nici împrejurarea că inculpatul nu a mai comis fapte penale în intervalul de 9 ani scurs de la comiterea infracţiunii până în prezent.
Potrivit art. 80 C. pen., în cazul concursului între cauzele de agravare şi de atenuare coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie, dar nici prohibită astfel că reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege în cauză nu reprezintă o nelegalitate, instanţa având dreptul să aprecieze în raport de datele dosarului.
Aşa fiind, Curtea va respinge recursul procurorului, ca nefondat, apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
În ce priveşte recursul inculpatului acesta este nefondat.
Instanţele au aplicat acestuia o pedeapsă situată sub limita minimă prevăzută de lege. În raport de pericolul social al faptei şi făptuitorului, de împrejurările concrete ale cauzei, o reducere şi mai accentuată a pedepsei ar face ineficientă pedeapsa.
Prin urmare, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile parchetului şi inculpatului pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul K.M. împotriva deciziei penale nr. 107/ A din 13 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3374/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3389/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
