ICCJ. Decizia nr. 439/2006. Penal
| Comentarii |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 439 din 24 ianuarie 2006
Tribunalul Sălaj, prin sentinţa penală nr. 121 din 16 septembrie 2004, a condamnat pe inculpatul M.A. la:
- un an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 74 lit. a) C. pen.;
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 276 lit. b) C. pen., din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi hotărâre inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile SC S. SA Zalău suma de 3.869.013.723 lei, cu titlu de despăgubiri.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător aplicat prin încheierea din 7 iulie 2004 a Tribunalului Sălaj.
Diferit, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
1. Inculpatul M.A., în perioada mai – decembrie 2004, a îndeplinit funcţia de director economic la SC S. SA Zalău, societate care făcea parte din grupul SC A.G. SA Reghin al cărui acţionar principal este Ş.V.
De asemenea, inculpatul a fost împuternicit să reprezinte SC P.H.I. SRL Oradea de către asociatul şi administratorul unic al acestor societăţi, P.M.
Prin sentinţa civilă nr. 360 din 27 iunie 2001 a Tribunalului Sălaj, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare a falimentului, instituită prin Legea nr. 64/1995, republicată, privind pe debitoarea SC S. SA Zalău, ocazie cu care s-a atras atenţia administratorului societăţii asupra prevederilor art. 38 alin. (1) şi art. 40 din legea amintită (64/1995).
Administrator judiciar a fost desemnat F.I., astfel că toate plăţile făcute după această dată urmau a fi controlate de acesta sau de judecătorul sindic.
Prin sentinţa civilă nr. 774 din 5 februarie 2001, Tribunalul Sălaj a dispus ridicarea dreptului SC S. SA de a-şi conduce activitatea şi începerea procesului de faliment. Conform încheierii de şedinţă pronunţată la data de 11 decembrie 2001, Tribunalul Sălaj a desemnat lichidator judiciar SC E.L. SRL Zalău, pentru îndeplinirea procedurilor de faliment. Încheierea de şedinţă a fost pronunţată în şedinţă publică, în prezenţa reprezentantului SC S. SA Zalău şi comunicată acestei societăţi la data de 13 decembrie 2001.
În cursul lunii martie 2001, SC A.G. SA Reghin a emis către SC S. SA factura cu nr. 4644363/191 – martie 2001 în valoare totală de 3.652.057.042 lei, reprezentând contravaloarea a 13.539 kg ţeavă inox, diferite sortimente.
La data de 19 martie 2001, SC A.G. SA Reghin era înregistrată în evidenţa SC S. SA Zalău cu obligaţii în sumă de 3.037.725.969 lei. Odată cu recepţia ţevii s-a născut obligaţia SC S. SA Zalău faţă de SC A.G. SA Reghin în sumă de 3.652.057.042 lei.
Prin compensarea înregistrată la data de 30 martie 2001, obligaţiile SC A.G. Sa Reghin au fost stinse, rămânând neachitate de către SC S. SA Zalău suma de 554.191.525 lei.
La data de 20 noiembrie 2001, administratorul SC S. SA Zalău, numitul T.I. a contactat telefonic pe Ş.V., administratorul unic al SC A.G. SA Oradea care a dispus livrarea ţevii inox către SC O. SA Râmnicu Vâlcea.
T.I., administratorul unic al SC S. SA Zalău nu a fost de acord cu livrarea ţevii inox, deoarece, conform sentinţei civile nr. 774/2001 a Tribunalului Sălaj, orice livrare de marfă din unitate trebuie făcută doar în baza unei comenzi ferme din partea beneficiarului. Cum la data operaţiunii nu exista nici o comandă din partea SC O. SA Râmnicu Vâlcea, T.I. a dat dispoziţii angajaţilor SC S. SA Zalău, şoferilor P.A. şi A.F. şi paznicului H.I. ca transportul de ţevi să nu fie efectuat fără documente legale.
Cu toate acestea, inculpatul M.A., la dispoziţia telefonică a lui Ş.V., a întocmit documentele de livrare a mărfii.
Astfel, la data de 21 noiembrie 2001, cantitatea de 13.307 kg ţeavă inox a fost încărcată în autovehiculul, întocmindu-se factura nr. 0982693 din 12 noiembrie 2001 şi avizul de însoţire a mărfii nr. 1709524 în care, la rubrica „beneficiar" apare SC P.H.I. SRL Oradea. Preţul de vânzare înscris pe factură corespunde cu preţul de cumpărare înscris în factura SC A.G. SRL Reghin.
Toate aceste operaţiuni au fost efectuate fără acordul numitului T.I.
Deşi pe factura nr. 0982693 din 12 noiembrie 2001 în valoare de 3.601.138.416 lei nu apar completate rubricile „semnătura de primire", respectiv „semnătura furnizorului", acestea sunt completate în avizul de însoţire a mărfii nr. 1709524.
Prin întocmirea acestor documente, ţeava inox a trecut în proprietatea SC P.H.I. SRL Oradea.
În baza convenţiei încheiată la punctul de lucru al SC P.H.I. SRL, din incinta SC S. SA, inculpatul M.A. a întocmit, în calitate de reprezentant al SC P.H.I. SRL Oradea, avizul de expediţie seria 0996405 din 21 noiembrie 2001 pentru ţeava inox către beneficiar SC O. SA Râmnicu Vâlcea, aviz care se regăseşte înregistrat în registrul de poartă al SC S. SA Zalău.
Ţeava inox a fost transportată în seara zilei de 21 noiembrie 2001, cu autovehiculul având ca delegaţi pe P.A. şi A.F., în localitatea Găeşti la o distilerie aparţinând fratelui numitului Ş.V. Transportul s-a efectuat din dispoziţia inculpatului M.A., care i-a trimis pe cei doi delegaţi direct la Găieşti şi nu la SC O. SA Râmnicu Vâlcea, cum era menţionat în documentele de însoţire a mărfii.
În registrul de poartă a SC S. SA Zalău, la data de 21 noiembrie 2001, ora 23,55, este consemnată ieşirea cantităţii de 14.050 kg, în baza avizului de însoţire a mărfii nr. 0996405 cu mijlocul de transport.
Din adresa cu nr. 1549 din 5 noiembrie 2002 a SC O. SA Râmnicu Vâlcea, rezultă că această societate nu a avut relaţii comerciale cu SC S. SA Zalău şi nici cu SC P.H.I. SRL Oradea. Conform aceleiaşi adrese, în luna noiembrie 2001, SC P.H.I. SRL Oradea le-a transmis reprezentanţilor SC O. SA Râmnicu Vâlcea o ofertă conţinând diferite tipuri de robineţi şi vane pe care aceştia au refuzat-o.
Factura fiscală nr. 0982693/2001 a fost înregistrată în contabilitatea SC S. SA şi conţine data scadenţei, majorări ce se pot aplica şi temeiul legal, fiind prevăzută şi modalitatea de plată, respectiv „compensarea".
Întrucât societatea a înregistrat un debit de 3.601.138.416 lei, care a fost încasat, această operaţiune a generat obligaţia către bugetul statului privind plata unui TVA în sumă de 574.971.680 lei, în timp ce cumpărătorul are posibilitatea deducerii TVA-ului cu aceeaşi sumă chiar dacă nu l-a plătit pe furnizor.
Contravaloarea mărfii, ţeava inox, nu a fost achitată către SC S. SA Zalău.
2. Prin sentinţa civilă nr. 774 din 5 decembrie 2001, Tribunalul Sălaj, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, SC S. SA Zalău, a fost admisă cererea creditorului B.C.R. Sălaj şi s-a ridicat dreptul SC S. SA Zalău de a-şi conduce activitatea, dispunându-se, de îndată, aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 64/1995, republicată. În conformitate cu prevederile art. 78 din Legea nr. 64/1995, de la data deschiderii falimentului SC S. SA Zalău i s-a ridicat dreptul de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 11 decembrie 20021 a Tribunalului Sălaj, a fost numit lichidator SC E.L. SRL Zalău, atrăgându-se atenţia debitorului asupra prevederilor art. 78 din Legea nr. 64/1995. Ca urmare, începând cu data de 5 decembrie 2001, conducerea SC S. SA nu mai avea competenţa de a face operaţiuni în numele acestei societăţi. Încheierea în discuţie a fost pronunţată în prezenţa reprezentantului SC S. SA Zalău şi comunicată societăţii la data de 13 decembrie 2001, conform procesului verbal de comunicare.
Cu toate acestea, în perioada 5 - 13 decembrie 2001, s-au emis, fără consimţământul lichidatorului, mai multe facturi prin care s-au înstrăinat produse limite-mobilier divers şi anume:
- factura nr. 0982.396 din 5 decembrie 2001 în valoare de 826.437 lei către SC P.H.I. SRL Oradea, fără a se întocmi aviz de expediţie şi care reprezintă o diferenţă la o factură din luna iunie 2001;
- factura nr. 982403 din 7 decembrie 2001, în valoare de 107.581.950 lei şi aviz nr. 1201741, către SC P.H.I. SRL Oradea;
- factura nr. 982404 din 12 decembrie 2001 în valoare de 160.293.357 lei şi aviz nr. 1201742, către SC P.H.I. SRL Oradea;
- factura nr. 982405 din 7 decembrie 2001 în valoare de 238.140.420 lei, către SC S.C. SA Zalău. Toate aceste documente nu sunt semnate de reprezentanţii SC S. SA şi nu poartă ştampila acesteia.
Mobilierul facturat conform acestei facturi a fost expediat pe baza avizului de însoţire a mărfii cu nr. 1201746 din 7 decembrie 2001. Din verificarea acestui aviz s-a constatat că data emiterii a fost corectată din 7 decembrie 2001 în 23 octombrie 2001, deoarece în registrul de poartă expedierea mărfii este înregistrată la 7 decembrie 2001. De asemenea, avizul nr. 1201742 din 23 octombrie 2001 a fost înregistrat în registrul de poartă la 7 decembrie 2001, fiind în contradicţie cu data de pe aviz, iar pe exemplarul rămas la SC S. SA data emiterii este 7 decembrie 2001.
Produsele livrate către SC P.H.I. SRL nu au fost achitate, iar în cazul celor livrate la SC S.C. SA Zalău, lichidatorul a încheiat o convenţie în urma căreia mobilierul a fost restituit în baza facturii nr. 3479951 din 31 iulie 2002, în valoare de 238.140.420 lei.
Facturile au fost semnate la rubrica „furnizor" de numita R.A. care a îndeplinit, în baza unei numiri verbale a acţionarului majoritar Ş.V., funcţia de director general la SC S. SA Zalău, în perioada 27 noiembrie 2001 – 5 decembrie 2001, numire care nu a fost înregistrată la C.C.I. Sălaj, delegatul fiind inculpatul M.A., care a şi semnat facturile la rubrica „beneficiar" din partea SC P.H.I. SRL Oradea.
Toate aceste operaţiuni au fost efectuate într-un termen scurt, imediat după declanşarea stării de faliment a societăţii, şi au avut scopul de a diminua patrimoniul acesteia înaintea începerii operaţiunilor de lichidare judiciară. La data operaţiilor, reprezentanţii SC S. SA Zalău cunoşteau situaţia financiară a societăţii precum şi faptul că a fost declanşată procedura falimentului.
S-a reţinut că prin fapta sa inculpatul M.A. a înstrăinat, în frauda creditorilor, mărfuri în valoare totală de 4.107.156.143 lei, care este acoperit parţial, prin restituirea de către SC S.C. SA Zalău a unei cantităţi de marfă în valoare de 238.140.420 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi inculpatul M.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pe care o consideră prea blândă, ca urmare a reţinerii în favoarea sa de circumstanţe atenuante ce nu se justifică, în ce priveşte infracţiunea de delapidare.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la greşita sa condamnare, solicitând restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, întrucât prin rechizitoriu s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea sa în judecată şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fără a fi fost cercetat pentru această faptă. În acelaşi sens inculpatul a arătat că în cauză nu sunt nici dovezi care să conducă la concluzia că a săvârşit infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar dacă totuşi se apreciază că această faptă a fost comisă să i se aplice o amendă penală.
Inculpatul a mai critica hotărârea primei instanţe şi cu privire la greşita condamnare pentru infracţiunea de delapidare, întrucât în cauză nu s-a dovedit existenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, iar livrarea mărfurilor reprezenta o activitate comercială reală, marfa fiind predată societăţii comerciale din Oradea care a acceptat livrarea, revenindu-i astfel şi obligaţia de plată.
A mai criticat inculpatul hotărârea primei instanţe şi cu privire la greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive nici ale acestei infracţiuni deoarece nu a înstrăinat nici un fel de active, bunurile livrate făcând parte din fondurile de marfă ale societăţii.
O ultimă critică adusă de inculpatul M.A. hotărârii primei instanţe se referă la greşita soluţionate a laturii civile a cauzei, constând în aceea că la obligarea sa la plata prejudiciului pretins cauzat, nu s-a avut în vedere faptul că o parte din acesta a fost recuperat.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Decizia penală nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj pe care a desfiinţat-o numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de delapidare şi pedeapsa de executat.
Rejudecând cauza sub aspectul menţionat a majorat pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de delapidare de la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu menţinerea circumstanţelor atenuante reale reţinute de prima instanţă.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., prin contopirea cu celelalte pedepse aplicate în cauză.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelată.
Prin aceiaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.A. împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care l-a obligat la plata sumei de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, s-a arătat că „În cauză s-a administrat un vast probatoriu, respectiv procesul-verbal întocmit de D.C.F Sălaj, declaraţii de martori, adresele C.C.I., contracte de închiriere, adresele părţii vătămate SC S. Zalău, facturi, documente de însoţire a mărfii, adresa SC O. SA Rm. Vâlcea, documente aparţinând SC P.H.I. SRL Oradea, organigrama SC S. SA Zalău, rapoarte de expertiză financiar-contabilă, raport al lichidatorului către judecătorul sindic, declaraţiile inculpatului, toate acestea în detaliu arătate în considerentele hotărârii atacate".
Cu privire la excepţia de neregularitate a actului de sesizare invocată de inculpat s-a arătat că nu poate fi primită, deoarece acesta „a fost audiat cu privire la această infracţiune, cu trimitere expresă la facturile şi avizele de însoţire a mărfii, fiind audiat în prezenţa unui apărător ales" şi că s-a dovedit că a întocmit factura nr. 0982693 din 21 noiembrie 2001, avizul de însoţire a mărfii nr. 1709524 şi avizul de expediţie nr. 0996405 privind cantitatea de 13.307 kg ţeavă inox, înscriind în fals denumirea beneficiarului SC O. SA Râmnicu Vâlcea, iar apoi a încredinţat aceste documente delegaţilor P.A. şi A.F., martori în cauză, pentru a le folosi la scoaterea mărfii din incinta SC S. SA Zalău şi transportul ei în localitatea Găeşti judeţul Vâlcea, fără a se face dovada că a fost transportată, aşa cum s-a susţinut, la SC O. SA Râmnicu Vâlcea unde ar fi fost refuzată calitativ, motiv pentru care, ulterior, ar fi fost nevoit să transporte ţeava la Găeşti, această susţinere fiind contrazisă de SC O. SA care, prin adresele emise a făcut cunoscut că nu a avut relaţii cu SC S. SA Zalău şi nici cu SC P.H.I. SRL Oradea.
Referitor la critica inculpatului prin care se susţine că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, s-a arătat că nu există nici un dubiu, modul în care s-au derulat evenimentele confirmând contrariul.
În acest sens, arată instanţa de apel, este de avut în vedere, mai întâi, faptul că la data de 20 noiembrie 2001, administratorul SC S. SA Zalău, T.I. a fost contactat telefonic de numitul Ş.V., administratorul SC A.G. SA Oradea, care a dispus livrarea ţevii inox, despre care este vorba în speţă, către SC O. SA Râmnicu Vâlcea şi, apoi, dispoziţiile sentinţei civile nr. 774/2001 a Tribunalului Sălaj conform căreia, orice livrare de marfă din libertate trebuia făcută doar în baza unei comenzi ferme din partea beneficiarului, iar numitul T.I. nu a fost de acord cu livrarea ţevii deoarece la data operaţiunii nu exista nici o comandă fermă din partea SC O. SA Rm. Vâlcea şi, contrar acestei situaţii, inculpatul a dat ordin angajaţilor SC S. SA Zalău, să procedeze în contra acestei interdicţii, întocmind documentele de ridicare a mărfii şi transportarea ţevilor din inox la Găeşti. Procedând în acest fel, a conchis cu privire la acest aspect, instanţa de apel, inculpatul şi-a însuşit din gestiunea unităţii cantitatea de 13.307 kg ţeavă inox, în valoare de 3.601.138.416 lei, iar susţinerea că ar fi procedat în acest fel la instigarea lui Ş.V., nu-l exonerează de răspundere pentru infracţiunea săvârşită, iar despre acest lucru prima instanţă a ţinut seama la stabilirea pedepsei reţinând-o în favoarea sa ca pe o circumstanţă atenuantă reală.
Cu privire la critica inculpatului prin care susţine că în cauză nu sunt întrunite nici elementele infracţiunii prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a arătat că deşi prin hotărâre judecătorească, Tribunalul Sălaj a ridicat dreptul SC S. SA Zalău de a-şi conduce activitatea şi a fost numit şi un lichidator, atrăgându-se atenţia debitorului despre prevederile art. 78 din Legea nr. 64/1995, inculpatul, în contra acestor interdicţii, cu rea-credinţă, a continuat să înstrăineze bunuri finite, respectiv mobilier, acest mod de a proceda fiind făcut cu scopul, evident, de a diminua patrimoniul societăţii, înainte de începerea operaţiunilor de lichidare judiciară şi în frauda creditorilor.
Referitor la ultima critică formulată de inculpat şi anume, greşita soluţionare a laturii civile a cauzei s-a arătat că argumentele acestuia nu sunt fondate, deoarece din prejudiciul total cauzat părţii vătămate SC S. SA Zalău, în valoare de 4.107.154.143 lei s-a recuperat o parte în sumă de 238.140.420 lei prin restituirea către SC S.C. SA Zalău a bunurilor primite.
Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a arătat că, ţinând seama de gravitatea şi consecinţele faptelor prin care s-a produs un prejudiciu însemnat, SC S. SA Zalău şi de persoana inculpatului care are statut de recidivist, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de delapidare este prea mică, motiv pentru care, în vederea realizării scopului prevăzut în art. 52 C. pen., se impune a fi majorată prin reţinerea însă în favoarea acestuia, circumstanţa atenuantă reală acordată de prima instanţă.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul M.A.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat Decizia pronunţată de către Tribunalul Cluj cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea de delapidare, solicitând majorarea acesteia prin înlăturarea circumstanţei reale reţinute în favoarea acestuia, având în vedere gravitatea faptelor, prejudiciul mare cauzat, dar şi persoana inculpatului care are statut de recidivist.
Inculpatul a criticat aceeaşi decizie cu privire la:
- greşita sa judecată şi condamnare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât în cauză instanţa nu a fost legal sesizată cu privire la această infracţiune, impunându-se restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea prevederilor procesuale încălcate;
- greşita condamnare pentru aceeaşi infracţiune, art. 290 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, motiv pentru care se impune achitarea, iar în cazul în care se va constata că este vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni, pedeapsa să fie cu amendă penală şi nu închisoare;
- greşita condamnare pentru infracţiunea de delapidare, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, iar operaţiunile pe care le-a desfăşurat şi au fost catalogate drept acte de însuşire, au fost legale, iar eventualele abateri constatate ori indicate de organul de urmărire penală, nu pot caracteriza fapta drept infracţiune, aceasta putând, cel mult, fi considerată un litigiu cu caracter civil, ce se rezolvă într-un alt context. Nefiind întrunite condiţiile cerute de lege, fapta nu poate fi încadrată ca infracţiune, iar soluţia care se impune este achitarea. Aceeaşi soluţie de achitare şi pentru aceleaşi considerente se impune şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.
O ultimă critică adusă de inculpat hotărârii instanţei de apel se referă la greşita soluţionare a laturii civile a cauzei constând în neluarea în seamă a tuturor apărărilor sale în sensul că prejudiciul reţinut de instanţe nu este cel real, în cauză impunându-se analiza mai amănunţită şi chiar efectuarea unui supliment de expertiză care să lămurească toate aspectele controversate ori contradictorii legate de prejudiciul reţinut şi contestat.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
După cum este de observat, atât recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cât şi cel declarat de inculpatul M.A., reiau criticile formulate la instanţa de apel.
Întrucât în Decizia de faţă au fost redate amănunţit considerentele pentru care s-a respins apelul inculpatului, considerente în acord cu probele de la dosar şi la care s-a făcut referire pe larg şi pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte ca fiind reale, se constată că reluarea lor nu se mai impune şi, deci, a constata că recursul declarat de inculpatul M.A. este nefondat.
Situaţia este similară şi în cazul recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Cu privire la acesta este de arătat, suplimentar, doar faptul că, în mod justificat instanţa de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de delapidare, cât şi faptul că nu se impune înlăturarea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. (circumstanţe reale), apreciindu-se că pedeapsa rezultantă, de 8 ani închisoare este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, s-a avut în vedere că s-a verificat Decizia atacată şi în raport de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat existenţa şi a altor motive care, analizate din oficiu, au dus la casare, s-a constatat că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul M.A. au fost nefondate şi respinse, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi s-a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 440/2006. Penal → |
|---|
