ICCJ. Decizia nr. 3797/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3797/2008
Dosar nr. 5937/111/2007
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 202/ P din 3 iunie 2008, Tribunalul Bihor a dispus următoarele:
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul D.P., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii si arestului preventiv de la 05 decembrie 2007 la zi.
În temeiul art. 118 lit. b) C. proc. pen., a dispus confiscarea unei furci, corp delict, înregistrat în Registrul de mijloace de probă la Tribunalului Bihor sub nr. 28 din 25 ianuarie 2008.
A constatat că partea vătămată K.C.F. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
A obligat inculpatul la plata sumei de 1393,46 RON despăgubiri civile către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, cu majorări de întârziere de la data de 04 martie 2008 şi până la data plătii efective.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1600 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 353/P/2007 din 27 decembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul D.P. pentru tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), constând în aceea că, la data de 15 octombrie 2007, pe stradă, în colonia de ţigani din satul Văşad, cu o furcă de fier, i-a aplicat o lovitură în zona capului părţii vătămate K.K.F., în urma căreia aceasta a suferit leziuni care au necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, viaţa victimei fiind salvată datorită intervenţiei medicale prompte şi calificate.
În faţa instanţei de fond, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că este adevărat că s-a certat cu partea vătămată dar că, de fapt, soţia sa, numita V., a fost cea care a luat o botă cu care a lovit-o pe partea vătămată în cap, şi că, în momentul în care soţia sa a lovit-o pe partea vătămată, se afla şi el pe stradă, fiind aproape de aceştia. De asemenea, susţine că partea vătămată a fost cea care a avut în mână o furcă, pe care nu ştie de unde a luat-o, iar furca ridicată de organele de poliţie, de la el de acasă, o folosea la întors gunoiul, însă nu aceasta era cea cu care ar fi venit partea vătămată la el.
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, respectiv proces verbal de consemnare plângere, proces verbal de cercetare la faţa locului, certificat medico legal, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată, la data de 24 octombrie 2007, şi înregistrată la Postul de Poliţie Curtuişeni, partea vătămată K.C.F. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de inculpatul D.P., pe motiv că, la data de 15 octombrie 2007, pe o stradă din colonia de ţigani din Văşad, l-a lovit cu o furcă în cap, provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, salvarea sa datorându-se intervenţiei medicale prompte şi calificate.
Astfel, în urma efectuării cercetărilor penale, s-a stabilit că inculpatul a săvârşit infracţiunea în următoarele împrejurări:
La data de 15 octombrie 2007, în jurul orei 09,00, partea vătămată K.C.F. s-a deplasat la locuinţa martorului B.A., unde au consumat băuturi alcoolice până la momentul apariţiei inculpatului, care i-a invitat la locuinţa sa şi i-a anunţat că şi-a trimis o fiică să cumpere băutură.
Acceptând invitaţia, cei doi, împreună cu inculpatul, s-au deplasat la locuinţa acestuia din urmă, unde au consumat împreună aproximativ 300 ml palincă.
La un moment dat, victima i-a dat bani unei fiice a inculpatului şi a trimis-o să le cumpere 2 sticle de bere, a câte 2 litri fiecare.
Cei trei au consumat împreună o sticlă de bere, după care martorul B.A. a plecat la domiciliul său.
După plecarea martorului, victima a rămas la locuinţa inculpatului împreună cu acesta şi soţia sa D.V. Dorind să bea şi conţinutul celei de-a doua sticlă cu bere, victima i-a cerut inculpatului, de mai multe ori, să pună sticla pe masă. Enervată de refuzul inculpatului, victima l-a luat de piept pe inculpat, fără a-l lovi, după care a plecat spre locuinţa sa.
Imediat după plecarea victimei, inculpatul, înarmat cu o furcă de fier, soţia D.V. şi D.D., cu câte un par, au fugit după victimă, pe care au ajuns-o în dreptul locuinţei lui B.A.
Ajungând-o pe victimă, inculpatul a lovit-o cu furca de fier în cap, lovitură în urma căreia victima a ameţit şi s-a sprijinit de un copac.
În ajutorul victimei au intervenit B.I. şi B.T., care a fost şi ea lovită cu furca peste mână de către inculpat, iar cealaltă martoră a fost lovită cu parul de către soţia inculpatului. La faţa locului, a ajuns şi fratele inculpatului, care însă nu a lovit-o pe victimă, proferând injurii şi ameninţări.
Victima a fost ridicată de cele două martore şi de către B.A., care au anunţat şi organele de poliţie, iar ulterior a fost transportată la Spitalul Marghita, iar de aici la Spitalul Judeţean Oradea, secţia neurochirurgie, fiind spitalizată în perioada 15 octombrie - 23 octombrie 2007.
La data de 23 octombrie 2007, partea vătămată a fost examinată medico-legal, ocazie cu care s-au constatat următoarele:
„1. Numitul K.C.F. prezintă leziuni posttraumatice ce pot data din 15 octombrie 2007.
Leziunile s-au produs prin lovire cu un corp contondent dur.
Leziunile necesită 70 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.
Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei".
S-a reţinut că inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunii, susţinând că, de fapt, victima a fost lovită cu un par de către soţia sa D.V. Aceste susţineri sunt însă contrazise de probele administrate în cauză, respectiv declaraţia părţii vătămate K.C.F., care arată că „eu am văzut în mâna soţiei inculpatului o lopată, cu care m-a lovit peste omoplatul drept, după care, nu ştiu precis care din cei doi, m-a lovit cu furcoiul în cap, lovitură ce am primit-o din spate, însă fiind în stare de ebrietate, nu mai reţin care din cei doi m-a lovit, însă ştiu că furcoiul era în mâna inculpatului . eu am observat furca în mâna inculpatului înainte de a primi lovitura. Această furcă îi aparţinea inculpatului"; declaraţia martorei B.T., care arată că „la aproximativ 15 minute după ce K.C.F. a plecat de la noi, am auzit copiii strigând afară că se ceartă inculpatul cu partea vătămată. Atunci, am ieşit afară, pentru a vedea ce se întâmplă şi am observat că inculpatul şi soţia acestuia fugeau după partea vătămată. Aceştia l-au ajuns chiar în dreptul porţii casei noastre şi atunci am văzut că soţia inculpatului l-a lovit pe partea vătămată cu o lopată, pe care o avea asupra ei, după care inculpatul D.P. a lovit partea vătămată cu o furcă. Eu am observat că inculpatul D.P. l-a lovit pe partea vătămată cu furca în cap. Menţionez că atât soţia inculpatului, cât şi inculpatul, l-a lovit pe partea vătămată doar o singură dată. Menţionez că atunci când inculpatul şi soţia acestuia l-au lovit pe partea vătămată, eu mă aflam în curte, vrând să ies afară, la aproximativ 1,5 - 2 metri de locul în care se aflau aceştia"; declaraţia martorului B.A., care arată că „după aproximativ 20 de minute, eu am auzit gălăgie afară şi am ieşit să văd ce se întâmplă şi l-am observat pe partea vătămată K.C.F., care era căzut la pământ şi îi curgea sânge în zona capului. Am mers repede la el şi l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar acesta mi-a spus că a fost lovit de inculpatul D.P. Am observat că inculpatul D.P. stătea un pic la o parte şi după ce mi-a spus partea vătămată ce s-a întâmplat, eu m-am dus înspre inculpat şi i-am spus să plece de acolo. Menţionez că în dimineaţa respectivă, noi trei am consumat aproximativ 400 ml de votcă şi aproximativ 2 pahare de bere, fiecare. Ştiu că acasă la D.P., acesta luase 2 flacoane de 2 litri de bere şi, din câte ştiu eu, între cei doi s-a iscat o ceartă de la berea rămasă"; declaraţia martorei D.V., care arată că „nu ştiu ce s-a întâmplat, dar la un moment dat, am văzut pe partea vătămată K.C.F. având în mână un furcoi, cu care s-a îndreptat înspre soţul meu, vrând să-l lovească. Atunci, soţul meu, pentru a se apăra, fără să pot preciza cu ce anume, respectiv cu furcoiul sau cu un lemn, l-a lovit pe partea vătămată. Menţionez că D.P. l-a lovit doar o singură dată pe partea vătămată"; declaraţia martorei B.D., care arată că a observat un scandal între partea vătămată şi inculpat, inculpatul fiind fugărit de partea vătămată, după care aceasta a intrat în casă. „Nu cunosc ce s-a întâmplat ulterior între cei doi. Când a venit poliţia şi salvarea, eu am ieşit afară din casă şi atunci am observat că partea vătămată K.C.F. era lovit în zona capului, respectiv acesta era pansat la cap. L-am auzit pe D.P. spunând organelor de poliţie că l-a lovit pe K.C.F., dar numai datorită faptului că acesta a încercat să-l lovească cu furca şi el s-a apărat cum s-a putut, deoarece are acasă 6 copii şi trebuie să trăiască pentru aceştia"; precum şi declaraţia martorei B.C., care, de asemenea, arată că, personal, ea a văzut doar prima fază a incidentului, când părţile s-au certat de la băutură şi când partea vătămată ar fi fugit cu o furcă după inculpat. „Menţionez că nu ştiu ce s-a întâmplat ulterior, deoarece, de frică, nu am ieşit afară. Ulterior, din spusele inculpatului D.P., am aflat că după ce eu am intrat în casă, partea vătămată a continuat să fugă cu acel furcoi după el şi până la urmă cei doi s-au bătut, dar nu cunosc detalii despre acea bătaie dintre cei doi."
De asemenea, s-a reţinut că, în cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească ce obiect a produs leziunile descrise în certificatul medico-legal al părţii vătămate (furcă, par, etc.) şi poziţia victimă agresor, sens în care a fost, de asemenea, înaintată S.M.L. Bihor şi furca, corp delict, ridicată de organele de poliţie de la inculpat, şi s-a concluzionat că „obiectul care a produs leziunile localizate la nivelul capului victimei, considerăm că a fost coada de la furca, corp delict, pus la dispoziţie, iar poziţia mai probabilă victimă-agresor a fost: ambii în ortostatism şi agresorul în spate şi lateral stânga faţă de victimă, victima fiind lovită de către acesta cu coada de la furcă în partea stângă a capului. După lovirea victimei cu corpul dur, aceasta a căzut la nivelul solului".
Faţă de toate aceste probe, s-a apreciat ca fiind dovedită vinovăţia inculpatului pentru tentativă de omor calificat, la individualizarea pedepsei aplicate instanţa având vedere modul şi împrejurările comiterii faptei, pericolul social concret ai infracţiunii săvârşite, constând în aceea că inculpatul a lovit partea vătămată cu o furcă în cap, provocându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa, dar şi de persoana inculpatului, recidivist postexecutoriu, faptul că nu a dat dovadă de sinceritate, nerecunoscând săvârşirea infracţiunii, dar şi poziţia părţii vătămate, care, ulterior, în faţa instanţei, a arătat că nu mai are pretenţii de la inculpat, dorind să se împace cu acesta, mai ales că sunt rude.
În favoarea inculpatului, prima instanţă nu a reţinut circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, cu motivarea că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, referitor la acest aspect, au fost contradictorii şi subiective, raportat la gradul de rudenie al acestora (martorii fiind rude cu una sau alta dintre părţi, sau chiar cu ambele), la stabilirea cuantumului pedepsei avându-se în vedere faptul că inculpatul a lovit partea vătămată în urma unor discuţii contradictorii şi după ce aceştia au consumat împreună o cantitate mare de băuturi alcoolice.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul D.P. solicitând desfiinţarea hotărârii şi achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen., raportat la art. 44 C. pen., sau, în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientate sub sau spre minimul special prevăzut de lege.
În motivarea apelului s-a susţinut că inculpatul a acţionat în stare de legitimă apărare, din declaraţiile martorilor audiaţi la instanţa de fond rezultând că acesta ar fi fost urmărit de partea vătămată cu un par. Dacă nu se consideră că acesta a fost în stare de legitimă apărare, atunci să se reţină că se afla în stare de provocare, astfel că se impune reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 79/ A din 23 septembrie 2008, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, a menţinut starea de arest şi l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), constând în aceea că, la data de 15 octombrie 2007, pe stradă, în colonia de ţigani din satul Văşad, cu o furcă de fier, i-a aplicat părţii vătămate K.C.F. o lovitură în zona capului, lovitură în urma căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 70 zile de îngrijiri medicale, acestea punând în pericol viaţa părţii vătămate.
Deşi inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că soţia sa a fost cea care a lovit-o pe partea vătămată, curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a înlăturat această apărare, care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, partea vătămată K.C.F. l-a indicat pe inculpatul D.P. ca fiind persoana în mâna căreia se afla furca cu care a fost lovit, precizând totodată că soţia inculpatului l-a lovit cu o lopată pe care o avea în mână. Declaraţia părţii vătămate se coroborează cu declaraţia martorei B.T. care a fost prezentă la incident şi l-a văzut pe inculpatul D.P. când a lovit-o pe partea vătămată cu furca în cap şi cu a martorului B.A. care a ajutat-o pe partea vătămată, după ce aceasta a fost lovită, şi care i-a spus că „a fost lovit de inculpatul D.P."
Declaraţia inculpatului este contrazisă şi de declaraţia soţiei sale, martora D.V. care a declarat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată K.C.F. pentru a se apăra „cu furcoiul sau cu un lemn"; de altfel, din declaraţia martorei D.B. rezultă că după incident, chiar inculpatul ar fi declarat că l-a lovit pe K.C.F. datorită faptului că acesta a încercat să-l lovească cu furca şi el s-a apărat cum a putut, pentru că are 6 copii pentru care trebuie să trăiască.
Referitor la susţinerile apărătorului inculpatului, potrivit cărora acesta s-a aflat în stare de legitimă apărare, curtea de apel a apreciat că acestea sunt nefondate întrucât, din probele administrate în cauză, nu rezultă că partea vătămată ar fi exercitat asupra inculpatului sau altei persoane un atac material, direct, imediat şi injust care să pună în pericol grav persoana sa, şi care să-l determine pe acesta să reacţioneze în acest mod.
Este adevărat că la domiciliul inculpatului, partea vătămată s-a enervat că acesta a refuzat să pună pe masă un flacon de bere din care au consumat împreună şi l-a luat de piept fără a-l lovi, după care a plecat spre locuinţa sa, însă inculpatul şi soţia sa au fost cei care au urmărit partea vătămată, înarmaţi cu o furcă de fier şi cu pari, şi au lovit-o pe aceasta. Anterior momentului când aceştia au aplicat lovituri părţii vătămate, victima nu a exercitat nici un act de violenţă împotriva acestora, astfel că nu este îndeplinită condiţia cerută de art. 44 C. pen., şi anume aceea a existenţei unui atac direct, material, imediat şi injust care să preceadă actele de violenţă exercitate de inculpat.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine în favoarea inculpatului nici faptul că acesta s-ar fi aflat în stare de provocare atâta vreme, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, cât declaraţiile martorilor referitor la acest aspect au fost contradictorii şi subiective, aceştia fiind rude cu inculpatul sau cu partea vătămată. împrejurarea relevată de inculpat în apărare sa, potrivit căreia la scurt timp de la incident partea vătămată s-a deplasat în Ungaria unde a lucrat ca muncitor la o fabrică de tăiat scânduri, ceea ce denotă că leziunile provocate nu au fost atât de grave, nu are relevanţă sub aspectul stabilirii gravităţii leziunilor provocate, din actele medicale şi medico-legale aflate la dosar rezultând că leziunile produse necesită 70 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, acestea punând în pericol viaţa părţii vătămate.
Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Recursul nu este fondat.
Inculpatul, cu acordul său, a fost ascultat în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, nerecunoscând săvârşirea infracţiunii.
Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.
Inculpatul, şi apărătorul său, nu au arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi, respectiv, confirmată de instanţa de apel. Susţinerile inculpatului, în realitate, se bazează pe o interpretare proprie a probatoriului administrat.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Prima instanţă, precum şi cea de apel, prin coroborarea probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, au motivat înlăturarea apărărilor inculpatului.
Apărarea inculpatului a fost contradictorie. Astfel, iniţial a acceptat că ar fi lovit partea vătămată cu furca în zona capului, susţinând că a acţionat în legitimă apărare (art. 44 C. pen.), sau eventual, în condiţiile stării de provocare (art. 73 C. pen.), în final susţinând că nu el, ci soţia sa ar fi lovit victima.
În urma efectuării, în primă instanţă, a expertizei medico-legală s-a determinat obiectul vulnerant cu care au fost produse leziunile constatate cu ocazia examinării victimei (furca - obiectul corp delict). În ambele rapoarte medico-legale se menţionează că leziunile cauzate victimei au necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, şi că aceste leziuni au pus în primejdie viaţa victimei.
Aşa cum au reţinut ambele instanţe, declaraţiile martorilor ascultaţi (B.T., B.A., B.C.), inclusiv soţia inculpatului, coroborate cu actele medico-legale şi declaraţiile părţii vătămate relevă persoana inculpatului ca fiind cea care a avut asupra sa obiectul vulnerant (furca) şi cea care a aplicat lovitura victimei cu furca.
Probatoriul administrat nu confirmă existenţa condiţiilor legitimei apărări şi nici ale circumstanţei atenuante a provocării, fapta săvârşită de inculpat nevizând înlăturarea unui atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa sau a altuia şi care să fi pus în pericol grav persoana sau drepturile sale (art. 44 C. pen.) şi, respectiv, nefiind urmarea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă [(art. 73 lit. b) din C. pen.)].
În consecinţă, cazul de casare menţionat nu este incident în cauză, susţinerile inculpatului neconfirmând existenţa unei erori grave în stabilirea situaţiei de fapt, respectiv o gravă neconcordanţă între faptele reţinute de instanţe şi probatoriul administrat cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o, respectiv, cu privire la existenţa împrejurărilor referitoare la legitima apărare şi starea de provocare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Critica apărătorului inculpatului cu privire la cuantumul pedepsei şi solicitarea reducerii acesteia sub minimul special prevăzut de lege aplicate nu sunt întemeiate.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat (tentativă de omor calificat) este sancţionată cu o pedeapsă situată între 7 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, 12 ani şi 6 luni închisoare.
În condiţiile în care, pe de o parte, noua infracţiune a fost săvârşită în stare de recidivă [(art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP))], având în vedere conţinutul fişei de cazier judiciar, ceea ce justifică agravarea răspunderii penale în conformitate cu art. 39 C. pen., iar pe de altă parte, în favoarea inculpatului nu au fost reţinute circumstanţe atenuante, prima instanţă a aplicat o pedeapsă de 8 ani închisoare, orientată semnificativ către minimul special al textului incriminator.
Individualizarea pedepsei este în acord cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de natură să răspundă scopului stabilit prin art. 52 C. pen., nefiind justificată reducerea cuantumului acesteia.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Din pedeapsa ce urmează a fi executată, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce durata măsurilor preventive.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 79/ A din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 decembrie 2007 la 20 noiembrie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3709/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3811/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
