ICCJ. Decizia nr. 787/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 787/2006
Dosar nr. 25/1/2006
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 486 din 01 noiembrie 2005, Tribunalul Bacău a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost făcută trimiterea în judecată şi în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c), art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 61 C. pen., a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 565 zile de închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 91 din 19 martie 2002 a Tribunalului Bacău, definitivă la 28 mai 2002, prin nerecurarea deciziei penale nr. 161 din 14 mai 2002 a Curţii de Apel Bacău şi contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) din acelaşi cod.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată prin reţinere şi arest preventiv de la 13 noiembrie 2004, la zi.
A luat act că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Potrivit art. 106 din OUG nr. 150/2002 a obligat pe inculpat la plata sumei de 70.400.200 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate, către C.A.S. Bacău.
În temeiul art. 109 alin. (3) C. proc. pen., a dispus păstrarea la camera de corpuri delicte de pe lângă Tribunalul Bacău, a următoarelor corpuri delicte: plic 1 – piatră râu; plic 2 – cioburi de sticlă; plic 3 – o piatră râu, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 12 noiembrie 2004, inculpatul însoţit de tatăl său, victima C.A. au mers la locuinţa numitei N.M. şi în timp ce au ajutat-o pe aceasta la treburile din gospodărie, au consumat importante cantităţi de băuturi alcoolice.
La întoarcerea spre locuinţă, între inculpat şi victimă, pe fondul consumului de alcool şi dintr-un motiv, aparent, fără nici o importanţă, între cei doi s-a declanşat un conflict verbal care a degenerat în violenţe fizice. C.A. l-a lovit pe inculpat cu o piatră în cap, iar acesta, drept ripostă, l-a lovit cu pumnii în zona capului.
Imediat ce au intrat în curtea locuinţei, inculpatul a început să-şi lovească tatăl, până când acesta a căzut la pământ, după care, cu picioarele l-a lovit în zona toracelui.
Victima a fost internată la Spitalul Judeţean Bacău, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că victima C.A. a prezentat diagnosticul de traumatism hemitorace stâng cu volet costal anterior operat, insuficienţă respiratorie acută, contuzie abdominală, TCC acut închis.
Leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile îngrijiri medicale şi care au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul C.I., criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul nereţinerii stării de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât tatăl său l-a lovit iniţial cu o piatră în cap, cât şi sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, susţinând că încadrarea juridică legală este cea prevăzută de art. 182 C. pen.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 402 din 13 decembrie 2005, a respins apelul declarat, ca nefondat, cu motivarea că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, dând faptei comise de inculpat, încadrarea juridică legală.
Nemulţumit şi de această din urmă hotărâre, în termenul legal, inculpatul C.I. a declarat recurs, pe care, nu l-a motivat în scris, însă, prin concluziile puse de apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea, casarea hotărârilor atacată şi în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (3) C. pen., precum şi reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Recursul declarat în cauză de inculpatul C.I. nu este fondat şi urmează a fi respins, ca atare.
1. Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele de la dosar, în raport cu care au încadrat fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare.
Aplicând victimei multiple lovituri, cu pumnii şi picioarele, cu intensitate, în aproape toate zonele corpului, dar mai ales în acele zone în care se află organe vitale, cu consecinţa producerii unor leziuni grave, între care, traumatism hemitorace stâng cu volet costal anterior operat, insuficienţă respiratorie acută, contuzie abdominală, TCC acut închis, inculpatul şi-a putut da seama că poate provoca victimei leziuni grave incompatibile cu viaţa şi care pot duce la deces, rezultat pe care dacă nu l-a urmărit în mod nemijlocit, l-a acceptat ca posibil a se produce, acţionând cu intenţia indirectă de a ucide.
Prin urmare, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat în tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. c) C. pen., fiind legală, motivul de casare invocat, prin care solicită schimbarea acestei încadrări juridice, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) din acelaşi cod, nu poate fi primită.
2. Nici critica privind nereţinerea provocării nu poate fi primită, deoarece din probatoriu rezultă în mod clar, că între inculpat şi victimă a existat iniţial un conflict verbal, inculpatul începând cearta cu tatăl său, victima C.A., pe motiv că acesta i-a lovit cu biciul calul său, conflict care, ulterior, a degenerat în violenţe fizice, tot din iniţiativa inculpatului.
Rezultă aşadar, nu numai că activităţile victimei au fost de autoapărare, dar oricum, între raportul dintre actul provocator al victimei şi riposta inculpatului există o mare disproporţie, neputându-se considera că inculpatul ar fi acţionat sub imperiul unei puternice tulburări.
Susţinerile inculpatului că victima l-ar fi lovit cu o piatră în cap pe inculpat, iar ulterior, acesta a lovit-o cu pumnii şi picioarele, ba chiar s-a urcat cu picioarele pe pieptul acesteia, reflectă tocmai intensităţile diferite între actul provocator şi ripostă; faţă de acţiunea lipsită de gravitate a victimei, reacţia inculpatului a fost disproporţională, ceea ce exclude reţinerea circumstanţei atenuante legale, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
3. Privind pedeapsa aplicată inculpatului, se reţine că la individualizarea ei au fost avute în vedere: pericolul social concret, deosebit de grav, împrejurările în care aceasta a fost comisă, pe fondul consumului excesiv de alcool, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, recidivist, fiind condamnat anterior şi pentru alte fapte, între care, una similară celei în cauză, precum şi conduita sinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal.
Ca atare, şi sub acest aspect critica formulată de recurentul inculpat nu este fondată, pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., fiind de natură a realiza scopul ei, acela al prevenţiei generale şi speciale cum stipulează art. 52 C. pen. şi nu sunt temeiuri pentru a se dispune reducerea.
Faţă de cele mai sus arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.I. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 402 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 13 noiembrie 2004, la 7 februarie 2006.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 765/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 789/2006. Penal → |
|---|
