ICCJ. Decizia nr. 522/2008. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 522/2008
Dosar nr. 37874/3/2005
Şedinţa publică din 13 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 435/P/2003 din 30 iulie 2003, au fost trimişi în judecată inculpaţii V.M., N.C., M.N.C. şi P.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
S-a reţinut că, în noaptea de 25 ianuarie 2003, pe fondul unui conflict spontan, inculpaţii au lovit-o cu pumnii şi picioarele, în mod repetat, pe victima R.S.C., cauzându-i leziuni traumatice care au dus la decesul acesteia.
S-a mai reţinut că în aceeaşi împrejurare, inculpaţii l-au lovit şi pe fratele victimei, R.T. provocându-i leziuni care au necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale; plângerea părţii vătămate a fost trimisă Tribunalului Bucureşti, spre soluţionare, potrivit dispoziţiilor art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. şi art. 34 lit. a) şi d) C. proc. pen., faptele fiind conexe.
Prin sentinţa penală nr. 431 din 22 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţi din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpaţilor în temeiul acestui text de lege.
Prin Decizia penală nr. 632 din 12 august 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de parchet, inculpaţi şi părţile civile şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la plângerea prealabilă formulată de partea vătămată R.T., iar motivarea laturii civile nu este în concordanţă cu cererile formulate de părţile civile, cu dispozitivul hotărârii şi nici cu probatoriul administrat în cauză. S-a mai arătat de instanţa de apel că instanţa de fond nu a lămurit în totalitate situaţia de fapt, respectiv contribuţia fiecărui inculpat la comiterea infracţiunii.
În rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 572 din 12 mai 2006, a dispus condamnarea inculpaţilor, după cum urmează:
- V.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 22 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o durată de 10 ani şi, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 10 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 27 ianuarie 2003 la 16 noiembrie 2005.
- N.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 20 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o durată de 10 ani şi, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 10 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 27 ianuarie 2003 la 16 noiembrie 2005.
- M.N.C. la 20 ani închisoare pentru omor calificat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 10 ani.
În baza art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de lovire.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o perioadă de 10 ani.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 27 ianuarie 2003 la 16 noiembrie 2005.
- P.A.M. fără antecedente penale.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o perioadă de 10 ani.
În baza art. 180 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de lovire.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o perioadă de 10 ani.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 24 aprilie 2003 la 16 noiembrie 2005.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 150.000.000 lei (ROL) reprezentând despăgubiri materiale către partea civilă I.D. şi la 3500 Euro, echivalent în lei la data plăţii, către partea civilă R.T., reprezentând daune morale.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar şi la plata sumei de 1.639.721 lei (ROL) daune materiale către partea civilă C.A.S. a Municipiului Bucureşti.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de 16.000.000. lei (ROL) cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În noaptea de 25 ianuarie 2003, victima R.S.C., împreună cu fratele său R.T. şi martorele M.K.C. şi B.E., se aflau într-un bar, în Bucureşti, unde la o altă masă se găseau inculpaţii.
Pe fondul consumului de alcool, între inculpatul N.C. (zis T.) şi R.S.C. a avut loc o scurtă altercaţie verbală întrucât primul dorea să ascute muzică house, iar cel de-al doilea manele.
Inculpatul .N.C. a oprit muzica în timp ce ceilalţi clienţi dansau şi, după ce a fost lăsat să asculte câteva melodii, aceştia din urmă au revenit la genul de muzică preferat, manele.
Pe parcursul nopţii, între fraţii R., pe de o parte, şi inculpatul N.C., pe de o parte, au mai existat scurte discuţii, însă de fiecare dată conflictele au fost aplanate.
În jurul orei 5,00, în momentul în care fraţii R. se pregăteau de plecare, iar R.T., a salutat masa inculpaţilor, N.C. l-a lovit cu pumnul, urmat de ceilalţi inculpaţi, cu toţii aplicându-i lovituri cu pumnii şi picioarele până când partea vătămată a căzut.
Victima R.S.C. a vrut să-i sară în ajutor, dar a fost şi ea lovită de inculpaţi şi a căzut, poziţie din care nu a mai reuşit să se ridice fiind lovită în mod repetat cu picioarele în spate şi abdomen.
După terminarea conflictului, constatând că victima se afla în stare de inconştienţă, fratele său R.T., inculpatul V.M. şi martora O.C. au încercat să o facă să-şi revină, stropind-o cu apă, dar au constatat că intervenise decesul.
Din raportul medico - legal de necropsie nr. A/3/123/2003 întocmit de I.N.M.L. Bucureşti rezultă că moartea victimei a fost violentă; ea s-a datorat unei rupturi de mezenter, cu lezarea arterei mezenterice superioare şi a unui hematom retroperitoneal. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi au legătură directă, necondiţionată, cu decesul. Celelalte leziuni traumatice s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, în acelaşi contest traumatic.
Victima avea în sânge o alcoolemie de 1,1 gr.%o.
Inculpaţii şi-au modificat conduita procesuală pe parcursul procesului penal, în final susţinând că niciunul dintre ei nu a participat la uciderea victimei şi au încercat să determine o parte din martori să declare că alte persoane au lovit-o pe aceasta.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces verbal de cercetare la faţa locului, raport medico - legal de necropsie, raport de constatare tehnico - ştiinţifică, procese verbale de recunoaştere din grup, planşe fotografice, declaraţiile martorilor R.T., M.C.M., C.A., B.F., R.B., D.F.G., A.M., B.N., B.E., B.A.I, O.C., P.M., declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 808/ A din 16 noiembrie 2006, a respins, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrărilor juridice, formulate de inculpaţi.
Apelurile declarate de aceştia au fost admise cu privire la individualizarea pedepselor pe care instanţa de apel le-a redus, având în vedere datele personale ale inculpaţilor şi împrejurările în care au săvârşit fapta.
Astfel, inculpatului V.M. i-a fost redusă pedeapsa de la 22 ani închisoare la 17 închisoare, iar inculpaţilor N.C., M.N.C. şi P.A. de la câte 20 ani închisoare la câte 15 ani închisoare, urmând ca, după aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea (17 ani închisoare, V.M. câte 15 ani închisoare ceilalţi inculpaţi).
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs în termen legal, părţile civile R.T. şi I.D. şi inculpaţii.
Recursurile părţilor civile s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor.
Inculpaţii V.M. şi N.C. au solicitat admiterea recursurilor şi casarea hotărârilor pronunţate pentru cazurile prevăzută de art. 3859 pct. 17, 18, şi 10 C. proc. pen., şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
S-a susţinut că încadrarea juridică dată faptei este greşită, întrucât nu s-a stabilit în mod neechivoc care este cauza morţii victimei, respectiv dacă o singură leziune traumatică sau mai multe astfel de leziuni de condus la deces, prin însumarea efectelor, iar participanţii la eveniment au acţionat în condiţii tipice ale încăierării faptă prevăzută de art. 322 C. pen.
S-a mai susţinut că inculpaţii nu au avut un proces echitabil întrucât li s-a refuzat admiterea cererii de efectuare a unei noi expertize medico – legale care să stabilească şi să interpreteze modul şi succesiunea obiectelor vulnerante folosite.
Inculpatul V.M. a criticat şi greşita sa condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., susţinând că instanţa nu a fost sesizată cu o astfel de faptă, nu a dat dovadă de rol activ şi nu a întocmit minuta hotărârii, cazuri de casare prevăzută de art. 3859 pct. 2 şi 10 C. proc. pen.
Inculpatul N.C. a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi solicitând admiterea recursului, casarea şi reţinerea cauzei spre rejudecare.
S-a susţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte întrucât nu a urmărit şi nici nu a acceptat producerea decesului victimei, rezultatul letal fiindu-i imputabil din culpă, iar acţiunea sa violentă a fost determinată de comportamentul fratelui victimei, R.T.
În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, în raport cu dispoziţiile art. 74 şi 76 C. pen.
Inculpatul M.N.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a susţinut faptul că în cauză au existat două victime dintre care numai una a decedat, deşi modul de acţiuni a fost acelaşi demonstrează că rezultatul letal nu a fost dorit de inculpat, situaţia reală constituind-o încăierarea dintre două tabere, potrivit art. 322 C. pen.
În subsidiar, a solicitat achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen.
Inculpatul P.A.M. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că nici nu a participat la săvârşirea faptelor, nici nu a fost indicat de vreun martor ca fiind unul din autori.
Totodată, a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 322 C. pen., deoarece între cele două tabere de participanţi a existat o încăierare în timpul căreia părţile s-au lovit reciproc, iar în condiţiile în care declaraţiile sunt contradictorii, dubiul trebuie să profite inculpatului.
Într-un ultim subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, având în vedere circumstanţele reale şi personale ale faptei şi făptuitorului.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de recurenţii inculpaţi V.M., N.C., M.N.C. şi P.A.M.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, soluţiile de condamnare dispuse fiind legale şi temeinice.
Fiecare inculpat a lovit-o pe victima R.S.C. şi toţi cei patru făptuitori şi-au asumat consecinţele agresiunii săvârşite în momentul în care, în superioritate numerică şi avantajaţi de poziţia de atac pe care o aveau, au lovit în mod repetat cu picioarele o persoană căzută la podea; chiar dacă inculpaţii nu au urmărit moartea victimei, ei au putut prevedea rezultatul letal al violenţelor lor concrete şi l-au acceptat ca tare.
Faptul că fiecare inculpat, dimpreună cu ceilalţi, au lovit victima cu intensitate şi repetabilitate, este dovedit prin declaraţiile martorilor R.T., M.C.M., C.A., B.F.I, R.B., D.F.G., B.N., A.M., din care rezultă că unii dintre agresori (V. şi N.) au sărit chiar cu picioarele, de mai multe ori, peste corpul şi trunchiul celui căzut.
Victima nu era înarmată şi era singură în acel conflict, fratele său, R.T. fiind primul lovit şi pus în imposibilitate de a interveni anterior agresării lui R.S.C.
Multitudinea şi intensitatea loviturile aplicate victimei, dovadă a participării la săvârşirea violenţelor a tuturor inculpaţilor şi confirmare a celor relatate de martorii arătaţi mai sus, este constată şi de actul medico - legal întocmit în cauză de I.N.M.L. Mina Minovici în care se descriu echimozele, escoriaţiile, placardele excoriate, plăci contuze, care se regăsesc pe tot corpul acesteia, dar fractura piramidei nazale, infiltrate sanguine şi hematoame, prezenţa conţinutului gastric în esofag, trahee, branhiile mari.
Violenţa loviturilor aplicate a determinat o hemoragie internă prin ruptură de mezenter, cu lezarea arterei mezenterice superioare şi a unui hematom retroperitoneal.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanţa nu a comis o gravă eroare de fapt, astfel cum se susţine prin critica formulată, când a stabilit vinovăţia inculpaţilor şi a dispus condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, probele arătate demonstrând participarea şi contribuţia fiecăruia la suprimarea vieţii lui R.S.C.
În egală măsură, Curtea constată existenţa dovezilor de vinovăţie a inculpaţilor în ceea ce priveşte lovirea părţii vătămate R.T., astfel că în cauză nu se impune achitarea acestora, pentru niciuna din faptele reţinute în sarcina lor.
Cu privire la cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat de recurenţii inculpaţi V.M., N.C., M.N.C. şi P.A.M.
Criticile formulate prin motivele de recurs prin care se susţine că încadrarea juridică corectă a faptelor săvârşite ar fi fost cea prevăzută de dispoziţiile art. 322 C. pen., sau art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., sunt neîntemeiate.
Ceea ce caracterizează infracţiunea de încăierare este existenţa unei înfruntări spontane care îşi aplică unele altora lovituri sau alte violenţe, fără posibilitatea determinării activităţii efective a fiecăruia dintre participanţi.
Conglomeratul acţiunilor multiple care se amestecă şi se împletesc în aşa fel încât nu se mai poate precipa conturul fiecărei acţiuni în parte se desfăşoară între persoane diferite, toate având calitatea de subiecţi activi şi, de asemenea, toate putând deveni subiecţi pasivi.
Or, în cazul speţei analizate, mai multe persoane, subiecţi activi au aplicat lovituri unei singure persoane, subiect pasiv.
Neexistând elementul material al infracţiunii de încăierare şi nici pluralitatea de subiecţi activi şi subiecţi pasivi cerută de aceasta, Curtea constată că în mod întemeiat instanţele nu au încadrat fapta săvârşită de inculpaţi în prevederile art. 322 C. pen.
Nici infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte nu poate fi reţinută în sarcina inculpaţilor întrucât rezultatul letal, moartea victimei R.S.C., nu a apărut ca un accident neprevăzut sau neglijat de făptuitori.
Inculpaţii au acţionat cu intenţie, poziţia lor subiectivă de a ucide stabilindu-se în raport de numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, zonele corpului victimei unde au fost aplicate, împrejurarea că acţionau concomitent patru persoane împotriva uneia singure, şi aceea aflată la podea Nici împrejurarea că unul din fraţii R. a scăpat cu viaţă din conflict numai celălalt decedând nu poate constitui un argument pertinent pentru încadrarea juridică a faptei în dispoziţiilor art. 183 C. pen., întrucât, pe de-o parte nu numărul victimelor este determinant pentru stabilirea laturii subiective a infracţiunii, iar pe de altă parte, derularea violenţelor l-a scos pe R.T. din primele momente din rândul combatanţilor, toată atenţia inculpaţilor centrându-se asupra celui care i-a sărit în ajutor şi care, astfel, a devenit victima lor, R.S.C.
În consecinţă, în cauză este exclusă aplicarea art. 183 C. pen., iar prevederile art. 73 lit. b) C. pen., sunt inoperabile întrucât atitudinea victimei nu a fost de natură să provoace reacţia făptuitorilor, disputa verbală anterioară conflictului fizic fiind purtată, în egală măsură, de ambele părţi.
Cu privire la cazurile de casare prevăzută de art. 3859 pct. 2 şi 10 C. proc. pen., invocate de recurenţii inculpaţi V.M. şi N.C.
Instanţa de fond a fost sesizată legal cu judecarea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., săvârşită asupra părţii vătămate R.T., fapta fiind conexă cu cea de omor calificat a cărui victimă a fost fratele său, astfel că soluţionarea ei a revenit tribunalului.
Instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei, după administrarea probelor necesare stabilirii adevărului, rezultatul deliberării fiind consemnat în minuta aflată la dosarului nr. 5526/2005 (37874/3/2005) al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 6 C.E.D.O. referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că refuzul instanţelor de fond şi de apel de a dispune efectuarea unei expertize medico – legale care să stabilească şi să interpreteze modul şi succesiunea leziunilor şi obiectele vulnerante folosite este pe deplin întemeiat.
Instanţele au avut la dispoziţie toate datele necesare stabilirii corecte şi complete a situaţiei de fapt, iar admiterea acestei cereri de probe ar fi fost nelegală şi netemeinică întrucât ea nu era pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, ceea ce ar fi condus la încălcarea dispoziţiilor art. 67 şi art. 116 C. proc. pen.
Probele testimoniale au demonstrat în mod cert că în afara loviturilor de pumni şi picioare inculpaţii nu au folosit alte instrumente vulnerante, iar succesiunea loviturilor aplicate inculpaţilor a rezultat tot din declaraţiile martorilor, esenţial atât pentru stabilirea vinovăţiei lor, cât şi pentru rezultatul acţiunilor lor, fiind stabilirea certă a faptului că toţi, într-un mod concertat, au lovit victima în acelaşi interval de timp.
Aşa fiind, Curtea respinge, ca nefondate, şi aceste critici.
Cu privire la cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de părţile civile R.T. şi I.D. şi de inculpaţi.
Verificând modul în care instanţa a făcut individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea constată că în cauză au fost aplicate în mod just dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
Instanţa de apel a apreciat în mod echilibrat asupra tuturor criteriilor de individualizare şi a stabilit pedepse care să reflecte în egală măsură pericolul social al faptelor săvârşite, cât şi datele personale ale inculpaţilor.
Curtea constată că pedepsele astfel aplicate sunt în măsură să asigure cerinţa de constrângere şi prevenţii pe care trebuie să o conţină o sancţiune penală, precum şi necesitatea reeducării sociale a inculpaţilor.
Pedepsele aplicate, prin cuantumul şi modalitatea lor, sunt necesare şi suficiente atingerii acestui scop, Curtea constatând că nu se impune nici majorarea acestora, dar nici reducerea lor, astfel cum au solicitat recurenţii, argumentele invocate fiind avute deja în vedere de instanţă în procesul de individualizare şi neimpunându-se reaprecierea lor.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile şi de inculpaţi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii părţi civile şi recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru asigurarea asistenţei juridice a inculpatului P.A.M. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile R.T. şi I.D. şi de inculpaţii V.M., N.C., M.N.C. şi P.A.M. împotriva deciziei penale nr. 808/ A din 16 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat P.A.M. să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi civile R.T. şi I.D. şi recurenţii inculpaţi V.M., N.C. şi M.N.C. să plătească statului câte 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 502/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 568/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
