ICCJ. Decizia nr. 440/2006. Penal
| Comentarii |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 440 din 24 ianuarie 2006
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 111 din 1 februarie 2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
În baza art. 329 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.N. la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., şi a constatat că acesta a fost arestat de la 29 martie 2004, la 27 iulie 2004.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului că inculpatul este autorul infracţiunii de proxenetism.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, însă, din probele administrate şi anume, din declaraţiile martorilor I.I., T.M., R.M., C.G. şi P.P., rezultă că potenţialii clienţi îl contactau pe inculpatul R.N. pentru a beneficia de serviciile părţii vătămate, inculpatul fiind acela care încasa sumele de bani achitate de clienţi.
Tribunalul a mai reţinut că din probele administrate nu rezultă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, având în vedere că, prin declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei, partea vătămată G.M. a precizat că nu a fost cumpărată de inculpat de la alte persoane şi că a stat de bună voie în locuinţa fiului acestuia, R.R., cei doi se cunoşteau şi înainte de săvârşirea faptelor, partea vătămată ocupându-se de mai mult timp cu prostituţia.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul R.N.
În apelul parchetului s-a susţinut că instanţa de fond nu a dat o interpretare justă materialului probator administrat în cele două faze ale procesului penal, dispunând în mod nelegal achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
În aceste condiţii, reprezentanta parchetului a extins oral motivele de apel formulate în scris, criticând hotărârea primei instanţe, sub următoarele aspecte:
- greşita calificare a faptei, în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., şi în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
În situaţia în care nu se va reţine în sarcina inculpatului săvârşirea acestei infracţiuni, s-a solicitat ca, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., în aceea prevăzută de art. 329 alin. (2) din acelaşi cod;
- omisiunea instanţei de fond de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.;
- neaplicarea dispoziţiilor art. 329 alin. (4) C. pen., privind confiscarea sumei de 1.000.000 lei de la inculpat, având în vedere declaraţiile martorilor I.I. şi T.M. din care rezultă că au plătit câte 500.000 lei, pentru serviciile de care au beneficiat;
- greşita individualizare a pedepsei pe care o consideră prea blândă în raport cu gravitatea infracţiunii şi atitudinea nesinceră a inculpatului care a îngreunat activitatea organelor judiciare în aflarea adevărului. În apelul inculpatului s-a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) C. pen., susţinând că din probele aflate la dosar rezultă că partea vătămată se prostitua de bună voie, fiind sancţionată contravenţional, precum şi faptul că nu a locuit niciodată în casa familiei T.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 527 din 4 iulie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi în baza acestor din urmă texte de lege l-a condamnat pe inculpatul R.N., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia inculpatului de la 29 martie 2004, la 27 iulie 2004.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000.000 lei.
A menţinut dispoziţiile sentinţei penale cu privire la cheltuielile judiciare.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat la 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a apreciat, în raport de probatoriul de la dosar că fapta inculpatului care, în luna martie 2004, a cazat pe partea vătămată G.M., în scopul exploatării ei şi a tras foloase, percepând personal banii pentru actele sexuale pe care aceasta le întreţinea cu diverşi clienţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi ca urmare, reţinând că apelul declarat de parchet este fondat, a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de persoane, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor dată prin rechizitoriu şi sentinţa primei instanţe.
Faţă de natura şi gravitatea faptei, în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Reţinând că din declaraţiile martorilor I.I. şi T.M. rezultă că au oferit inculpatului câte 500.000 lei, în schimbul actelorsexuale prestate cu partea vătămată, instanţa de dispus confiscarea acestei sume, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 678/2001, raportat la cele ale art. 118 lit. d) C. pen.
În raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa de control judiciar a constatat că apărarea inculpatului cu privire la inexistenţa faptei este nefondată şi a dispus respingerea apelului promovat de acesta.
În termenul legal, inculpatul R.N. a declarat recurs împotriva deciziei penale, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., susţinând că în cauză a fost stabilită greşit situaţia de fapt, ceea ce a determinat comiterea unei erori grave de fapt şi pronunţarea unei soluţii de condamnare şi în consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei penale şi în parte, a sentinţei penale, iar în rejudecare, să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001, constituie trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei.
Prin această infracţiune, care sub aspectul elementului material al laturii obiective se realizează prin mai multe acţiuni alternative, trebuie să se urmărească un scop, şi anume, exploatarea persoanei, victimă a traficului.
În conformitate cu art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, prin exploatarea unei persoane se înţelege, între altele, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat.
Prin urmare, ori de câte ori recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane s-a realizat prin constrângere, în scopul obligării acesteia la practicarea prostituţiei, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Examinând actele cauzei, Curtea constată că instanţa de control judiciar a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, astfel că solicitarea acestuia de a fi achitat, susţinând că fapta nu există, nu poate fi primită.
Probele dosarului confirmă că inculpatul R.N. a cazat în locuinţa sa pe partea vătămată în scopul exploatării, prin practicarea prostituţiei, înlesnindu-i această activitate, prin aducerea clienţilor şi a obţinut foloase materiale, percepând personal banii pentru actele sexuale pe care G.M. le întreţinea cu clienţii.
Astfel, declaraţiile părţii vătămate, date în faza de urmărire penală (la 25 martie 2004 şi respectiv, la 9 aprilie 2004), prin care aceasta a arătat că a fost luată din Gara de Nord de 3 indivizi care au vândut-o ulterior inculpatului R.N. zis I.T.), că acesta i-a spus că va fi concubina lui R., fiul său, în vârstă de 17 ani şi că se va prostitua pentru el cu diverşi clienţi, se coroborează cu declaraţiile martorilor I.I. şi T.M., care la rândul lor, au sesizat organele de poliţie că într-unul din imobilele din B-dul Pieptănari, unde s-au dus pentru a întreţine raporturi sexuale au fost abordaţi de o fată, pe nume M. care le-a spus că este ţinută în acel imobil fără voia ei, în scopul de a se prostitua, precum şi cu procesul verbal de percheziţie a imobilului, încheiat la data de 25 martie 2004 de către organele de poliţie.
Aceste probe se coroborează, de altfel, şi cu cele arătate de inculpat în declaraţiile sale care, deşi nu recunoaşte faptul că îi aducea clienţi părţii vătămate, a precizat însă că M. era foarte cuminte, nu ieşea din casă şi nici din curte, când avea nevoie de ceva ieşea el însuşi din curte şi-i cumpăra sau că aceasta ieşea la cumpărături, însoţită de membrii ai familiei T.
Or, obligarea părţii vătămate de a sta în casă, aducerea clienţilor de către inculpat pentru practicarea prostituţiei, luarea de către acesta a banilor obţinuţi în urma practicării prostituţiei constituie o constrângere a voinţei părţii vătămate.
Deşi, inculpatul a adoptat o atitudine de nerecunoaştere a faptelor, încercând să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare, prezentând cu prilejul fiecărei declaraţii variante diferite ale evenimentelor şi chiar dacă, partea vătămată, care a precizat că a fost sunată de familia inculpatului, şi parte dintre martorii audiaţi au încercat să dea un alt sens declaraţiilor lor iniţiale, din analizarea ansamblului probator administrat, se reţine că, în mod justificat, instanţele au apreciat că se urmăreşte exonerarea de răspundere a inculpatului cu privire la infracţiunea pentru care a fost condamnat.
În consecinţă, instanţa de apel, a stabilit corect existenţa tuturor condiţiilor pentru tragerea la răspunderea penală a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, hotărârea atacată s-a constatat a fi legală şi temeinică, motiv pentru care, recursul declarat de inculpatul R.N. a fost respins, ca nefondat, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi s-a dispus conform dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 439/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 441/2006. Penal → |
|---|
