ICCJ. Decizia nr. 3596/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 213 din 15 februarie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a hotărât următoarele:
în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul K.E.V. în infracțiunile prevăzute de art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., și art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.
în baza art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., a condamnat pe inculpatul K.E.V. la pedeapsa de 23 de ani închisoare.
în baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani.
în baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare.
în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului K.E.V. pedeapsa de 23 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
în baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 241 din 20 ianuarie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 București și a contopit restul rămas neexecutat de 415 zile cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză, inculpatul K.E.V. urmând să execute pedeapsa de 23 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
A aplicat art. 71, 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 5 octombrie 2004, la zi și a menținut starea de arest a inculpatului, conform art. 350 alin. (1) C. pen.
A luat act că nu s-au formulat pretenții civile în cauză.
în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 20.000 ROL, ceasul și bricheta sustrase de la victima B.V.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 1.500 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 RON onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut următoarele:
La data de 21 septembrie 2004, inculpatul K.E.V. a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse de 5 ani închisoare din Penitenciarul Deva, acesta deplasându-se la București, locuind până la data de 5 octombrie 2004 într-un canal amplasat în curtea Spitalului Sf. Luca de pe Șoseaua Berceni.
în seara zilei de 4 octombrie 2004 inculpatul a consumat băuturi alcoolice împreună cu o persoană rămasă neidentificată, cunoscută sub numele de B. în barul A. din zona Big-Berceni.
După ce a părăsit barul, inculpatul s-a întâlnit cu doi cunoscuți, martorii D.P. și N.A.Șt. între aceștia având loc o scurtă discuție, după care inculpatul a intrat într-o baracă din beton dezafectată, situată pe terenul viran din apropiere. în timp ce își făcea nevoile fiziologice, inculpatul a constatat că lângă el se afla culcat un bărbat, identificat ulterior ca fiind victima B.V., persoană fără locuință, pe care inculpatul a început să o lovească cu pumnii și picioarele în zona feței, după care a luat de lângă el o sticlă ce conținea vodcă și a părăsit baraca.
Inculpatul s-a reîntâlnit cu martorii N.A.Șt. și D.P. care auziseră țipetele victimei, relatându-le despre ceea ce s-a întâmplat.
în continuare, inculpatul s-a întors la bar, continuând să consume băuturi alcoolice, însă la scurt timp a revenit la baraca de pe terenul viran, deși a constatat că victima B.V. era căzută pe jos, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței, după care a deposedat-o de suma de 20.000 ROL, un pachet de țigări și o brichetă de culoare galbenă. Cu această ocazie, inculpatul a controlat și un rucsac ce se afla lângă victimă însă acesta conținea bunuri fără valoare pe care inculpatul nu le-a luat.
Inculpatul a intrat în același bar și după o anumită perioadă de timp a revenit pentru a treia oară la baraca dezafectată lovind din nou victima cu pumnii și picioarele la un moment dat acesta încetând să mai țipe, rămânând pe jos și "horcăind". Cu această ocazie, inculpatul a deposedat victima de un ceas, după care a revenit la bar iar la scurt timp a plecat spre Spitalul Sf. Luca unde își avea adăpostul.
Când a ajuns la canalul din curtea spitalului, inculpatul și-a schimbat hainele întrucât acestea erau murdare de sânge.
Conform concluziilor raportului de autopsie nr. A3/1499/2004 moartea victimei B.V., a fost violentă, ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice prin aspirat sanguin traheo-bronșic, urmare a unei facturi cominutive deschise a oaselor nazale.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul K.E.V., solicitând redozarea pedepselor aplicate pe care le consideră prea severă.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 213 din 16 martie 2006, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul K.E.V. împotriva sentinței penale nr. 213 din 15 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă prevenția pentru acesta de la 5 octombrie 2004 la zi.
Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 80 RON cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de apel a reținut că Tribunalul București a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepsele fiind just individualizate în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și de circumstanțele personale ale inculpatului, care este tânăr, este recidivist și a recunoscut săvârșirea infracțiunilor.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul K.E.V.
Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate, solicitând reducerea acestora ținând cont de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și de circumstanțele sale personale, respectiv este tânăr și a recunoscut și regretat comiterea infracțiunilor comise.
în drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice.
Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reținut corect, că faptele recurentului inculpat K.E.V., care în noaptea de 4 octombrie 2004, în incinta unei barăci dezafectate, a ucis-o pe victima B.V. iar pe parcursul exercitării violențelor a deposedat-o de mai multe bunuri, întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen. și, tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracțiune comisă, natura și gravitatea sporită a acestora, modul de acționare și împrejurările comiterii faptelor (de subliniat este împrejurarea că recurentul a exercitat violențe asupra victimei în trei etape, manifestând perseverență în aplicarea violențelor) rezultatul letal al acțiunilor inculpatului, cât și circumstanțele sale personale.
Astfel, au fost avute în vedere că inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă, recunoscând comiterea faptelor, nu au loc de muncă și o locuință, a fost condamnat de mai multe ori, fiind recidivist.
Cu privire la starea de recidivă a recurentului sunt câteva observații de făcut, care au relevanță pur teoretică asupra soluției instanței de fond.
Recurentul a fost trimis în judecată și condamnat pentru faptele comise reținându-se că se afla atât în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în raport de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 712 din 25 mai 1998 a Judecătoriei sector 4 București, considerată ca fiind executată la data de 23 noiembrie 2000, cât și în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în raport de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 241 din 20 ianuarie 2002 a Judecătoriei sector 4, fiind arestat la 11 noiembrie 2001 și liberat condiționat, în temeiul art. 59 C. pen., la 10 noiembrie 2004.
Din punct de vedere cronologic, se poate susține că, într-adevăr, inculpatul a săvârșit infracțiunile din prezenta cauză atât în stare de recidivă postcondamnatorie, cât și în stare de recidivă postexecutorie, însă în opinia Curții cele două modalități ale recidivei nu pot coexista pentru următoarele considerente:
Recidiva este o formă specifică a pluralității de infracțiuni, care constă în săvârșirea din nou a unei infracțiuni de către o persoană care a fost condamnată definitiv pentru o altă infracțiune.
Elementele constitutive ale stării de recidivă, definite ca temei al recidivei, sunt condamnarea definitivă la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiunea anterioară (primul termen al recidivei) și săvârșirea din nou a unei infracțiuni (al doilea termen al recidivei).
Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., există recidivă atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an (recidiva după condamnare).
Recidiva după executare este reglementată de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în care se prevede că există recidivă atunci când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Rezultă că trăsătura distinctă dintre cele două modalități ale recidivei o constituie primul termen.
Astfel, pentru existența primului termen al recidivei după executare se cere, ca și în cazul recidivei după condamnare, să existe o hotărâre definitivă de condamnare a infractorului la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cu deosebirea însă că, în cazul recidivei postexecutorii se cere ca pedeapsa să fie în întregime executată sau considerată ca executată ca urmare a grațierii totale sau a restului de pedeapsă pe care condamnatul o mai avea de executat la data apariției actului de grațiere sau ca urmare a prescripției executării acelei pedepse.
O altă deosebire între cele două modalități ale recidivei este determinată și de tratamentul penal al acesteia.
Aplicarea pedepsei principale în cazul recidivei postcondamnatorii este prevăzută de art. 39 alin. (1) C. pen., fiind consacrat sistemul cumului juridic cu spor facultativ, sistem prevăzut pentru concursul de infracțiuni prin dispozițiile art. 34 C. pen., la care legiuitorul a făcut expres trimitere.
Chiar și în acest caz este necesară distincția în aplicarea pedepsei pentru starea de recidivă postcondamnatorie după momentul săvârșirii din nou a infracțiunii: înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării pedepsei, în stare de evadare.
Aplicarea pedepsei principale în cazul recidivei postexecutorii este reglementată de art. 39 alin. (4) C. pen., prevăzându-se că se poate aplica o pedeapsă până la maximul special prevăzut de lege, iar dacă acest maxim este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special.
înalta Curte apreciază că în raport de aceste considerațiuni nu pot fi reținute, simultan, cele două modalități ale recidivei (reținerea celor două modalități ar determina obligatoriu aplicarea și celor două regimuri de sancționare, ceea ce ar conduce la o dublă agravare a pedepsei pentru o singură infracțiune).
Revenind la speță se constată că la stabilirea și dozarea pedepselor aplicate recurentului au fost avute în vedere atât circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor cât și persoana inculpatului.
în consecință, se apreciază că pedeapsa rezultantă aplicată corespunde, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop al acesteia, coercitiv și educativ, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Neexistând temeiuri pentru reducerea pedepselor, înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul K.E.V.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate, durata prevenției de la 5 octombrie 2004 la zi.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3602/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3600/2006. Penal → |
|---|
