ICCJ. Decizia nr. 641/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.641/2006
Dosar nr. 20173/1/2005
(nr. vechi 5708/2005)
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 174 din 8 februarie 2005, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul D.A., în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, cu aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 804.740 lei plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar iar către partea civilă M.A. la plata sumei de 400.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
De asemenea, s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 25 iulie 1998, minorul parte vătămată M.A., în vârstă de 13 ani, se afla împreună cu alţi copii, respectiv O.A., M.A. şi D.A.M. în spatele blocului din Bd. Alexandru Obregia Bucureşti.
La un moment dat spre acest grup a venit o minge cu care se jucau alţi copii iar martorul O.A. a lovit-o cu piciorul, expediind-o peste un gard.
Unul dintre copii a mers în bloc şi le-a spus părinţilor ce s-a întâmplat.
La puţin timp, la balconul unui apartament de la etajul doi a ieşit mama copilului, care le-a cerut celor de jos să arunce mingea iar apoi a ieşit la acelaşi balcon inculpatul D.A., care le-a adresat injurii copiilor, ameninţându-l chiar cu bătaia pe O.A., care i-a răspuns obraznic.
În cele din urmă O.A. şi partea vătămată M.A. s-au îndreptat spre gard pentru a aduce mingea.
Aşa cum rezultă din declaraţia martorului O.A. în timpul acestei scurte deplasări şi-a aruncat privirea spre balconul la care se afla inculpatul şi de data aceasta l-a văzut la geamul bucătăriei în momentul în care a aruncat spre ei o sticlă pentru lapte, care l-a izbit în cap pe M.A.
Urmare loviturii, partea vătămată a căzut la pământ plină de sânge în zona capului.
Şocat de eveniment, O.A. a fugit.
De partea vătămată s-au apropiat martorele M.A., D.A.M. şi P.F., care au încercat să-i dea ajutor, inclusiv printr-un apel telefonic, fără răspuns, la salvare.
La scurt timp însă, inculpatul D.A. împreună cu angajatul său la firmă, martorul G.B., a venit la partea vătămată, luându-o şi conducând-o în propriul apartament pentru a se spăla de sânge.
Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, în perioada 25 iulie 1998 – 4 august 1998, cu diagnosticul fractură cu înfundare perietală stânga, intervenindu-se chirurgical.
Din actele medico-legale, finalizate cu Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A.5/13896/2002 din 16 aprilie 2003 al I.N.M.M. Mina Minovici Bucureşti, rezultă că M.A. a prezentat o plagă epicraniană cu fractură craniană cu înfundare perietală stângă şi contuzie cerebrală minoră, care au necesitat îngrijiri medicale de 55 zile.
Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei, craniectomia constituind şi infirmitate fizică permanentă.
Inculpatul nu şi-a recunoscut vinovăţia însă instanţa, evaluând probele administrate, a constatat că fapta a fost săvârşită cu vinovăţie, de către acesta.
Împotriva hotărârii inculpatul D.A. a declarat apel, ciriticând-o pentru greşita reţinere a săvârşirii faptei de către el şi solicitând, pentru acest motiv, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 671 din 8 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că instanţa de fond a reţinut săvârşirea infracţiunii de către inculpat pe baza materialului probator legal administrat şi judicios analizat şi evaluat.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, acesta lipsind de la judecată cu motivarea internării în spital, conform biletului de internare prezentat instanţei.
Curtea a constatat că, în realitate, conform actului prezentat de o rudă a inculpatului, acesta nu este internat, înscrisul fiind eliberat de un medic de familie şi care este o recomandare de consult pentru diagnostic sindrom cefalgic.
Recursul a fost susţinut prin apărătorul din oficiu, care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar şi în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care se iau în considerare din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului D.A. este nefondat.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută, instanţele constatând, pe baza mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cel al judecăţii, că fapta a fost săvârşită, cu vinovăţia prevăzută de lege, de către inculpatul D.A.
Probele directe, rezultând constant din declaraţiile martorului O.A. care a văzut momentul în care sus-numitul inculpat a aruncat cu sticla şi cel în care a fost lovită victima, precum şi ale martorei M.A. care l-a observat pe acelaşi inculpat cu sticla în mână, se coroborează cu cele ce rezultă din declaraţiile celorlalte persoane aflate în grupul părţii vătămate, respectiv D.A.M. şi P.F.
Este, astfel, stabilit şi necontestat că grupul de copii în care se afla şi partea vătămată nu a avut vreun conflict, în timpul cât s-au aflat în zona blocului respectiv de locuinţe, cu nici un alt locatar.
Asemenea, inculpatul recunoaşte că a avut reacţii verbale nepotrivite, de la balcon, la adresa grupului de copii.
Se mai impune şi constatarea că, după lovirea părţii vătămate, inculpatul D.A., însoţit de angajatul său G.B., a fost singurul locatar care a coborât şi a venit la victimă, încercând să-i acorde îngrijiri şi în care scop a şi condus-o în apartamentul său.
Martorele D.A.M. şi P.F. au susţinut constant că au văzut sticla pentru lapte, după lovirea părţii vătămate, la locul faptei însă după sosirea inculpatului şi a însoţitorului acestuia, obiectul corp delict a dispărut.
În cursul urmăririi penale inculpatul D.A. a încercat să ofere sume de bani mamei părţii vătămate pentru a-şi retrage plângerea.
Toate aceste elemente de fapt au fost analizate judicios de către instanţe, iar constatarea acestora cu privire la identitatea autorului infracţiunii săvârşite este întemeiată.
În cursul judecării cauzei în apel inculpatul D.A. a indicat ca autor al faptei pe numitul P.V., în care scop au fost cerute relaţii şi înscrisuri, care au fost depuse la dosar.
În adevăr, P.V. a formulat un autodenunţ, la data de 23 martie 2005, prin care şi-a asumat săvârşirea infracţiunii la data de 25 iulie 1998.
Încercarea de inducere în eroare a justiţiei nu a reuşit, stabilindu-se, potrivit datelor consemnate în cazierul judiciar al numitului P.V., că acesta în perioada 20 iunie 1998 – 7 februarie 2001 se afla încarcerat în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare.
Încadrarea juridică în tentativă la infracţiunea de omor calificat, reţinută de instanţe, este legală, inculpatul aruncând de la etajul II o sticlă care i-a cauzat victimei leziuni craniene grave, a prevăzut că prin acţiunea sa îi poate provoca acesteia moartea, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Pedeapsa a fost corect individualizată, fiind avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Alături de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii s-a ţinut seama şi de datele de caracterizare a persoanei inculpatului, recidivist în considerarea condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru furt prin sentinţa penală nr. 453/1992 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi cu comportament violent şi după săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii, rezultând din condamnarea la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., prin sentinţa penală nr. 762/2000 a aceleiaşi judecătorii.
Pedeapsa, fixată la limita minimă legală specială, este şi justificată şi necesară realizării funcţiilor de constrângere şi reeducare ale sancţiunii şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de cele ce preced, recursul inculpatului D.A. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 671/ A din 8 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 640/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 643/2006. Penal → |
|---|
