ICCJ. Decizia nr. 3374/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3374/2006
Dosar nr. 6091/1/2006
Şedinţa publică din 26 mai 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 319 din 8 august 2005, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul H.R.M., la 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.; două pedepse de câte 4 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.; 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 92 C. pen.
În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, pedeapsă ce a fost majorată cu 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 14 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen. S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 12 ianuarie 2005 la zi.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-au confiscat de la inculpat trei cuţite aflate la Camera de corpuri delicte a instanţei.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a restituit inculpatului o giacă din piele neagră aflată la Camera de corpuri delicte a instanţei.
În temeiul art. 106 din OUG nr. 150/2002 inculpatul a fost obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente H.V. şi H.M.A. să achite C.A.S. Iaşi suma de 25.958.450 ROL şi C.A.S. Vaslui suma de 9.219.096 ROL, sume actualizate la data executării, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a luat act că partea vătămată I.G. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul minor a fost obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente să despăgubească părţile civile: A.C. – 300.000.000 ROL daune morale; A.M. – 50.000.000 ROL – daune materiale şi 100.000.000 ROL cu titlu de daune morale; B.A. – 200.000.000 ROL cu titlu de daune morale.
Instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea părţii civile B.C. privind obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000.000 ROL cu titlu de daune morale.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 15.000.000 ROL şi părţilor civile A.C. şi A.M. suma de 300.000 ROL şi B.C. suma de 2.413.414 ROL cu acelaşi titlu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În luna ianuarie 2005, inculpatul H.R.M. avea vârsta de 16 ani şi 9 luni şi locuia împreună cu sora sa, H.A.M., în municipiul Huşi, în condiţiile în care părinţii acestora erau plecaţi la muncă în Spania.
Inculpatul obişnuia să consume băuturi alcoolice, lucru pe care l-a făcut şi în ziua de 11 ianuarie 2005.
În seara acestei zile, în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a întâlnit în oraş cu prietena sa T.A.D., care a observat că inculpatul era sub influenţa alcoolului şi se manifestă violent.
Ulterior, inculpatul s-a întors la domiciliu, unde se afla sora sa şi concubinul acesteia, martorul P.I.
După ce a ajuns acasă, inculpatul a vorbit la telefon cu mama sa, deoarece era ziua de naştere a acesteia şi cu tatăl său, însă acesta sesizând că inculpatul este sub influenţa alcoolului l-a certat şi i-a reproşat acest lucru.
După un interval de timp, inculpatul a solicitat sorei sale şi concubinului acesteia un pix şi s-a retras în camera sa. Fiind târziu, cei doi au adormit.
În camera sa, inculpatul a scris un bilet.
Din conţinutul biletului rezultă că la acel moment, pe fondul discuţiei telefonice avute cu părinţii săi şi a neînţelegerilor pe care le-a avut cu sora sa, inculpatul avea o tendinţă suicidară.
După scrierea biletului, inculpatul a abandonat ideea suicidului şi s-a hotărât să se răzbune pe A.C.I., în vârstă de 13 ani, care locuia pe aceeaşi stradă, la câteva case distanţă, deoarece şi-a amintit că în vara anului 2004 i-a adresat injurii.
Inculpatul H.R.M. a luat din bucătărie, dintr-un stativ, un număr de 3 cuţite cu lamă fixă, inscripţionate Bregner şi astfel înarmat, în jurul orelor 24,00, a plecat de acasă spre locuinţa părţii vătămate B.A., unde locuia în gazdă victima A.C.I., împreună cu mama sa, partea vătămată A.C. şi fratele său A.D. în vârstă de 6 ani.
Ajungând în faţa porţii lui B.A., inculpatul s-a deplasat până la gardul locuinţei părţii vătămate I.G., l-a escaladat şi intrând în curtea acestuia, prin spatele casei şi a unor anexe a mers până în apropierea unui coşer cu porumb.
Auzind lătratul câinilor, partea vătămată a ieşit afară din casă.
Fiind noapte şi întuneric, după ce a întrebat inculpatul ce caută în curtea sa şi l-a ameninţat cu poliţia, de frică, partea vătămată s-a retras.
Ulterior, inculpatul a sărit gardul în curtea vecină, proprietatea părţii vătămate B.C., frate cu B.A., care deţine locuinţă în aceeaşi curte, deservită de aceeaşi poartă la stradă.
În momentul în care a sărit gardul, inculpatul a pierdut cel mai mic dintre cele 3 cuţite pe care le avea asupra sa, în curtea lui I.G.
Ajuns în curtea lui B.C., inculpatul s-a deplasat pe lângă casa acestuia, până la o încăpere cu intrarea separată alipită de casa părţii vătămate B.A., în care a intrat. Constatând că în acea încăpere nu se află persoane, inculpatul s-a deplasat către intrarea de la strada casei părţii vătămate B.A. şi a intrat pe uşa neasigurată în prima cameră în care, într-un fotoliu-pat aşezat lângă uşă, dormea minorul A.D. de 6 ani, iar în patul din aceeaşi cameră dormeau partea vătămată A.C. şi victima A.C.I., de 13 ani.
În momentul când a deschis uşile duble de intrare în camera respectivă, prezenţa inculpatului a fost sesizată de partea vătămată A.C., care s-a ridicat din pat şi l-a întrebat cine este şi ce caută.
În aceste condiţii, s-a trezit şi s-a ridicat din pat şi victima A.C.I., însă minorul A.D., în vârstă de 6 ani, care dormea chiar lângă uşă, nu s-a trezit.
Trecând peste fotoliul-pat de lângă uşă, inculpatul a atacat-o cu cuţitul pe partea vătămată A.C., folosind cel mai mare dintre cuţitele deţinute, un cuţit cu lungimea de 33 cm şi lăţimea lamei de 3,4 – 3,6 cm. Celălalt cuţit a fost găsit ulterior în încăpere, pe jos.
Inculpatul a aplicat mai întâi două lovituri cu cuţitul la nivelul braţului stâng părţii vătămate A.C., iar în momentul în care partea vătămată a încercat să se refugieze în camera vecină, i-a aplicat o lovitură de sus în jos, cu acelaşi cuţit la nivelul hemifaciesului drept.
Partea vătămată A.C. a reuşit să intre în camera părţii vătămate B.A., urmărită de inculpat.
Inculpatul i-a aplicat şi părţii vătămate B.A. cu cuţitul o lovitură în zona abdominală stânga şi o lovitură peste braţul stâng, urmărind-o în continuare pe A.C., care s-a refugiat lângă un pat situat în partea opusă ferestrei, luând o pernă în braţe pentru a se proteja.
Pe fondul tulburării pricinuită de agresiunea comisă asupra sa, partea vătămată B.A. a reuşit să părăsească locuinţa, deplasându-se până la locuinţa martorului Z.V., unde a solicitat ajutor şi a căzut.
Între timp, inculpatul a continuat agresiunea asupra părţii vătămate A.C., pe care a lovit-o repetat cu cuţitul, prin perna pe care o ţinea în braţe, în timp ce era căzută pe spate, pe pat, aplicându-i două lovituri în zona abdominală stânga şi una în zona inghinală stânga, producându-i şi o tăietură artificială la piciorul drept.
În timpul agresiunii, la lumina candelei aprinse, partea vătămată A.C. a recunoscut inculpatul.
În acele momente, victima A.C.I., rămas în camera de la stradă, a început să strige la mama sa, situaţie în care inculpatul a încetat agresiunea faţă de partea vătămată şi s-a întors în camera unde se afla victima.
Victima A.C.I. a fugit pe uşă, urmărit de inculpat, care l-a lovit cu cuţitul.
Victima a reuşit să fugă în stradă, fiind urmărită în continuare de inculpat.
Pe stradă, după câteva zeci de metri, în apropierea gardului martorului B.I., inculpatul a ajuns victima A.C.I., i-a aplicat lovituri în zona spatelui cu cuţitul, iar după căderea victimei la pământ a continuat să-i aplice lovitura cu acelaşi cuţit în zona toracică şi a membrelor. Inculpatul a aplicat victimei aproximativ 30 de lovituri de cuţit, iar în final, ridicând cu mâna fruntea victimei, din spate, i-a produs cu cuţitul o tăietură la gât, în partea din faţă.
În final, inculpatul a înfipt cuţitul în pământ, în spatele unui stâlp de electricitate, la intersecţia străzii Anton Sârbu cu strada Gheorghe Ferenţ.
Victima A.C., sperând că fiul său, C.I. a reuşit să fugă, a stat ascunsă în spatele casei, în final plecând spre casa martorei C.P., pentru a solicita ajutor, locuinţă situată în direcţia opusă celei unde era cadavrul victimei C.I.
Martorul B.I. a găsit la poarta sa victima C.I., aceasta fiind în agonie. Martorul a făcut mai multe demersuri pentru a telefona la poliţie şi ambulanţă. Nereuşind, s-a deplasat pe jos la poliţie.
Între timp, mai mulţi vecini s-au sesizat despre prezenţa în stradă a cadavrului, fiind anunţată şi sora inculpatului. Cu această ocazie a fost găsit biletul scris de inculpat, sora acestuia observând că din setul de 5 cuţite de bucătărie cu suport din lemn, lipseau 3.
Martora H.A.M. şi concubinul său, martorul P.I. au ieşit în stradă, au văzut cadavrul victimei şi la scurt timp, la faţa locului a apărut şi inculpatul care a recunoscut că este autorul omorului, în prezenţa martorilor B.A. şi M.Z., faţă de care a susţinut că mai sunt două persoane moarte (referindu-se la părţile vătămate A.C. şi B.A.).
La faţa locului au sosit două ambulanţe., cadrele medicale constatând decesul victimei A.C.I. şi a preluat părţile vătămate A.C. şi B.A.
Părţile vătămate A.C. şi B.A. au fost spitalizate, fiindu-le acordate îngrijiri medicale de specialitate, urmare cărora le-a fost salvată viaţa.
Procedându-se la examinarea, de îndată, a inculpatului, s-au constatat pe hainele, încălţămintea şi mâinile acestuia urme de sânge.
Inculpatul a condus lucrătorii de poliţie şi a arătat unde a ascuns cuţitul cu care a lovit victima şi părţile vătămate.
După efectuarea cercetării la faţa locului, ocazie cu care s-au găsit şi celelalte două cuţite pierdute de inculpat, s-a efectuat o reconstituire, inculpatul arătând, în amănunt, traseul pe care l-a urmat, recunoscând faptele.
Din raportul de expertiză medico-legală (autopsie) nr. 7/XI/2005 întocmit de S.M.L.J. Vaslui rezultă că moartea numitului A.C.I. a fost violentă şi s-a instalat, în noaptea de 11 ianuarie 2005. Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute survenită ca urmare a unei hemoragii interne şi externe severe, consecutive plăgilor tăiate-înţepate (înjunghiate) multiple, cu secţiune de plămân, aortă, cu hemotorax secundar.
Leziunile s-au produs prin loviri repetate cu obiect tăietor-înţepător (cuţit) posibil cuţitul prezentat spre examinare.
Între plăgile tăiate-înţepate (înjunghiate) cu leziuni de organe interne şi moarte există o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 34/E/2005 al S.M.L. Jud. Vaslui s-a concluzionat că partea vătămată B.A. prezintă leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate penetrante abdominale stângi, cu lezarea splinei, pentru care s-a intervenit chirurgical, efectuându-se splenectomia hemoperitoneului secundar, secţionării arcului costal VII stâng, plăgi tăiate 1/3 inferior braţ stâng.
S-a apreciat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit.
Leziunile pot data din 11 ianuarie 2005 şi necesită 25-30 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor.
Urmare traumatismului, B.A. rămâne cu infirmitate fizică permanentă (lipsa splinei).
În conformitate cu criterologia medico-legală de apreciere, hemiperitoneul secundar a fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.
Pentru partea vătămată A.C. s-a intervenit raportul de expertiză medico-legală nr. 39/E/2005 al S.M.L. Jud. Vaslui, prin care s-a concluzionat că prezintă leziuni traumatice de tipul plăgii înjunghiate-penetrante hemitorace stâng cu hemopneumotorax secundar plăgii suflante axilare stâng, plăgi, înjunghiate penetrante fosa iliacă stângă cu hemiperitoneu secundar, plăgii tăiate hemifacies drept, plăgii tăiate braţ stâng, plăgii tăiate 1/3 medie gamba dreaptă, şocului traumatic şi hemoragic.
Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit.
S-a mai concluzionat că leziunile pot data din 11 ianuarie 2005 şi necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale de la data producerii acestora şi ele au fost de natură să pună viaţa victimei în primejdie.
În cauză s-a dispus şi efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice biocriminalistice. Pe cuţitul folosit de inculpat pentru agresarea victimei şi a părţilor vătămate, au fost găsite urme de sânge uman, iar pe mâinile şi hainele inculpatului au fost puse în evidenţă urme de sânge grupa B III, grupa sanguină a victimei A.C.I. şi a părţii vătămate A.C., iar pe încălţămintea inculpatului s-au pus în evidenţă urme de sânge grupa sanguină 0 (1), respectiv grupa sanguină a părţii vătămate B.A.
Inculpatul a recunoscut constant săvârşirea faptelor.
În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost apelată de inculpat pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
- nesocotirea dispoziţiilor art. 114 C. pen.;
- efectuarea de un organ necompetent a expertizei medico-legale psihiatrice dispusă în cursul urmăririi penale, respectiv, I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, deşi competenţa aparţinea S.M.L. Vaslui.
- nulitatea expertizei;
- greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, încadrarea juridică corectă fiind cea de vătămare corporală gravă;
- greşita individualizare a pedepselor;
- încălcarea dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen.;
- rezolvarea greşită a laturii civile, cuantumul despăgubirilor acordate fiind exagerat de mari. Instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice de către I.M.L. Mina Minovici Bucureşti cu respectarea normelor procedurale privind efectuarea expertizelor aprobate prin Ordinul nr. 255 din 4 aprilie 2000 emis de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii.
Noul raport de expertiză medico-legală psihiatrică a concluzionat, coroborând examinarea clinică cu datele probatorii, că inculpatul a prezentat la data comiterii faptelor, precum şi la data examinării „tulburări de conduită de tip nesocializat cu risc crescut de structurare dizarmonice a personalităţii pe modelul tulburării de personalitate de tip antisocial" şi a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra faptelor de care este învinuit şi faţă de care discernământul a fost păstrat.
Prin Decizia penală nr. 17 pronunţată în Şedinţa publică din 21 martie 2006, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestarea preventivă şi a menţinut starea de arest a acestuia, obligându-l la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul, prin apărător, a formulat în scris următoarele motive de recurs:
1. Instanţa de apel a omis să se pronunţe cu privire la motivul privind greşita individualizare a pedepsei pentru infracţiunea de violare de domiciliu.
2. Noua expertiză medico-legală psihiatrică nu s-a efectuat în conformitate cu cerinţele legii [(art. 3859 pct. 8 C. proc. pen.)].
3. Hotărârea este nelegală întrucât inculpatul a fost condamnat pentru două infracţiuni de tentativă de omor, deşi nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni [(art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.)].
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susţine că inculpatul nu a urmărit şi nici nu a acceptat moartea celor două femei pe care le-a lovit doar în contextul în care îl urmărea pe băiat pentru a-l prinde şi dorea să elimine aceste obstacole. Se susţine că inculpatul a acţionat la întâmplare, într-un spaţiu necunoscut şi urmărind şi acceptând doar vătămarea corporală gravă.
4. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., pentru aplicarea greşită a art. 34 lit. b) C. proc. pen., interpretarea dată de instanţe fiind contrară legii, nerespectându-se etapele stabilirii pedepselor pentru fiecare infracţiune aflată în concurs.
5. Greşita individualizare a pedepselor [(art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.)], instanţele nerespectând art. 34 C. pen., au aplicat o pedeapsă exagerat de mare. De asemenea, în opinia recurentului nu au fost avute în vedere împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului, respectiv, inculpatul este minor şi suferă de o boală psihică.
6. În mod greşit instanţa de apel nu a dispus şi luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, pe considerentul că s-ar agrava situaţia în propria cale de atac, deoarece luarea unei măsuri de siguranţă nu agravează situaţia inculpatului.
7. Acţiunea civilă a fost soluţionată greşit.
Se susţine că despăgubirile sunt exagerate, influenţate de impresia creată de fapta inculpatului şi nu de probatoriul administrat.
Oral, au fost susţinute motivele privind greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, susţinându-se că inculpatul nu a avut intenţia de a ucide; greşita individualizare a pedepsei şi sub aspectul soluţionării laturii civile, apreciindu-se că s-au acordat sume de bani mari cu titlu de despăgubiri. Recurentul a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., şi a infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de apel a efectuat o minuţioasă analiză a actelor şi lucrărilor dosarului, argumentând amplu respingerea fiecărui motiv de apel.
Este reală susţinerea că individualizarea pedepsei se face pentru fiecare infracţiune aflată în concurs, însă tehnica folosită de instanţă de a analiza criteriile de individualizare o singură dată, pentru toate infracţiunile, nu este greşită.
Instanţa de apel a analizat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că în cauză s-a efectuat o corectă individualizare a pedepselor de către prima instanţă.
Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat. În şedinţa nepublică de la 23 februarie 2006 instanţa a acordat termen, printre altele, şi pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză medico-legale privind pe inculpat.
În şedinţa nepublică din 16 martie 2006 nu s-au formulat obiecţiuni cu privire la expertiză şi constatându-se că nu sunt cereri de formulat s-a acordat cuvântul la dezbateri. Eventuala încălcare a normelor privind efectuarea expertizei nu atrage sancţiunea unei nulităţi absolute, ea nefiind prevăzută de alin. (2) al art. 197, fiind aplicabil regimul juridic al nulităţii relative, nulitate care nu poate fi invocată în orice fază a procesului.
Al treilea motiv de recurs, vizează greşita încadrare juridică a celor două fapte şi se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., dar care nu subzistă în cauză.
Instanţele, în mod corect au înlăturat apărările inculpatului potrivit cărora faptele săvârşite în dauna părţilor vătămate A.C. şi B.A. ar întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.
Sub aspectul conţinutului subiectiv, cele mai multe din infracţiunile de lovire şi vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii se caracterizează prin existenţa praeterintenţiei deoarece urmările agravate progresiv sunt imputabile făptuitorului pe temeiul intenţiei depăşite.
Încadrarea juridică reţinută este corectă.
Este adevărat că punerea în primejdie a vieţii persoanei poate avea loc şi în cazul vătămării corporale grave, însă încadrarea juridică de tentativă de omor este reţinută pentru fapta de vătămare corporală gravă prin care s-a pus în primejdie viaţa unei persoane atunci când făptuitorul, prevăzând că prin aceasta s-ar putea produce şi moartea victimei, a urmărit sau acceptat acest rezultat, care nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa.
În cauză, inculpatul a avut reprezentarea morţii. Lovind cu cuţitul cele două victime în abdomen şi în piept (cauzând leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate penetrante abdominale stângă, cu lezarea splinei, pentru care s-a intervenit chirurgical, efectuându-se splenectomia hemiperitoneului secundar precum şi plăgii înjunghiate penetrante hemitorace stâng cu hemopneumotorax secundar) inculpatul a dorit sau cel puţin a acceptat posibilitatea producerii morţii, părţile vătămate fiind salvate datorită unor circumstanţe existente în afara acţiunii inculpatului (transportarea în timp util la spital şi profesionalismul medicilor) cum corect a reţinut instanţa de apel. Instanţele au reţinut o încadrare juridică corectă şi cu privire la cealaltă faptă.
Din punct de vedere subiectiv infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se caracterizează prin existenţa vinovăţiei sub forma praeterintenţiei, din materialul probator administrat în cauză nerezultând că inculpatul a acţionat cu această formă de vinovăţie
Critica referitoare la aplicarea greşită a art. 34 lit. b) C. proc. pen., este nefondată, nesubzistând cazul de casare a hotărârii prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Potrivit art. 34 C. pen., aplicarea pedepsei pentru concursul de infracţiuni parcurge două etape. Mai întâi se stabileşte pedeapsa pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite şi apoi, în etapa a doua, se aplică (se dă spre executare) pedeapsa cea mai grea care poate fi sporită în limitele prevăzute de lege.
Instanţa de fond a stabilit pedeapsa pentru fiecare infracţiune care se află în pluralitatea de infracţiuni săvârşită de infractor, şi a trecut la etapa următoare, când, apreciind ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului a aplicat o pedeapsă pentru întreg ansamblul care reflectă periculozitatea inculpatului pusă în evidenţă prin comiterea infracţiunilor concurente.
Este real că dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea se va aplica cea mai grea care poate fi sporită la maximul ei special, iar dacă aceasta nu este îndestulătoare se poate adăuga un spor de până la 5 ani [(art. 34 lit. b) C. pen.)].
În mod corect instanţa de apel a reţinut că procedeul instanţei de fond care, fără a mai spori pedeapsa cea mai gravă, până la maximul ei special (deşi foloseşte termenul „sporeşte") a trecut direct la treapta a doua adăugând un spor determinat la pedeapsa cea mai grea, nu atrage nulitatea sentinţei deşi legea foloseşte noţiunea de „spor" pentru ceea ce depăşeşte maximul special al pedepsei mai grave.
Orice adaos la pedeapsa cea mai grea, dintre cele stabilite de instanţa de judecată, este un spor şi reprezintă un echivalent al pedepselor ce nu se mai execută.
Sporul se poate adăuga la pedeapsa cea mai grea, când aceasta a fost stabilită la maximul special prevăzut de lege pentru respectiva infracţiune, este de până la 5 ani.
Pedeapsa cea mai grea stabilită de instanţa de judecată pentru una din infracţiunile concurente a fost mai mică decât maximul special prevăzut de lege pentru respectiva infracţiune (12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)), iar sporul cu care se poate agrava pedeapsa se compune din diferenţa până la maximul special la care se poate adăuga 5 ani.
Prin urmare, pedeapsa rezultantă nu este nelegală.
În cauză, instanţa de fond a făcut o individualizare cu respectarea art. 72 şi 52 C. pen., pedepsele reflectând pericolul social al faptelor şi sunt de natură a realiza atât o prevenţie generală cât şi reeducarea inculpatului care a încălcat normele de drept.
În consecinţă, în considerarea acestor dispoziţii şi în contextul împrejurărilor concrete în care s-au comis faptele, precum şi în raport de pericolul social al infracţiunilor, urmările produse, limitele de pedeapsă prevăzute de textul încriminator, de starea de minoritate şi de conduita inculpatului în mod just a concluzionat instanţa de apel că nu se impune o atenuare a răspunderii penale.
Instanţa de fond a reţinut toate împrejurările şi a avut în vedere persoana inculpatului.
Raportat acestor împrejurări, s-a procedat la o judicioasă individualizare a pedepselor, dându-se eficienţă şi pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, pentru care se justifică sporul de pedeapsă.
Motivul de recurs referitor la omisiunea instanţei de a lua măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, este nefondat.
Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal menite să lărgească gama de sancţiune necesare prevenirii fenomenului infracţional.
Fiind o sancţiune de drept penal, cu caracter coercitiv, de natură a aduce o restrângere a libertăţii persoanei, în mod corect s-a reţinut că prin aplicarea art. 113 C. pen., în apelul inculpatului se aduce o atingere principiului neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac, chiar dacă prin obligarea la tratament medical se urmăreşte nu numai înlăturarea unei stări de pericol pentru societate, ci şi ocrotirea sănătăţii inculpatului.
Ultimul motiv de recurs este, de asemenea, nefondat.
Instanţa de fond a reţinut că părţile civile A.C., B.A. şi A.M. sunt îndreptăţite la despăgubiri reprezentând cheltuieli de înmormântare şi daune morale.
Potrivit prevederilor art. 14 C. proc. pen., şi ale art. 998 C. civ., despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin infracţiune trebuie să constituie o justă şi integrală reparare a daunelor ocazionate.
În consecinţă, cheltuielile impuse de moartea victimei infracţiunii de omor calificat (cheltuielile de înmormântare, cele ocazionate de comemorările ulterioare potrivit tradiţiei religioase a locului) în mod corect au fost acordate părţii civile A.M., între aceste cheltuieli şi infracţiune existând legătură cauzală. Instanţa a analizat materialul probator administrat în cauză pe latură civilă, stabilind cuantumul daunelor materiale.
Din declaraţiile martorilor N.E. şi L.I., rezultă că sumele cheltuite de partea civilă A.M. la înmormântare şi parastasele tradiţionale sunt de 50.000.000 lei (ROL).
În consecinţă, instanţa nu a stabilit aceste despăgubiri sub „impresia creată de fapta inculpatului" aşa cum se susţine în dezvoltarea motivelor de recurs, ci cu respectarea dispoziţiilor legale, în urma analizei materialului probator administrat în cauză.
Instanţa de apel a menţinut corect obligarea inculpatului la daune morale, argumentând că stabilirea obligaţiei de a repara prejudiciul cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită legea nu distinge între prejudiciul patrimonial şi cel nepatrimonial. Ca atare nu există temei juridic pentru a înlătura obligaţia de reparare a daunelor morale, acestea având, la fel ca orice prejudiciu, un caracter păgubitor ce dă naştere obligaţiei de reparare.
Instanţa a reţinut prejudiciul afectiv, constând în suferinţele psihice cauzate în urma lezării sentimentelor de afecţiune, cum este suferinţa psihică produsă prin moartea unei persoane apropiate, fiul în vârstă de 13 ani.
În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte reţine că părţile civile A.C. şi B.A., victime ale tentativei la infracţiunea de omor comis de inculpat au dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat, constând în suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat de pe urma agresiunii şi care au avut un impact deosebit, provocându-le o justificată temere atât în momentul comiterii infracţiunii, cât şi ulterior, asemenea evenimente generând în conştiinţa celor lezaţi ideea că şi pe viitor pot deveni victime ale unor asemenea fapte.
Suferinţele fizice şi traumele psihice pe care le presupune o asemenea situaţie, justifică pe deplin sumele acordate de instanţă cu titlu de daune morale.
Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul inculpatului ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 (2) C. proc. pen., aplicând art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.R.M. împotriva deciziei penale nr. 17/ MF din 21 martie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 12 ianuarie 2005 la 26 mai 2006.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3373/2006. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3384/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
