ICCJ. Decizia nr. 643/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.643/2006
Dosar nr. 21675/1/2005
(nr. vechi 6459/2005)
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60 din 27 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr. 252/P/2005, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii B.T. şi P.F. la câte 2 ani închisoare fiecare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată S.V., asistată de părinţi, nu se constituie parte civilă, telefonul fiindu-i restituit.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 400.000 lei, ce reprezintă pentru fiecare onorariul avocatului din oficiu.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, în ziua de 9 decembrie 2004, inculpaţii B.T. şi P.F. s-au întâlnit în autobuzul ce efectuează curse pe ruta Roseţi - Călăraşi şi au hotărât să facă rost de bani, sustrăgând un telefon mobil de la una din elevele Grupului Şcolar Dan Mateescu din Călăraşi, unde cel dintâi urmează cursurile şcolare.
După ce şi-a rezolvat problemele pe raza oraşului, legate de obţinerea unui abonament pe mijloacele de transport, cei doi s-au deplasat în curtea Grupului Şcolar, însoţiţi de martorul I.P.G., pe care l-au întâlnit în autobuz şi cu care nu au avut nici o înţelegere în legătură cu sustragerea telefonului.
Inculpatul B.T., observând-o într-un grup pe partea vătămată S.V. (pe care o cunoştea din vedere) că vorbeşte la un telefon mobil, a mers şi i l-a cerut pentru a da un telefon. Cum partea vătămată l-a refuzat, acesta a tras-o de mână şi a împins-o de la spate spre poarta de acces în liceu, cerându-i coinculpatului P.F. să-i dicteze numărul de telefon.
În acel moment partea vătămată a fost sunată şi, întrucât ţinea în mână telefonul, inculpatul P.F. i l-a smuls cu o mişcare rapidă.
Deşi partea vătămată S.V. a reuşit, pentru scurt timp, să-şi recupereze telefonul, profitând de un moment de neatenţie a inculpatului P.F., acesta din urmă i l-a smuls din nou şi a fugit împreună cu inculpatul B.T., întâlnindu-se, potrivit înţelegerii, în staţia de autobuz Orizont unde au convenit ca cel dintâi să vândă telefonul mobil şi să împartă mai apoi banii.
Telefonul a fost însă predat după câteva zile organelor de poliţie de fratele inculpatului P.F., P.N.
După ce a asistat la situaţia descrisă anterior fără a se implica în nici un mod, martorul I.P.G. a plecat la domiciliu şi nu a mai cunoscut ce s-a întâmplat ulterior.
În declaraţiile date, inculpaţii B.T. şi P.F. au recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina lor, în modalitatea descrisă mai sus, precizând că martorul I.P.G., în vârstă de 26 de ani, nu a luat parte la înţelegerea lor şi nu a avut nici o contribuţie la sustragerea telefonului.
La individualizarea pedepselor inculpaţilor, tribunalul a avut în vedere vârsta acestora, faptul că au regretat consecinţele infracţiunii deduse judecăţii, restituind părţii vătămate telefonul sustras şi au avut o atitudine sinceră şi cooperantă pe tot parcursul procesului.
S-a apreciat aşadar, oportună aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., iar ca modalitate de executare a pedepsei, tribunalul a considerat că executarea în regim de detenţie este în măsură să realizeze scopul punitiv şi educativ al sancţiunii.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpaţii astfel:
- P.F., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, întrucât sustragerea bunului nu s-a realizat prin utilizarea de violenţe, solicitând schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în art. 208 – art. 209 lit. a) şi e) C. pen. şi, în subsidiar, redozarea pedepsei.
- B.T., pe motivul greşitei individualizări a pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 723/ A din 28 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelurile declarate de inculpaţii B.T. şi P.F., desfiinţând sentinţa penală atacată, în parte, şi rejudecând, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (2]) lit. a) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpaţii B.T. şi P.F. la câte o pedeapsă de un an închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B.T. şi P.F., solicitând admiterea recursurilor astfel cum s-a reţinut în practica.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate de inculpaţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşite de aceştia.
Susţinerile recurentului inculpat P.F. privind schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat sunt infirmate de probele administrate în cauză, care dovedesc că fapta săvârşită de acesta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
În acest sens, instanţele au apreciat corect că prin acţiunea inculpatului P.F., care a constat în smulgerea telefonului din mâna părţii vătămate, asupra acesteia din urmă s-a exercitat direct violenţa fizică, materializată în împingerile acesteia, cât şi psihică întrucât, aşa cum afirmă în declaraţiile date, partea vătămată a avut o stare de frică, teamă.
Aşa încât, nu poate fi primită solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de furt, formulată de inculpatul P.F.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs care vizează reducerea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen., Înalta Curte apreciază că, în cauză, pedepsele au fost just individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 52 C. pen.
De asemenea, instanţele au dat dovadă de clemenţă faţă de inculpaţi, concretizată în stabilirea unor pedepse în cuantum redus, situat sub minimul special prevăzut de lege.
În consecinţă, faţă de pericolul social deosebit de ridicat al infracţiunii săvârşite, Înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea pedepselor aplicate şi nici aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse recursurile declarate de inculpaţi, ca nefondate.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.T. şi P.F. împotriva deciziei penale nr. 723/ A din 28 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 641/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 644/2006. Penal → |
|---|
