ICCJ. Decizia nr. 4624/2007. Penal. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4624/2007
Dosar nr. 3626/45/2005
Şedinţa publică din 9 octombrie 2007
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi nr. 130/P/2004 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor H.V. şi T.M.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev.ăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.
În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţă, că inculpaţii, în noaptea de 14 ianuarie 2004, au aplicat mai multe lovituri cu picioarele părţii vătămate M.I. pe care au scos-o, împotriva voinţei sale din incinta SC S. SA şi au sechestrat-o timp de aproximativ o oră într-o şcoală, unde, prin, presiuni au încercat să obţină o declaraţie olografă, de recunoaştere a unor situaţii inexistente.
Prin sentinţa penală nr. 239 din 29 martie 2005 a Tribunalului Iaşi, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor H.V. şi T.M.M. din infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prev. de art. 250 alin. (2) C. pen. şi art. 189 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpaţii H.V. şi T.M.M. au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen.
Inculpaţii H.V. şi T.M.M. au fost condamnaţi, la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. (faptă comisă la data de 14 ianuarie 2004).
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepselor cu închisoarea aplicate prin sentinţă pe o durată de câte 2 ani şi 6 luni pentru fiecare dintre inculpaţi, ce constituie termen de încercare, în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia fiecărui inculpat în baza art. 83 C. pen.
Conform art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 şi art. 1003 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată M.I. în contradictoriu cu inculpaţii.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 10 milioane lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.
În baza art. 193 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sentinţa, tribunalul a reţinut: În ziua de 14 ianuarie 2004 numiţii T.M.M. şi P.C., ambii gardieni publici în cadrul C.G.P. Iaşi – Detaşamentul nr. 1, şi-au desfăşurat activitatea în schimbul II, începând cu orele 13,00, până a doua zi dimineaţa la orele 05,00, asigurând conform anexei la planul de bază al Cartierului Dancu, ordinea şi liniştea publică şi combaterea unor fapte şi încălcări ale normelor de convieţuire socială, în perimetrul determinat de respectivul plan.
Prin jurul orelor 24,00, numiţii T.M.M. şi P.C., sub conducerea agentului şef de poliţie H.V. de la Postul de Poliţie Halboca, jud. Iaşi, s-au deplasat la SC S. SA Dancu, cu intenţia de a verifica în ce mod paznicii M.I. şi N.A. efectuează serviciul de pază.
Cei trei pe o vreme rece şi umedă au făcut înconjurul gardului împrejmuitor al serelor, în speranţa că vor putea contacta pe vreunul din paznici, însă aceştia nefiind de găsit în zona limitrofă gardului, numiţii s-au deplasat în interiorul unităţii.
Victima M.I. şi martorul N.A., au fost depistaţi în cele din urmă, stând în magazia unde se adăpostea de obicei, pe vreme nefavorabilă, personalul de pază, iar inculpaţii H.V. şi T.M.M., vădit iritaţi, le-au reproşat acestora că au parcurs mai bine de 3 km. pe lângă gard în condiţii de noapte şi lapoviţă pentru a-i găsi.
Lipsa de reacţie a celor doi paznici, a determinat o reacţie violentă din partea inculpaţilor H.V. şi T.M.M.
Astfel, ultimul l-a bruscat pe numitul M.I., iar după ce acesta s-a dezechilibrat şi a căzut, inculpaţii H.V. şi T.M.M. l-au lovit cu picioarele în zona feţei, în zona toracică şi la nivelul antebraţelor, provocându-i leziuni corporale, vindecabile în 8 - 10 zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce priveşte acţiunea de lovire, instanţa a apreciat că aceasta este probată prin declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu depoziţiile martorilor N.A., C.I., T.C., T.N., P.T., precum şi certificatul medico - legal nr. 113 din 19 ianuarie 2004 eliberat de IML Iaşi.
Instanţa a reţinut că în activitatea descrisă prin actul de sesizare se reţin două acţiuni: o primă acţiune comisă de inculpaţi şi dovedită prin probele administrate, constând în lovirea părţii vătămate cu picioarele, în diferite părţi ale corpului faptă ce a cauzat acesteia din urmă leziuni traumatice care au necesitat 8 - 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi cea de a doua activitate, constând în conducerea sub ameninţarea pistolului şi împotriva voinţei părţii vătămate la sediul şcolii vechi din localitatea Dancu, unde au obligat-o să dea o declaraţie şi au lipsit-o de libertate, în mod ilegal, timp de aproximativ o oră.
Deşi s-au succedat cele două acţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor, la timp foarte scurt, în ordinea arătată anterior ele nu se suprapun nici din punct de vedere faptic şi, cu atât mai puţin din punctul de vedere al încadrării juridice.
În cauză nu există nici o probă care să ateste faptul că violenţele exercitate de inculpaţi ar fi avut ca scop tocmai lipsirea de libertate a părţii vătămate şi nici nu au fost comise în perioada pretinsă de aproximativ o oră, în sediul şcolii respective.
Nici din punct de vedere al laturii subiective nu se poate aprecia că acţiunile de lovire se includ în conţinutul lipsirii de libertate în mod ilegal, respectiv că inculpaţii, lovind partea vătămată, au avut reprezentarea că urmăresc în acest timp, să o sechestreze, indiferent în ce scop.
Pe cale de consecinţă instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 250 alin. (2) şi art. 189 alin. (2) C. pen.
S-a considerat a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de „purtare abuzivă" prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., de către prima acţiuni precizată anterior (respectiv cea de lovire, în condiţiile menţionate), având în vedere faptul că ambii inculpaţi avea calitatea de funcţionari publici în sensul art. 147 C. pen., în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi au acţionat în calitate de coautori la săvârşirea activităţii de lovire a părţii vătămate.
Pentru această infracţiune, inculpaţilor li s-a aplicat câte o pedeapsă individualizată în funcţie de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi având în vedere persoanele lor, care nu sunt cunoscute cu antecedente penale, au avut un comportament bun în societate anterior comiterii faptei, dar şi atitudinea lor procesuală necorespunzătoare, de nerecunoaştere a faptei şi de lipsă de regret faţă de aceasta şi urmarea produsă.
În ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., având în vedere faptul că nu s-a probat existenţa acesteia, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor H.V. şi T.M.M.
Partea vătămată M.I. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaţilor la plata daunelor morale în cuantum de 100.000.000 lei.
Analizând probatoriul administrat în cauză (depoziţiile martorilor T.C., T.N. şi P.T.), instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a răspunderii civile delictuale, inclusiv în ceea ce priveşte caracterul cert al prejudiciului moral invocat, însă a avut în vedere doar suferinţele cauzate ca urmare a acţiunilor de lovire care sunt dovedite, nu şi cele care a r fi fost determinate de o lipsire de libertate pe timp de o oră şi în condiţiile ameninţării cu pistolul.
Pe de lată parte, instanţa a apreciat că suferinţele provocate de expulzia unui dinte consecutivă traumatismului facial suferit, precum şi împrejurarea că incidentul descris a ajuns la cunoştinţa opiniei publice, într-o comunitate restrânsă, având în vedere şi vârsta părţii vătămate, ocupaţia acesteia şi relaţiile sociale afectate, conturează un prejudiciu moral, cert pentru a cărei reparaţie însă va fi acordată suma de 10.000.000 lei, cu titlu de daune morale, considerat ca fiind suficientă faţă de toate circumstanţele cauzei descrise anterior.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii H.V. şi T.M.M. şi partea vătămată M.I. precum şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său parchetul a criticat sentinţa pentru nelegala achitare inculpaţilor H.V. şi T.M.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., pe temei că această faptă nu există.
Din cuprinsul hotărârii reiese că instanţa nu exclude posibilitatea comiterii acestei fapte, însă a apreciat că aceasta nu este dovedită dincolo de orice îndoială.
A solicitat condamnarea inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire ce libertate în mod ilegal.
Sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, de 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 250 alin. (2) C. pen., sentinţa este netemeinică în sensul că pedeapsa nu este de natură a îndeplini scopul şi funcţiile pedepsei avute în vedere de legiuitor.
Folosirea violenţelor fizice împotriva unei persoane de către un funcţionar aflat în exerciţiul funcţiei, este incompatibilă cu buna desfăşurare a activităţii de serviciu. Activitatea infracţională a celor doi inculpaţi aduce atingere gravă valorilor sociale ocrotite de lege şi prestigiul instituţiilor pe care le-au reprezentat.
A solicitat agravarea pedepselor.
Partea vătămată M.I. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. În mod greşit instanţa de fond a achitat pe inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., invocând lipsa de probe în acest sens. Există probe la dosar, declaraţiile părţii vătămate, declaraţii de martori şi acte care dovedesc vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor. Se coroborează între ele declaraţiile părţii vătămate cu declaraţiile martorilor N.A., D.A. şi P.C., dar şi cu declaraţiile inculpatului H.V.
Probe indirecte sunt procesul verbal de predare a turei de către partea vătămată precum şi relatările martorilor numiţi şi a lui T.C. cărora victima le-a relatat la scurt timp de la desfăşurarea faptelor cum poliţistul şi cei doi gardieni l-au forţat să meargă la fosta şcoală din sat.
Lipsirea de libertate a fost săvârşită în condiţiile în care partea vătămată, deja lovită foarte dur, ştia ce putea să urmeze dacă ar fi încercat să se împotrivească „conducerii" sale la şcoală.
A solicitat condamnarea inculpaţilor pentru această infracţiune.
2. Încasdrarea juridică dată faptelor este greşită (incompletă) în speţă dovedindu-se elementele constitutive ale infracţiunii de cercetare abuzivă (art. 266 alin. (2) C. pen.).
Din probe rezultă că scopul deplasării forţate a părţii vătămate de către inculpaţi la şcoală a fost pentru a o obliga să declare că nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de paznic şi că urmele de lovituri de pe corpul său provin dintr-o accidentare. Or, întrebuinţarea de promisiuni , ameninţări sau violenţe, împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, pentru obţinerea de declaraţii constituie infracţiunea de cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (2) C. pen.
Postul de Poliţie Halboca a comunicat prin adrese oficial, că împotriva celor doi paznici N. şi M. s-a luat măsura sancţionării cu amendă conform Legii nr. 334/2003.
Cercetarea abuzivă nu se suprapune cu purtarea abuzivă, fiind un concurs de infracţiuni întrucât faptele sunt comise în momente diferite şi în locuri diferite (la sere, respectiv la şcoala din sat Dancu).
A solicitat o schimbare de încadrare juridică şi în această infracţiune, faptele fiind descrise în rechizitoriu.
3. Pedeapsa aplicată inculpaţilor este exagerat de mică în raport cu împrejurările în care s-a comis fapta şi în raport cu atitudinea lor, după comiterea faptei.
Inculpaţii oameni ai legii, au bătut un paznic pe care îl cunoşteau ca un om liniştit, pe care-l bat pe motiv că nu-şi îndeplineşte sarcinile de pază, ca mai apoi să-l scoată cu forţa din serviciu, comportându-se barbar şi îl duc cu pistolul în spate mai mulţi km. la o şcoală unde îl obligă să dea declaraţii.
Faptele comise de inculpaţi trebuie sancţionate cu pedepse spre limita superioară şi cu executare pentru realizarea prevenţiei generale.
4. Sub aspectul laturii civile despăgubirile acordate sunt nejustificat de mici în raport cu daunele morale pricinuite părţii vătămate. A solicitat acordarea daunelor morale în sumă de 100.000.000 lei, astfel cum au fost solicitate, fapta având impact în comunitatea locală şi prin mediatizarea în presa scrisă şi audio vizuală şi la o scară mai largă şi având în vedere condamnarea inculpaţilor pentru toate cele trei infracţiuni pe care le-au comis.
Inculpatul H.V. în apelul său a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de purtare abuzivă.
Susţine că nu a lovit pe partea vătămată şi nici nu a lipsit-o de libertate. La data comiterii faptei fiind poliţist, se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în colaborare cu cei doi gardieni publici şi erau într-o activitate ordonată în urma deselor sesizări ale conducerii SC S. SA Dancu, precizând furtul de fier şi distrugerea serelor.
Nici o probă a cauzei nu-l indică pe el că ar fi lovit-o pe partea vătămată, ci pe inculpatul T.M.M. Nu a văzut dacă T.M.M. l-a lovit sau nu, întrucât agresiunea reclamată s-ar fi putut produce până a fi adusă partea vătămată de către gardian la poarta unităţii.
Leziunile certificate ale părţii vătămate nu confirmă susţinerile acesteia că ar fi lovit-o cu pumnii şi picioarele peste tot corpul de cei doi inculpaţi.
Inculpatul apelant T.M.M. nu a motivat apelul şi nu a susţinut nici un motiv de critică în apelul său.
Apelurile sunt nefondate.
În cursul judecării apelurilor au fost audiaţi martorii Ţ.F., N.A., Ş.A. şi R.G. A fost reaudiată partea vătămată M.I. S-au depus acte în probă.
Instanţa de fond în baza probelor administrate a reţinut o situaţie de fapt exactă, dovedită care nu s-a modificat nici după administrarea probelor menţionate în apel. Probele au fost complet şi just apreciate, iar faptele şi împrejurările reţinute corespund probelor şi reprezintă adevărul.
Aşa cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor şi certificatul medico – legal, ambii inculpaţi H.V. şi T.M.M. au lovit pe partea vătămată. Leziunile suferite sunt certificate prin actul medico – legal, constând în lipsa dintelui 31 pe arcadă, pe marginea radială 1/3 superior antebraţ stâng, o echimoză violaceu – verzuie în periferie de5/3cm. şi acuză dureri la nivelul hemitoracelui drept cu limitarea mişcărilor respiratorii. M.I. s-a prezentat la medicul - legist, certificatul datând din 19 ianuarie 2004. Fapta s-a petrecut la data de 14 ianuarie 2004, leziunile suferite putând data din 14 ianuarie 2004 şi necesita 8-10 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, timp în care se include şi tratamentul de specialitate.
În mod just a apreciat instanţa de fond probele şi a stabilit situaţia da fapt cât şi vinovăţia ambilor inculpaţi H.V. şi T.M.M. în săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (2) C. pen.
Faptele şi vinovăţia inculpaţilor sunt dovedite în cauză cu probe certe.
Astfel, criticile formulate de inculpatul H.V. în apelul său sunt nefondate, iar soluţia de condamnare pentru această infracţiune este legală.
Partea vătămată, paznic fără avize legale, după ce a încercat să fugă spărgând un geam de la încăperea în care se afla împreună cu al doilea paznic N.A., paznic fără avize legale (acesta din urmă având condamnări anterioare), încercând să fugă fără nici o justificare plauzibilă a unor astfel de reacţii, partea vătămată a fost condusă de inculpaţi, agent de poliţie, gardianul public T. şi gardianul public P., la unul din punctele de serviciu, sediul de la şcoala Dancu, în scopul de a da o declaraţie fără a fi constrânsă , partea vătămată dorind să dea declaraţie, aşa cum a firmă martorii relevanţi. În consecinţă fapta de lipsire de libertate în mod nelegal nu există aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, pronunţând soluţia de achitare pe acest temei.
Nu există nici unul din elementele constitutive sub aspectul obiectivat faptic dar şi al laturii subiective a intenţiei inculpaţilor.
Critica formulată de partea vătămată M.I. privind condamnarea inculpaţilor şi pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (2) C. pen., a fost respinsă ca nefondată.
Faptele comise de inculpaţi nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., întrucât situaţia premiză este dată de preexistenţa urmăririi penale sau a judecării în momentul în care este efectuat elementul material al faptei. Victima acestei infracţiuni poate fi doar o persoană aflată în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată.
În speţă, partea vătămată nu se afla în anchetă penală la momentul comiterii faptelor pretinse.
Referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea a apreciat că acestea sunt proporţionale cu fapta comisă şi persoana inculpaţilor, fiind just individualizate în acord cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinute de instanţa de fond, cu scopul şi funcţiile pedepsei, fiind de natură să asigure atât reeducarea inculpaţilor cât şi prevenţia generală.
Critica vizând soluţionarea laturii civile este nefondată. A fost recunoscut cuantificat şi acordat prejudiciul cauzat ca urmare a acţiunilor de lovire dovedite în cauză, constând în suferinţa produsă părţii vătămate, cuantumul stabilit al daunelor morale fiind de natură să acopere integral prejudiciul cauzat, cu elementele sale implicate şi componente reţinute prin sentinţa penală apelată.
În ce priveşte apelul inculpatului T.M.M., verificând din oficiu sentinţa penală s-a reţinut că nu există motive de nelegalitate şi netemeinicie în ce îl priveşte. Faptele şi vinovăţia sa sunt dovedite în cauză, încadrarea juridică este legală şi temeinică, iar pedeapsa pronunţată este just individualizată şi în ce îl priveşte.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 37 din 15 februarie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpaţii H.V. şi T.M.M. şi de partea civilă M.I. împotriva sentinţei penale nr. 239/2005 a Tribunalului Iaşi.
Apelanţii inculpaţi şi apelanta parte civilă au fost obligaţi să plătească câte 100 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul H.V.
Prin motivele de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Astfel, o primă critică adusă deciziei pronunţată în apel se referă la faptul că a fost respinsă cererea privind efectuarea unei expertize medico – legale care să stabilească dacă expulzarea dintelui 31 putea fi produsă prin cădere în condiţiile în care partea civilă suferea de o paradontită marginală cronică, instanţa de apel, instanţa de apel încălcând astfel în acest mod obligaţia de a administra toate probele necesare aflării adevărului.
Sub acest prim aspect, inculpatul a solicitat casarea deciziei cu consecinţa trimiterii spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize medico - legale.
În drept, acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
A doua critică adusă, de această dată, ambelor hotărâri se referă la faptul că instanţa de fond pronunţând o hotărâre de condamnare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 250 alin. (2) C. pen., soluţie menţinut de instanţa de apel, a comis o gravă eroare de fapt.
Astfel, în esenţă, se susţine că probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care a fost condamnat , soluţia fiind în contradicţie cu ansamblul probator al cauzei.
Sub acest al doilea motiv de recurs, susţinut în subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât şi prin prisma cazurilor de casare, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel fiind legale şi temeinice.
Înalta Curte constată că prima instanţă as reţinut corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, care a fost expusă anterior şi care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, corect s-a reţinut că fapta recurentului inculpat H.V., agent şef de poliţie, care în noaptea de 14 ianuarie 2004, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, împreună cu inculpatul T.M.M. au aplicat mai multe lovituri cu picioarele părţii vătămate M.I., în diferite părţi ale corpului, inclusiv în zona feţei, cauzându-i acesteia leziuni traumatice, care au necesitat 8-10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă , prev. de art. 250 C. pen.
Există o eroare gravă de fapt, în înţelesul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată este contrară actelor şi probelor dosarului.
De asemenea, pentru a fi reţinută „eroarea gravă de fapt" trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, cu alte cuvinte, greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului.
În cauză, se constată că soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel este legală şi se bazează tocmai pe probele administrate în cauză.
Astfel, partea vătămată constant a declarat că a fost lovită cu pumnii şi picioarele de către ambii inculpaţi, care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în control asupra activităţii de pază la SC S. SA Dancu, pază care în seara respectivă era asigurată şi de partea vătămată.
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Astfel, martorul C.I. a declarat că a aflat de la partea vătămată că a fost lovit de gardian şi de organul de poliţie şi că acest lucru partea vătămată l-a consemnat şi în procesul verbal de predare – primire a serviciului, întocmit imediat după incident.
Martorul D.A., paznic la şcoala unde a fost condusă partea vătămată în acea seară, l-a auzit pe acesta precizând că a fost lovită de agentul de poliţie şi de gardienii publici.
Martorul N.A. a declarat că de la distanţa de 15 m la care se afla, a văzut pe partea vătămată M.I. întins la pământ şi în jurul acesteia se afla unul din gardieni şi agentul de poliţie. A declarat că a văzut că cei doi îl loveau pe Mazga, dar nu poate preciza cine l-a lovit şi de câtre ori.
Martorul T.C. a declarat că a aflat de la inculpat, pe care l-a întâlnit după incident la un timp şi se află într-o stare deosebită, avea hainele ude şi un dinte lipsă şi i-a relatat că a fot lovit de inculpaţi, de agentul de poliţie şi de gardieni. I-a acordat prim ajutor atunci.
Martorul T.N. a declarat că partea vătămată i-a relatat că a fost bătut la locul de muncă de un poliţist şi un gardian. În acest sens declară şi martora P.T.
Mai mult decât atât, toate aceste probe se coroborează şi cu certificatul medico – legal.
În concluziile actului medical se reţine că partea vătămată a prezentat un traumatism dentar cu expulzie dinte 31 pe fond de paradontită marginală cronică profundă, care s-a putut produce prin lovire cu corp contondent (pumn, cap etc), leziuni care au necesitat 8-10 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
În concluzie, Înalta Curte constată că vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă a fost pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză.
Referitor la motivul de recurs privind efectuarea unei expertize medico – legale, Înalta Curte reţine următoarele:
Într-adevăr, inculpatul a solicitat instanţei de apel efectuarea unei expertize medico – legale care să stabilească dacă expulzia dintelui 31 putea fi produsă prin cădere.
La termenul din 2 februarie 2006, instanţa de control judiciar a prorogat discutarea admisibilităţii probei cu expertiza medico - legale după administrarea probei cu martori.
După reaudierea părţii vătămate şi a martorilor din acte, inculpatul nu a mai reiterat cererea privind efectuarea expertizei, condiţii în care Înalta Curte apreciază că acesta, tacit, a renunţat la probă, astfel încât instanţa de apel nu mai avea cum să se pronunţe cu privire la aceasta.
Chiar şi în aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize medico – legal având în vedere că în cauză s-a reţinut că expulzarea dintelui s-a datorat şi unor motive medicale preexistente, respectiv paradontiţie marginală cronică profundă.
Însă afecţiunea preexistentă are valoarea unei cauze anterioare, iar acţiunea de lovire săvârşită de inculpaţi se include în antecedenţa cauzală a rezultatului produs şi are o valoare preponderentă.
De altfel, art. 250 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul, în forma avută anterior modifică Codul penal prin Legea nr. 278/2006, prevede că acţiunea sau inacţiunea făptuitorului este aceeaşi ca şi în cazul art. 180 C. pen. ( lovirea sau alte violenţe), atrăgând şi urmările prevăzute de lege în acest text.
În consecinţă, întrucât legiuitorul nu a condiţionat existenţa infracţiunii de purtare abuzivă, în forma prev. de art. 250 alin. (2) C. pen., de existenţa unor leziuni care să necesite şi zile de îngrijiri medicale, fiind suficiente doar existenţa unor suferinţe fizice (art. 180 alin. (1) C. pen.), în condiţiile în care în cauză este dovedit mai presus de orice îndoială, că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii şi picioarele, Înalta Curte apreciază că proba cu efectuarea unei expertize medico - legale nu este concludentă şi pertinentă în cauză.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr. 37 din 15 februarie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4527/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4679/2007. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
