ICCJ. Decizia nr. 635/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 635/2006
Dosar nr. 12837/1/2005
(nr. vechi 3114/2005)
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 1 noiembrie 2004 în dosarul nr. 9196/2002, Tribunalul Mureş a pronunţat sentinţa penală nr. 395 prin care a dispus respingerea cererilor privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor M.F. şi P.F. din infracţiunea de tâlhărie, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., în infracţiunea de furt calificat prevăzută de dispoziţiile art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen. şi condamnarea inculpaţilor:
1) P.F., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii incriminate de dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu art. 75 lit. c) C. pen., a art. 74, art. 76 lit. b) C. pen. şi a art. 80 C. pen. S-a făcut aplicarea faţă de acest inculpat a dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a dedus din pedeapsa astfel aplicată reţinerea şi arestul preventiv efectuate în intervalul 22 august – 15 noiembrie 2002.
2) M.F., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii incriminate de dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2), lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a art. 74, art. 76 lit. c) C. pen. Conform dispoziţiilor art. 110 C. pen. şi a art. 1101 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de un an şi 6 luni, s-a încredinţat supravegherea acestui minor, până la împlinirea vârstei de 18 ani, mamei, M.J., şi a fost obligat acest inculpat minor ca, după împlinirea vârstei de 18 ani să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte lunar, la organele de poliţie ale comunei
Petelea, judeţul Mureş;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului minor, asupra condiţiilor şi consecinţelor revocării suspendării, conform prevederilor art. 1101 alin. (3) C. pen., raportat la art. 864 alin. (2) C. pen., art. 110 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 83 C. pen. S-a dedus din durata pedepsei aplicate acestui inculpat minor, timpul reţinerii şi arestării preventive din intervalul 17 august – 15 noiembrie 2002. S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată B.C. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii P.F. şi minorul M.F., acesta din urmă, în solidar cu părţile responsabile civilmente M.J. şi M.F., să plătească părţii civile suma de 1.075.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, respingându-se restul pretenţiilor formulate în cauză. De asemenea, inculpaţii, minorul în solidar cu părţile responsabile civilmente, au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
În seara zilei de 16 februarie 2002, parte vătămată B.C., se afla în discoteca U.S. din localitatea Petelea, unde consuma băuturi alcoolice şi dansa în compania celorlalte persoane aflate în acest local. În jurul orelor 1,00, acesta a ieşit în curtea interioară a discotecii, ea fiind urmărită de către cei doi inculpaţi. La iniţiativa inculpatului minor, respectiv la iniţiativa lui M.F., coinculpatul P.F. a violentat-o pe partea vătămată, după care ambii au deposedat-o de suma de 30.000 lei, un pachet de ţigări Carpaţi, o brichetă şi de un număr de 23 de bucăţi tichete de masă, din care 18 erau completate şi 5 erau necompletate.
Totodată, inculpatul M.F. a luat, de la partea vătămată, geaca de fâş şi adidaşii, pe care aceasta îi purta, el aruncând ulterior aceste bunuri, în buruieni. După aceasta, cei doi inculpaţi au luat-o în braţe pe partea vătămată, îndreptându-se toţi trei spre gara din localitatea Petelea, dar cum pe traseu ei au fost văzuţi de martora M.I., la insistenţele acesteia, ei au abandonat-o pe partea vătămată, reîntorcându-se la discotecă.
Pe parcursul desfăşurării acestor activităţi de către cei doi inculpaţi, a fost prezent şi învinuitul C.M., dar cum acesta nu a avut nici o contribuţie la aceste activităţi şi nu a beneficiat de nici un bun, în cauză s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărirea penală.
Cele cinci tichete de masă, necompletate, ce au fost sustrase de la partea vătămată au fost valorificate, de către inculpaţi, în aceeaşi noapte, după comiterea faptei, la barul discotecii, aspect ce a reieşit din declaraţiile martorilor M.I. şi S.M.
Partea vătămată B.C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.500.000 lei, sumă reprezentând despăgubiri materiale, respectiv contravaloarea bunurilor ce i-au fost sustrase de către inculpaţi.
În faţa instanţei, în declaraţiile ce le-au fost luate, ambii inculpaţi au înţeles să susţină că nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de care sunt acuzaţi.
Inculpatul M.F. a susţinut că el nu l-a lovit pe numitul B.C. în seara respectivă, în care şi el a fost la discotecă şi nici nu au sustras vreun bun de la acesta, dar că l-a văzut pe coinculpat ieşind din discotecă şi mergând la toaletă, dar nu ştie ce a făcut acesta acolo.
Coinculpatul P.F. a arătat că el s-a dus la toaleta discotecii, unde era şi partea vătămată, care văzându-l şi crezând că vrea să o bată, a început să-l agreseze ea prima. El, respectiv, inculpatul, a înţeles să riposteze şi la un moment dat victima a scos din buzunar banii, ţigările, bricheta şi tichetele de masă ce le avea asupra sa, bunuri ce i le-a dat acestuia pentru a nu mai fi bătută. Tot acest inculpat a susţinut că el nu a cerut părţii vătămate bunurile mai sus enumerate, că el era în stare de ebrietate în momentul derulării evenimentelor şi că la un moment dat în locul respectiv a sosit şi minorul M.F., care însă nu a lovit-o pe partea vătămată. S-a mai arătat că după ce victima i-a dat de bună voie acele bunuri el a plecat de acolo de bună voie.
Instanţa de fond, procedând la o analiză pertinentă a probatoriului administrat în cauză, a apreciat că apărările inculpatului M.F., se impune a fi înlăturate, ca de altfel şi cele ale inculpatului P.F., deoarece martorii audiaţi în cauză, au relevat faptul că, în seara zilei de 16 august 2002, în discoteca comunei Petelea, s-au aflat atât inculpaţii cât şi partea vătămată. La un moment dat, cei doi inculpaţi au ieşit din discotecă, probabil pe rând, pentru a merge la toaletă, unde se afla şi partea vătămată. Cu toate că inculpatul P.F. a invederat că victima ar fi fost cea care l-a lovit primul, această susţinere a sa nu a fost confirmată de nici una din probele administrate, depoziţiile martorilor demonstrând că violenţele asupra victimei, au fost generate de către P.F., la locul faptei sosind ulterior şi minorul M.F. A rezultat din probatoriul cauzei că cei doi inculpaţi, au exercitat violenţe asupra victimei, pe care au deposedat-o de bunurile enumerate mai sus, dar şi de obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, pe care aceasta le purta. Important s-a apreciat a fi reţinută declaraţia martorului F.A. zis B., căruia chiar minorul i-a povestit modul în care s-au derulat evenimentele în seara cu pricina.
În urma violenţelor exercitate de către cei doi inculpaţi, asupra părţii vătămate B.C., aceasta a suferit leziuni traumatice vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din înscrisul - certificat medico-legal nr. 2644 din 19 august 2002.
Aşa cum s-a mai arătat, inculpaţii au înţeles să conteste faptul că prin exercitarea de violenţe au deposedat-o pe partea vătămată B.C., de bunurile pe care aceasta le avea asupra sa, dar aceste susţineri ale părţilor au fost respinse ca apărări, deoarece alţi doi martori audiaţi în cauză, au invederat faptul că cei doi inculpaţi au încercat să exercite acţiunile mai sus descrise asupra victimei, în momentul în care aceşti martori, au strigat la ei în mod repetat, să lase victima în pace.
Constatându-se că în cauză, acuza ce planează asupra fiecărui inculpat, a fost dovedită, instanţa a concluzionat că aceştia se fac fiecare în parte vinovaţi, de comiterea infracţiunii de tâlhărie, faptă incriminată de dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. c) C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 75 lit. c) faţă de inculpatul major şi art. 99 şi urm. C. pen. faţă de inculpatul M.F.
Analizând cererea apărătorilor inculpaţilor, formulată în cauză, de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina lor, în infracţiunea de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., s-a constatat că o asemenea cerere este nefondată deoarece din probatoriul cauzei rezultă cu certitudine faptul că inculpaţii, au exercitat acte de violenţă, cauzatoare de suferinţe fizice părţii vătămate, violenţe în cadrul cărora i-au sustras acesteia bunuri, pe care şi le-au însuşit. S-a mai reţinut că ambii inculpaţi, au acţionat cu intenţia de a-l deposeda prin violenţă pe B.C., de bunurile sale şi cu discernământ şi că prin prisma dispoziţiilor art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se impune a se angaja în cauză, răspunderea lor penală, cu reţinerea faţă de fiecare inculpat, a circumstanţelor atenuante reglementate de dispoziţiile art. 74 şi art. 76 lit. b) şi c) C. pen.
Faptul că cei doi inculpaţi, prin prezenta cauză, se află în primul conflict cu legea penală, a determinat instanţa să se orienteze spre aplicarea unor pedepse situate sub minimul special prevăzut de lege, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie şi să aplice pedepsele expuse în partea introductivă a prezentei decizii şi să stabilească modalitatea de executare a acestora în modul amintit.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată B.C., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.500.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, sumă ce a fost dovedită parţial şi ca urmare a acestui aspect, instanţa de fond a apreciat că această parte este îndreptăţită a primi de la inculpaţi doar suma de 1.075.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Ca urmare a acestor aspecte reţinute instanţa de fond a pronunţat sentinţa penală anterior menţionată, hotărâre judecătorească ce a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş. În calea de atac astfel exercitată s-a invederat faptul că, aceasta este nelegală din punctul de vedere al tratamentului sancţionator aplicat inculpaţilor. S-a arătat că pedepsele aplicate fiecărui inculpat, în parte, sunt orientate sub minimul special prevăzut de legiuitor, pentru infracţiuni de o asemenea natură, aspect ce nu satisface cerinţele art. 52 C. pen. S-a susţinut, că gradul de pericol social prezentat de fapta ce s-a dovedit a fi comisă de fiecare inculpat, contextul real în care aceştia au înţeles să comită fapta, pledează pentru aplicarea unui regim sancţionator mai drastic şi pentru înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute faţă de fiecare inculpat.
În final, s-a solicitat, ca în urma admiterii acestei căi de atac, să se desfiinţeze parţial hotărârea criticată şi rejudecându-se cauza, să se procedeze la majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor şi la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, ce a fost aplicată minorului M.F.
Prin Decizia penală nr. 62/ A din 6 mai 2004, Curtea de Apel Tg. Mureş a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, desfiinţând parţial sentinţa penală criticată şi rejudecând:
În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., a condamnat pe inculpatul M.F., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
A făcut aplicarea faţă de inculpat a dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Potrivit dispoziţiilor art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.F., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
A făcut aplicarea faţă de inculpat a dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A eliminat din hotărârea atacată dispoziţiile privind aplicarea faţă de fiecare inculpat a circumstanţelor atenuante şi aplicarea faţă de inculpatul minor a dispoziţiilor art. 110 – art. 1101 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
A menţinut restul dispoziţiilor din hotărârea criticată.
A obligat pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii M.F. şi P.F., solicitând, atât personal, cât şi prin apărătorul din oficiu, casarea deciziei atacate şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei pronunţate de instanţa de fond, invocând ca motiv de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând Decizia penală atacată prin prisma motivului de recurs formulat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşite de aceştia.
De altfel, inculpaţii nici nu au contestat săvârşirea faptei, pe care au recunoscut-o.
Hotărârea primei instanţe este criticabilă, însă, sub aspectul pedepselor stabilite inculpaţilor, în sensul că acestea au fost stabilite în cuantum mult prea mic în raport de pericolul social deosebit al infracţiunii săvârşite şi de scopurile pedepsei astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 52 C. pen.
De asemenea, în cauză nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor întrucât faptul că inculpaţii nu au antecedente penale, că au recunoscut fapta şi că unul dintre ei este minor nu atenuează gravitatea faptei săvârşite şi periculozitatea inculpaţilor.
De aceea, în mod just, instanţa de control judiciar a procedat la înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor şi a dispoziţiilor art. 86 C. pen., pentru inculpatul minor, majorând pedepsele aplicate acestora.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că la stabilirea pedepselor aplicate de instanţa de apel s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopurile pedepsei conform dispoziţiilor art. 52 C. pen., aspecte ce au condus la pedepse care, atât prin cuantum, cât şi ca modalitate de executare, sunt în măsură să contribuie la reeducarea inculpaţilor şi reintegrarea lor în societate.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse recursurile declarate de inculpaţi, ca nefondate.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.F. şi P.F. împotriva deciziei penale nr. 62/ A din 6 mai 1005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 lei, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 633/2006. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 640/2006. Penal → |
|---|
