ICCJ. Decizia nr. 3410/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3410/2006
Dosar nr. 5784/1/2006
Şedinţa publică din 29 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 400 din 28 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, s-a hotărât următoarele:
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul D.A. la 8 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada detenţiei preventive, de la 28 iulie 2005 la zi, şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul C.V. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul C.V., la 9 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), şi 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă, perioada detenţiei preventive de la 28 iulie 2005 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost admisă în part. e acţiunea civilă formulată de partea civilă I.P. şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 2000 RON daune materiale şi 5000 RON daune morale către acesta.
Inculpaţii au mai fost obligaţi în solidar la plata către C.A.S. Mehedinţi a sumei de 1200, 42 RON despăgubiri civile plus dobânzile aferente, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, în seara zilei de 27 iulie 2005, inculpatul C.V., împreună cu martorii C.C.L. şi A.D., au băut câte o bere, la un bar din comuna Izvorul Bărzii, după care au hotărât să meargă la locuinţa lui D.A. pentru a-l lua în compania lor.
Au mers cu toţii apoi la barul lui D.M. din satul Schinteieşti unde iar au băut câte o bere, după care au plecat la barul A.F. F., unde aflaseră că avusese loc un accident de maşină.
Au plecat de aici, ajungând în zona grajdurilor fostei I.S.C.I.P., ce aparţineau acum părţii vătămate I.P., intenţia iniţială fiind aceea de a sustrage unele bunuri-plăci de azbociment.
În momentul în care s-au apropiat de grajduri, C.V. i-a cerut lui C.L. să oprească maşina, după care a luat dintre scaunele autoturismului un cuţit artizanal, confecţionat dintr-o pânză de bomfaier, a coborât şi l-a chemat cu el şi pe D.A.
Cei doi inculpaţi s-au întâlnit însă cu partea vătămată I.P., inculpatul C.V. s-a repezit la acesta, l-a lovit cu pumnul în cap şi, după ce partea vătămată a căzut, i-a pus cuţitul la gât, timp în care D.A. a luat motoscuterul părţii vătămate, ce se afla rezemat de un perete al grajdului.
Apoi, cei doi inculpaţi, au împins motoscuterul până în apropierea maşinii, strigându-l şi pe A.D., care rămăsese în maşină împreună cu C.L., să vină să-i ajute.
Motoscuterul a fost transportat apoi cu autoturismul până în apropierea unui cimitir, unde a fost ascuns, după care aceştia au plecat cu maşina spre localitatea Dudaşul Cerneţului, însă pe drum au fost reţinuţi de un echipaj de poliţie, deoarece se reclamase fapta lor.
Pentru reţinerea acestei stări de fapt au fost avute în vedere declaraţiile părţii vătămate, certificatul medico-legal, procesul verbal de cercetare la locul faptei, declaraţiile martorilor, procesele-verbale de confruntare şi declaraţiile inculpaţilor.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel inculpaţii şi partea vătămată constituită parte civilă.
Prin apelul formulat, inculpaţii D.A. şi C.V. au solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, apreciind că vinovăţia lor nu a fost corect stabilită, întrucât la săvârşirea infracţiunii au participat şi alte persoane.
În apelul părţii civile I.P., sentinţa a fost criticată, atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la cererea de restituire a cauzei la parchet, pentru completarea urmăririi penale şi nu a acordat în totalitate despăgubirile civile solicitate.
Prin Decizia penală nr. 72 din 28 februarie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi şi de partea vătămată.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că s-au administrat suficiente probe privind vinovăţia inculpaţilor, neimpunându-se restituirea cauzei pentru completarea probatoriului, pedepsele acestora fiind just individualizate, iar latura civilă corect soluţionată.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii şi partea vătămată.
Prin recursul declarat, inculpaţii au reluat criticile formulate şi prin apel, invocând, în principal, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen., apreciind că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă cu certitudine vinovăţia acestora în săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina lor şi că se impune restituirea cauzei la instanţa de fond în vederea completării probatoriului şi tragerii la răspundere penală a altor persoane.
În subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor aplicate prin reaprecierea circumstanţelor atenuante.
Partea civilă I.P., prin recursul declarat, de asemenea, a reiterat criticile formulate şi în faţa instanţei de apel, solicitând, pe latură penală, restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale şi pe latură civilă acordarea în totalitate a despăgubirilor civile solicitate.
Recursurile sunt nefondate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că instanţele au stabilit. în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor D.A. şi C.V. în săvârşirea, la data de 28 iulie 2005, a infracţiunii de tâlhărie asupra părţii vătămate I.P.
Soluţia adoptată în cauză este susţinută de materialul probator administrat, cu referire la declaraţiile părţii vătămate, care se coroborează cu declaraţiile martorilor C.C.L., A.D., D.M., B.C. şi procesele-verbale de confruntare.
Simpla nerecunoaştere a faptelor de către inculpaţi, coroborată cu presupunerea părţii vătămate că la săvârşirea faptei ar fi participat, şi alte persoane, nu este suficientă pentru restituirea cauzei în vederea completării probatoriului, întrucât s-au administrat toate probele necesare şi utile dovedirii vinovăţiei inculpaţilor, iar cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea faptei, fie nu există probe (respectiv, în cazul martorului B.C., suspectat de partea vătămată că ar fi participat la săvârşirea faptei), fie organul de urmărire penală s-a pronunţat prin aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ (respectiv, în cazul martorilor A.D. şi C.C.L., care au fost scoşi de sub urmărire penală, pentru complicitate la tâlhărie).
În raport de cele reţinute, se constată că nu se impune restituirea cauzei pentru completarea probatoriului, astfel că motivele de recurs formulate în acest sens, atât de inculpaţi cât şi de partea civilă, nu pot fi primite.
Cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, care au fost condamnaţi la 8 ani închisoare (D.A.) şi 9 ani închisoare (C.V.), se constată că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat, instanţele făcând o justă individualizare, prin respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de circumstanţele aparţinând faptei şi ale făptuitorilor, care au avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal şi sunt recidivişti, cu multiple condamnări anterioare.
Astfel, pedepsele stabilite corespund unei individualizări proporţionale, de natură să asigure atât finalitatea preventivă cât şi cea educativă, conform art. 52 C. pen.
Se constată, deci, că şi acest motiv al recursului inculpaţilor, prin care s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate, este nefondat.
Recursul declarat de partea vătămată, constituită parte civilă, I.P., prin care critică neacordarea în totalitate a despăgubirilor civile solicitate, este, de asemenea, nefondat.
În mod corect instanţele au stabilit. că despăgubirile civile au fost dovedite doar în limita sumei de 2.000 ROL şi că, faţă de leziunile suferite, suma de 5.000 ROL este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat.
Întrucât motivele de recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri dintre cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursurile.
Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul reţinerii şi arestării preventive de la 28 iulie 2005 la 29 mai 2006.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.A. şi C.V. şi partea civilă I.P. împotriva deciziei penale nr. 72 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Deduce din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 28 iulie 2005 la 29 mai 2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiţiei, iar pe recurenta parte civilă la plata sumei de 120 lei cu acelaşi titlu.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3389/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3411/2006. Penal → |
|---|
