ICCJ. Decizia nr. 702/2008. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 702/2008
Dosar nr. 3519/97/2006
Şedinţa publică din 27 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 173/2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 3519/2006, a fost condamnat inculpatul H.C.S, la:
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de închiriere de mărfuri pirat prevăzută de art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 74 şi 76 alin. (1) lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de punere la dispoziţia publicului inclusiv prin I. sau alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi a operelor ori produselor purtătoare de drepturi conexe sau de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales individual, prevăzută de art. 139/8 din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
- 3 luni închisoare, pentru infracţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator în oricare din următoarele modalităţi: instalare, stocare, preluare sau executare ori transmitere în reţeaua internă prevăzută de art. 139/9 din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 şi 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menţionate şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 şi 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare pe durata acesteia, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), şi c) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 şi 84 C. pen.
În baza art. 13, 346 C. proc. pen. şi art. 139 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 a fost obligat inculpatul la următoarele despăgubiri civile:
- 3575 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data executării către partea civilă M.C. reprezentată de cabine de avocat P.M.D.
- 856 euro sau echivalentul în lei la data executării către partea civilă E.A. reprezentată de Casa de Avocatură B.A.;
- 896 euro sau echivalentul în lei la data executării către partea civilă V.U.G. şi B.E. reprezentată de casa de Avocatură B.A.
A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, la data de 28 februarie 2006, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Hunedoara s-au sesizat din oficiu despre faptul că în incinta Clubului I., administrată de inculpatul H.C.S. funcţionau 11 calculatoare (un server şi 10 staţii) pe care era instalat programul Windows XP Professional fără licenţă, iar pe 10 din aceste calculatoare erau instalate 9 jocuri diverse, fără licenţele prevăzute de lege.
Pe baza probelor administrate în cauză s-a stabilit că SC I.V. SRL Deva a fost înfiinţată în anul 2003, administrator unic al societăţii fiind inculpatul H.C.S.
Începând cu luna octombrie 2005, pe calculatoarele aparţinând firmei respective, care funcţionau în incinta clubului I., a fost instalat programul Windows XP Professional, fără a fi obţinută în prealabil licenţa, iar cu aproximativ trei săptămâni înaintea datei de 28 februarie 2006, când s-a efectuat controlul de către organele de poliţie, pe calculatoarele respective au fost instalate nou jocuri diverse, de asemenea, fără a exista licenţele prevăzute de lege.
Ulterior instalării programului, iar mai apoi şi a jocurilor, a fost permis accesul publicului, care le-a utilizat, programul de funcţionare al clubului I. fiind zilnic între orele 11,00 – 21,00, exclusiv duminica, iar încasările au fost de 8-10 milioane lei lunar.
Împotriva sentinţei penale pronunţate de prima instanţă a declarat apel inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat în principal achitarea fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, în măsura în care se consideră dovedită vinovăţia sa, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., raportat la art. 181 C. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen.
Curtea de Apel, Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt şi a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptelor deduse judecăţii, vinovăţia inculpatului fiind pe deplin dovedită.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie reiterând, în esenţă, criticile din apel şi invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 18 C. proc. pen., a solicitat în principal achitarea, susţinând că hotărârile de condamnare se bazează pe probe obţinute nelegal, cu încălcarea normelor prevăzute de legislaţia specială în materie, astfel că, în opinia sa, probele respective trebuie înlăturate şi faţă de împrejurarea că în cauză nu există alte dovezi care să-l incrimineze, se impune achitarea sa.
A mai susţinut recurentul, prin apărătorul său, că în cauză nu există o plângere a părţilor vătămate, că acestea nu s-au constituit părţi civile în mod legal, astfel că hotărârile de condamnare şi obligarea la despăgubiri civile sunt nelegale.
Recursul nu este întemeiat.
Verificând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările de la dosar, în raport cu motivele de recurs invocate cât şi din oficiu, în limitele impuse de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că instanţele de fond şi de apel au reţinut o corectă stare de fapt, întemeiată pe probele administrate în cauză, din coroborarea cărora rezultă fără dubiu vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Apărările recurentului în sensul că în cauză nu există dovezi certe ale vinovăţiei sale şi că singurele probe existente sunt nelegale, fiind obţinute prin încălcarea normelor speciale în materie, nu pot fi primite.
În cauză vinovăţia inculpatului este dovedită cu procesele-verbale întocmite de organele de cercetare penală la 28 februarie 2006 şi, respectiv, 01 martie 2006, coroborate cu certificatul constatator şi adresa de furnizare de informaţii, acte comunicate de O.R.C., precum şi cu declaraţiile inculpatului care a relatat constant atât la urmărirea penală cât şi la cercetarea judecătorească că nu deţinea licenţele prevăzute de lege pentru programul de calculator Windows XP Profesional instalat pe calculatoarele care îi aparţineau, aflate la Clubul I. care era în administrarea sa şi nici pentru jocurile care erau de asemenea instalate pe calculatoarele respective, tot fără a exista o licenţă care să permită utilizarea lor în mod legal.
Din cuprinsul procesului verbal de constatare, întocmit la 28 februarie 2006, în prezenţa operatorului de calculatoare H.P.A., angajat la acea dată la firma inculpatului, rezultă că atât sistemul de operare cât şi jocurile instalate pe calculatoare au fost accesate, fiecare în parte şi s-a constatat că acestea funcţionau, organele de cercetare stabilind termenul de 01 martie 2006 pentru ca administratorul societăţii respective să prezinte licenţele pentru sistemul de operare şi jocurile instalate pe calculatoare, faţă de împrejurare că acesta din urmă nu se afla la sediul firmei la momentul efectuării controlului, iar operatorul nu a fost în măsură să prezinte actele respective.
Ulterior, la 01 martie 2006 inculpatul în calitate de administrator unic al societăţii comerciale care deţine clubul I. şi calculatoarele respective a declarat că nu deţinea licenţe sau alte documente din care să rezulte acordul titularilor de drepturi pentru utilizarea programelor, consemnându-se susţinerile sale.
Rezultă aşadar că susţinerile recurentului referitoare la nevinovăţia sa sunt infirmate de probele administrate în cauză, care dovedesc contrariul.
Din chiar declaraţiile recurentului rezultă că instalarea programului Windows XP Professional şi a jocurilor pe calculatoarele respective, puse la dispoziţia publicului, s-a făcut fără ca licenţele impuse de lege să fi fost achiziţionate de inculpat, care la acel moment nu dispunea de resursele financiare necesare.
Aşa fiind, cererea recurentului inculpat de a se dispune achitarea sa nu poate fi primită.
Cât priveşte critica referitoare la greşita condamnare a inculpatului, în condiţiile în care în cauză lipsesc plângerile părţilor vătămate, este de observat că art. 144 din Legea nr. 8/1996 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 285/2004 şi care prevedea că „în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 1399, 140 şi 141 din legea specială, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în sensul legii respective", a fost abrogat prin OUG nr. 190/2005, astfel încât şi această critică apare ca neîntemeiată.
Referitor la susţinerea recursului în sensul că părţile civile nu s-ar fi constituit în mod legal, Înalta Curte constată că, încă din faza de urmărire penală părţile vătămate, prin reprezentanţii lor legali, împuterniciţi prin mandat special, potrivit legii, s-au constituit părţi civile în cauză, indicând cuantumul despăgubirilor pe care le-au solicitat şi modul în care au fost calculate acestea, menţinându-şi pretenţiile şi în faţa instanţei, iar inculpatul a fost de acord cu achitarea despăgubirilor solicitate, în măsura în care va fi găsit vinovat.
Cum vinovăţia inculpatului a fost cert dovedită, în mod corect instanţele au dispus obligarea sa la plata daunelor.
În fine, nici motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., nu este fondat, instanţa referindu-se pe larg în considerentele deciziei la motivele pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere a apelului declarat de inculpat, astfel că o casare a hotărârii atacate nu se justifică.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este neîntemeiat, astfel că îl va respinge ca atare potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.C.S. împotriva deciziei penale nr. 153/ A din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 660/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 733/2008. Penal → |
|---|
