ICCJ. Decizia nr. 4399/2006. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4399/2006
Dosar nr. 1380/46/2006
Şedinţa publică din 10 iulie 2006
Examinând recursurile de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 67 din 16 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, au fost condamnaţi următorii inculpaţi:
1. J.C.F. după cum urmează:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002;
- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33, 34 şi 35 C. pen., contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
2. C.Şt. după cum urmează:
- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33, 34 şi 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele principale aplicate, perioadele de reţinere şi arestare preventivă, de la 8 septembrie 2005 la zi pentru fiecare inculpat.
S-a constatat că partea civilă R.B. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. a) şi b) C. pen., s-au confiscat de la inculpaţi 64 carduri contrafăcute şi cutia MSR-ului 206 cu instrucţiunile acestuia.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt s-au reţinut următoarele:
În luna noiembrie 2004, inculpaţii au venit în Bucureşti din municipiul Bistriţa Năsăud.
Inculpaţii şi-au adus în locuinţă calculatoare pe care, la data de 26 noiembrie 2004 le-au conectat la Internet.
Inculpaţii au hotărât să continue activitatea de falsificare de carduri pe care au desfăşurat-o în Bistriţa Năsăud şi pentru care au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul 19 B/P/2004 din 12 mai 2005 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud.
În acest scop inculpatul J.C.F. a achiziţionat, de la o persoană rămasă neidentificată, un echipament electronic MSR 206 şi suporturi plastificate cu bandă magnetică (blank-uri).
Cu ajutorul calculatorului inculpatul J.C.F. a obţinut adrese de e-mail pe care a trimis mesaje false imitând paginile oficiale ale site-urilor prin care se efectuează diverse plăţi şi alte tranzacţii oficiale prin Internet.
Unele dintre persoanele cărora inculpatul le-a transmis mesaje în condiţiile menţionate, i-au trimis date confidenţiale ale conturilor de card, respectiv numărul de card, codul PIN, date personale de identificare şi codul de siguranţă.
Ulterior, cu ajutorul MSR-ului conectat la calculator şi al unui program specializat în prelucrarea de date, inculpatul copia numerele de card şi celelalte date pe blank-uri după care le trecea prin fanta specială a MSR-ului.
Cu cardurile astfel falsificate inculpaţii mergeau la diferite bancomate şi retrăgeau diferite sume de bani.
S-a reţinut că activitatea infracţională a inculpaţilor s-a derulat de la sfârşitul lunii noiembrie 2004 până, în seara zilei de 8 septembrie 2005, când au fost surprinşi în flagrant în municipiul Piteşti efectuând operaţiuni cu carduri falsificate.
Asupra inculpatului J.C.F. s-a găsit, cu această ocazie, o listă, extrasă de pe Internet, cu adresele bancomatelor din Piteşti.
De asemenea, asupra inculpaţilor, au fost găsite 62 de carduri contrafăcute, două chei tip yală având lipite etichete cu inscripţie „caseta 0610" şi respectiv „0510".
Două dintre cardurile contrafăcute s-au blocat în ATM-urile băncilor şi au fost predate de acestea organelor de anchetă.
A doua zi după prinderea inculpaţilor, martorii M.M., N.M. şi C.V. au luat lucrurile inculpaţilor din apartamentul din Bucureşti şi le-au transportat la domiciliul inculpatului J.C.F. din Zimnicea şi la Alexandria.
J.S., sora inculpatului, le-a cerut martorilor să-i aducă unităţile calculatoarelor cărora le-au distrus hard-urile pe care le-au aruncat în albia unui pârâu din localitatea Smârdioasa.
Unităţile de calculator, fără hard-uri au rămas în autoturismul martorului C.V. şi au fost predate organelor de anchetă.
Conform rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de I.T.A. Bucureşti, cardurile falsificate sunt rezultatul unei operaţiuni de clonare a cardurilor bancare, fiind confecţionate artizanal, folosindu-se în acest scop carduri magnetice blank sau carduri magnetice destinate altor utilizări, pe banda magnetică a acestora fiind înscrise, cu un cititor-inscriptor MSR206 şi cu ajutorul unui aplicaţii software de tip 206 DDx31, sau cu echivalenţe ale acestora, date în format similar cu cele scrise pe carduri de tip bancar.
S-a reţinut că, în drept, faptele inculpatului J.C.F. de a deţine fără drept echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, de a falsifica astfel de instrumente şi de a le deţine şi a le pune în circulaţie, precum şi de a accesa fără drept sistemele informatice ale R.B. la diverse intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 25 din acelaşi act normativ şi ale art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În sarcina inculpatului C.Şt., care l-a ajutat pe celălalt inculpat să falsifice instrumente de plată electronică şi care a pus în circulaţie, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, astfel de instrumente de plată falsificate şi care l-a ajutat pe celălalt inculpat să acceseze fără drept sistemele informatice ale părţii vătămate, s-a reţinut comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi ale art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepselor instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea faptelor, pericolul social al acestora, precum şi elementele ce caracterizează persoana inculpaţilor, care la data comiterii faptelor erau studenţi, nu au antecedente, au recunoscut în faţa instanţei faptele comise.
S-a apreciat că nu se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor.
Inculpaţii au declarat apel împotriva sentinţei, pe care au criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei apreciată ca fiind prea aspră în raport de pericolul social al faptelor săvârşite şi de datele personale ce îi caracterizează.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 63/ A din 13 aprilie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor, a menţinut starea de arest a acestora, a dedus la zi durata arestării preventive şi a obligat pe fiecare apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor şi încadrarea juridică au fost corect stabilite, iar pedepsele au fost just individualizate, dându-se eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a apreciat că nu se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpaţilor.
Inculpaţii au declarat recurs, pe care l-au întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând reţinerea de circumstanţe atenuante conform art. 74 C. pen., având în vedere conduita bună a inculpaţilor anterior comiterii faptelor, împrejurarea că sunt infractori primari, iar în faza de cercetare judecătorească au recunoscut şi au regretat faptele.
S-a mai solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 861 C. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Simplul fapt că inculpaţii nu au antecedente penale şi că în faţa instanţei au recunoscut comiterea faptelor nu justifică reţinerea în favoarea acestora a circumstanţelor atenuante conform art. 74 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunile comise.
Nu poate fi ignorat pericolul social concret deosebit pe care îl prezintă faptele inculpaţilor, determinat de modalitatea în care au fost săvârşite şi de urmările produse.
Se apreciază, de asemenea, că numai executarea în regim de detenţie este în măsură să asigure realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Reţinând din examinarea cauzei că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce la zi durata arestării preventive la zi pentru fiecare inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii J.C.F. şi C.Şt. împotriva deciziei penale nr. 63/ A din 13 aprilie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
Deduce din pedepsele aplicate i, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 8 septembrie 2005 la 10 iulie 2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iulie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4279/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4415/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
---|