ICCJ. Decizia nr. 481/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 481/2008
Dosar nr. 4072/109/2006
Şedinţa publică din 7 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 136 din 8 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 4072/109/2006, a fost condamnat inculpatul F.G., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., potrivit art. 334 C. proc. pen., parte vătămată fiind B.A., iar parte civilă Spitalul Judeţean Argeş, Secţia chirurgie, cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş.
Pedeapsa s-a dispus a fi executată în condiţiile art. 57 şi 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada executată, respectiv 6 decembrie 2005, 27 februarie 2006.
A fost obligat inculpatul să-i plătească părţii civile B.A. 5000 lei daune morale, iar către stat 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 9 noiembrie 2005, în jurul orelor 14,00 B.A. se afla la pescuit împreună cu martorii V.M.A., V.B. şi N.R.
La un moment dat, a apărut inculpatul F.G., împreună cu fiul minor al acestuia, în vârstă de 16 ani, care au început să taie cu o drujbă o plută proprietatea familiei B. ce se afla aproape de hotarul ce desparte cele două proprietăţi şi deşi a fost avertizat de B.A. să nu taie pluta pentru că este proprietatea sa, inculpatul F.G. nu a înţeles şi, mai mult, l-a ameninţat cu drujba pornită.
În acel timp, B.A. s-a deplasat către locuinţa sa din apropiere şi i-a spus mamei sale, B.G. şi fratelui său, B.I., despre faptul că F.G. le taie pluta, toţi mergând la locul faptei, moment în care F.G. i-a ameninţat cu drujba pornită spunându-le că îi taie.
Când B.G. şi B.A. au ajuns pe marginea lacului, la circa 1,5 m de locul unde se afla pluta, F.G. l-a împins pe B.A. peste mama sa B.G., moment în care aceasta a căzut în lac, iar în timp ce B.A., ajutat de martori, încerca să o scoată pe mama sa din lac, inculpatul a lăsat drujba din mână, după care a luat un arac de vie din apropiere şi a lovit-o pe partea vătămată de două, trei ori în zona toracică stângă.
S-a reţinut că, potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr. 1560 din 2 decembrie 2005, emis de S.M.L. Argeş, partea vătămată a fost diagnosticată cu „agresiune prin molestare, traumatism toracic stâng cu fracturi costale C5, C6, C7, C8 şi C9 (cu dublu traect de fractură la nivelul coastei 6 - 7), leziuni ce au fost produse prin lovire cu corp dur, care necesită 30 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Situaţia de fapt s-a reţinut că a fost dovedită cu actele întocmite de către organele de urmărire penală, probe ce se coroborează cu declaraţiile martorilor N.R.M., V.B.V., V.M.A., B.G., B.I. şi F.A., audiaţi în cauză; inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată, însă a susţinut în mod constant că i-a aplicat acesteia o singură lovitură.
În raport cu situaţia de fapt reţinută, tribunalul a apreciat că încadrarea juridică a faptei reţinută în actul de sesizare şi anume tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., nu este corectă, în cauză impunându-se a fi schimbată în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa menţionată în dispozitivul enunţat.
Astfel, tribunalul a apreciat că zona vizată, coastele, în urma agresiunii suferite de partea vătămată nu a fost una vitală cum ar fi capul sau abdomenul, numărul loviturilor aplicate relativ mic demonstrând că inculpatul nu a urmărit şi nici nu a acceptat posibilitatea uciderii părţii vătămate, în acest sens menţionând şi faptul că obiectul folosit la săvârşirea infracţiunii era un arac de vie şi nu drujba pornită cu care iniţial a ameninţat-o pe partea vătămată că o va folosi şi ca urmare infracţiunea săvârşită de inculpat este aceea de vătămare corporală gravă.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, tribunalul a apreciat că pentru atingerea scopului pedepsei, dat fiind gradul de pericol social al faptei, se impune aplicarea unei sancţiuni privative de libertate, al cărei cuantum să fie situat puţin peste jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, având în vedere şi persoana inculpatului, faptul că a avut o atitudine sinceră şi că nu are antecedente penale.
Totodată, a dedus din pedeapsa aplicată perioada pe care a considerat-o ca executată, respectiv din 6 decembrie 2005 – 27 februarie 2006.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a admis în parte cererea formulată de partea vătămată, constituită parte civilă, considerând că suma echitabilă şi proporţională cu prejudiciul încercat este de 5.000.000 lei, sumă cu care a fost obligat inculpatul către partea civilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul F.G.
Parchetul a criticat soluţia atacată pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte .
- Instanţa a dispus în mod greşit schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în cea prevăzută de art. 182 C. pen.
- Instanţa de fond a omis deducerea duratei reţinerii de 24 de ore din data de 5 decembrie 2005, ea deducând perioada executată începând cu 6 decembrie 2005.
- Instanţa a omis să se pronunţe asupra pretenţiilor civile formulate de Spitalul Judeţean Argeş, care s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 2.306,40 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate.
Inculpatul a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul individualizării pedepsei, susţinând că, întrucât nu are antecedente penale, este întreţinător de familie, a recunoscut şi regretat fapta, a fost un conflict spontan şi nu premeditat, partea vătămată având şi ea o vină în declanşarea acestui conflict, se impunea aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit art. 378 şi art. 371 alin. (1) C. proc. pen., Curtea constată că se impune admiterea apelurilor declarate pentru considerentele ce vor urma .
- În ceea ce priveşte prima critică a parchetului vizând greşita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., Curtea consideră că o atare critică nu poate fi reţinută, întrucât, în mod corect Curtea apreciază că tribunalul a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă de omor, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prin punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, având în vedere obiectul folosit în activitatea infracţională, un par care nu este tăietor, cum ar fi fost drujba pe care inculpatul o avea la îndemână, zona vizată şi anume, a spatelui, a coastelor ce au fost fracturate, care nu sunt zone vitale, aşa cum rezultă chiar din declaraţia părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorului V.B.V., precum şi concluziile certificatului medico-legal, la care se poate adăuga şi numărul, relativ mic de lovituri – 2-3 –, durata, de asemenea, mică în care s-a desfăşurat activitatea infracţională.
- În ceea ce priveşte celelalte critici adresate de parchet, s-a apreciat a fi întemeiate, în sensul că instanţa de fond trebuia să deducă şi durata reţinerii, 24 de ore, din data de 5 decembrie 2005, aşa cum rezultă din ordonanţa de reţinere, de asemenea, aceeaşi instanţă se impunea a se pronunţa şi asupra pretenţiilor civile formulate de Spitalul Judeţean Argeş, prin constituirea de parte civilă în cauză pentru suma de 2.306,40 lei.
Nu au fost însă, împărtăşite celelalte critici ale inculpatului, vizând aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, luând în considerare faptul că nu are antecedente, că a recunoscut şi regretat fapta, conflictul a fost spontan şi nepremeditat, partea vătămată a avut şi ea o contribuţie la declanşarea conflictului, deoarece toate aceste împrejurări sau situaţii în favoarea sa au fost avute în vedere în dozarea pedepsei, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin orientarea instanţei de fond la 4 ani închisoare, spre limita minimă prevăzută de textul penal incriminator.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 89/ A din 7 septembrie 2007, Curtea de Apel Piteşti a admis atât apelul parchetului cât şi al inculpatului în sensul considerentelor.
Împotriva acestei decizii inculpatul F.G. a formulat recurs a cărei critică a vizat individualizarea pedepsei, apreciind-o prea aspră cât şi modul de executare, solicitând în acest sens aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Examinând cauza în raport de critica făcută precum şi din oficiu, se constată că recursul este nefondat.
Instanţele au dat eficienţă tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se justifică nici reducerea şi nici aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Orientarea către modalitatea unei pedepse neprivative de libertate nu se impune, având în vedere aspectele cu referire mai ales la fapta inculpatului de a acţiona violent asupra părţii vătămate, punându-i în primejdie viaţa prin leziunile suferite, cu un grad sporit de pericol social, ţinând cont de limitele de pedepse deosebit de mari pentru astfel de fapte luând în considerare că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi realizat numai în această modalitate de executare a pedepsei, identificată cu o măsură de constrângere dar şi cu un mijloc de reeducare a inculpatului, dar având în vedere şi scopul acesteia de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni, mai ales cele de violenţă.
Cum, examinând din oficiu cauza, nu se relevă motive care să conducă la casarea hotărârilor urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.G. împotriva deciziei penale nr. 89/ A din 7 septembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 468/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 491/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
