ICCJ. Decizia nr. 5328/2006. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5328/2006
Dosar nr. 30059/1/2005
Şedinţa publică din 18 septembrie 2006
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 189 din 12 aprilie 2005, pronunţată în dosarul nr. 472/2004 de Tribunalul Satu Mare, s-a dispus condamnarea inculpatului N.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare (pct. 1 din rechizitoriu).
În baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 213 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestului preventiv de la 8 ianuarie 2003 la 11 februarie 2003.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 250 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, în momentul plăţii.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să achite cu titlu de despăgubiri civile către părţile civile F.I. - 1.750 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei în momentul plăţii şi 2.650.000 lei; M.F.D. – 750 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei în momentul plăţii şi 3.000.000 lei; S.I. – 160 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei în momentul plăţii; S.Ş.I. – 150 Euro şi 200 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei în momentul plăţii; S.M.M. – 5.000.000 lei; S.M.M. – 80 Euro sau echivalentul în lei în momentul plăţii şi 3.000.000 lei; P.T. – 50 Euro sau echivalentul în lei în momentul plăţii şi 800.000 lei.
S-a constatat că părţile vătămate M.A., S.A., B.I.C., B.I. şi M.A. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:
În cursul lunii octombrie 2003, inculpatul N.M. s-a întâlnit cu partea civilă F.I., împrejurare în care acesta din urmă i-a adus la cunoştinţă faptul că fiul său este arestat la Penitenciarul Satu Mare, fiind cercetat pentru trafic de droguri.
Inculpatul l-a asigurat că are cunoştiinţe care i-ar putea rezolva situaţia fiului său, pretinzându-i în schimb suma de 200 dolari S.U.A. şi echivalentul în lei a 150 dolari S.U.A., iar a doua zi încă 100 Euro, în total echivalentul a 550 dolari S.U.A.
Pentru a fi mai convingător în faţa denunţătorului, inculpatul a susţinut că lucrează la SR.I.,. că se va interesa de situaţia fiului său şi că va face demersuri pe lângă un poliţist şi un procuror pentru a fi pus în libertate fiul acestuia.
După ce fiul denunţătorului a fost pus în libertate, fără ca inculpatul să facă vreun demers, inculpatul l-a indus în eroare, promiţându-i că poate rezolva plecarea acestuia în străinătate, precum şi angajarea sa în America.
Inculpatul i-a cerut părţii vătămate suma de 1.400 dolari S.U.A., primind paşapoartele lui F.R. şi a prietenei acestuia.
Deşi inculpatul a promis, pentru suma primită că rezolvă plecarea în străinătate, nu a făcut nici un demers, acţionând de la bun început cu intenţia de a înşela.
În data de 23 octombrie 2004, partea vătămată F.I. i-a încredinţat inculpatului un telefon mobil pentru a-l repara. Ulterior, deşi partea vătămată i-a solicitat inculpatului să-i restituie telefonul, acesta nu a dat curs solicitării, refuzând restituirea acestuia.
În cursul anului 2004, inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a promis că le rezolvă contracte de muncă în străinătate sau obţinerea unor paşapoarte noi.
Inculpatul a primit de la părţile vătămate sume cuprinse între 250 şi 300 dolari S.U.A. şi pentru a spori credibilitatea a afirmat de fiecare dată că este ofiţer S.R.I.
În cursul lunii august 2003, partea vătămată M.F. i-a încredinţat inculpatului autoturismul proprietate personală marca Peugeot 305, cerându-i să găsească un cumpărător, înţelegându-se pentru suma de 1000 dolari S.U.A. Inculpatul a recunoscut că a primit autoturismul pe care l-a vândut, deşi nu a dat părţii vătămate decât 200 dolari S.U.A.
În raport de starea de fapt reţinută şi de probele administrate, instanţa de fond a apreciat că faptele săvârşite de inculpatul N.M. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., abuz de încredere prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi inculpatul N.M.
Prin Decizia penală nr. 189/ A din 11 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 2028/P/2005, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurile declarate, fiind menţinută hotărârea instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
A obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.M., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească rezultă că inculpatul N.M. a pretins şi primit de la denunţătorul F.I. suma de 550 dolari, lăsând să se creadă că are influenţă asupra organelor judiciare, astfel încât l-a asigurat că va obţine punerea în libertate a fiului său, F.R. aflat în stare de arest la Penitenciarul Satu Mare.
Acelaşi inculpat a indus în eroare partea vătămată F.I. promiţându-i că va obţine viza S.U.A. pentru fiul acestuia şi prietena sa, primind în schimb suma de 1.400 S.U.A.
În cursul anului 2003 inculpatul a indus în eroare în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe părţi vătămate, promiţându-le că, în calitate de ofiţer S.R.I., poate facilita obţinerea de vize sau contracte de muncă în străinătate ori eliberarea de paşapoarte noi contra unor sume de bani cuprinse între 250-300 dolari S.U.A.
Continuându-şi activitatea infracţională inculpatul a primit de la partea vătămată F.I. un telefon mobil cu scopul de a-l repara. Deşi i s-a solicitat, în mod repetat, restituirea acestuia, inculpatul a refuzat, rămânând în continuare în posesia telefonului părţii vătămate.
În aceste condiţii, încadrarea juridică a faptelor, în infracţiunile de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen., înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este legală.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că instanţele au interpretat corect dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând pedepse just individualizate atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare.
Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a acesteia.
În conformitate cu principiul individualizării pedepselor, acestea trebuie stabilite în raport cu pericolul social concret al faptei săvârşite dar şi în raport cu individualitatea infractorului.
Cât priveşte gradul de pericol social concret al faptei, sunt relevante modul în care a fost săvârşită fapta, locul şi timpul săvârşirii acesteia, gravitatea urmărilor.
În speţă, inculpatul a săvârşit fapte cu un grad ridicat de pericol social, element care rezultă din caracterul repetat al faptelor, modalitatea de săvârşire a acestora, atribuindu-şi calitatea de ofiţer S.R.I., inculpatul creea convingerea părţilor vătămate că poate să le obţină vize şi locuri de muncă în străinătate, dar şi a consecinţelor asupra patrimoniului părţilor vătămate.
Se adaugă atitudinea personală nesinceră manifestată de inculpat cât şi pasivitatea acestuia faţă de înlăturarea consecinţelor faptelor săvârşite.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 189/ R din 11 octombrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 189/ A din 11 octombrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5302/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5329/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
