ICCJ. Decizia nr. 2130/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIAPENÂLĂ
Decizia nr.2130/2008
Dosar nr. 3841/40/2007
Şedinţa publică din 12 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79 din 11 martie 2008, Tribunalul Botoşani, secţia penală, a condamnat pe inculpatul C.G., la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 28 iunie 2007, la zi.
S-a dispus restituirea către partea civilă Z.D. a corpurilor delicte ridicate de la domiciliul acestuia.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Z.D. 5.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi 5.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, iar părţii civile Spitalul Judeţean Botoşani suma de 1.635,27 lei despăgubiri civile.
Inculpatul a fost obligat să plătească către stat suma de 350 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 619/P/2007 din 18 septembrie 2007 ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul C.G. pentru tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., reţinându-se că, în după amiaza zilei de 27 iunie 2007, a intrat în locuinţa părţii vătămate Z.D. şi i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu o greblă şi un topor, cauzându-i leziuni care au necesitat 90-95 zile îngrijiri medicale.
În urma cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Partea vătămată Z.D., împreună cu soţia sa, martora Z.M., sunt vecini cu fratele inculpatului, martorul C.V.V. În ziua de 27 iunie 2007, inculpatul a mers în vizită la fratele său C.V. şi a consumat băuturi alcoolice cu acesta.
În jurul orei 18.00, martora Z.M. se întorcea acasă şi, văzându-l pe inculpat în curtea fratelui său, l-a întrebat dacă a venit să-şi vadă copilul. S-a reţinut că, de mai multe ori, martora i-a reproşat inculpatului că întreţine relaţii sexuale cu concubina fratelui său şi că urmare a acestor relaţii a fost conceput unul din copiii rezultaţi din concubinaj.
Inculpatul, enervat de cele afirmate de martoră, a mers în urma acesteia, a ajuns-o şi i-a aplicat câteva lovituri cu pumnii. Martora a intrat în curtea locuinţei sale, de unde a început să-l înjure pe inculpat şi pe fratele acestuia. Inculpatul a luat o greblă, a mers în curtea numitului Z.D. şi a intrat în casă, unde l-a găsit pe aceasta şi l-a lovit, de mai multe ori, cu grebla, întrebând unde este soţia sa. Partea vătămată Z.D. a căzut, iar inculpatul a ieşit în curte, a luat un topor şi a intrat înapoi în casă, aplicându-i o lovitură în regiunea capului şi apoi, una mai puternică, la picioare. în acest moment a intrat în casă fratele inculpatului care l-a luat pe acesta şi l-a dus la locuinţa lui. La scurt timp, partea vătămată Z.D. a fost dusă la Spitalul Judeţean Botoşani cu salvarea.
Inculpatul a recunoscut că, enervat de comportamentul martorei Z.M., a vrut să-i aplice o corecţie, dar negăsind-o în casă, a lovit pe partea vătămată Z.D., aplicându-i o singură lovitură, cu toporul, peste picior. Susţinerile inculpatului sunt infirmate parţial de raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Botoşani şi de precizările acestei instituţii comunicate ulterior cu adresa nr. 1119 din 24 august 2007, din care rezultă că la examinarea părţii vătămate s-au constatat multiple echimoze, excoriaţii, plăgi şi tumefactii, leziuni produse prin lovire cu obiecte contondente şi obiecte înţepătoare (posibil greblă), care au necesitat 90-95 zile îngrijiri medicale. Aceste constatări medico-legale se coroborează şi cu declaraţiile constante ale părţii vătămate şi ale martorei Z.M., care au arătat că, iniţial, inculpatul a lovit partea vătămată cu o greblă şi, întrucât grebla s-a rupt, a luat un topor cu care i-a aplicat mai multe lovituri victimei.
În cursul judecăţii s-a efectuat o expertiză medico-legală care a avut ca obiective stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor produse părţii vătămate, dacă leziunile i-au pus în primejdie viaţa acestuia şi dacă, în prezent, capacitatea de muncă a părţii vătămate este păstrată în întregime.
Din raportul de expertiză medico-legală efectuat de S.M.L. Botoşani rezultă că leziunile produse părţii vătămate nu i-au pus în primejdie viaţa acestuia şi au necesitat 90-95 zile îngrijiri medicale, precum şi o reducere cu 50% a capacităţii de muncă, corespunzător gradului III de invaliditate, pentru o perioadă de un an.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. şi, cu ocazia dezbaterilor, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cerere la care a achiesat şi reprezentantul Ministerului Public.
Instanţa de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice apreciind că relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tentativă de omor sau vătămare corporală gravă sunt împrejurările în care aceasta a fost comisă, natura obiectului vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii, regiunea corpului în care a fost aplicată şi consecinţele cauzate.
Or, constată prima instanţă, inculpatul a folosit mai întâi o greblă cu care a lovit victima, cauzându-i leziuni superficiale, apoi a luat toporul, obiect apt de a produce leziuni letale, dar cu acesta i-a aplicat părţii vătămate o lovitură de mică intensitate în zona capului, după care i-a aplicat o lovitură mai puternică în zona picioarelor, producându-i fractura femurului drept, care constituie de fapt leziunea cea mai gravă. Din actele medico-legale rezultă că leziunile produse părţii vătămate nu i-au pus în primejdie viaţa acesteia. Din nici o probă nu a rezultat intenţia vădită a inculpatului de a ucide victima, ci doar aceea de a-i aplica o corecţie.
Instanţa de fond a respins cererea inculpatului de reţinere a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu referire la comportamentul soţiei părţii vătămate din ziua respectivă. Pentru a dispune în sensul respingerii cererii, instanţa a reţinut, din probele administrate, că nu era prima dată când martora Z.M. îi imputa inculpatului că ar fi tatăl unuia dintre copiii fratelui lui, că aceste discuţii se purtau frecvent între martoră şi inculpat, astfel încât nu erau de natură a-i produce o puternică tulburare sub stăpânirea căreia să fi săvârşit fapta.
Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut următoarele:
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei, din care 5.000 lei pentru daune materiale constând în lipsa câştigului pe perioada incapacităţii de muncă, cheltuielile efectuate în timpul spitalizării şi contravaloarea medicamentelor, iar 5.000 lei reprezentând daune morale. Din declaraţiile martorilor P.G. şi T.C. a rezultat că, după săvârşirea faptei, partea vătămată nu a mai putut lucra, că în mod obişnuit el lucra ca ziler la diferite persoane din comună şi putea realiza în jur de 15 lei pe zi. Martorul T.C. a arătat că, imediat după săvârşirea faptei, i-a împrumutat părţii civile suma de 3.000 lei, sumă pe care aceasta a cheltuit-o întimpul spitalizării, cu ocazia deplasărilor la unităţi spitaliceşti pentru controale medicale şi pe medicamente.
Având în vedere că partea vătămată a fost în incapacitate de muncă timp de 95 de zile, instanţa a reţinut că aceasta a fost lipsită de un câştig de aproximativ 1.425 lei. După expirarea perioadei de 95 zile, potrivit raportului de expertiză medico-legală, partea civilă are capacitatea de muncă redusă cu 50 % pe o perioadă de un an. în raport de depoziţiile martorilor, potrivit cărora la nivelul comunei Frumuşica se pot câştiga zilnic cel puţin 15 lei, s-a reţinut că partea civilă a fost lipsită, până la data pronunţării sentinţei, de un câştig de 1.222 lei. Cumulând câştigul nerealizat în perioada celor 95 de zile cu jumătate din câştigul nerealizat după expirarea acestor zile, cu suma cheltuită pe timpul spitalizării şi a controalelor medicale, a rezultat suma totală de 5.647 lei, însă, întrucât partea civilă a solicitat suma de 5.000 lei pentru daune materiale, instanţa a obligat inculpatul la plata acestei sume.
Deoarece, potrivit actelor medico-legale rezultă că, şi în prezent, partea civilă merge numai cu sprijin, şi prezintă o scurtare importantă a membrului inferior drept ca urmare a leziunii produse de inculpat, iar martorii audiaţi au declarat că timp de peste 95 de zile aceasta nu a putut să meargă deloc, instanţa a apreciat că este justificată şi cererea părţii civile privind obligarea inculpatului la 5.000 lei pentru daune morale.
De asemenea, având în vedere adresa şi decontul părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, instanţa a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1.635,27 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate.
Împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel.
Cu ocazia dezbaterilor, prin apărător, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ori prin reţinerea unor circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. (având în vedere lipsa antecedentelor penale şi situaţia familială).
Instanţa de apel, cu aceeaşi motivare ca cea a instanţei de fond, a respins critica referitoare la nereţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. De asemenea, instanţa de prim control judiciar a motivat că, în raport cu datele concrete ale cauzei şi ale persoanei inculpatului, nu este întemeiată critica referitoare la nereţinerea unor circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 36 din 16 aprilie 2008, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive.
Împotriva deciziei inculpatul a declarat prezentul recurs.
În cererea de recurs, inculpatul a reiterat critica referitoare la nereţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul şi-a completat criticile aduse celor două hotărâri şi cu privire la nereţinerea unor circumstanţe atenuante şi, respectiv, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., este sancţionată cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Textul art. 73 lit. b) C. pen., prevede condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante a provocării.
Pe de o parte, aşa cum corect au reţinut ambele instanţe, din probele administrate a rezultat că nu era prima dată când martora Z.M. îi imputa inculpatului că ar fi tatăl unuia dintre copiii fratelui lui, că aceste discuţii se purtau frecvent între martoră şi inculpat, astfel încât nu erau de natură a-i produce acestuia o puternică tulburare sub stăpânirea căreia să fi săvârşit fapta. Pe de altă parte, pretinsa provocare nu a provenit de la partea vătămată, ci de la soţia acesteia (martora Z.M.), nefiind îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Nici critica referitoare la nereţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., nu este întemeiată.
Aşa cum a argumentat şi instanţa de apel, în raport cu pericolul social concret al faptei, de leziunile cauzate, inclusiv incapacitatea de muncă cauzată de invaliditatea de gradul III pe timp de un an, şi de obiectele vulnerante folosite, împrejurarea că inculpatul este la prima încălcare a legii penale, în mod singular, nu este de natură să justifice reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., după cum nici situaţia familială a acestuia, şi nici împrejurările comiterii faptei, nu justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.
Înalta Curte apreciază, în acord cu cele două instanţe, că scopul pedepsei aplicată inculpatului (de 3 ani şi 6 luni închisoare, orientată către minimul special al textului incriminator al faptei), astfel cum se menţionează în art. 52 C. pen., poate fi realizat numai în modalitatea executării efective a acesteia, nefiind întemeiată critica referitoare la neaplicarea unei modalităţi neprivative de libertate.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Din pedeapsa aplicată se va deduce, potrivit art. 88 C. proc. pen., durata măsurilor preventive privative de libertate.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 36 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 iunie 2007, la 12 iunie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1869/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 911/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
