ICCJ. Decizia nr. 3674/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3674/2007
Dosar nr. 994/107/2006
Şedinţa publică din 18 iulie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 33 din 12 februarie 2007 a Tribunalului Alba a fost condamnat, între alţii, inculpatul M.N.D., la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 14 iulie 2006 la zi.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu coinculpaţii să plătească părţii civile P.V. 300 euro sau echivalentul în lei la data plăţii şi 150 RON despăgubiri materiale, precum şi 1000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că, în noaptea de 13 iulie 2006, partea vătămată P.V. a consumat bere în localul Pasaj din municipiul Alba Iulia împreună cu martorii P.B. şi C.P.
După ce au părăsit localul au fost urmăriţi de inculpaţii M.N.D., I.N. şi B.P., şi ei condamnaţi în cauză.
Inculpatul M.N. i-a cerut părţii vătămate să-i însoţească la un alt local pentru a consuma băuturi alcoolice.
La refuzul acesteia inculpaţii l-au obligat, prin ameninţare, să-i însoţească până în dreptul unui chioşc de ziare. Aici inculpaţii B.P., I.N. şi M.N. l-au imobilizat pe P.V., parte vătămată şi l-au percheziţionat, după care l-au trântit la pământ. I-au furat părţii vătămate un portofel cu suma de 300 euro şi 150 lei noi.
Prin Decizia penală nr. 76/ A din 24 mai 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondate, apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi ale inculpaţilor M.N.D., I.N. şi B.P.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul M.N.D., care critică hotărârile pronunţate pentru individualizarea pedepsei pe care o consideră prea severă, motiv de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, starea de fapt este reţinută în acord cu probele care au fost examinate în motivarea acestora, încadrarea juridică este legală, iar pedeapsa just individualizată.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de pericolul social al faptei şi făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cauză inculpatul a comis infracţiunea de tâlhărie în formă calificată şi în stare de recidivă, pedeapsa aplicată fiind de 8 ani închisoare.
Având în vedere că infracţiunea comisă de recurent este pedepsită de lege cu închisoare de la 7 la 20 ani închisoare, pedeapsa aplicată acestuia aproape de limita minimă prevăzută de lege nu este severă în lipsa unor circumstanţe de natură să atenueze răspunderea sa penală.
Prin urmare, reducerea pedepsei ar fi nelegală şi contrară prevederilor art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei.
În cauză nu există nici un alt motiv de casare care examinat din oficiu ar putea favoriza situaţia inculpatului recurent.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din 24 mai 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, şi va deduce din pedeapsă durata prevenţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din 24 mai 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 14 iulie 2006 la 18 iulie 2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iulie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 3678/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3144/2007. Penal. Extrădare activă (Legea... → |
---|