ICCJ. Decizia nr. 3815/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3815/2008
Dosar nr. 3552/2/2008
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin rezoluţia nr. 1723/P/2007 din 16 aprilie 2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de judecător D.G. de la Tribunalul Bucureşti, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reţinut următoarele.
Prin plângerea înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 17490 din 28 septembrie 2007, astfel cum a fost completată ulterior, numitul B.T. a solicitat, în calitate de acţionar al B.I.R., să se efectueze cercetări faţă de judecătorul sindic D.G., de la Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a comercială, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. şi omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, deşi din actele aflate la dosarul nr. 133/3/2000 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vll-a comercială (având ca obiect cererea formulată de B.N.R. în contradictoriu cu B.I.R. şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 83/1998, privind procedura falimentului băncilor), respectiv din certificatele constatatoare nr. 190749 şi 190752 din 08 mai 2007, eliberate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi din actul constitutiv al Z.T.S. Consultantă şi Management SRL, rezultă, în mod cert, faptul că societatea profesională RVA I.S. SPRL nu este succesoarea SC M.S. RVA (cu denumirea anterioară SC R. şi V.A. SA, societate desemnată în calitate de lichidator al B.I.R. prin sentinţa civilă nr. 4461 din 10 iulie 2000), nu a fost avizată de B.N.R., în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) şi (5) din OUG nr. 186/1999 şi nici nu a fost desemnată ca lichidator de instanţa judecătorească, judecătorul sindic D.G. a permis acestei societăţi, atât prin încheierea de şedinţă din data de 21 februarie 2007, cât şi prin sentinţa comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007, să continue lichidarea patrimoniului B.I.R.
De asemenea, petentul a arătat că judecătorul sindic D.G. a menţionat aspecte nereale în cuprinsul sentinţei comerciale nr. 2465 din 20 iunie 2007, reţinând, în mod fals, că SC M.S. RVA s-a transformat într-o societate civilă profesională, sub denumirea de RVA I.S. SPRL, succedând în drepturi şi obligaţii societăţii de lichidare desemnate să administreze procedura de insolvenţă a B.I.R.
Din actele dosarului rezultă că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, sub nr. iniţial 5615/2000, B.N.R. a solicitat declanşarea procedurii de faliment împotriva B.I.R.
Prin sentinţa civilă nr. 4461 din 10 iulie 2000, instanţa a admis cererea respectivă şi, constatând încetarea de plăţi, a dispus începerea, de îndată, a procedurii falimentului B.I.R.
De asemenea, a fost desemnat, în calitate de lichidator, SC R. şi V.A. SA.
La termenul din data de 21 februarie 2007, lichidatorul judiciar a solicitat să se ia act de schimbarea formei de organizare juridică a societăţii de lichidare, respectiv RVA I.S. SPRL.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa respectivă, judecătorul sindic D.G. a luat act de schimbarea intervenită.
Ulterior, la termenul din data de 20 iunie 2007, reprezentantul acţionarilor B.I.R. a invocat, prin avocat, excepţia lipsei calităţii de lichidator şi lipsa calităţii procesuale a societăţii profesionale RVA I.S. SPRL.
Judecătorul sindic D.G. a pus în discuţia părţilor excepţia invocată.
Luând cuvântul, acelaşi avocat a solicitat admiterea excepţiei, arătând că RVA I.S. SPRL nu justifică, în nici un mod, calitatea sa procesuală în cauza respectivă, întrucât nu fusese desemnată în calitate de lichidator al B.I.R. de nici o instanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
De asemenea, s-a arătat că RVA I.S. SPRL nu se putea angaja în cauza respectivă şi nu putea îndeplini obligaţii şi drepturi procesuale, în condiţiile în care lichidatorul judiciar desemnat prin sentinţa comercială nr. 4461/2000, cu noua denumire SC M.S. SA, şi-a pierdut această calitate în conformitate cu OUG nr. 86/2006, nemaifiind societate de lichidare, ci de consultantă.
La rândul său, RVA I.S. SPRL, prin avocat, a solicitat respingerea excepţiei invocate, arătând că această societate este succesoarea în drept a societăţii de lichidare SC M.S. SA, constituită potrivit OUG nr. 86/2006 şi desemnată în calitate de lichidator judiciar prin sentinţa comercială nr. 4461/2000, al cărei întreg portofoliu de dosare (inclusiv dosarul privind falimentul B.I.R.) l-a preluat.
Atât creditoarea F.G.D.S.B., cât şi B.N.R., prin consilieri juridici, au solicitat respingerea excepţiei invocate, subscriind la concluziile RVA I.S. SPRL.
Prin sentinţa comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007, dată cu recurs în 10 zile de la comunicare, judecătorul sindic D.G. a respins excepţia lipsei calităţii de lichidator al B.I.R. a RVA I.S. SPRL.
În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 72 şi art. 74 din OUG nr. 86/2006 (privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă), SC M.S. SA şi-a modificat denumirea şi forma de organizare în sensul transformării în societate civilă profesională, respectiv RVA I.S. SPRL, conform certificatului de înregistrare nr. 0104 din 31 decembrie 2006, emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, succedând în drepturi şi obligaţii societatea de lichidare desemnată, prin sentinţa comercială nr. 4461/2000, să administreze procedura de insolvenţă a B.I.R.
Cu prilejul actelor premergătoare efectuate în prezenta cauză s-a constatat că, atât la termenul din data de 21 februarie 2007, cât şi la cel din data de 20 iunie 2007, judecata s-a desfăşurat în limitele cadrului procedural legal, împrejurări în care magistratul D.G. nu poate fi tras la răspundere penală în legătură cu hotărârile pronunţate.
Aspectele reţinute în încheierea de şedinţă din data de 21 februarie 2007, respectiv în sentinţa comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007, inclusiv cele referitoare la calitatea RVA I.S. SPRL de lichidator judiciar al B.I.R., reflectă concluzia judecătorului sindic D.G., intima sa convingere, fundamentată în urma liberei aprecieri a înscrisurilor existente la dosarul cauzei.
Verificarea şi stabilirea legalităţii şi temeiniciei celor două hotărâri judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a instanţelor superioare de control judiciar şi nu pot constitui obiect de cercetare penală.
Prin rezoluţia nr. 789/ll/2/2008 din 26 mai 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarului formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat cu plângere la instanţa competentă.
Prin sentinţa penală nr. 210 din 19 august 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
În motivarea plângerii, petentul a susţinut că intimata D.G., în calitate de judecător sindic la Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a comercială, se face vinovată de comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 263 C. pen., întrucât prin încheierea de şedinţă din 21 februarie 2007 şi prin sentinţa comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007 a dispus măsuri nelegale şi netemeinice în procedura de lichidare judiciară a B.I.R. S-a arătat că plângerile petentului adresate parchetului nu au fost analizate şi nu s-a examinat activitatea intimatei în modul în care a soluţionat cauza ca judecător sindic, permiţând societăţii de lichidare RVA I.S. SPRL să continue operaţiunea de lichidare judiciară a B.I.R., deşi aceasta nu avea calitate procesuală. S-a mai menţionat şi că nu s-a efectuat nici-un act de cercetare penală a intimatei, nefiind stabilite faptele comise de aceasta.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, curtea de apel a reţinut că, în urma plângerii petentului, parchetul a efectuat acte premergătoare potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale. Constatându-se că obiectul plângerii îl constituie pronunţarea de către intimată, în calitate de judecător sindic, a două hotărâri judecătoreşti, a căror legalitate şi temeinicie pot fi verificate doar prin exercitarea căilor de atac împotriva acestora, iar nu prin declanşarea unui proces penal, corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe considerentul cu faptele nu sunt prevăzute de legea penală. La dosarul cauzei nu s-a depus vreo dovadă că petentul ar fi exercitat căile de atac legale împotriva celor două hotărâri pronunţate de intimată.
S-a mai reţinut şi că petentul susţine temeinicia plângerii în cauza de faţă, prin invocate unor împrejurări faptice pendinte de cauza ce face obiectul lichidării judiciare, ceea ce echivalează cu transferarea în plan penal a unor stări de fapt şi de drept care exced sferei penalului.
De altfel, se reţine că prin notele scrise depuse la dosar petentul a susţinut că, şi la data de 06 iunie 2008, noul judecător sindic s-a pronunţat asupra aceleiaşi cereri invocate şi la momentul la care intimata soluţiona cauza, soluţia fiind de respingere, prin încheiere de şedinţă, iar nu prin hotărâre conform art. 261 C. proc. civ.
În final, a apreciat prima instanţă că dacă s-ar soluţiona pe fond plângerea petentului s-ar ajunge în situaţia ca o hotărâre judecătorească să fie contestată în afara cadrului procedural stabilit de lege, ajungându-se la o instabilitate a raporturilor juridice greu de prevăzut. De asemenea, s-a mai reţinut şi că în prezenta cauză, nefiind efectuat vreun act de urmărire penală, ci doar acte premergătoare, nu se poate stabili că se impunea ascultarea intimatei ori efectuarea altor acte procesuale ce ţin de fondul urmăririi penale, dar numai dacă s-ar fi dispus începerea acesteia.
Împotriva sentinţei petiţionarul a declarat prezentul recurs.
În recurs, petiţionarul a depus un set de înscrisuri (copii de pe actele şi lucrările dosarului comercial, motive scrise de recurs şi „note de şedinţă".
Atât în motivele de recurs, cât şi în notele de şedinţă, petiţionarul reiterează acuzaţiile la adresa intimatei şi criticile expuse la judecarea plângerii în primă instanţă (lipsa de rol activ a organelor judiciare, neadministrarea probelor de cercetare penală prin luarea de declaraţii de la intimată şi de la partea vătămată care a reclamat faptele), precum şi unele critici cu privire la prima instanţă (lipsa de imparţialitate, atitudine părtinitoare etc.).
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 221 şi art. 222 C. proc. pen., plângerea penală constituie un act de sesizate a organelor judiciare.
Simpla formulare a unei plângeri penale nu poate justifica începerea urmăririi penale faţă de o persoană care, potrivit aceloraşi dispoziţii legale şi ale C.E.D.O. invocate de petiţionar, se bucură de prezumţia de nevinovăţie.
În vederea începerii urmăririi penale, potrivit art. 228 C. proc. pen., organul judiciar dispune efectuarea actelor premergătoare (art. 224 C. proc. pen.).
Soluţia neînceperii urmăririi penale se poate dispune, după caz, fie din examinarea cuprinsului actului de sesizare, fie din examinarea actelor premergătoare [(art. 228 alin. (4) C. proc. pen.)].
În cauză, procurorul a dispus pentru soluţionarea plângerii penale, în condiţiile legii, efectuarea actelor premergătoare, soluţia neînceperii urmăririi penale fiind o consecinţă a conţinutului probator al acestora din care a rezultat unul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen. [(art. 228 alin. (1), art. 228 alin. (4) combinat cu art. 224 C. proc. pen.)].
În consecinţă, susţinerea recurentului privind lipsa rolului activ al organelor judiciare şi neefectuarea actelor de cercetare este neîntemeiată, procurorul apreciind limitele şi conţinutul efectuării de acte premergătoare.
În cauză, procurorul a efectuat acele acte premergătoare necesare şi suficiente pentru completa şi legala soluţionare a plângerii penale, apreciind, pe de o parte, că nu se impune ascultarea persoanei care a formulat plângerea penală şi nici a persoanei la care se referă plângerea penală, ca acte premergătoare, iar pe de altă parte, că există unul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen.
În aceste condiţii, nefiind începută urmărirea penală, legal nu s-a dispus administrarea probelor prin mijloacele de probă prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), printre care şi cele reclamate de petiţionar: declaraţiile părţii vătămate şi declaraţiile învinuitului sau inculpatului. De altfel, petiţionarul, persoană care a formulat plângerea penală, şi-a făcut cunoscute acuzaţiile şi Ie-a argumentat amplu atât în plângerea penală, cât şi în celelalte înscrisuri depuse la dosar. De asemenea, petiţionarul a depus la dosar, în copie, acte şi documente, inclusiv hotărâri judecătoreşti civile din dosarul cauzei comerciale, sentinţe, încheieri) în susţinerea acuzaţiilor aduse intimatei.
În raport cu natura şi cauza acuzaţiei adusă intimatei (fapte penale presupus a fi fost săvârşite în exercitarea funcţiei de judecător), Înalta Curte constată că, în mod legal, procurorul a efectuat actele premergătoare (obţinerea şi depunerea la dosar a unor copii de pe actele şi lucrările dosarului comercial, inclusiv sentinţe şi încheieri).
Celelalte afirmaţii ale recurentului-petiţionar (pretinsa lipsă de imparţialitate a instanţei, atitudine părtinitoare faţă de intimată, pretinsa continuare de către aceasta a unor „fapte infracţionale") sunt alegaţii care exced obiectului examinării în cadrul procedurii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., inclusiv în cadrul examinării recursului.
Examinând sentinţa atacată din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu a constatat alte motive care să impună casarea acesteia.
Potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul petiţionarului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.T. împotriva sentinţei penale nr. 210 din 19 august 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3811/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3824/2008. Penal → |
|---|
