ICCJ. Decizia nr. 4606/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4606/2006
Dosar nr. 1485/44/2006
Şedinţa publică din 19 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39 din 3 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. 635/P/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului M.G., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 3 martie 2005 până la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul B.I. a fost condamnat, la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2796 din 1 noiembrie 2002 a Judecătoriei Galaţi, rămasă definitivă prin neapelare, iar conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată dispusă prin încheierea din 28 mai 2003 a Judecătoriei Galaţi, cu privire la aceeaşi pedeapsă.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni închisoare, alături de pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, astfel încât, în total va executa 8 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului B.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 3 martie 2005 până la zi.
De asemenea, a fost condamnat inculpatul B.G., la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 4 martie 2005 până la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus condamnarea inculpatului minor I.C., la o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), 2 lit. c) C. pen., alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii aferentă zilei de 11 martie 2005.
S-a constatat că inculpatul I.C. este arestat în altă cauză.
Totodată, inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ziua de 7 mai 2004, în timp ce se deplasau cu o căruţă pe drumul dintre comuna Frumuşiţa şi satul Fântânele, jud. Galaţi, cei patru inculpaţi, întâlnindu-se cu partea vătămată P.G., au agresat-o, după carei-au sustras un bidon cu lapte în valoare de 1.056.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, toţi cei patru inculpaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, inculpaţii B.I. şi B.G. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. proc. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 180 alin. (2) C. pen., şi infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen.
De asemenea, cei doi inculpaţi, susţinând că nu au participat la săvârşirea faptei, au solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Inculpaţii M.G. şi I.C., au solicitat reindividualizarea pedepselor, considerând că ele sunt prea aspre în raport cu fapta comisă.
Prin Decizia penală nr. 57/A/2006 din 2 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, în dosarul nr. 1485/44/2006, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor M.G., B.I. şi B.G.
S-a constatat că inculpatul I.C. este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive după cum urmează:
- pentru inculpaţii M.G. şi B.I. de la 3 martie 2005 la zi,
- pentru inculpatul B.G. de la 4 martie 2005 la zi,
- pentru inculpatul I.C. durata reţinerii de 24 de ore din data de 11 martie 2005.
Totodată, inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs de inculpaţii B.I., B.G. şi M.G.
Prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul B.I. a solicitat, în principal, casarea ambelor hotărâri şi în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituirea dosarului la parchet în vederea completării urmăririi penale, condamnarea sa fiind dispusă pe baza unui probatoriu incomplet.
În subsidiar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a solicitat achitarea, din declaraţia soţiei inculpatului rezultând că nu s-a aflat la locul săvârşirii faptei.
Într-un alt subsidiar, a solicitat în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de complicitate la furt calificat, subliniind că el nu a lovit partea vătămată.
Ultimul motiv de recurs, invocat de B.I. a vizat reindividualizarea pedepsei, pe care o consideră prea aspră în raport de condiţiile în care a fost săvârşită fapta.
Inculpatul B.G., a solicitat prin apărătorul desemnat din oficiu achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu a participat la săvârşirea faptei.
Motivul de recurs invocat de inculpatul M.G. se bazează pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa este mult prea aspră în raport de circumstanţele sale personale.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Critica recurentului inculpat B.I. privind probele administrate la urmărirea penală nu este justificată în condiţiile în care ascultarea inculpaţilor s-a făcut cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, în prezenţa apărătorilor desemnaţi din oficiu.
Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au stabilit o situaţie de fapt corectă, reţinând vinovăţia inculpaţilor care rezultă, fără nici o îndoială, din probele administrate în cauză cum ar fi: declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor P.V., M.V., A.P., A.L. (în cazul ultimilor doi, cele date la urmărirea penală), procesele verbale de recunoaştere după planşe foto, procesul-verbal de recunoaştere din grup, procesul-verbal de recunoaştere din grup de obiecte, certificatul medico-legal, precum şi declaraţiile inculpaţilor.
Aşa fiind, în cauză nu se impune achitarea inculpatului B.I.
Nejustificată este şi solicitarea inculpatului B.I. de a se schimba încadrarea juridică a faptei.
Tâlhăria, aşa cum este definită prin lege, este o infracţiune complexă în care sunt incluse două activităţi specifice, reprezentând o unitate legală. Aceste activităţi sunt legate între ele printr-un raport de la mijloc la scop şi printr-o unică rezoluţie infracţională.
Potrivit dispoziţiilor art. 211 C. pen., tâlhăria constă în „furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea".
Din analiza textului rezultă că latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie are două componente, prima este acţiunea scop şi constă în luarea bunului mobil din posesia altuia cu scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, iar cea de a doua este acţiunea mijloc, de constrângere a victimei pentru săvârşirea furtului, păstrarea bunului furat sau scăparea făptuitorului.
În speţa de faţă, aşa cum în mod corect au reţinut instanţele, agresarea părţii vătămate P.G. s-a făcut de către toţi inculpaţii, cu scopul de a-i sustrage recipientul în care credeau că se află o cantitate mare de brânză.
Multitudinea leziunilor suferite de partea vătămată, şi dispunerea lor pe corp, confirmă susţinerile acesteia că toţi cei patru inculpaţi au lovit-o.
În atare situaţie, nu se impune schimbarea încadrării juridice în sensul celor susţinute de recurentul inculpat B.I.
Nici solicitarea aceluiaşi inculpat de a i se reduce pedeapsa nu poate fi primită, instanţele făcând o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 şi art. 52 C. pen.
Condiţiile concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, gradul ridicat al pericolului social concret al infracţiunii de tâlhărie, atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, nu justifică reevaluarea criteriilor de individualizare a pedepsei cu care au operat instanţele de fond şi de apel.
Solicitarea inculpatului B.G. de a fi achitat întrucât nu a săvârşit fapta este neîntemeiată, din probele administrate, rezultând participarea acestuia la agresarea părţii vătămată şi la sustragerea bunului.
Chiar dacă în faţa instanţei de judecată au revenit „fără o justificare plauzibilă, pe parcursul urmăririi penale inculpaţii M.G., B.I. şi I.C. au declarat constant că inculpatul B.G. a fost împreună cu ei, ba mai mult l-au indicat ca fiind cel care împreună cu inculpatul I.C. a mers la căruţa părţii vătămate şi a luat bidonul cu lapte.
Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţiile martorilor A.P. şi A.L. date la urmărirea penală, precum şi cu declaraţiile părţii vătămate.
În mod corect, instanţele au înlăturat declaraţiile martorilor sus-arătaţi date în faza de cercetare judecătorească, întrucât revenirea lor nu a fost convingător motivată.
Nici motivul invocat de recurentul inculpat M.G. nu poate fi primit.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Pedeapsa aplicată inculpatului M.G. este în deplină concordanţă cu criteriile generale arătate mai sus; astfel că nu se impune reducerea acesteia.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
Conform art. 383, alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor B.I. şi M.G. durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 martie 2005 până la 19 iulie 2006, iar din pedeapsa aplicată inculpatului B.G. se va deduce timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 martie 2005 până la 19 iulie 2006.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.I., M.G. şi B.G. împotriva deciziei penale nr. 57/ A din 2 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor B.I. şi M.G., perioadele reţinerii şi arestării preventive de la 3 martie 2005 la 19 iulie 2006, iar pentru inculpatul B.G. perioada reţinerii şi arestării preventive de la 4 martie 2005 la 19 iulie 2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 270 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 150 lei noi, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4603/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4614/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
