ICCJ. Decizia nr. 5329/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5329/2006
Dosar nr. 30260/1/2005
(nr. vechi 7824/2005)
Şedinţa publică din 18 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 357 din 16 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în dosarul nr. 277/2005, s-a dispus, în temeiul art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., condamnarea inculpatului I.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu excepţia celor prevăzute la lit. d).
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă V.A., inculpatul fiind obligat la plata despăgubirilor civile către aceasta.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, că în noaptea de 25 septembrie 2004, prin violenţă, inculpatul I.I. i-a sustras telefonul părţii civile V.A., în timpul unui incident ce a avut loc la discoteca din comuna Vlădeni, judeţul Ialomiţa.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul susţinând că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie, întrucât din probele administrate nu rezultă că în cadrul conflictului avut cu partea civilă a acţionat cu intenţia de a-şi însuşi telefonul mobil aparţinând acesteia.
De asemenea, a criticat şi modalitatea de individualizare a pedepsei, solicitând a se da o mai largă eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa în sensul aplicării unei pedepse orientată spre minimul prevăzut de art. 76 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 889/ A din 18 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3269/2005, a fost admis apelul declarat de inculpatul I.I., fiind desfiinţată în parte sentinţa penală atacată.
În rejudecare, în baza art. 71 C. pen., i-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 61 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
De asemenea, a fost redus cuantumul despăgubirilor materiale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă V.A., de la 10.984.000 lei la 509.000 lei
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 357 din 10 septembrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa.
Împotriva deciziei sus-arătate a declarat recurs inculpatul I.I., invocând prin apărătorul ales, cazul de casare prevăzut de art. 3859, pct. 20 C. proc. pen. şi a solicitat având în vedere modificările legislative, aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., fie a dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859, alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportarea făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare.
Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluarea a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
În speţa de faţă, instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Condiţiile concrete în care a fost săvârşită infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului cât şi atitudinea acestuia după comiterea faptei, îl exclud pe acesta de la aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea executării pedepsei sau a celor privind suspendarea condiţionată a acesteia.
Aşa fiind, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva deciziei penale nr. 889/ A din 18 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5328/2006. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 5338/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
