ICCJ. Decizia nr. 1950/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1950/2008
Dosar nr. 41787/3/2005
Şedinţa publică din 2 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă; în baza actelor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 359 din 15 martie 2004, Tribunalul Bucureşti secţia a II-a penală, a hotărât în baza art. 334 C. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul S.C.A. din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/34 republicată în 1995 şi art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/34 republicată în 1995 în art. 215 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi din art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/34 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/34 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/34 republicată în 1995 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. în art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen.În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul S.C.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei şi a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 29 mai 2002 la 07 iulie 2003
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul efectuat în cauză s-a stabilit că SC E. a avut ca asociat şi administrator unic până la data de 12 noiembrie 2001 pe învinuita M.M. care la această data a cesionat părţile sociale inculpatului S.C.A., la solicitarea acestuia printr-o „hotărâre" prin care inculpatul recunoaşte că ştia de toate datoriile firmei şi se împuterniceşte el ca administrator unic al firmei primind documentele firmei, arhiva, ştampilele, inclusiv filele CEC necompletate.
În ziua de 21 noiembrie 2001 a fost autentificată sub nr. 2325 procura prin care M.M. 1-a împuternicit pe inculpat să folosească cecurile şi biletele la ordin în numele firmei pe răspunderea sa până la data când se vor înscrie menţiunile necesare la Oficiul Registrului Comerţului.
La data de 20 octombrie 2001 SC U. SA, în cadrul unui circuit financiar organizat şi supravegheat de agenţii Institutului de Management şi Informatică din cadrul Ministerului Industriilor şi Cornetului a încheiat un proces verbal de compensare în valoare de 672.350.000 lei. La acesta dată SC E. SRL a emis un CEC seria BB 300005659657, semnătura aparţinând martorei M.M., la iniţiativa inculpatului S.C.A., scopul emiterii filei CEC fiind achitarea creanţelor izvorâte din procesele verbale de compensare.
La data de 5 octombrie 2001, în scopul achitării aceloraşi creanţe SC E. SRL a emis o nouă filă CEC către SC U. SA, filă semnată de martora M.M. la iniţiativa inculpatului S.C.A.
La data de 11 octombrie 2001 S.C. E. S.R.L a cesionat alte două creanţe iar la data de 22 noiembrie 2001, martorul D.M. în calitate de director economic la S.C. U. S.A. i-a comunicat inculpatului S.C.A., că va introduce la plată filele CEC, iar inculpatul a comunicat, la rândul său către S.C. U. S.A, prin fax, că SC E. SRL se află în interdicţie bancară şi a solicitat reeşalonarea termenului de plată convenit.
La data de 30 noiembrie 2001, inculpatul a somat B.C.R. să nu mai onoreze nici o filă CEC emisă de SC E. SRL, însă nu pentru că în contul societăţii nu ar exista disponibil bănesc, ci pentru că persoana cu specimen de semnătură înregistrată la B.C.R. este alta.
În cadrul aceluiaşi circuit financiar supravegheat de agenţii Institutului de Management şi Informatică din cadrul Ministerului Industriilor, inculpatul prin intermediul martorei M.M., a convenit achiziţionarea unui proces-verbal de compensare în valoare de 464.632.977 lei de la SC A.P. SRL, care livrase anumite echipamente C.N.L.
Ulterior SC E. SRL a comunicat prin fax către SC A.P. SRL că nu are disponibil în cont, solicitând eşalonarea plăţii.
În perioada 19 octombrie 2001 - 11 ianuarie 2002, SC E. SRL a înregistrat 92 incidente bancare, conform adresei nr. VII/4/4394 înaintată Tribunalului Bucureşti de către B.N.R.
La data de 22 octombrie 2001, înainte de închiderea contului curent şi de introducerea SC E. SRL în Centrala Incidentelor Bancare, martora M.M. a depus la B.C.R. toate filele CEC aflate în posesia acesteia, prin procesul verbal încheiat cu această ocazie, consemnându-se împrejurarea că un număr de 8 file CEC se află pe circuit.
În luna decembrie 2001, inculpatul a preluat prin cesiune o altă firmă, respectiv SC P.T. SRL încercând să achite din încasările noii societăţi, datoriile SC E. SRL.
În acest scop inculpatul S.C.A. a semnat 3 file CEC în numele SC P.T. SRL, şi a girat în favoarea SC E. SRL.
S-a constatat că fila CEC BM 30300319884 a fost analizată pentru SC E. SRL la data de 11 februarie 2002, iar fila CEC 30300319894 a fost analizată pentru aceeaşi societate la data de 10 martie 2002.
În aceeaşi modalitate s-a procedat la analizarea filei CEC nr. BB 30000565961 din 9 ianuarie 2002, după ce la 6 decembrie 2001 între SC E. SRL şi SC A.P. SRL se realizase un protocol de reeşalonare a datoriilor.
Instanţa de fond a reţinut că între SC P.T. SRL şi S.C. U. S.A. şi SC A.P. SRL nu au existat raporturi contractuale şi nici debite de orice natură, iar la data înmânării acestor file CEC, SC P.T. SRL nu se afla înregistrată în Centrala Incidentelor de Plată, declararea în interdicţie bancară fiind făcută la B.N.R. la data de 13 februarie 2002.
Prin sentinţa penală nr. 359 din 15 martie 2004 Tribunalul Bucureşti a dispus schimbarea de încadrare juridică în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece infracţiunea de înşelăciune săvârşită în modalitatea emiterii unor CEC-uri pentru care nu există provizia necesară nu poate coexista cu infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, aceasta din urmă fiind absorbită de infracţiunea de înşelăciune.
Procedând la schimbarea încadrării juridice mai sus-arătată, tribunalul a apreciat că acţiunile întreprinse de inculpat şi descrise într-o manieră destul de ambiguă în rechizitoriu nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, ci se circumscriu normelor dreptului comercial care reglementează raporturile comerciale.
În final, tribunalul a constatat că în patrimoniile S.C. U. S.A. şi SC A.P. SRL s-a produs o pagubă, însă datorită unor impedimente de altă natură decât cea penală.
Împotriva sentinţei penale nr. 359 din 15 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul S.C.A. şi părţile civile SC U. SA Constanţa şi SC A.P.C. SRL Bucureşti. Parchetul a invocat următoarele motive: greşita schimbare juridică dată faptelor din infracţiunea prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 republicată în anul 1995 şi art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 republicată în anul 1995 în art. 215 alin. (1), (3) şi (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa de fond a omis să motiveze înlăturarea alin. (5) al infracţiunii de înşelăciune, instanţa nu a stabilit existenţa sau inexistenţa consecinţelor deosebit de grave în patrimoniul părţii vătămate SC U. SA, în mod greşit a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile reţinute în rechizitoriu în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., atâta timp cât nu erau întrunite condiţiile prevăzute de alin. (4) al acestei infracţiuni, în mod nelegal, după schimbarea calităţii inculpatului din complice în autor, instanţa a analizat participaţia acestuia sub aspectul celei reţinute de actul de sesizare drept complicitate şi pe care tocmai o înlăturase şi în final în mod nelegal instanţa de fond a avut în vedere, pentru a dispune achitarea inculpatului, doar o parte a probatoriilor administrate, respectiv cele care susţineau aparenţa, creată intenţionat de inculpat, în pretinsa desfăşurare a activităţii comerciale.
La termenul din 8 noiembrie 2004 partea civilă SC A.P.C. SRL a declarat printr-o cerere depusă la dosar că îşi retrage apelul, iar la termenul din 24 ianuarie 2005 inculpatul S.C.A. a declarat de asemenea că îşi retrage apelul.
Prin Decizia penală 84 A din 07 februarie 2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă SC U. SA Constanţa, a desfiinţat în totalitate sentinţa penală şi în fond în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 republicată în 1995; art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Totodată, a schimbat încadrarea juridică din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) l-a condamnat pe inculpatul S.C.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71-64 C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. l-a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71-64 C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. şi în baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), şi c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia inculpatului de la 29 mai 2002 la 7 iulie 2003.
A dispus disjungerea laturii civile, a trimis cauza spre rejudecarea laturii civile la instanţa de fond şi a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpat şi de partea civilă SC A.P.C. SRL.
Pentru a pronunţa acesta decizie Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză rezultă că SC E. SRL până la 12 noiembrie 2001 a avut ca asociat şi administrator unic pe M.M. care prin hotărârea din 12 noiembrie 2001 a cesionat părţile sociale inculpatului S.C.A. acesta cunoscând datoriile firmei. în raport de cele constatate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în drept faptele săvârşite de inculpatul S.C.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. şi la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la circumstanţele reale ale faptelor săvârşite în concurs real cât şi persoana inculpatului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită schimbare a încadrării juridice a faptelor, fără a fi pusă în discuţia părţilor, că în mod greşit s-a disjuns latura civilă a cauzei şi că pe fond din probele administrate nu rezultă săvârşirea vreunei infracţiuni.
Prin Decizia nr. 5019 din 8 septembrie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva deciziei penale nr. 84 A din 7 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a casat Decizia atacată şi sentinţa penală nr.359 din 15 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti. A respins ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă SC U. SA, cu motivarea că instanţa de apel a omis să pună în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, a dispus o nouă încadrare pentru prima dată cu ocazia deliberării şi pronunţării deciziei, încălcând astfel dispoziţiile imperative impuse de art. 334 C. proc. pen. De asemenea, a mai constatat că instanţa de apel a procedat greşit când a disjuns latura civilă şi a trimis cauza spre soluţionarea acesteia la instanţa de fond, principiul fiind soluţionarea acţiunii penale şi acţiunii civile prin aceeaşi sentinţă, excepţia şi modalitatea de rezolvare a acesteia fiind prevăzute de art. 247 C. proc. pen. Totodată, în raport de probele administrate în cadrul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor participaţia inculpatului potrivit art. 31 C. pen., în situaţia în care ar fî constatat că acţiunile sale nu puteau îmbrăca forma autoratului sau complicităţii.
Astfel, Înalta Curte a admis recursul, a casat Decizia atacată şi a sentinţa penală nr. 359 din 15 martie 2004 şi a apreciat că se impune şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
În rejudecare, prin sentinţa penală nr. 569 din 24 aprilie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia I a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a hotărât schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul S.C.A. din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în art. 215 alin. (1), (3) şi (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. în art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a hotărât încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) ( pct. 1 R) art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pct. 1 R) art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (pct.2R) şi art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (pct. 2R) constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale. A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 29 mai 2002 până la 07 iulie 2003 iar în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ. a obligat pe inculpat să plătească suma de 203.634,63 lei plus dobânda legală aferentă sumei, părţii civile SC U. SA Constanţa şi suma de 46.463,30 lei plus dobânda legală aferentă sumei, părţii civile SC A.P.C. SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că faţă mijloacele de probă administrate, încadrarea juridică corectă a faptelor de înşelăciune este cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pct. 1 R) şi de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. (pct. 2R).
A mai constatat că nu se poate reţine că modalitatea de emitere a unui cec mincinos reprezintă un mijloc fraudulos, întrucât fapta aşa cum este incriminată, nu este susceptibilă de a fi săvârşită decât într-o asemenea formă, adică prin consemnarea unei sume pentru care nu există disponibil în cont. Totodată, după schimbarea încadrării juridice Tribunalul Bucureşti a apreciat că acţiunile întreprinse de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, deoarece Tribunalul nu poate să reţină existenţa unor acţiuni de amăgire care să aibă ca urmare imediată efecte patrimoniale păgubitoare pentru părţile vătămate, atât timp cât nu au existat raporturi contractuale directe, iar operaţiunea de compensare nu se putea realiza prin plată ci numai prin livrarea unor produse. în ceea ce priveşte latura subiectivă, Tribunalul Bucureşti a apreciat că nu s-a demonstrat prin niciun mijloc de probă urmărirea sau realizarea de către inculpat pentru sine sau pentru altul a unui folos injust indiferent de valoare.
Totodată potrivit art. 122 alin. (2) lit. e) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 3 ani, când Legea nr. prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda, termen care se socoteşte de la data săvârşirii infracţiunii, iar infracţiunile la Legea nr. cecului deduse judecăţii se pedepsesc cu amendă de la 5000 lei la 100.000 lei şi închisoare de la 6 luni până la 1 an. Art. 124 C. pen. prevede că prescripţia înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) este depăşit cu încă jumătate. Astfel, tribunalul a constat că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Fată de latura civilă instanţa de fond a constat că sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale şi în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ. 1-a obligat pe inculpat la plata sumelor solicitate de părţile civile cu titlul de despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.C.A.. în motivare Parchetul a arătat că în mod greşit Tribunalul a reţinut în cauză că subzistă în mod cumulativ infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) şi de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. alături de infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, existenţa uneia dintre infracţiuni excluzând-o cel puţin teoretic pe cealaltă, iar din probele administrate rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. şi totodată în cauză sunt întrunite pe deplin elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus menţionate.
În ceea ce priveşte apelul inculpatului, acesta a arătat că apelul său vizează latura civilă şi a solicitat să se constate că nu a săvârşit nicio faptă penală sau civilă care să producă un prejudiciu în dauna părţilor civile şi să se înlăture obligarea sa la plata despăgubirilor civile către părţile civile SC U. SA Constanţa şi SC A.P.C. SRL Bucureşti.
Prin Decizia penală nr. 369 din 14 noiembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia aIa penală, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat, în totalitate, sentinţa penală nr. 569 din 24 aprilie 2007 şi rejudecând în fond a dispus în baza art. 334 schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/2004, art. 84 pct. 2 din aceeaşi lege şi art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 74-76 C. pen. şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 6 luni, ca urmare a aplicării art. 74-76 C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen. a dispus ca inculpatul S.C.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b) şi c) C. pen. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia inculpatului de la 29 mai 2002 la 7 iulie 2003 şi în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 203.634,63 lei plus dobânda legală aferentă acestei sume, către partea civilă SC U. SA Constanţa şi 46.463,30 cu dobânda legală aferentă, către partea civilă SC A.P.C. SRL. A respins ca nefondat apelul inculpatului.
Pentru a pronunţa acesta decizie Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că infracţiunea de înşelăciune poate coexista cu infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, ele excluzându-se reciproc, Curtea faţă de analiza dispoziţiilor legale a reţinut că în niciun caz cele două infracţiuni nu pot coexista, reţinerea uneia sau a alteia dintre infracţiuni, urmând a fi determinată de scopul în care a fost emis cecul fără acoperire în cont. Astfel, analizând probele administrate în dosar a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată prev de art.215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. şi prin întreaga activitate infracţională inculpatul a dovedit rea credinţă, inducând în eroare părţile civile cu privire la potenţialul financiar al societăţilor al căror reprezentant era, cu scopul vădit de a obţine pentru sine un folos material injust.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.C.A.
În motivele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a susţinut că hotărârea recurată este netemeinică pentru că instanţa de apel a aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., întrucât inculpatul a săvârşit o infracţiune de înşelăciune faţă de SC A.P.C. SRL căreia i-a produs un prejudiciu de 46.463,30 lei şi infracţiunea de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave faţă de SC U. SA căreia i-a produs un prejudiciu de 203.634,63 lei, inculpatul având o atitudine nesinceră şi nu a depus niciu efort pentru acoperirea prejudiciilor produse.
În motivarea sa, recurentul intimat inculpat a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen. întrucât faptelor li s-a dat o greşită încadrare juridică şi s-a comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri de condamnare. A solicitat casarea deciziei penale nr. 369 a Curţii de Apel Bucureşti şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică. în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei deoarece pedeapsa de 4 ani închisoare dispusă de instanţa de apel este mult prea mare, iar prin sentinţa penală nr.569 din 24 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti în mod corect a dispus achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. De asemenea, prin aceeaşi sentinţă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., constatând că a intervenit prescripţia, instanţa a dispus încetarea procesului penal împotriva recurentului intimat inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
A mai solicitat să se constate că a fost de bună credinţă şi a comunicat părţilor vătămate că societatea pe care o administra se afla în dificultăţi financiare şi nu a avut în vedere inducerea în eroare a acestora ci a depus toate diligentele necesare şi a mai arătat că emiterea de cecuri sau bilete la ordin fără acoperire nu constituie un mijloc fraudulos în sensul dispoziţiilor art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Examinând recursurile sub aspectul criticilor formulate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului S.C.A. este fondat şi pentru următoarele considerente:
Faţă de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că prin Decizia pronunţată Curtea de Apel Bucureşti a dat o greşită încadrare juridică a faptei săvârşite şi s-a comis o eroare ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite în raport de dispoziţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) care prevăd la alin. (1) „inducerea în eroare a unei persoane...în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă" alin. (2) „înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase" alin. (3) „inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate" alin. (4) „emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau a unei persoane ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară" şi alin.5 „înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave".
Astfel, inculpatul S.C.A. a devenit administratorul societăţii E. la data de 13 decembrie 2001, la data de 20 octombrie 2001 SC E. SRL a emis un CEC seria BB 300005659657, semnătura aparţinând martorei M.M. la iniţiativa inculpatului, scopul emiterii filei CEC fiind achitarea creanţelor izvorâte din procesele verbale de compensare.
La data de 5 octombrie 2001, în scopul achitării aceloraşi creanţe SC E. SRL a emis o nouă filă CEC către SC U. SA filă semnată de martora M.M. la iniţiativa inculpatului S.C.A.. împrejurarea că fila CEC a fost semnată de martora M.M. este confirmată de expertiza grafoscopică efectuată în cauză şi totodată din actele existente la dosar rezultă că SC E. SRL a comunicat prin fax către SC A.P.C. că nu are disponibil în cont şi a solicitat reeşalonarea plăţilor
În perioada 19 octombrie 2001-11 ianuarie 2002, SC E. SRL a înregistrat 92 incidente bancare, conform adresei nr. VII/4/4394 înaintată Tribunalului Bucureşti de către B.N.R. iar prin adresa nr. 3150 din 21 noiembrie 2001 Se E. SRL a fost declarată în interdicţie bancară în Centrala Incidentelor de Plată.
În luna decembrie 2001, inculpatul a preluat prin cesiune o altă firmă, respectiv SC P.T. SRL încercând să achite din încasările noii societăţi datoriile SC E. SRL.
În acest scop inculpatul S.C.A. a semnat 3 file CEC în numele SC P.T. SRL, şi a girat în favoarea SC E. SRL.
Având în vedere dispoziţiile legale care prevăd latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune cât şi modul de desfăşurare a acţiunilor inculpatului, nu rezultă că acestea au avut drept scop inducerea în eroare a părţilor vătămate, iar inculpatul a purtat cu acestea corespondenţă telefonic şi prin fax, privind reeşalonarea plăţilor, renegocierea contractelor iar părţile vătămate au avut cunoştiinţă despre dificultăţile financiare cu care se confrunta inculpatul. Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond inexistenţa unor acţiuni de amăgire din partea inculpatului care să aibă ca urmare imediată efecte patrimoniale păgubitoare pentru părţile vătămate, atât timp cât nu au existat raporturi contractuale directe, iar operaţiunea de compensare nu se putea realiza prin plată ci numai prin livrarea unor produse.De asemenea, în ceea ce priveşte latura subiectivă, nu s-a demonstrat prin niciun mijloc de probă urmărirea sau realizarea de către inculpat pentru sine sau pentru altul a unui folos injust indiferent de valoare, astfel că pentru existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, respectiv latura subiectivă a infracţiunii, inculpatul trebuia să acţioneze cu intenţie directă calificată prin scop.
Astfel, faţă de probele administrate rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. şi nici nu s-a făcut dovada existenţei infracţiunii de înşelăciune realizată în forma participaţiei improprii reglementată de art. 31 C. pen., inculpatul dând dovadă de bună credinţă şi nu a acţionat cu intenţie, a comunicat părţilor vătămate că societatea se află în dificultăţi financiare, acţiunile sale având drept scop rezolvarea situaţiei dificile a societăţii în sensul achitării datoriilor acesteia. însă, din probele administrate rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de legea cecului respectiv art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pct. 1 R şi art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pct. 1 R, dar în mod corect a constatat instanţa de fond că a intervenit prescripţia, întrucât potrivit art. 122 alin. (2) lit. e) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda, termen care se socoteşte de la data săvârşirii infracţiunii, iar infracţiunile la legea cecului deduse judecăţii se pedepsesc cu amendă de la 5000 la 100.000 şi închisoare de la 6 luni până la 1 an.
În ceea ce priveşte de latura civilă în mod corect a fost obligat inculpatul la plata sumelor solicitate de părţile civile cu titlul de despăgubiri civile având în vedere dispoziţiile art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., întrucât sunt îndeplinite condiţiile ce atrag răspunderea civilă delictuală.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti aceste este nefondat întrucât inculpatul nu a dat dovadă de rea credinţă, nu a indus în eroare părţile civile şi nu a urmărit obţinerea unui folos material injust pentru sine, ci pur şi simplu circuitul financiar a condus la perturbarea activităţii acestuia iar acţiunile sale au avut drept scop achitarea datoriilor societăţii.
Astfel, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva deciziei penale nr. 369 din 14 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va casa Decizia penală atacată şi va menţine sentinţa penală nr. 569 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, ca legală şi temeinică. în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
În baza art. 192 pct. 3 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva deciziei penale nr. 369 din 14 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 569 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1873/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1964/2008. Penal → |
|---|
