ICCJ. Decizia nr. 3943/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3943/2009

Dosar nr. 4493/121/2006

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 653 din 12 decembrie 2007, Tribunalul Galaţi a respins ca nefondată cererea inculpatului C.C. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi l-a condamnat pe inculpat la 12 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b).

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) i s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 1 zi în 21 septembrie 2005.

A fost condamnat inculpatul P.T. la 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 71 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) rap. la art. 998 C. civ. şi art. 1003 C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii C.C. şi P.T. la următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile:

- 257.058,34 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC M.A.T. SA Craiova;

- 67.950,24 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC M. SRL Galaţi;

- 117.096,46 lei cu titlu de despăgubiri civile plus penalităţi de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, conform contractului, către partea civilă SC W. SRL Constanţa;

- 56.860,19 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC F. SA Bodoc;

- 18.395,80 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC N. SRL Bacău;

- 34.872,61 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC V. SRL Galaţi;

- 60.012 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC S.C. SRL Galaţi;

- 7.452,69 lei cu titlu de despăgubiri civile plus penalităţi de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, conform contractului, către partea civilă SC S. SA Năsăud;

- 6.334,52 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC R. SRL Slobozia.

În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul P.T. la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile:

- 3.056,10 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC T.I. SRL Bodoc;

- 13.498,31 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC M.A.M. SRL Dej.

Au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a fi dispus astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

SC S. SRL Galaţi a fost înregistrată la O.R.C. la data de 08 noiembrie 2000, având ca administrator pe martorul D.S., iar la data de 26 mai 2005 aderă la societate şi inculpatul P.T. care devine şi administratorul societăţii.

La data de 09 iunie 2005, inculpatul P.T. şi martorul D.S., în calitate de reprezentanţi ai SC S. SRL Galaţi, au închiriat de la martorul C.V. imobilul situat în strada S., imobil pe care ulterior l-au declarat la O.R.C. ca fiind sediul societăţii. La data de 14 iunie 2005, cei doi au închiriat de la SC T. SRL Galaţi, spaţiul situat în şoseaua S., cu o suprafaţă de 160 m.p., având ca destinaţie depozit.

Ulterior, respectiv la data de 20 iulie 2005, martorul D.S. s-a retras din societate, astfel că inculpatul P.T. a devenit asociat unic şi administrator al societăţii. La aceeaşi dată, inculpatul P.T., în calitate de administrator al SC S. SRL Galaţi, l-a împuternicit pe inculpatul C.C. să îl reprezinte cu puteri depline pentru relaţiile comerciale pe care SC S. SRL Galaţi le va desfăşura, inclusiv deschidere de conturi, retrageri sau depuneri de bani.

Prin cererea din 05 iulie 2005, inculpatul P.T. a solicitat la B.T. - Sucursala Galaţi, deschiderea unui cont bancar, depunând fişa cu specimen de semnături, potrivit căreia persoanele împuternicite a reprezenta societatea erau inculpaţii P.T. şi C.C. La data de 20 iulie 2005, inculpatul P.T. a ridicat de Ia B.T. 5 file cec, iar la data de 02 august 2005 inculpatul P.T. a mai ridicat un carnet cu 25 file cec.

Totodată, SC S. SRL Galaţi avea cont deschis la B.R.D.- Groupe Societe Generale - Sucursala Galaţi, bancă de la care, la data de 16 septembrie 2004, martorul D.S. şi inculpatul C.C., administrator respectiv director comercial al societăţii la acel moment, au ridicat o blanchetă cu file cec. Ulterior noul administrator al SC S. SRL. Galaţi respectiv inculpatul P.T. a depus la B.R.D. Sucursala Galaţi fişa cu specimen de semnături, prin care persoanele fizice autorizate a reprezenta societatea sunt inculpaţii P.T. şi C.C. şi martorul D.S., care la data respectivă era încă asociat al SC S. SRL Galaţi.

În condiţiile anterior arătate, în perioada iulie - august 2005, inculpaţii P.T. şi C.C. au contactat reprezentanţii societăţilor comerciale părţi vătămate, pe care i-au convins să livreze către SC S. SRL Galaţi cantităţi mari de mărfuri, pentru plata cărora au emis file cec fără acoperire în contul bancar, producându-le o pagubă ce totalizează 664.129,02 lei RON.

1. Astfel, la data de 27 iulie 2005, martorul T.G., şef centru vânzări la partea civilă SC M.A.T. SA Craiova a fost contactat telefonic de o persoană care s-a recomandat ca fiind C.D., reprezentant al SC S. SRL Galaţi. În urma discuţiilor telefonice purtate de cei doi şi a schimbului reciproc, prin fax, de oferte respectiv comenzi, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare, în care se prevedea livrarea de către SC M.A.T. SA Craiova către SC S. SRL Galaţi, a trei tractoare model şi utilajele aferente acestora, în valoare totală de 287.058,35 lei RON.

În vederea încheierii contractului şi a achiziţionării mărfurilor, la data de 01 august 2005, la cererea inculpatului C.C., martorul I.V., în calitate de delegat al SC S. SRL Galaţi, s-a deplasat la sediul SC M.A.T. SA Craiova. Aici, potrivit înţelegerii cu inculpatul C.C., martorul I.V. a luat legătura cu martorul T.G. şi i-a spus că vine din partea lui C. pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare. În acest sens, martorul I.V. i-a prezentat martorului T.G. cartea de identitate, certificatul de înregistrare al SC S. SRL Galaţi, cartea de identitate a inculpatului P.T., în copie xerox, comanda din 02 august 2005, delegaţie pentru ridicare marfă, o declaraţie pe proprie răspundere a inculpatului P.T., în calitate de administrator al SC S. SRL Galaţi, din care rezultă că societatea nu este în faliment, nu are sechestru ipotecar şi nu este înregistrată la Centrala Incidentelor de plată şi o cerere de consultare Ia CIP, emisă de B.R.D., din care rezulta că în perioada 14 iulie 2004 - 14 iulie 2005 SC S. SRL Galaţi nu figurează la CIP cu incidente de plată.

După verificarea acestor documente de către reprezentanţii SC M.A.T. SA Craiova, martorul T.G. a redactat contractul de vânzare cumpărare din 01 august 2005 şi l-a înmânat martorului I.V. pentru a fi semnat şi de către reprezentanţii SC S. SRL Galaţi.

Imediat ce s-a reîntors la Galaţi, martorul I.V. i-a predat inculpatului C.C. documentele primite de la partea vătămată SC M.A.T. SA Craiova. Ulterior, inculpatul C.C. i-a dat martorului I.V. contractul de vânzare cumpărare din 01 august 2005, în original, semnat şi ştampilat, precum şi 5 file cec semnate, ştampilate şi completate doar cu datele de identificare ale emitentului, respectiv SC S. SRL Galaţi, de către inculpatul P.T.

Dacă la rubrica „Director general" a semnat inculpatul P.T., la rubrica „Director economic" inculpatul C.C. a trecut numele C.D. şi apoi o semnătură indescifrabilă.

În vederea efectuării transportului celor trei tractoare de la Craiova la Galaţi, inculpaţii C.C. şi P.T. s-au întâlnit cu martorul R.G., reprezentantul legal al SC T. SRL Galaţi şi au stabilit ca acesta din urmă să efectueze transportul cu autotractorul marca V.

La data de 03 august 2005, inculpatul C.C. împreună cu martorii I.V. şi D.S. s-au deplasat la Craiova, unde martorul I.V. a mers singur la sediul SC M.A.T. SA Craiova şi i-a înmânat martorului T.G. contractul de vânzare-cumpărare semnat şi ştampilat şi cele 5 file cec, care de asemenea erau semnate şi ştampilate, timp în care ceilalţi inculpaţi s-au întâlnit cu martorul R.G.

Constatând că livrarea poate avea loc deoarece, conform contractului inculpaţii au virat în contul SC M.A.T. S.A Craiova avansul de 30.000 lei RON cu ordinele de plată din 03 august 2005 în valoare de 13.700 lei RON şi din 03 august 2005, martorul T.G. a procedat la întocmirea facturii fiscale din 03 august 2005, în valoare totală de 287.058,35 lei RON şi la livrarea mărfii.

Astfel, în ziua respectivă, doua tractoare şi utilajele aferente acestora au fost transportate la Galaţi, cu autovehiculul închiriat de la al SC T. SRL Galaţi. Transportul a fost supravegheat de inculpatul C.C. şi de martorii I.V. şi D.S., care se deplasau cu un autoturism marca R. de culoare gri şi cu număr de înmatriculare străin. La data de 04 august 2005 a fost transportat la Galaţi şi cel de-al doilea tractor cu un autocamion aparţinând părţii vătămate, condus de martorul C.C.

Cele trei tractoare au fost descărcate şi depozitate pe o rampă ce se află în apropierea unei fabrici de bolţari din zona cartierului Fileşti, în prezenţa inculpaţilor.

Încă din momentul în care şi-au propus să cumpere tractoarele de la partea vătămată, inculpaţii au început să caute cumpărători. Astfel, la începutul lunii august 2005, inculpatul C.C. s-a întâlnit cu martorul V.R., împuternicit de reprezentantul legal al SC A.F. SRL Galaţi, respectiv D.D., să efectueze fapte şi acte de comerţ în numele societăţii şi i-a propus să cumpere cele trei tractoare tip TIH. Martorul a fost de acord, oferind însă preţul de 174.697,95 lei RON, cu mult mai mic decât cel de achiziţionare de la partea vătămată. Tocmai pentru că scopul urmărit de inculpaţi era acela de inducere în eroare a părţii vătămate SC M.A.T. SA Craiova, inculpatul C.C. a acceptat preţul oferit de martor. Drept urmare, la data de 11 august 2005, mai înainte de scadenţa primei file cec, inculpaţii C.C. şi P.T. au vândut către SC A.F. SRL Galaţi, în baza facturii fiscale cele trei tractoare pentru suma de 174.697,95 lei RON. Până la data de 15 august 2005, SC A.F. SRL Galaţi a achitat către SC S. SRL Galaţi, cu 7 ordine de plată, întreaga contravaloare a celor trei tractoare TIH.

Între timp, reprezentanţii SC M. SA Craiova au completat filele cec primite de la SC S. SRL Galaţi, pentru plata tractoarelor, cu valorile prevăzute în contract şi plăţile la scadenţă. Partea vătămată a introdus la plată prima filă cec, în valoare de 35.000 lei RON, scadentă la data de 19 august 2006, aceasta fiind refuzată la plată pentru lipsa disponibilului, client aflat îninterdicţie bancară.

Imediat, atât martorul T.G. cât şi ceilalţi reprezentanţi ai părţii vătămate au încercat să ia legătura cu reprezentanţii SC S. SRL Galaţi, pentru a cere explicaţii în legătură cu refuzarea la plată a filei cec, însă aceştia nu au răspuns la telefoane şi nu au mai fost de găsit la sediul şi respectiv la punctul de lucru al societăţii.

În aceste condiţii, la data de 08 septembrie 2005 au fost introduse la plată şi celelalte 4 file cec în valoare de 59.330,45 lei RON, în valoare de 60.170.47 lei RON, în valoare de 59.1 10,86 lei RON, în valoare de 57.710,67 lei RON, toate fiind refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară, cec ce aparţine unui set de instrumente retrase din circulaţie.

Din verificările efectuate a rezultat că inculpaţii P.T. şi C.C. au retras din bancă, personal, sumele de bani încasate de la SC A.F. SRL Galaţi şi, în loc să achite debitul către SC M. SA Craiova, le-au folosit în interes personal.

Întrucât nu a recuperat contravaloarea celor trei tractoare şi a unor utilajelor aferente, livrate inculpaţilor, partea vătămată SC M.A.T. SA Craiova s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 257.058,34 lei.

2. În cursul lunii iulie 2005, martorul O.N., reprezentantul legal al părţii vătămate SC M. SRL Galaţi, a fost contactat de către inculpatul C.C. care s-a recomandat ca fiind reprezentantul SC S. SRL Galaţi, şi s-a arătat interesat de achiziţionarea unei cantităţi de oţel beton.

Drept urmare, la data de 20 iulie 2005, între SC M. SRL Galaţi şi SC S. SRL Galaţi a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare, semnat de inculpatul C.C., în prezenţa martorului O.N.

În baza acestui contract, la data de 21 iulie 2005, SC M. SRL Galaţi a livrat către SC S. SRL Galaţi, oţel beton în valoare de 72.240,22 lei, marfă ce a fost achitată integral prin ordin de plată de către inculpaţi.

La data de 11 august 2005, inculpatul C.C. s-a deplasat la sediul SC M. SRL Galaţi şi a emis comanda din 11 august 2005 prin care a solicitat achiziţionarea a 40 tone de oţel beton. În baza acestei comenzi şi având în vedere că inculpaţii onoraseră obligaţiile din primul contract, SC M. SRL Galaţi a încheiat cu SC S. SRL Galaţi, un al doilea contract de vânzare cumpărare, din 12 august 2005. În baza acestui contract, la data de 12 august 2005, SC M. SRL Galaţi a livrat către SC S. SRL Galaţi, cu factura fiscală, oţel beton în valoare de 67.950,21 lei, factura fiind semnată de primire de către inculpatul C.C.

Pentru plata mărfii, la aceeaşi dată, inculpatul C.C. a predat martorei G.G., economist în cadrul Serviciului Facturare a SC M. SRL Galaţi, filele cec şi necompletate, însă semnate şi ştampilate de inculpatul P.T.

Marfa a fost transportată cu autocamionul înmatriculat, condus de martorul OG, la depozitul închiriat de către inculpatul C.C. de la SC T. SRL Galaţi.

Conform contractului, reprezentanţii părţii vătămate au completat filele cec primite de la inculpat şi, la data scadenţei, respectiv 26 august 2006, au introdus la plată fila cec, nu înainte însă de a încerca să-i comunice despre aceasta inculpatului C.C., care nu a mai răspuns la telefon. Fila cec a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil, client aliat în interdicţie bancară, cec aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.

Ulterior, a fost introdusă în circuitul bancar şi cea de-a doua filă cec în valoare de 32.950,24 lei RON, care de asemenea a fost refuzată la plată pentru lipsă totala disponibil, client aflat în interdicţie bancară, cec aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.

În această situaţie şi întrucât inculpatul nu a mai putut fi contactat telefonic şi nici nu a mai achitat contravaloarea mărfii, la data de 30 august 2005 martora G.G. a completat fila cec cu suma de 67950,21 lei RON şi a introdus-o în circuitul bancar. Această filă cec fusese lăsată drept garanţie de către inculpat cu ocazia derulării primului contract; şi de această dată, fila cec a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil, client aliat în interdicţie bancară, cec aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.

Deşi reprezentanţii SC M. SRL Galaţi, au încercat în mai multe rânduri să ia legătura cu inculpatul C.C., acesta, imediat după ce a intrat în posesia mărfii nu a mai răspuns la telefon, tocmai pentru că ştia că SC S. SRL Galaţi se află în interdicţie bancară şi nici nu intenţiona să achite contravaloarea mărfii.

Întrucât prejudiciul ce i-a fost cauzat nu a fost acoperit, partea vătămată SC M. SRL Galaţi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 72.000 lei RON reprezentând contravaloarea mărfii livrate.

3. La data de 25 iulie 2005, martorul S.C., reprezentant legal al părţii vătămate SC W. SRL Constanţa, a fost contactat telefonic de inculpaţi, în calitate de reprezentanţi ai SC S. SRL Galaţi, care s-au arătat interesaţi de achiziţionarea de electrozi de sudură.

În urma discuţiilor purtate şi a schimbului reciproc, prin fax, de oferte şi comenzi, la data de 26 iulie 2005, în baza comenzii emisă şi semnată de inculpatul P.T., partea vătămată a livrat către SC S. SRL Galaţi electrozi de sudură în valoare de 35.721,42 lei RON.

Potrivit celor stabilite, delegatul SC S. SRL Galaţi, martorul I.V. a ridicat marfa iar apoi a predat reprezentantului părţii vătămate ordinul de deplasare şi fila cec semnată şi ştampilată de inculpatul P.T. Marfa a fost achitată integral de către inculpaţi, cu ordinul de plată din august 2005.

La data de 01 august 2005, reprezentantul părţii vătămate, martorul S.C., s-a deplasat la sediul SC S. SRL Galaţi şi a încheiat cu inculpatul C.C. contractul de vânzare cumpărare, conform căruia SC W. SRL Constanţa urma să livreze către SC S. SRL Galaţi electrozi de sudură, plata urmând să fie efectuată cu file cec la termen.

În baza acestui contract şi a comenzii din 02 august 2005, la data de 08 august 2005, inculpatul C.C., însoţit de martorul I.V., s-au deplasat la Constanţa, la sediul SC W. SRL, de unde au ridicat electrozi de sudură în valoare de 117.096,46 lei RON, emiţându-se în acest sens factura fiscală din 08 august 2006, ce a fost semnată de primire de către inculpatul C.C.

Pentru plata mărfii, la aceeaşi dată şi în aceleaşi împrejurări, inculpatul C.C. a predat martorului S.C. fila cec, semnată, ştampilată şi completată de inculpatul P.T., cu suma de 117.096,46 lei RON.

La scadenţă, respectiv la data de 06 septembrie 2005, reprezentantul părţii vătămate a introdus în circuitul bancar fila cec care a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil, cec emis de un trăgător aliat în interdicţie bancară şi care aparţine unui set de instrumente retrase din circulaţie.

În aceste împrejurări, martorul S.C. a încercat să ia legătura cu inculpatul C.C., însă acesta nu a mai răspuns la telefon.

Întrucât nu a recuperat contravaloarea produselor livrate către SC S. SRL Galaţi, partea vătămată SC W. SRL Constanţa s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 117.096,46 lei RON.

4. La data de 30 iunie 2005, martorul F.A., şef Birou Marketing la SC F. SA Bodoc, jud. Covasna, a fost contactat telefonic de inculpatul P.T., administrator al SC S. SRL Galaţi şi, în urma discuţiilor telefonice purtate şi a schimbului reciproc de oferte şi comenzi, s-a stabilit ca partea vătămată să livreze apă minerală conform notelor de comenzi care urmau a fi transmise de inculpaţi.

În baza acestei înţelegeri şi a comenzii fără număr din data de 05 iulie 2005, emisă şi semnată de inculpatul P.T., partea vătămată a livrat apă minerală în valoare de 10.801,39 lei RON.

Marfa a fost transportată la Galaţi cu autocamioane închiriate de SC S. SRL Galaţi de la SC T.I. SRL, martorul F.A. însoţind transportul. În Galaţi, martorul s-a deplasat la sediul SC S. SRL unde s-a întâlnit cu inculpaţii P.T. şi C.C.; cu această ocazie s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 06 iulie 2005, semnat de inculpatul P.T. în calitate de administrator al SC S. SRL Galaţi, în prezenţa martorului. Totodată, pentru plata mărfii livrate la data de 05 iulie 2005, inculpatul P.T. a predat martorului o filă cec pe care doar a semnat-o şi ştampilat-o, urmând a fi completată ulterior cu celelalte menţiuni de către reprezentanţii părţii vătămate. Această filă cec nu a mai fost introdusă în circuitul bancar întrucât inculpatul C.C. l-a contactat pe martor şi i-a solicitat ca plata să se realizeze în două tranşe. În acest sens, inculpatul a trimis prin poştă alte două file cec semnate şi ştampilate, din care, prima filă cec a fost completată de reprezentanţii părţii vătămate cu suma de 10.801,39 lei RON, fiind introdusă la plată şi încasată integral.

În contractul de vânzare cumpărare se prevedea livrarea de către SC F. SA a unei cantităţi de apă minerală marca B., plata urmând să se efectueze de către SC S. SRL Galaţi cu file cec scadente în 30 de zile de la livrare.

În baza acestui contract şi a comenzii din 01 august 2005, în perioada 13 iulie 2005 - 11 august 2005, SC F. SA a livrat apă minerală către SC S. SRL Galaţi, conform facturilor fiscale din 13 iulie 2005, în valoare de 16.795,66 lei RON, din 26 iulie 2005 în valoare de 18.566,85 lei RON, din 10 august 2005 în valoare de 10.217.63 lei RON şi din 11 august 2005 în valoare de 11.411.43 lei RON, valoarea totală fiind de 46.991,57 lei RON.

Marfa a fost transportată la Galaţi tot cu mijloace de transport aparţinând SC T.I. SRL Bodoc, conform contractului de închiriere încheiat cu SC S. SRL Galaţi.

Pentru livrarea din data de 13 iulie 2005, reprezentanţii părţii vătămate au completat cea de-a doua filă cec primită de la inculpatul C.C., semnată şi ştampilată de inculpatul P.T., cu suma de 16.795,66 lei RON reprezentândcontravaloarea facturii fiscale din 13 iulie 2005. Întrucât, conform clauzelor contractuale, plata trebuia efectuată în termen de 30 de zile de la livrare, s-a înscris, ca dată scadentă - 15 august 2005.

Ulterior, cu ocazia ultimei livrări din data de 11 august 2005, inculpatul C.C. a predat delegatului părţii vătămate fila cec, semnată şi ştampilată de inculpatul P.T.

Având în vedere că între timp fila cec, în valoare de 16.795,66 lei RON a fost introdusă la plată, fiind refuzată parţial, reprezentanţii părţii vătămate au completat cea de-a treia filă cec cu suma de 56.860,19 lei RON, reprezentând întregul debit al SC S. SRL Galaţi, şi au introdus-o în circuitul bancar la data scadentă, respectiv 29 august 2005. Fila cec a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil, instrument bancar emis de un trăgător aliat în interdicţie.

Din întreaga cantitate de apă minerală achiziţionată de la partea vătămată, inculpatul C.C. a livrat către SC M. SRL Independenţa, jud. Galaţi, apă minerală în valoare totală de 2742,3728 lei RON. Deşi a încasat întreaga sumă, pe bază de chitanţă, de la martorul N.T., reprezentantul acestei din urmă societăţi, inculpatul nu a efectuat vreo plată către partea vătămată SC F. SA, jud. Covasna.

La data de 01 septembrie 2005, organele de poliţie au identificat în incinta depozitului SC S. SRL Galaţi, închiriat de inculpatul P.T. de la SC T. SRL Galaţi, cantitatea de 1248 sticle apă minerală marca B., acestea fiind lăsate în custodia martorului D.F., administrator al SC T. SRL Galaţi.

La data de 15 septembrie 2005, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Dej, au descoperit la SC M. SRL Călăraşi cantitatea de 1680 sticle de apă minerală marca B. la 0,5 litri şi 12.528 sticle de apă minerală marca B. la 2 litri, ce fuseseră depozitate de inculpatul P.T., în baza unui contract de închiriere, încheiat cu reprezentantul legal al acestei societăţi. Ca urmare, aceasta cantitate de apă minerală a fost ridicată de partea vătămată SC M.A.M. SRL Dej, în baza ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii din 18 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.

Urmare incidentelor de plată, reprezentantul părţii vătămate a încercat să-i contacteze telefonic pe inculpaţii P.T. şi C.C., însă aceştia nu au răspuns. La scurt timp, martorul F.A. a fost contactat telefonic de o persoană de sex masculin care s-a prezentai cu numele de C., director economic al SC S. SRL Galaţi şi i-a solicitat să nu formuleze plângere la poliţie şi să vină la Galaţi pentru a stabili modalităţile de stingere a datoriilor. În aceste împrejurări, în ziua următoare martorul s-a deplasat la sediul SC S. SRL Galaţi, însă nu a găsit pe nimeni, iar persoana care-l contactase nu a mai răspuns la telefon.

Partea vătămată SC F. SA, jud. Constanţa s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 56.860 lei RON, reprezentând contravaloarea mărfii livrate şi neachitate.

5. Aşa cum s-a reţinut anterior, transportul întregii cantităţi de apă minerală livrată de SC F. SA către SC S. SRL Galaţi s-a efectuat cu mijloace de transport ale părţii vătămate SC T.I. SRL, reprezentată de martorul R.L., director executiv al părţii vătămate.

Pentru cursele efectuate la datele de 06 iulie 2005, 13 iulie 2005 şi 26 iulie 2005, SC S. SRL Galaţi a achitat contravaloarea transportului, tocmai pentru a nu crea suspiciuni atât părţii vătămate SC T.I. SRL Bodoc, cât şi părţii vătămate SC F. SA de la care inculpatul P.T. intenţiona să mai achiziţioneze marfa. Pentru transporturile de marfă efectuate ulterior, respectiv la 10 august 2005 şi 11 august 2005, a fost emisă factura fiscală din 12 august 2005, în valoare de 3284,40 lei RON. Deşi cunoştea că nu există disponibil în cont, dar întrucât nu mai avea nevoie de serviciile părţii vătămate SC T.I. SRL, inculpatul P.T. a emis şi predat delegatului părţii vătămate fila cec, necompletată, ci doar semnată şi ştampilată de acesta, cu titlul de plată al ultimului transport.

La data de 15 august 2005, fila cec a fost introdusă în circuitul bancar, fiind acceptată parţial la plată, respectiv pentru suma de 228,30 lei RON, iar pentru diferenţă a fost refuzată din lipsă parţială disponibil. Reprezentantul părţii vătămate a încercat să ia legătura cu reprezentanţii SC S. SRL Galaţi, însă aceştia nu au mai fost de găsit.

Deoarece prejudiciul nu a fost acoperit partea vătămată SC T.I. SRL s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3056,10 lei RON.

6. În cursul lunii iulie 2005, martora N.E.G., contabil la SC M.A.M. SRL Dej, judeţul Cluj a fost contactată telefonic de inculpatul P.T. care, în calitate de administrator al SC S. SRL Galaţi, s-a arătat interesat de achiziţionarea de băuturi răcoritoare. În urma discuţiilor purtate între SC M.A.M. SRL Dej şi SC S. SRL Galaţi, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 26 iulie 2005, semnat de inculpatul P.T., prin care se stabilea livrarea către SC S. SRL Galaţi a unei cantităţi de mai multe sortimente de suc M., plata urmând a se face cu fila cec scadentă în termen de 35 de zile de la facturare.

Ca urmare, la data de 26 iulie 2005, partea vătămată a închiriat autotrenul, condus de martorul T.E. şi a livrat la SC S. SRL Galaţi diverse sortimente de suc M., în valoare totală de 15640,17 lei RON, pentru care a fost emisă factura fiscală din 2005.

Inculpatul C.C. a primit marfa şi a depozitat-o în spaţiul închiriat de SC S. SRL Galaţi, pe şoseaua S. Pentru plata produselor, inculpatul P.T. i-a predat delegatului părţii vătămate, martorul T.E., fila cec, necomplelată, ci doar semnată şi ştampilată.

La data de 15 august 2005, înainte de scadenţa filei cec, în urma unei noi solicitări a inculpatului P.T., partea vătămată a livrat către SC S. SRL Galaţi, cu acelaşi mijloc de transport diferite sortimente de suc M., cu factura fiscală din 15 august 2005, în valoare de 15.358,14 lei RON. Şi de această dată, marfa a fost primită şi depozitată de inculpatul C.C. în spaţiul închiriat în şoseaua S. Pentru plata mărfii, inculpatul P.T. a predat martorului T.E., delegat şi conducător auto, fila cec, necompletată ci doar semnată şi ştampilată.

Cu câteva zile înainte de scadenţa primei file cec, reprezentatul părţii vătămate, martora N.E.G., a solicitat relaţii la bancă cu privire la solvabilitatea SC S. SRL Galaţi. Aflând că, începând cu data de 17 august 2005, SC S. SRL Galaţi are lipsă parţială disponibil, martora a încercat să-l contacteze telefonic pe inculpatul P.T., însă acesta nu a mai răspuns la telefon.

Ca urmare, la scadenţă, respectiv Ia 31 august 2005. reprezentanţii părţii vătămate SC M.A.M. SRL Dej au completat fila cec cu suma de 15640,17 ei RON (valoarea primei facturi) şi au introdus-o la plată, însă cec-ul a fost refuzat pentru lipsă totală de disponibil în cont, client aflat în interdicţie bancară.

La data de 19 septembrie 2005, reprezentanţii părţii vătămate au completat şi introdus la plată şi cea de-a doua filă cec, pentru suma de 15.358,14 Iei RON (valoarea celei de-a doua facturi). Evident, şi aceasta a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont, client aflat în interdicţie bancară.

Între timp, respectiv la data de 15 septembrie 2005, organele de poliţie au descoperit la SC M. SRL Călăraşi, diverse sortimente de suc M., în valoare totală de 17.500 lei RON. Atât din declaraţiile reprezentantului SC M. SRL Călăraşi, cât şi din cercetările efectuate a rezultat că respectivele sortimente de suc au fost depozitate de inculpatul P.T., în baza unui contract de închiriere. Cantitatea de suc menţionată mai sus a fost restituită părţii vătămate SC M.A.M. SRL Dej, în baza ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii din 13 septembrie 2005.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate SC M.A.M. SRL Dej a fost în sumă de 30.998,31 lei RON dar, întrucât şi-a recuperat o parte din pagubă, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 13.498 lei RON, reprezentând contravaloarea produselor livrate către SC S. SRL Galaţi şi neachitate.

7. În luna iulie 2005 cu prilejul participării la Târgul Expoziţional Bucureşti, desfăşurat în cadrul R., martorul L.L., administrator al SC J.C. SRL Odorheiul Secuiesc, distribuitor ai produselor T.J. în România a fost contactat de inculpaţii P.T. şi C.C., care, în calitate de reprezentanţi ai SC S. SRL Galaţi s-au arătat interesaţi de achiziţionarea acestor produse.

În urma discuţiilor purtate cu această ocazie între inculpaţi şi martor, s-a stabilit ca livrarea produselor T.J. ce urmau a fi achiziţionate de SC S. SRL Galaţi, să se efectueze prin intermediul SC N. SRL Bacău, distribuitor zonal al acestor produse, cu mijloace de transport ale acesteia, plata urmând să se realizeze cu fila cec în termen de 20 de zile de la livrare.

Astfel, la data de 14 iulie 2005, inculpaţii au transmis către SC J.C. SRL Odorheiul Secuiesc, comanda din 14 iulie 2005 pentru diferite cantităţi de produse T.J. (sucuri, nectar, concentrat), distribuirea acestora urmând să se efectueze de către SC N. SRL Bacău, cu mijloace de transport ale acestei societăţi.

După primirea comenzii, reprezentantul legal al SC N. SRL Bacău, martorul S.I., a fost contactat de către inculpatul C.C. care s-a recomandat C. - director al SC S. SRL Galaţi şi, în urma discuţiilor telefonice au stabilit ca prima livrare să se efectueze la sfârşitul lunii iulie.

Astfel, la data de 29 iulie 2005, partea vătămată a livrat către SC S. SRL Galaţi, produse T.J., în valoare totală de 4211,53 lei, în baza facturilor fiscale din 29 iulie 2005 şi din 29 iulie 2005.

Martorul S.I. a însoţit transportul la Galaţi, unde a fost aşteptat de inculpatul C.C. ce i-a condus la depozitul SC S. SRL Galaţi, pe şoseaua S., închiriat de la SC T. SRL Galaţi. Martorul a predat marfa inculpatului C.C., acesta semnând de primire pe facturile fiscale. Totodată, inculpatul i-a predat martorului fila cec, în valoare de 4211,53 lei RON, scadentă la 18 august 2005, completată integral, semnată şi ştampilată de inculpatul P.T.

În perioada 03 august 2005 - 16 august 2005, în baza comenzii, partea vătămată a mai efectuat patru livrări de produse T.J., către SC S. SRL Galaţi, după cum urmează: la data de 03 august 2005, cu factura fiscală, în valoare de 2955,5316 lei RON, la data de 04 august 2005, cu facturile fiscale, în valoare de 4450,7904 Iei RON, la data de 03 august 2005, în valoare de 2258,38 Iei RON şi în valoare de 255,175 lei RON, la data de 05 august 2005 cu facturile fiscale în valoare de 1560,8 Iei RON, în valoare de 195,43 Iei RON şi în valoare de 257,42 Iei RON şi Ia data de 16 august 2005 cu factura fiscală în valoare de 2091,77 Iei RON. Şi de această dată, marfa a fost transportată cu mijloacele de transport ale părţii vătămate.

Cu ocazia ultimului transport, delegatul părţii vătămate a primit de la inculpaţi, pentru plata mărfii fila în valoare de 14.184,27 lei RON, scadentă la 26 august 2005, completată integral, semnată şi ştampilată de inculpatul P.T.

La scadenţă, reprezentanţii părţii vătămate au introdus în circuitul bancar prima filă cec, care a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară, instrument retras din circulaţie, iar la data de 26 august 2005 au introdus la plată şi cea de-a doua fila cec, în valoare de 14.184,27 lei RON, care a fost refuzată pentru acelaşi motiv.

Faţă de această situaţie, reprezentantul părţii vătămate a încercat să ia legătura cu inculpaţii dar aceştia nu au mai fost de găsit.

Întrucât nu şi-a recuperat prejudiciul, partea vătămată SC N. SRL Bacău, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 18.395,80 lei RON, reprezentând contravaloarea produselor livrate către SC S. SRL Galaţi şi neachitate.

8. În luna iulie 2005, în urma unui anunţ în ziar, prin care oferea pentru închiriere un spaţiu pentru birouri, martorul C.V., reprezentant legal al părţii vătămate SC V. SRL Galaţi, a fost contactat de inculpatul C.C., în vederea încheierii contractului de închiriere spaţiu pentru birouri din str. S., unde urma să-şi desfăşoare activitatea SC S. SRL Galaţi.

Ulterior încheierii contractului de închiriere, respectiv la data de 01 iulie 2005, inculpatul C.C. s-a deplasat la sediul SC V. SRL Galaţi si, în calitate de reprezentant al SC S. SRL Galaţi, a încheiat contractul de vânzare cumpărare din 01 iulie 2005, prin care se prevedea livrarea de către SC V. SRL Galaţi, de tablă groasă, stabilindu-se ca plata să se efectueze cu fila cec, ordin de plată sau numerar, în termen de 20 de zile calendaristice de la data emiterii facturii.

Imediat după încheierea contractului, partea vătămată a livrat către SC S. SRL Galaţi, 20 de foi tablă groasă, în valoare de 49.808,64 lei RON, conform facturii fiscale din 01 iulie 2005, ce a fost semnată de primire de inculpatul C.C. Pentru a câştiga încrederea părţii vătămate, inculpatul a achitat integral contravaloarea mărfii cu ordin de plată.

În aceeaşi zi, inculpatul C.C. a vândut marfa achiziţionată de la partea vătămată către SC M.D. SRL Galaţi, conform facturii fiscale din 01 iulie 2005, cu suma de 50.037,120 lei RON. Reprezentantul legal al SC M.D. SRL Galaţi, a achitat inculpatului P.T. contravaloarea produselor livrate cu bilet la ordin în valoare de 50.037,120 lei RON.

În baza contractului, la data de 28 iulie 2005, partea vătămată a mai livrat către SC S. SRL Galaţi, cu factura fiscală din 28 iulie 2005, un număr de 23 de foi tablă groasă în valoare de 49.872,61 lei RON. Marfa a fost ridicată de inculpatul C.C. care, pentru plata produselor, a predat martorului C.V., fila cec, semnată, ştampilată şi completată de inculpatul P.T. pentru suma de 34.872,61 lei, scadentă la 16 august 2005.

Diferenţa de 15.000 lei RON a fost achitată de SC M.D. SRL Galaţi, cu ordin de plată.

La datele de 28 iulie 2005 şi 29 iulie 2005, inculpaţii P.T. a vândut către SC M.D. SRL Galaţi cele 23 de foi tablă, cu facturile fiscale din 28 iulie 2005 13 foi tablă în valoare de 20.197,630 lei RON şi din 29 iulie 2005, 10 foi tablă în valoare de 18.278,40 lei RON, valoarea totală fiind de 38.476,030 lei RON, deci sub valoarea de achiziţie a mărfii. Contravaloarea produselor a fost achitată integral de reprezentantul SC M.D. SRL Galaţi, martorul S.D., conform chitanţelor din 28 iulie 2005 (suma de 5000 RON) şi din 29 iulie 2005 (suma de 5000 RON) şi a ordinelor de plată nr. 3 din 29 iulie 2005 (suma de 15.000 RON) şi nr. 4 din 29 iulie 2005 (suma de 9500 RON).

Sumele de bani încasate de la SC M.D. SRL Galaţi au fost folosite de inculpaţi în interes personal, fără ca aceştia să efectueze vreo plată către partea vătămată SC V. SRL Galaţi.

Deoarece urmăreau să inducă în eroare şi alte societăţi comerciale, la data de 14 august 2005, inculpatul C.C. l-a contactat telefonic pe martorul C.V., solicitându-i să nu introducă la plată fila cec scadentă la 16 august 2005,întrucât nu are disponibil în cont, lucru acceptat de reprezentantul părţii vătămate. Ulterior, însă, pentru că inculpatul C.C. nu a achitat contravaloarea mărfii, iar termenul scadent al filei cec expirase, reprezentantul părţii vătămate a solicitat şi primit de la inculpatul C.C. o altă filă cec, necompletată ci doar semnată şi ştampilată şi semnată de inculpat.

Constatând că din data de 21 august 2005, inculpaţii nu s-au mai prezentat la sediul SC S. SRL Galaţi şi nu au mai putut fi contactaţi, martorul C.V. a introdus în circuitul bancar fila cec care însă a refuzată pentru lipsă totală de disponibil. În aceste împrejurări, reprezentantul părţii vătămate a completat şi cea de-a doua filă cec primită de la inculpat, cu suma de 34.872,61 lei şi la data de 30 august 2005 a introdus-o la plată, fiind însă refuzată pentru lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară, instrument retras din circulaţie.

Întrucât prejudiciul ce i-a fost cauzat nu a fost acoperit, partea vătămată SC V. SRL Galaţi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 34.872,61 lei RON, reprezentând contravaloarea mărfii livrate şi neachitate.

9. La începutul lunii iulie 2005, reprezentantul legal al SC S.C. SRL Galaţi, martora S.M., l-a cunoscut, prin intermediul unor cunoştinţe comune pe inculpatul C.C. care s-a recomandat a fi administratorul SC S. SRL Galaţi şi s-a arătat interesat de achiziţionarea unei cantităţi mari de tablă.

Deoarece, în acea perioadă, SC S.C. SRL Galaţi avea pe stoc 25 tone de tablă zincată, la data de 19 iulie 2005, a livrat către SC S. SRL Galaţi un număr de 1500 foi tablă zincată, conform facturii din 19 iulie 2005 în valoare de 30.791,25 lei RON. Marfa a fost ridicată de inculpatul C.C., care a semnat de primire pe factura fiscală şi a predat reprezentantului părţii vătămate, pentru plata acesteia, fila cec semnată, ştampilată şi completată, pentru suma de 30.791.25 lei RON, având scadenţa la 01 august 2005.

La scadenţă, martora S.M. a luat legătura cu inculpatul C.C. şi l-a anunţat că va introduce fila cec la plată, însă la rugămintea acestuia a mai amânat cu 4 zile decontarea cec-ului. În acest timp, inculpatul C.C. a achitat integral debitul cu două ordine de plată, creând astfel impresia că este de bună credinţă. De fapt, intenţia inculpaţilor era de a obţine, prin inducerea în eroare a părţii vătămate, o cantitate mult mai mare de tablă zincată.

În aceste împrejurări, inculpatul C.C. i-a mai solicitat părţii vătămate livrarea a 3000 foi de tablă zincată şi a comunicat reprezentantului acesteia că va face plata cu filă cec, prin B.T., motivând că a avut unele probleme cu B.R.D.- ul şi că renunţă la serviciile acestei bănci.

În baza acestei înţelegeri, partea livrată a livrat către SC S. SRL Galaţi, cu factura fiscală din 02 august 2005, 3000 foi de tablă zincată, în valoare de 60.012 RON. Marfa a fost ridicată de inculpatul C.C. care, a predat reprezentantului părţii vătămate, pentru plată, fila cec, semnată şi ştampilată de inculpatul P.T., pentru suma de 60.012 RON, având termen scadent la 20 august 2005.

În aceeaşi zi, inculpatul C.C. a vândut către SC V. SRL Galaţi, în baza facturii fiscale din 02 august 2005, întreaga cantitate de tablă zincată cu suma de 42.840 RON, deci sub preţul de achiziţie. Contravaloarea produselor a fost achitată integral de SC V. SRL Galaţi, cu chitanţa din 02 august 2005 suma de 5000 RON, cu ordin de plată din 03 august 2005 suma de 35.910,12 RON şi cu bilet la ordin din 02 august 2005 suma de 11.990,03 RON. Deşi au încasat aceste sume, inculpaţii nu au făcut nicio plată către partea vătămată.

Cu câteva zile înainte de scadenţa filei cec, martora S.M. a luat legătura telefonic cu inculpatul C.C. şi i-a comunicat că va introduce la plată fila cec. Întrucât acesta i-a spus că nu este nicio problemă, la data de 22 august 2005, partea vătămată a introdus la plată fila cec care a fost refuzată pentru lipsă totală disponibil, cec emis de un trăgător aflat în interdicţie bancară.

În aceste condiţii, martora S.M. a încercat să-l contacteze pe inculpatul C.C., însă acesta nu a mai răspuns apelurilor.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate SC S.C. SRL Galaţi nu a fost acoperit, motiv pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 60.012 RON reprezentând contravaloarea mărfii livrate şi neachitate.

10. La data de 11 august 2005, inculpatul C.C., în calitate de reprezentant al SC S. SRL Galaţi, a încheiat contractul de vânzare cumpărare din 11 august 2005 cu partea vătămată SC S. SA Năsăud. În contract se prevedea livrarea către SC S. SRL Galaţi de produse gen ţeava, de diferite dimensiuni, racorduri şi folie pentru solarii, plata urmând a se efectua 25% din valoarea facturii în avans şi 75% cu bilet la ordin sau fila cec scadentă la 30 de zile de la facturare.

În baza acestui contract, la data de 11 august 2005, partea vătămată a livrat către SC S. SRL Galaţi, marfă în valoare de 27.452,69 lei RON, conform facturii fiscale din 11 august 2005.

Din contravaloarea produselor achiziţionate, inculpatul C.C. a achitat suma de 20.000 RON cu ordin de plată, iar pentru diferenţa a predat reprezentanţilor părţii vătămate fila cec necompletată, ci doar semnată şi ştampilată de inculpatul P.T.

În zilele imediat următoare, inculpatul C.C. a vândut produsele achiziţionate de la partea vătămată către SC V. SRL Galaţi cu facturile fiscale din 12 august 2005, în valoare de 21.360,5 RON, din 18 august 2005 în valoare de 4069,98 RON, din 19 august 2005 în valoare de 4069.98 RON şi din 20 august 2005 în valoare de 4816,35 RON. Reprezentantul legal al SC V. SRL Galaţi a achitat contravaloarea produselor cu chitanţele din 20 august 2005 (suma de 4816,35 RON), din 19 august 2005 (suma de 4069,98 RON), din 18 august 2005 (suma de 4069,98 RON) şi nr. din 12 august 2005 (suma de 5000 RON).

Şi de această dată, sumele de bani încasate de la SC V. SRL Galaţi au fost însuşite de inculpaţi, fără ca aceştia să facă vreo plată către partea vătămată.

La scadenţă, respectiv la data de 11 septembrie 2005, reprezentanţii părţii vătămate au introdus la plată fila cec, completată cu suma de 7452,69 lei RON, rămasă neachitată, însă aceasta a fost refuzată la plată pentru lipsa totală a disponibilului din cont, client aflat în interdicţie bancară.

Deoarece prejudiciul ce i-a fost cauzat nu a fost recuperat, partea vătămată SC S. SA Năsăud s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 7452,69 lei RON.

11. În cursul lunii iulie, reprezentatul legal al SC R. SRL Slobozia, I.M., a fost contactat telefonic de inculpatul C.C., care s-a prezentat S.R. - reprezentant al SC S. SRL Galaţi şi s-a arătat interesat de achiziţionarea de dulciuri M. Astfel, în urma discuţiilor purtate şi a schimbului reciproc de oferte şi comenzi, la data de 13 august 2005, martorul I.M. s-a deplasat în municipiul Galaţi şi s-a întâlnit cu inculpatul C.C. care s-a prezentat a fi administratorul SC S. SRL Galaţi. Cu această ocazie, conform înţelegerii, martorul i-a livrat inculpatului dulciuri în valoare de 6334,52 lei RON. Produsele au fost descărcate la depozitul închiriat de SC S. SRL Galaţi pe şoseaua S., inculpatul C.C. semnând de primire factura fiscală din 13 august 2005.

Deşi cunoştea că nu are disponibil în cont şi nici nu intenţiona să asigure provizia necesară, inculpatul C.C. a completat cu suma de 6334,52 lei RON şi termen scadent la 13 septembrie 2005, fila cec semnată şi ştampilată de inculpatul P.T. şi i-a predat-o martorului I.M. pentru plata mărfii achiziţionată de la acesta.

Cu câteva zile înainte de scadenţă, reprezentantul părţii vătămate a încercat să ia legătura cu inculpaţii, pentru a le aduce la cunoştinţă că va introduce la plată fila cec, însă aceştia nu au mai fost de găsit.

La data scadentă, partea vătămată a introdus în circuitul bancar fila cec, în valoare de 6334,52 lei RON, aceasta fiind însă refuzată la plată pentru lipsa totală a disponibilului din cont, cec emis de un trăgător aflat în interdicţie bancară, cec ce aparţine unui set de instrumente retras din circulaţie.

Întrucât nu şi-a recuperat prejudiciul, partea vătămată SC R. SRL Slobozia s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 6334,52 lei RON.

La dozarea şi individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), persoana fiecărui inculpat, prezenţa sau absenţa antecedentelor penale.

Împotriva acestei sentinţe în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul C.C.

Inculpatul P.T. a declarat apel peste termenul prevăzut de lege, punându-se în discuţie excepţia tardivităţii.

La data de 11 ianuarie 2008, inculpatul P.T. a fost încarcerat în baza sentinţei apelate rămasă definitivă şi a declarat apel la data de 11 februarie 2008, cu mult peste termenul legal de 10 zile prevăzut de lege.

Prin motivele de apel inculpatul C.C., prin apărător, a apreciat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală sub aspectul reţinerii incorecte a situaţiei de fapt şi a încadrării juridice.

Se susţine că inculpatul C.C. nu a participat la toate actele materiale, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, ci doar la o parte din ele fiind excluse părţile civile SC V. SRL şi SC M. SRL Galaţi şi SC N. SRL, iar activitatea inculpatului era aceea doar de a recepţiona marfa adusă şi că deciziile finale aparţineau inculpatului P.T.

De asemenea, se mai precizează că inculpatul C.C. nu se ocupa de judeţ valorificarea mărfurilor şi că la plecare marfa din stoc şi banii i-au fost lăsaţi inculpatului P.T. şi că în această situaţie în sarcina inculpatului C.C. se impunea reţinerea unei cantităţi mai reduse şi, pe cale de consecinţă, şi tratamentul sancţionator trebuia să fie corelat.

Apelul declarat de inculpatul C.C. este nefondat.

Din verificarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond şi analiza ansamblului probator Curtea a constatat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, situaţia de fapt ca şi încadrarea juridică a faptelor au fost corect stabilite fiind susţinute de probele dosarului.

Inculpaţii, într-o perioadă relativ scurtă de timp au acţionat în mod organizat şi cu intenţia de a prejudicia substanţial părţile vătămate, care au fost de bună credinţă în efectuarea actelor de comerţ.

Nu acelaşi lucru se poate afirma şi despre inculpaţii care o perioadă de timp au colaborat foarte bine în scopul inducerii în eroare a părţilor vătămate, uneori vânzând sub preţul de achiziţie.

Nerecunoaşterea inculpaţilor a faptului că aceştia au acţionat cu intenţia de a înşela este infirmată de declaraţiile date de părţile vătămate prejudiciate, a martorilor şi chiar a declaraţiilor date de aceştia prin care caută să-şi minimalizeze rolurile avute în desfăşurarea activităţilor infracţionale de o mare amploare şi cu consecinţe deosebit de grave.

La dozarea şi individualizarea pedepselor criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) au fost corect evaluate avându-se în vedere activitatea concretă a fiecărui inculpat, implicaţiile acestora la fiecare act material dar şi faptul că inculpatul C.C. a mai avut impact cu legea penală.

În ce priveşte apelul declarat de inculpatul P.T., s-a constatat că acesta l-a declarat peste termenul prevăzut de art. 365 alin. (1) teza II-a C. proc. pen.

Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 21/ A din 25 februarie 2009 a respins ca tardiv apelul peste termen declarat de inculpatul P.T. (fiul lui M. şi M.) împotriva sentinţei penale nr. 653 din 12 decembrie 2007 a Tribunalului Galaţi.

Apelul formulat de inculpatul C.C. (fiul lui I. şi Z.) a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpaţii P.T. şi C.C.

Inculpatul C.C. a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în principal achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu a comis infracţiunea de înşelăciune.

În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul P.T. a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei sale condamnări.

Examinând hotărârile pronunţate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

1. Cu privire la recursul formulat de inculpatul P.T.

Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune astfel, termen care, în conformitate cu art. 3853 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru inculpatul deţinut, curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

După cum rezultă din înscrisul intitulat „adeverinţă", aflat la fila 168 din dosarul Curţii de Apel Galaţi, inculpatului P.T. i-a fost comunicat copie de pe dispozitivul Deciziei nr. 21/A/2009 a Curţii de Apel Galaţi la data de 27 februarie 2009.

Inculpatul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la data de 13 martie 2009, după cum rezultă atât din declaraţia acestuia, aflată la fila 4 dosar I.C.C.J., cât şi din ştampila oficiului poştal, aplicată pe plicul de corespondenţă.

Conform textului de lege citat, ultima zi pentru declararea în termen a recursului era data de 10 martie 2009, care a fost o zi lucrătoare (marţi).

Având în vedere că inculpatul P.T. a declarat recurs după trecerea termenului de 10 zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca tardiv recursul declarat.

2. Cu privire la recursul formulat de inculpatul C.C.

În înţelesul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., există o eroare gravă de fapt, când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară actelor şi probelor dosarului, respectiv greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului, ori încetarea procesului penal, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru inculpat şi pentru celelalte părţi din proces.

Ori, în cauză, Înalta Curte constată că pe baza probelor administrate a fost reţinută corect situaţia de fapt, expusă anterior şi care a fost încadrată corespunzător şi în drept.

Astfel, fapta inculpatului C.C. care în perioada iulie-august 2005, în calitate de împuternicit al SC S. SRL Galaţi, a indus şi menţinut în eroare, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, reprezentanţii legali a nouă societăţi comerciale, menţionate anterior, cu ocazia încheierii şi derulării contractelor comerciale, cu prilejul achiziţionării de mărfuri prin emiterea de file cec, ştiind că pentru valorificarea acestora nu există provizia sau acoperirea necesară, cauzând un prejudiciu în sumă de 626.032,85 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În declaraţiile date pe parcursul procesului penal, inculpatul C.C. a recunoscut activităţile materiale desfăşurate în legătură cu SC V. SRL Galaţi, SC S.C. SRL Galaţi, SC M. SRL Galaţi şi SC N. SRL Bacău, susţinând însă că nu a acţionat cu intenţie frauduloasă în relaţiile comerciale cu aceste firme. De asemenea, a arătat că în fapt relaţiile comerciale cu celelalte părţi civile au fost iniţiate şi derulate de către inculpatul P.T., încercând în acest mod să minimalizeze contribuţia sa în activitatea infracţională.

Şi Înalta Curte apreciază că declaraţiile inculpatului nu sunt susţinute de celelalte probe administrate în cauză, probe care au fost analizate şi interpretate, pe larg, de către prima instanţă, şi sunt făcute pro causa în vederea diminuării răspunderii penale.

Intenţia inculpaţilor C.C. şi P.T. de a induce şi menţine în eroare părţile civile rezultă, mai presus de orice îndoială, din modalitatea de operare.

Astfel, pentru a convinge reprezentanţii părţii civile că SC S. SRL: Galaţi este o societate solvabilă şi că ei sunt persoane de încredere, în primă fază, inculpaţii achiziţionau cantităţi mici de produse pe care le achitau integral, sau achitau avansul conform clauzelor contractuale, după care făceau comenzi noi pentru cantităţi mult mai mari, pentru plata cărora emiteau file cec, cunoscând că nu există disponibil în cont, motiv pentru care au şi fost refuzate la plată.

Se observă că filele cec au fost emise astfel încât să devină scadente în aceeaşi perioadă de timp, iar pentru a obţine, în mod fraudulos, mărfuri de la mai multe părţi vătămate, în momentul apropierii scadenţei unor file cec, inculpaţii contactau pe reprezentanţii firmelor şi le solicitau să întârzie câteva zile introducerea în plată a filelor cec.

Inducerea în eroare a părţilor vătămate de către inculpaţi rezultă şi din faptul că în multe cazuri, valorificau mărfurile achiziţionate către alte societăţi, sub preţul de achiziţie, şi deşi încasau în scurt timp contravaloarea acestora, nu efectuau plăţi către părţile civile şi nici nu alimentau conturile pe care societatea le deţinea.

Practic, se constată că prin acest modus operandi, inculpaţii cu banii încasaţi din revânzarea mărfurilor achiziţionate de la părţile civile, nu făceau altceva decât să atragă în activitatea lor infracţională alte societăţi, cărora le creau o impresie favorabilă cu privire la seriozitatea lor şi solvabilitatea firmei pe care o reprezentau, aspect care rezultă din verificarea extraselor de cont de la B.T. şi B.R.D. din care rezultă că sumele încasate de SC S. SRL Galaţi, prin virament bancar, au fost folosite, în parte, pentru plată către alte societăţi comerciale, iar o parte au fost retrase de inculpaţi, cu titlu de alte operaţiuni, fără a se specifica destinaţia acestora.

În concluzie, pe baza ansamblului probator administrat în cauză a fost stabilită vinovăţia inculpatului C.C. în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

De asemenea, nici motivul de recurs invocat în subsidiar de către inculpat nu este fondat.

Astfel, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului C.C. au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege cuprinse între 10 şi 20 ani închisoare, natura şi gradul de pericol social sporit al infracţiunii, care rezultă din împrejurările comiterii şi modul de acţionate, descrise anterior, precum şi de urmările socialmente periculoase ale faptei, concretizate în cuantumul mare al prejudiciului cauzat şi neacoperit, respectiv 626.032,85 RON, într-un termen relativ scurt, de aproximativ o lună.

De asemenea, au fost avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului C.C. care în pofida probelor de vinovăţie a negat săvârşirea infracţiunii, încercând să acrediteze ideea că fapta ar fi fost comisă numai de celălalt inculpat, precum şi împrejurarea că inculpatul este recidivist în formă post-executorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (primul termen al recidivei constituindu-l condamnarea de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 379/2000 a Tribunalului Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen.), ceea ce denotă perseverenţa infracţională a acestuia şi „specializarea" în comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni.

În raport de circumstanţele reale şi personale reţinute se apreciază că nu există motive pentru reducerea pedepsei aplicate, pedeapsă care corespunde atât prin cuantum (fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege), cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Solicitarea inculpatului de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii este neîntemeiată nu numai pentru că pedeapsa aplicată este mai mare de 4 ani, ci şi pentru că nu este îndeplinită nici cerinţa prevăzută de art. 861 alin. (1) lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului C.C. va fi respins ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 21/ A din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul inculpat P.T. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurentul inculpat C.C. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3943/2009. Penal