ICCJ. Decizia nr. 816/2008. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 816/2008
Dosar nr. 65/110/2005
Şedinţa publică din 5 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe inculpatul N.D., în baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi (b) C. pen., pe o durată de 3 ani, cu aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 lit. a) şi (b) C. pen.
A confiscat de la inculpat suma de 700 lei (RON).
A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.M.V. şi l-a obligat pe inculpat la 10.000 lei (RON) despăgubiri cu titlu de daune morale.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 13 mai 2003, aflându-se cu mama sa în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău, partea vătămată C.M.V., în vârstă de 15 ani şi 6 luni, a fost răpită de inculpatul N.D. de pe stradă, din apropierea gării, urcată cu forţa într-un autoturism ARO, legată de mâini şi la gură după care a fost transportată împotriva voinţei sale în comuna Popeşti Leordeni, platforma Danubiana, judeţul Ilfov.
Aici, partea vătămată a fost vândută numitului N.V. cu suma de 700 lei (RON), inculpatul cerându-i minorei să-i spună cumpărătorului că este majoră şi că a mai practicat prostituţia.
Deşi inculpatul N.D. nu a recunoscut săvârşirea faptei, instanţa a reţinut vinovăţia acestuia în baza materialului probator.
Astfel, martorul N.V. a declarat în cursul urmăririi penale că a cumpărat-o pe partea vătămată de la inculpat, recunoscând pe acesta din urmă din planşele fotografice prezentate de poliţie, ocazie cu care i-a aflat şi numele.
Acelaşi martor a precizat că partea vătămată era foarte speriată şi îi făcea semne disperate să o salveze.
Deşi în cursul judecăţii martorul N.V. a retractat cele susţinute la organul de urmărire penală, precizând şi că nu l-a cunoscut anterior pe inculpat, instanţa a înlăturat declaraţia de retractare, constatând că aceasta nu este concordantă cu o altă împrejurare, şi anume cu aceea, dovedită şi prin declaraţiile inculpatului N.D., că martorul cu inculpatul se cunoşteau de mai mulţi ani, având chiar şi un incident prin anul 2001 legat de recuperarea unui imobil.
Apoi, s-a reţinut că partea vătămată a declarat constant că inculpatul N.D. este cel care a răpit-o şi apoi a vândut-o martorului N.V.
Instanţa a dat valoare probatorie şi declaraţiei martorului cu identitate protejată T.E., ascultat de procuror la data de 29 noiembrie 2005 şi care precizează că familia inculpatului N.D. împreună cu avocatul ales au luat legătura cu martorii L.V., G.Ş. şi P.I.V., pe care i-au influenţat să declare că nu inculpatul este cel care a vândut-o pe partea vătămată ci o altă persoană, respectiv G. din Vidra.
În sfârşit, au fost coroborate aceste mijloace de probă cu cele constând în procesul verbal de recunoaştere din grup şi după planşa foto a inculpatului de către partea vătămată, concluziile raportului de expertiză privind detecţia psihologică a comportamentului simulat din care rezultă că nu s-au evidenţiat modificări ale stresului emoţional, semnificativ caracteristice indicilor comportamentului simulat, în răspunsurile părţii vătămate şi ale martorului N.V. (primele declaraţii de la urmărirea penală), procesul verbal de confruntare dintre inculpat şi partea vătămată.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, susţinând că nu este autorul faptei, semnalând contradicţii evidente în declaraţiile părţii vătămate.
Astfel, inculpatul a arătat că datele prezentate de partea vătămată referitoare la fizionomia persoanei care a răpit-o, nu i se potrivesc, că nu a fost niciodată în oraşul Comăneşti, că la data de 13 mai 2003, când se pretinde săvârşirea faptei s-a aflat la Dispensarul din comuna Gălbinaşi, conform fişei de consultaţii medicale şi că greşit a fost înlăturată declaraţia martorului N.V., dată în faţa instanţei, acesta motivând prima declaraţie prin promisiunea făcută de anchetatori de reducere a pedepsei în cauza separată, în care se afla în curs de judecată.
Prin Decizia penală nr. 219 din 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bacău a admis apelul inculpatului şi, desfiinţând hotărârea instanţei de fond în rejudecare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul N.D, constatând, totodată, conform art. 346 alin. (3) C. proc. pen., că nu pot fi acordate despăgubiri civile.
Instanţa de control judiciar a constatat că declaraţiile părţii vătămate C.M.V., date succesiv la urmărirea penală, instanţa de fond şi la cea de apel conţin contradicţii legate de locul săvârşirii actului de răpire (în oraşul Comăneşti sau la gară), a aspectului fizic al răpitorului (constituţie atletică sau, în altă declaraţie, cu burtă), a numărului persoanelor aflate în autoturismul cu care a fost transportată (iniţial, arătând că pe lângă răpitor se mai aflau în cabină alţi doi bărbaţi, apoi că nu mai exista nimeni), a momentului în care răpitorul i-a făcut o injecţie în picior pentru a o adormi (iniţial injecţia a fost făcută în stradă, apoi că aceasta a fost făcută după urcarea în autoturism).
Semnificativă, această instanţă, este descrierea făcută de partea vătămată feţei autorului răpirii, respectiv cu o tăietură (o cicatrice) de la lobul urechii dreapta pe maxilar spre bărbie iar pe obraji gropi (urme) de vărsat de vânt.
Curtea de Apel Bacău a dispus expertizarea facială a inculpatului iar prin Raportul de expertiză al I.M.L. Iaşi s-a constatat că inculpatul nu prezintă cicatrici la nivel facial şi cervical şi că cicatricile nu puteau fi eliminate prin nicio metodă fără a lăsa semne vizibile.
Asemenea, nici instanţa, nici expertul nu au constatat existenţa unor gropi (urme) de vărsat de vânt în zona facială a inculpatului.
Referitor la declaraţiile martorului N.V., instanţa de apel a reţinut conţinutul lor contradictoriu, după cum au fost date în cursul urmăririi penale sau al judecăţii. Constatând implicarea acestuia în traficul de persoane, inclusiv în cel ce o priveşte şi pe partea vătămată C.M.V., pentru care a şi fost condamnat, a apreciat declaraţiile sus-numitului martor în contextul întregului material probator, care nu îl indică pe inculpat ca autor al faptei.
Aceleaşi rezerve sunt evocate şi în privinţa declaraţiei martorului cu identitate protejată T.E., care, folosind sintagmele „ştiu", „cunosc", „am aflat", „am cunoştinţă" în referire la faptele imputate inculpatului, evidenţiază necunoaşterea directă a unor împrejurări relevante.
Nici susţinerile potrivit cărora concubina inculpatului şi avocaţii acestuia au contactat partea vătămată, promiţându-i bani pentru a-şi retracta declaraţiile, nu conving, în opinia instanţei, faptul neputând fi exclus dar putând fi explicat prin dorinţa inculpatului, recidivist, de a evita orice răspundere penală.
Analizând fişa de consultaţii medicale de la Dispensarul comunei Gălbinaşi, judeţul Călăraşi, localitate în care locuieşte obişnuit inculpatul, instanţa de apel a constatat consemnările în continuitate în timp, începând din anul 1981 şi în care apare şi cea din 13 mai 2003, dată la care i se impută şi realizarea actului de răpire a părţii vătămate în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău.
În sfârşit, au fost analizate de instanţa de apel şi datele şi informaţiile referitoare la conduita părţii vătămate, reţinând conform plângerii depuse la poliţie de mama acesteia, că în precedent partea vătămată s-a împrietenit cu o altă tânără, B.A., care are dosar la poliţie pentru prostituţie şi care a corupt-o, existând toate indiciile că şi la data de 13 mai 2003 tot împreună să fi plecat.
Conchizând, instanţa de apel a constatat că scenariul răpirii este plin de contradicţii şi că probele nu creează convingerea că autorul faptei de trafic de persoane este inculpatul N.D.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susţinut greşita interpretare a probelor de către instanţa de apel, acestea confirmând vinovăţia inculpatului, dacă nu în răpirea părţii vătămate din oraşul Comăneşti, faptă în privinţa căreia există dubii asupra identităţii făptuitorului, cel puţin în vânzarea părţii vătămate către martorul N.V. şi solicitând, urmare admiterii recursului, casarea hotărârii instanţei de apel şi menţinerea celei a instanţei de fond.
Prin motivul formulat oral de procurorul de şedinţă a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., respectiv şedinţa de judecată la instanţa de apel, contrar legii, a fost publică.
Verificând hotărârea criticată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Instanţa de apel, în lămurirea tuturor aspectelor cauzei a procedat la readministrarea materialului probator, reaudiind inculpatul, partea vătămată şi martora C.L.
Asemenea, a făcut demersuri pentru ascultarea martorului cu identitate protejată T.E., rămase fără rezultat, după cum acesta nu a putut fi audiat nici la instanţa de fond.
În sfârşit, a fost dispusă şi s-a efectuat expertiza medico-legală traumatologică, fiind ataşate la dosar şi alte înscrisuri depuse de inculpat în apărare.
Curtea constată că instanţa de apel a făcut o riguroasă analiză a probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cel al judecăţii iar hotărârea este rezultatul interpretării judicioase a acestora.
Declaraţiile părţii vătămate, repetate, în ambele faze ale procesului, conţin detalii care sunt contradicţii, iar elementele particulare de identificare a celui care a răpit-o, furnizate de aceasta, nu se regăsesc în fizionomia inculpatului.
Expertiza medico-legală traumatologică efectuată la nivelul I.M.L. Iaşi concluzionează că la data examinării, 27 septembrie 2007, inculpatul N.D. nu prezintă cicatrici la nivel facial şi cervical şi întrucât acestea nu puteau fi eliminate prin nici o metodă fără a lăsa urme vizibile, se apreciază că sus-numitul nu a prezentat astfel de cicatrici nici la data de 13 mai 2003.
Împrejurarea că, la data de 13 mai 2003, inculpatul se afla pe raza comunei Gălbinaşi, judeţul Călăraşi, conform copiei fişei de consultaţii de la Dispensarul comunal, face greu de crezut că acesta putea ajunge în aceeaşi zi, în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău, să gândească şi să răpească o tânără şi apoi să ajungă spre dimineaţa în municipiul Bucureşti, unde s-a realizat vânzarea părţii vătămate către martorul N.V.
Este cert, potrivit declaraţiilor părţii vătămate, că cel care a răpit-o din oraşul Comăneşti este şi cel care a vândut-o în municipiul Bucureşti.
Ori, nefiind dovedit că inculpatul N.D. a acostat-o şi răpit-o pe partea vătămată, nici al doilea act de trafic, respectiv vânzarea, nu-i poate fi imputat acestuia.
În acelaşi sens sunt argumentele hotărârii instanţei de apel, urmare analizării declaraţiilor martorului N.V., declaraţii privite cu rezerve şi care, în versiunea iniţială, nu se coroborează cu celelalte probe.
Declaraţiile martorului cu identitate protejată T.E. nu oferă elemente de fapt care să vizeze perceperea directă a actelor de trafic ci doar date referitoare la comportamentul ulterior al familiei inculpatului şi avocatului, conduită care poate avea ca motivaţie şi temerea de a nu fi tras inculpatul la răspundere penală nevinovat.
Pe de altă parte, ineficienţa demersurilor ascultării, în condiţii speciale a martorului cu identitate protejată, în faţa instanţei impune, odată în plus, în raport de prevederile art. 861 alin. (6) C. proc. pen., aprecierea declaraţiilor acestuia date în cursul urmăririi penale ca servind aflării adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Ori, sub acest aspect, probele existente în cauză nu susţin şi nu fac dovada săvârşirii faptelor de către inculpat.
Aşa fiind, constatând că Decizia atacată este legală şi temeinică, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 219 din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpatul N.D.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 814/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 820/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
