ICCJ. Decizia nr. 1684/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1684/2010
Dosar nr.10058/99/2006
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 97 din 4 februarie 2009 a Tribunalului penal pentru minori laşi, a fost condamnaţi inculpaţii:
1. L.M.A. la:
- 5 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 74, 76 lit. b) C. pen. (fapta din 10/11 aprilie 2005);
- 5 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., şi cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen. (faptă din data de 04 iulie 2005).
În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 406 din 14 iunie 2006 a Tribunalului laşi, definitivă la data de 03 noiembrie 2006, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen. (faptă din data de 29 iunie 2005), iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului L.M.A. pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsă durata reţinerii preventive din data de 11 iunie 2005 la data de 12 iunie 2005 (o zi), iar în temeiul art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de acesta în baza sentinţei penale nr. 406/2006 a Tribunalului laşi (mandat nr. 491/2006) de la data de 05 iulie 2005 la zi.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 491/2006 emis de Tribunalul laşi şi dispune emiterea unui nou mandat de executare conform sentinţei de fată.
2. R.F. la:
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74, art. 76 lit. c) C. pen. (faptă din data de 31 mai 2005);
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74, art. 76 lit. c) C. pen. (faptă din data de 10 iunie 2005);
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74, art. 76 lit. c) C. pen. (faptă din data de 04 iulie 2005).
În baza art. 85 C. pen. s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 177 din 12 martie 2007 a Tribunalului laşi, definitivă la data de 23 martie 2007, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. (faptă din data de 04 august 2005).
În baza art. 865 C. pen. s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 406 din 14 iunie 2006 a Tribunalului laşi, definitivă la data de 30 octombrie 2006, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen. (faptă din data de 29 iunie 2005).
În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus şi, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., aplică inculpatului R.F. pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 865 alin. (2) C. pen. şi art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat de la data de 30 octombrie 2006.
S-au menţinut măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse inculpatului R.F. prin sentinţa penală nr. 406/2006 a Tribunalului laşi.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 864 C. pen.
3. L.A.D. la
- 1 an închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74, art. 76 lit. d) C. pen. (faptă din data de 15 mai 2005);
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74, art. 76 lit. c) C. pen. (faptă din data de 31 mai 2005);
-3 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. C. pen. şi art. 74, art. 76 lit. c) C. pen. (faptă din data de 12 august 2005).
S-au repus în individualitate pedepsele de:
- 8 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (faptă din data de 10/11 februarie 2006), aplicată prin sentinţa penală nr. 2036 din 26 aprilie 2006 a Judecătoriei laşi, definitivă la data de 30 aprilie 2006;
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), al. 21 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c, art. 76 C. pen. (faptă din data de 21 octombrie 2005), aplicată prin sentinţa penală nr. 198 din 28 martie 2006 a Tribunalului laşi, definitivă la data de 26 iunie 2006;
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen. (faptă din data de 22 martie 2005), aplicată prin sentinţa penală nr. 65 din 06 februarie 2007 a Tribunalului laşi, definitivă la data de 27 februarie 2007, care au fost contopite prin sentinţa penală nr. 446 din 31 iulie 2008 a Tribunalului laşi, definitivă la data de 19 august 2008, şi înlătură sporul de 4 luni închisoare.
În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus, iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul L.A.D. să execute în final pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioadele executate de inculpat în 11 iunie 2005 (o zi), din 28 octombrie 2005 la 01 februarie 2006, din 11 februarie 2006 la 19 septembrie 2006 şi din 02 aprilie 2008 la 09 septembrie 2008.
4. F.E.C. la:
- 5 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen. (faptă din data de 10 iunie 2005).
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2945 din 12 octombrie 2007 a Judecătoriei laşi, definitivă la data de 19 noiembrie 2007, pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 40 C. pen. (faptă din perioada 30 septembrie -13 octombrie 2004), iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului F.E.C. pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsă durata reţinerii preventive din 11 iunie 2005 la 12 iunie 2005 (o zi), iar în baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată de inculpat din 03 decembrie 2007 la 28 decembrie 2007.
5. F.C., arestat în altă cauză în Penitenciarul laşi, la:
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74, art. 76 lit. c) C. pen. (faptă din data de 10 iunie 2005).
S-au repus în individualitate pedepsele cumulate prin sentinţa penală nr. 2741 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei laşi, definitivă la data de 15 octombrie 2007.
În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa aplicată prin sentinţa de faţă cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2741 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei laşi, definitivă la data de 16 octombrie 2007, iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 330 din 28 aprilie 2005 a Tribunalului laşi, definitivă la data de 10 mai 2005, pentru infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. d) C. pen. (faptă din data de 11 ianuarie 2005), şi dispus executarea acestei pedepse în întregime, prin cumul aritmetic cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, mai sus stabilită, urmând ca în final inculpatul F.C. să execute pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsă durata reţinerii preventive din 11 iunie 2005 la 12. 06.2005 (o zi), iar în baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-au dedus din pedeapsă perioadele executate de inculpat din 11 ianuarie 2005 la 28 aprilie 2005 şi din 26 octombrie 2007 la zi.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3556 din 16 octombrie 2007 emis de Judecătoria laşi şi dispus emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei sentinţe.
S-au aplicat inculpaţilor L.M.A., R.F., L.A.D., F.E.C. şi F.C. pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), cu excepţia dreptului de a alege, şi art. 64 lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii în cazul inculpatului R.F., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestui inculpat.
A fost obligat pe inculpatul L.M.A. la plata sumei de 60 de lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă R.C.F.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate N.R., domiciliat a fost integral recuperat.
Au fost obligaţi în solidar inculpaţii L.A.D. şi R.F., pe fiecare în solidar cu părţile responsabile civilmente L.D. şi L.D.:
- să răscumpere de la casa de amanet aparţinând SC C. SRL laşi, un lanţ de aur în greutate de 23,7 g (contractul de împrumut cu garanţie nr. 2495 din 31 mai 2005) şi să îl restituie părţii civile K.T. sau să îi plătească acesteia suma de 1396 de lei cu titlu de despăgubiri civile;
- să plătească părţii civile K.T. suma de 360,1 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 1200 de lei cu titlu de daune morale.
S-a respins în rest cerea de despăgubiri formulată de partea civilă K.T.
Au fost obligaţi în solidar inculpaţii F.E.C., F.C. şi R.F., pe ultimii doi inculpaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente F.R., respectiv R.A., la plata sumei de 650 de lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Ţ.I.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate şi civile C.F. a fost integral recuperat şi s-a respins cererea de despăgubiri formulată de partea civilă C.F.
A fost obligat inculpatul L.A.D., în solidar cu părţile responsabile civilmente L.D. şi L.D., la plata sumei de 750 de lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă G.R.M.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul R.F. suma de 40 de lei.
În temeiul art. 189 C. proc. pen. onorariile cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii L.M.A., R.F., F.E.C. şi F.C., în sumă de câte 400 de lei, vor fi plătite din fondurile speciale ale M.J.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul L.M.A. la plata sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul F.E.C. la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 191 alin. (1) – (3) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii L.A.D., R.F. şi F.C., fiecare în solidar cu părţile responsabile civilmente la câte 500, 900, respectiv 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Din examinarea coroborantă a mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală şi a probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa retine următoarele:
1. În noaptea de 10 aprilie 2005, în jurul orei 23,30, inculpatul L.M.A., împreună cu numiţii S.R.I., C.G.C., R.F. (faţă de care s-a dispus disjungerea) şi martorii B.l.I. şi V.B.M., s-au întâlnit în apropierea spălătoriei auto K., situată pe Şoseaua Naţională din mun. laşi. După circa o oră, timp în care sau consumat băuturi alcoolice, partea vătămată R.C.F., care trecea prin zonă venind dinspre P.R., a fost abordată de către inculpatul L.M.A. cu solicitarea de a-i da o ţigară şi 10.000 de lei vechi. Partea vătămată i-a răspuns că nu are nici bani, nici ţigări, şi a încercat să-şi continue deplasarea, moment în care a fost lovită de inculpat cu pumnul în figură. În urma loviturii partea vătămată a fost proiectată peste balustrada amplasată pe malul râului Bahlui, căzând spre albia cursului apei. Inculpatul şi numiţii S.R.I. şi C.G.C. au continuat să lovească victima căzută la pământ, după care au scotocit-o prin buzunare. În aceste împrejurări, numitul C.G.C. i-a luat victimei ceasul de la mână, iar inculpatul L.M.A. i-a luat un telefon mobil marca S. Prin intervenţia unei patrule de poliţie aflată în zonă s-a reuşit prinderea tinerilor implicaţi (unii autori, alţii martori care nu au intervenit în exercitarea violenţelor – C.G.C., S.R.I., R.F., B.L., C.M. şi V.B.M.), mai puţin a inculpatului L.M.A., care a reuşit să fugă. Violenţele nu au putut fi obiectivate prin leziuni observabile la examinarea medico-legală, fiind probate prin depoziţiile victimei, ale martorilor şi ale agresorilor.
Prejudiciul a fost parţial recuperat prin restituirea ceasului ridicat de organele de poliţie de la numitul C.G.C., astfel că partea vătămată R.C.F. s-a constituit parte civilă cu sume de 60 de lei noi, contravaloarea telefonului mobil.
În drept, fapta inculpatului L.M.A., care, în noaptea de 10/11 aprilie 2005, acţionând într-un loc public (Şoseaua Naţională din mun. laşi) împreună cu alte două persoane (învinuiţii S.R.I. şi C.G.C., reţinuţi 24 de ore în cauză, cu privire s-a dispus disjungerea), a lovit pe partea vătămată R.F.C., după care a buzunărit victima şi i-a luat un telefon mobil, fugind de la locul faptei la intervenţia poliţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen.
2. În ziua de 15 mai 2005 partea vătămată N.R., în vârstă de 14 ani, a mers împreună cu doi prieteni, G.M. şi B.M. (audiat ca martor) la o petrecere publică festivalul berii organizat în zona P.C. din centrul municipiului laşi. Acolo, minorul a fost acostat de inculpatul L.A.D., care i-a cerut mai întâi bani şi apoi I-a controlat prin buzunare. Inculpatul a luat telefonul mobil găsit la partea vătămată sub pretextul că vrea să îl folosească. Inculpatul a vorbit la mobil, după care partea vătămată şi-a luat înapoi telefonul. în acel moment inculpatul L.A.D. i-a smuls părţii vătămate telefonul din mână şi a fugit. Minorul şi prietenii săi au urmărit pe inculpat şi au încercat să-l oprească, însă acesta s-a urcat într-un taxi şi şi-a asigurat scăparea.
După depunerea plângerii la poliţie, inculpatul s-a prezentat din proprie iniţiativă la domiciliul părţii vătămate şi i-a restituit telefonul mobil sustras, marca N., în valoare de 1.500.000 de lei vechi. Urmare a recuperării bunului sustras, partea vătămată a renunţat la constituirea ca partea civilă pe care o făcuse iniţial, la depunerea plângerii.
În drept, fapta inculpatului L.A.D., care, în ziua de 15 mai 2005, în timp ce se afla într-un loc public din municipiul laşi (zona P.C.), I-a buzunărit pe minorul de 14 ani N.R., i-a luat fără drept telefonul mobil şi apoi i I-a smuls părţii vătămate din mână, fugind pentru a-şi asigura scăparea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen. La încadrarea juridică s-a avut în vedere că acţiunea de smulgere a telefonului, deşi presupune un grad redus de violenţă în înţelesul normei de incriminare, implică totuşi un gest de agresiune, perceput de către victima minoră, lipsită de apărare, ca o ameninţare directă asupra integrităţii persoanei, elemente suficiente pentru calificarea faptei în drept ca tâlhărie.
3. În după-amiaza zilei de 31 mai 2005, în jurul orei 16,00, în timp ce se deplasau pe str. P. din zona centrală a municipiului laşi, inculpaţii L.A.D. şi R.F., care erau însoţiţi de numiţii L.M.A. (cercetat ca învinuit şi scos de sub urmărire penală) şi N.P.V. (audiat ca martor), au observat-o pe partea vătămată K.T., care străbătea zona verde din preajma P.C. împreună cu doi prieteni, martorii P.E. şi P.S. Cei doi inculpaţi s-au desprins din grupul în care erau şi s-au apropiat de partea vătămată K.T., în vârstă de 15 ani. Inculpatul L.A.D. i-a cerut părţii vătămate 5.000 de lei vechi, iar când aceasta I-a refuzat, inculpatul R.F. a lovit victima cu pumnul în figură şi a început să o controleze prin buzunare. De frică, partea vătămată i-a dat inculpatului R.F. o bancnotă de 10.000 de lei vechi. Inculpatul L.A.D. a încercat să smulgă de la gâtui părţii vătămate un lănţişor din aur, dar nu a reuşit, din cauza opoziţiei victimei. Atunci a intervenit inculpatul R.F., care a schiţat o nouă lovitură cu pumnul, situaţie în care inculpatul L.A.D. a reuşit să scoată lănţişorul de la gâtui părţii vătămate.
Inculpatul L.A.D. şi-a pus bijuteria la gât, iar înainte de a pleca, inculpatul R.F. a lovit cu piciorul pe partea vătămată în zona abdominală.
În urma loviturii de pumn partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 12-14 zile de îngrijiri medicale (expulsie dentară 2.2 şi fractură dentară nepenetrantă 2.1, fiind necesară refacerea protetică a dintelui expulzat).
Inculpaţii au amanetat lănţişorul de aur cu suma de 4.700.000 de lei vechi la o casă de amanet din zona B., aparţinând CS C. SRL laşi, cu ajutorul martorului de bună credinţă O.C.R.
Partea vătămată K.T. s-a constituit parte civilă solicitând daune morale în sumă de 5.000 de lei şi daune materiale în sumă de 6.756,1 lei (f. 6166).
Trebuie precizat că, pentru bănuiala de participare la tâlhăria asupra părţii vătămate, în calitate de complice, inculpatul L.M.A. a fost reţinut ca învinuit pentru 24 de ore, din data de 11 iunie 2005 la 12 iunie 2005, iar prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
În drept, faptele inculpaţilor L.A.D. şi R.F., care, în ziua de 31 mai 2005, acţionând împreună, prin exercitarea de violenţe, au deposedat pe partea vătămată K.T. de suma de 10.000 de lei vechi şi un lănţişor din aur, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, săvârşită în co-autorat, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen.
4. În ziua de 10 iunie 2005, în jurul orei 17,30, în timp ce se deplasau pe Şoseaua Naţională din municipiul laşi, din direcţia P.P. spre P.R., inculpaţii R.F., F.E.C. şi F.C., însoţiţi de martorul C.A.C., s-au întâlnit în zona spălătoriei auto K. cu partea vătămată Ţ.I., din Republica Moldova, elev în vârstă de 17 ani la Liceul C.B., care era însoţit de martorul T.P. Cei trei inculpaţi i-au oprit pe partea vătămată şi martorul T.P., au înconjurat victima, iar inculpatul R.F. i-a cerut 5.000 de lei vechi. Inculpaţii F.E.C. şi F.C. au început să o controleze pe partea vătămată prin buzunare, timp în care inculpatul R.F. îl controla pe martor. Negăsind nimic de valoare, inculpatul R.F. l-a lovit pe martorul T.P. şi ulterior s-a alăturat inculpatului F.C. în urmărirea şi lovirea părţii vătămate. Inculpatul F.E.C. a găsit la partea vătămată un telefon mobil marca N., pe care şi l-a însuşit. Partea vătămată a opus rezistenţă, încercând să-şi păstreze bunul, împrejurare în care telefonul a căzut. Inculpatul F.E.C. a îmbrâncit-o pe partea vătămată, a luat telefonul de jos şi a fugit. Victima a alergat după inculpatul F.E.C., însă când a vrut să îl prindă a alunecat şi a căzut, iar când a încercat să se ridice a fost lovit de mai multe ori cu picioarele în zona capului şi a toracelui de către ceilalţi doi inculpaţi, R.F. şi F.C. Partea vătămată Ţ.I. nu a fost prezentat în faţa medicului legist.
Partea vătămată a anunţat imediat organele de poliţie, însă inculpaţii nu au putut fi identificaţi decât ulterior, pe baza semnalmentelor oferite de victimă şi de martor, care au efectuat recunoaşteri din grup.
Inculpaţii F.E.C. şi F.C. au fost reţinuţi preventiv pentru aceste fapte pentru 24 de ore, din data de 11 iunie 2005 la data de 12 iunie 2005 (f. 217-218 şi 228-229 dos. u.p.).
Partea vătămată s-a constituit parte civilă solicitând daune materiale în sumă de 650 de lei, contravaloarea telefonului sustras şi nerecuperat (f. 163 dos. u.p.).
În drept, faptele inculpaţilor F.E.C., F.C. şi R.F., care, în ziua de 10 iunie 2005, în timp ce se aflau într-un loc public (pe Şoseaua naţională din municipiul laşi) au acţionat împreună, prin exercitarea unor violenţe îndreptate împotriva părţii vătămate Ţ.I., dar şi a martorului T.P., în scopul însuşirii pe nedrept a unui telefon mobil, urmate de alte violenţe pentru păstrarea folosului infracţional şi a-şi asigura scăparea, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, comisă în co-autorat, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen.
5. În seara zilei de 4 iulie 2005, în jurul orei 19,00, partea vătămată C.F., elev în vârstă de 15 ani, se deplasa pe b-dul N.l. din municipiul laşi, înspre P.P., iar în zona blocului M. a fost apelat pe telefonul mobil, pe care îl avea în buzunar. Când a introdus mâna în buzunar, inculpatul L.M.A. a smucit mâna părţii vătămate, astfel că telefonul mobil a căzut, fiind imediat cules de inculpatul R.F. Cei doi inculpaţi, care o urmăriseră în prealabil pe partea vătămată, s-au îndepărtat în fugă, fără a mai putea fi prinşi. Cei doi inculpaţi sau deplasat în aceeaşi seară în zona P.R. unde inculpatul R.F. a vândut telefonul sustras cu suma de 400.000 lei vechi unui florar (martorului P.C.), bani pe care i-a împărţit cu inculpatul L.M.A.
Inculpaţii L.M.A. şi R.F. au fost identificaţi pe baza semnalmentelor şi indiciilor furnizate de către partea vătămată, care i-a şi recunoscut după fotografie din planşă foto.
Organele de cercetare penală au ridicat telefonul mobil marca S. de la martorul P.C., procedând apoi la restituirea acestuia către partea vătămată, astfel că aceasta a renunţat la constituirea ca partea civilă (f. 241 şi 245-246 dos. u.p.). în cursul judecăţii partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 de lei (f. 325 vol. I).
În drept, faptele inculpaţilor L.M.A. şi R.F., care, în ziua de 4 iulie 2005, în timp ce se aflau într-un loc public (pe bulevardul N.l. din municipiul laşi), au acţionat împreună, primul prin smucirea mâinii victimei C.F., iar cel de-al doilea prin însuşirea bunului astfel împosedat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, săvârşită în co-autorat, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1, lit. a) C. pen. La încadrarea juridică s-a avut în vedere că acţiunea de smulgere a telefonului, deşi presupune un grad redus de violenţă în înţelesul normei de incriminare, constituie totuşi un act de agresiune, perceput de către victima minoră, lipsită de apărare, ca o ameninţare directă asupra integrităţii persoane, elemente suficiente pentru calificarea faptei în drept ca tâlhărie.
6. În noaptea de 12 august 2005, în jurul orei 23,30, în timp ce se deplasa pe A.R. din municipiul laşi, partea vătămată G.R.M., studentă în vârstă de 20 de ani, a fost atacată de un grup de patru tineri. Doi dintre agresori au imobilizat victima, prinzând-o de gât şi de gură, au lovit-o în abdomen, iar inculpatul L.A.D. şi un alt autor i-au smuls o geantă din material textil, în care se aflau, printre altele, un portmoneu cu mai multe carduri, 2.500.000 de lei vechi, un inel şi un telefon mobil marca S., precum şi o sacoşă plină cu produse alimentare şi nealimentare, după care au fugit. Alţi trei tineri aflaţi în zonă - martorii M.C.A., M.B. şi N.G.V. - au pornit în urmărirea celor patru atacatori şi au reuşit să îl prindă pe inculpatul L.A.D., care avea asupra sa o parte dintre bunurile sustrase de la partea vătămată.
Organele de poliţie sosite la faţa locului au restituit părţii vătămate sacoşa cu produse, inelul şi portmoneul cu acte şi cârduri, astfel că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 750 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor nerecuperate (f. 286 dos. u.p.).
În drept, fapta inculpatului L.A.D., care, în noaptea de 12 august 2005, în loc public, prin exercitarea unor acte de violenţă, împreună cu alte trei persoane rămase neidentificate, a deposedat-o pe partea vătămată G.R.M. de mai multe bunuri în valoare totală de 750 de lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen.
Faptele descrise mai sus sunt probate cu declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile inculpaţilor L.A.D. (f. 319 vol. II), R.F. (f. 251-252 vol. I), F.C. (f. 245-246 vol. I), L.M.A. (f. 247-248 vol. I) şi F.E.C. (f. 249-250 vol. I), declaraţiile martorilor B.l.I. (f. 167 vol. II), V.B.M., B.M. (f. 231 vol. II), N.M.C. (f. 169 vol. II), P.E. (f. 178 vol. II), P.S. (f. 179 vol. II), N.P.V., O.C.R. (f. 170 vol. II), T.P., C.A.C., P.C. (f. 175 vol. II), C.S. (f. 168 vol. II), I.C. (f. 176 vol. II), G.N., S.L., E.N.V. (f. 177 vol. II), B.V., M.C.A. (f. 59 vol. II), M.B. (f. 60 vol. II) şi N.G.V., procesele-verbale de constatare, de cercetare la faţa locului, de recunoaştere a inculpaţilor de către părţile vătămate şi martorii oculari, de confruntare, dovezile de ridicare/restituire a unor bunuri (f. 13-62 dos. u.p. pentru pct. 1; f. 65-74 dos. u.p. pentru pct. 2; f. 75-158 dos. u.p. pentru pct. 3; f. 19-237 dos. u.p. pentru pct. 4; f. 238-274 dos. u.p. pentru pct. 5; f. 283:307 dos. u.p. pentru pct. 6).
În ce priveşte individualizarea pedepselor,au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În sarcina inculpaţilor majori a fost reţinută circumstanţa de agravare legală a pedepsei prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., în cazul infracţiunii de tâlhărie comise împreună cu inculpatul minor R.F. în data de 4 iulie 2005, pentru inculpatul L.M.A. (pct. 5) şi în cazul infracţiunii de tâlhărie comise împreună cu inculpaţii minori R.F. şi F.C. în data de 10 iunie 2005, pentru inculpatul F.E.C.
În cazul inculpaţilor minori la datele comiterii infracţiunilor L.A.D., R.F. şi F.C. s-a reţinut incidenţa art. 99 şi urm. C. pen., urmând ca, raportat la imposibilitatea obiectivă de aplicare a unor măsuri educative, acestor inculpaţi deveniţi majori să li se aplice pedepse cu închisoare în limitele prevăzute de art. 109 C. pen.
În favoarea inculpaţilor, raportat la atitudinea în general sinceră, de recunoaştere a faptelor şi de asumare a vinovăţiei, ţinând cont de conduita procesuală corectă, constând în prezentarea la chemările organelor judiciare, disponibilitatea de a repara prejudiciile cauzate părţilor vătămate, luând act de faptul că din anul 2005 (cu o singură excepţie în cazul inculpatului L.A.D., care a mai comis o singură infracţiune în februarie 2006) şi până în prezent, aceştia nu au mai revenit în câmpul infracţional, văzând şi valoarea de cele mai multe ori modică a pagubelor provocate prin comiterea infracţiunilor, precum şi minimul de violenţe exercitate împotriva părţilor vătămate (în cazul faptelor descrise la pct. 1, 2, 4 şi 5), instanţa a reţinut aceste împrejurări ca circumstanţe atenuante în cuprinsul art. 74 C. pen., cu observarea consecinţelor prevăzute de art. 76 C. pen.
De asemenea, au fost eficientizate în planul reţinerii de circumstanţe atenuante în înţelesul art. 74 C. pen. şi aspectele pozitive reliefate prin înscrisurile depuse la dosar - caracterizări, acte medicale, documente de şcolarizare, acte de stare civilă privind situaţia familială, acte privitoare la prestarea unor activităţi socialmente utile (f. 288-295 vol. 2 pentru inculpatul L.A.D.; f. 317, 341 vol. 2 pentru inculpatul L.M.A.; f. 343, 368 vol. 2 şi declaraţia în circumstanţiere a martorului M.G. (f. 366 vol. 1) pentru inculpatul R.F.; f. 305, 306, 456 vol. 1, f. 226-228 vol. 2 pentru inculpatul F.E.C.) -, dar mai ales prin referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul laşi pentru inculpaţii minori R.F. (f. 385-388 vol. 2), F.C. (f.389-392 vol. 2) şi L.A.D. (f. 408-411).
Pe cale de consecinţă, ţinând cont şi de convergenţa cauzelor de agravare a pedepselor, acolo unde este cazul, conform art. 80 C. pen., s-a dat o largă eficienţă acestor circumstanţeatenuante,însensulreduceriipedepselor sub minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul L.A.D. care a invocat faptul că pedeapsa aplicată este prea severă,iar sporul nejustificat de mare,având în vedere că era minor la data comiterii faptelor şi beneficia de un tratament sancţionator special, cu pedepse reduse la jumătate.
Prin Decizia penală nr. 147 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
A fost obligat apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că instanţa de fond a procedat la administrarea unui probatoriu complet, ce a fost just apreciat conform art. 63 C. proc. pen.
Coroborând plângerile şi declaraţiile părţii vătămate, procesele-verbale de constatare şi cele de cercetare la faţa locului, dovezile de ridicare şi restituire a bunurilor,declaraţiile martorilor, cele ale inculpatului apelant şi ale coinculpaţilor, rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului L.A.D.
De altfel inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, declaraţiile acestuia, recunoaştere a săvârşirii faptelor fiind apreciate în contextul întregului probator administrat cauză.
La stabilirea tratamentului sancţionator instanţa de fond a avut în vedere criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pe care Ie-a evaluat judicios, ţinând cont atât de cauzele ce agravează răspunderea penală,dar şi de cele care o atenuează.
Limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare pentru infracţiunea de tâlhar în forma prevăzută de art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. b), c) alin. (2)1 lit. a) C. pen., cea mai gravă dintre infracţiunile comise de inculpat, sunt de la 7 la 20 ani închisoare.
Incidenţa dispoziţiilor art. 99 şi 109 C. pen., impunea reducerea la jumătate a acestor limite, respectiv din 3, 6 ani la 10 ani închisoare.
Inculpatul L.A.D. are antecedente penale. Cu toate acestea, dând eficienţă datelor ce rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, ce relevă aspecte pozitive în profilul său socio-familial, instanţa de fond a reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute (art. 74 C. pen.) şi i-a aplicat pentru fiecare dintre infracţiunile comise, pedepse orientate sub minimul special prevăzut de textele de incriminare.
Din fişa de cazier judiciar de la filele 195 - 196 dosar urmărire penală rezultă ca inculpatul L.A.D. a mai fost condamnat la pedepsele de:
- 8 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 2036 din 26 aprilie 2006 a Judecătoriei laşi, definitivă la data de 30 aprilie 2006, pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) Iit. a), e), g), i) C. pen., cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (faptă din data de 10/11 februarie 2006);
- 1 an şi 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 198 din 28 martie 2006 a Tribunalului laşi definitivă la data de 26 iunie 2006, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 76 C. pen. (faptă din data de 21 octombrie 2005);
- 1 an şi 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 65 din 06 februarie 2007 a Tribunalului e definitivă la data de 27 februarie 2007, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen. (din data de 22 martie 2005).
Aceste pedepse au fost contopite prin sentinţa penală nr. 446 din 31 iulie 2008 a Tribunalul laşi, definitivă la data de 19 august 2008 şi, prin aplicarea unui spor de 4 luni închisoare la pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, s-a stabilit în sarcina inculpatului executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 10 luni închisoare, din care s-a dedus reţinerea din data de 11 iunie 2005, perioada 28 octombrie 2005 - 01 februarie 2006, perioada 11 februarie 2006 - 19 septembrie 2006 şi perioada începând 02 aprilie 2008 la zi.
S-au repus în individualitate cele trei pedepse contopite prin sentinţa penală nr. 446 din 31 iulie 2008 a Tribunalului laşi, cu înlăturarea sporului de 4 luni închisoare, după care, temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. s-a realizat cumulul juridic unitar al tuturor celor şase pedepse (trei aplicate în prezenta cauză şi celelalte trei aplicate distinct prin sentinţa penală nr. 2036 din 26 aprilie 2006 a Judecătoriei laşi şi prin sentinţele penale nr. 198 din 28 martie 2006 şi nr. 65 din 06 februarie 2007 ale Tribunalului laşi).
Refăcând pluralitatea infracţională după înlăturarea sporului anterior de 4 luni închisoare se impunea evident a se da eficienţă concursului de infracţiuni, aplicându-se un spor mai mare de pedeapsă, dar instanţa de fond a apreciat că un spor de 6 luni este suficient, având în vedere tocmai circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului minor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.A.D. care, deşi legal citat, nu s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi pentru a-şi motiva şi susţine calea de atac formulată.
Prin apărătorul desemnat din oficiu a invoca cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând înlăturarea sporului de pedeapsă, ţinând seama de modalitatea de comitere a infracţiunii şi antecedentele penale ale inculpatului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate şi a cazului de casare invocat Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Inculpatul L.A.D. a fost condamnat în prezenta cauză la pedepse orientate sub minimul special(astfel cum acesta a fost redus potrivit art. 109 C. pen.) pentru cele trei infracţiuni de tâlhărie ce au format obiectul judecăţii.
În acelaşi timp,având în vedere că aceste infracţiuni sunt concurente cu alte trei infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie pentru care inculpatul a fost deja condamnat definitiv in cauză s-a făcut în mod corespunzător aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. şi s-a dispus contopirea tuturor aplicate inculpatului,rezultând o pedeapsă de executat de 3 ani închisoare,egală cu pedeapsa cea mai grea stabilită în prezenta cauză.
În ce priveşte sporul de pedeapsă, Curtea constată că pentru cele trei pedepse definitive ce au format anterior obiectul unei contopiri (prin sentinţa pen. nr. 446/2008 a Tribunalului laşi) a fost deja aplicat un spor de 4 luni închisoare, ce nu putea fi înlăturat cu ocazia noii contopiri.
Stabilind o pedeapsă de executat de 3 ani şi 6 luni închisoare, instanţa de fond nu a făcut decât să majoreze sporul de pedeapsă de la 4 luni la 6 luni închisoare, fapt justificat prin aceea că prin noua contopire efectuată s-a reevaluat sub aspect sancţionator întreaga activitate infracţională desfăşurată de inculpat, adăugându-se la cele trei infracţiuni pentru care fusese condamnat definitiv alte trei infracţiuni, toate de tâlhărie.
Cu alte cuvinte,dacă sporul de 4 luni închisoare s-a considerat a fi îndestulător pentru o activitate infracţională constând în trei infracţiuni (dintre care doar două de tâlhărie),el nu s-a mai dovedit a fi suficient în condiţiile în care s-a stabilit ulterior că această activitate a inculpatului a fost nu doar mai amplă, ci şi mai gravă,prin comiterea în aceeaşi perioadă de referinţă (mai 2005 - februarie 2006) a altor trei infracţiuni de violenţă,respectiv tâlhărie.
Prin urmare, sporul de pedeapsă aplicat inculpatului în prezenta cauză este nu doar legal, ci şi temeinic, astfel încât critica sa sub acest aspect, formulată atât în apel, cât şi în recurs este neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente,neexistând vreun alt motiv de casare care să afecteze hotărârile pronunţate în cauză,în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului,obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat L.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 147 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică,azi 29 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4338/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1801/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
---|