ICCJ. Decizia nr. 733/2008. Penal

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 733/2008

Dosar nr. 33961/3/2006

Şedinţa publică din 29 februarie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 904 din 25 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., cerere formulată de inculpatul T.I.O.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul T.I.O. din infracţiunea de tentativă de omor calificat în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de tentativă la omor calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. a), cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.I.O., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi, 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b C. pen., cu revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 138 din 29 mai 2002 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, contopind restul rămas neexecutat de 440 zile cu pedeapsa aplicată în cauză, în final, inculpatul având de executat 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a dedus prevenţia de la 12 septembrie 2005 la zi şi a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

A luat act că partea vătămată D.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 284902 lei, despăgubiri civile, plus dobânda legală, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în seara zilei de 28 aprilie 2005, în jurul orei 22,00, partea vătămată D.E. împreună cu martorii D.A., D.P.D., D.L.A. (verii săi) şi L.D.V. (vecinul său) se plimbau cu bicicletele în zona Şcolii nr. 165. În momentul în care au ajuns pe str. Luică, martorul L.D. le-a spus celorlalţi că a văzut în scara unui bloc pe un băiat, zis „P.", identificat ulterior în persoana numitului T.V., cu care dorea să vorbească. În continuare, martorul L.D.V. s-a deplasat în scara blocului, unde se afla T.V., ceilalţi rămânând în faţa blocului.

Observând că L.D.V. s-a luat la bătaie cu T.V., martorii D.P.D. şi D.L.A. s-au deplasat în scara blocului şi au intervenit în favoarea prietenului său. În urma lor a intrat şi partea vătămată, care a fost lovită în spate cu un cuţit de către inculpatul T.I.O.

La scurt timp, partea vătămată D.E. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, unde a fost internată cu diagnosticul „plagă prin înjunghiere hemitorace drept".

În raport de expertiza medico-legală nr. A1/5806/2005 din 26 mai 2005, întocmit de I.M.L. Mina Minovici s-a concluzionat că partea vătămată „a prezentat leziuni traumatice care se puteau produce, la data de 28 aprilie 2005, prin lovire cu corp înţepător-tăietor, pentru care necesită circa 30 de zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii; leziunile traumatice i-au pus viaţa în primejdie.

Partea vătămată a declarat că nu a văzut cine aînjunghiat-o însă a arătat că l-a văzut pe inculpat în zona respectivă, având asupra sa un cuţit, iar ulterior l-a recunoscut după planşa foto pe inculpatul T.I.O. ca fiind persoana pe care a văzut-o înainte şi după terminarea conflictului având asupra sa un cuţit tip briceag.

Martorii D.L.A., D.P.D., L.D.V. şi D.A. fiind audiaţi, au confirmat situaţii de fapt reţinute de instanţa de fond.

Inculpatul T.I.O. a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, arătând că a săvârşit în ajutorul prietenului său T.V. care era bătut de mai mulţi indivizi.

Reţinând că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 139 din 29 mai 2002 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen.

Apelul declarat de inculpatul T.I.O. împotriva sentinţei penale nr. 904 din 25 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 33961/3/2006.

Instanţa de control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatului, a computat prevenţia şi a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Soluţia în apel a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 317 din 3 octombrie 2007.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.I.O., fără, însă, a-l motiva în scris.

În şedinţa publică de azi 29 februarie 2008, prin apărător, inculpatul a criticat hotărârea atacată susţinând, în principal, că fapta ar fi trebuit încadrată juridic, în art. 182, cu referire la art. 44 C. pen., cu consecinţa achitării sale şi, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, în sensul micşorării ei.

Recursul este nefondat.

Situaţia de fapt reţinută, în cauză, ca şi încadrarea juridică dată faptei, sunt în concordanţă cu probele administrate.

În raport de obiectul folosit de inculpat, de intensitatea loviturii ca şi de zona afectată, prin lovitură, este exclusă încadrarea juridică a faptei în art. 182 C. pen., încadrarea juridică corectă, fiind cea reţinută de prima instanţă, confirmată în apel.

La fel, în speţă, infracţiunea nu se poate susţine că ar fi fost comisă în legitimă apărare, atâta timp cât inculpatul nu a fost victima unui atac direct, imediat şi injust, care, să determine conduita inculpatului.

Nici măcar acţiunea de ajutorare a prietenului său nu justifică folosirea cuţitului de către inculpat, atâta timp cât nici unul dintre actorii incidentului nu purta asupra sa, o astfel de armă.

În sfârşit, analiza probelor dosarului demonstrează şi faptul că, în speţă, prima instanţă a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, ceea ce face inoportună reducerea pedepsei, care ar face-o ineficientă, în raport cu scopul pedepsei.

În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul de faţă, ca nefondat şi să-l respingă, ca atare, menţinând, astfel, Decizia atacată.

Din pedeapsa avută de executat, de către inculpat, Curtea va trebui să deducă din ea durata reţinerii şi arestării preventive.

Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv al onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu, ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE