ICCJ. Decizia nr. 434/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 434/2010
Dosar nr. 1596.1/30/2006
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
Analizând lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 205/ PI din 14 martie 2008, Tribunalul Timiş a dispus în baza art. 142 lit. a), b), l), m) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 13 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe inculpatul P.G. - fiul lui G. şi M., pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere şi difuzare de opere şi înregistrări sonore fără autorizaţie.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen., a stabilit termen de încercare de 2 ani şi 3 luni pe seama inculpatului.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a obligat inculpatul la despăgubiri civile către:
- Uniunea Producătorilor de Fonograme din România cu sediul în Bucureşti, sector 1 - 86.260,57 lei;
- R.A. Bucureşti cu sediul în Bucureşti, sector 2 - 59.114,50 lei;
- E.A., V.U.G. şi M.C. cu sediul procedural indicat în Bucureşti, la sediul SC A.A., - 68.431,44 lei.
În baza art. 118 lit. a) C. pen. a dispus confiscarea CD şi DVD, ridicate de la inculpat aflate în păstrarea O. Bucureşti şi distrugerea acestora.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că la data de 7 mai 2004, s-a dispus confirmarea procesului verbal de începerea urmăririi penale, faţă de învinuitul P.G., iar la data de 26 mai 2004, s-a obţinut autorizaţia de percheziţie dată de Judecătoria Timişoara prin care s-a încuviinţat efectuarea unei percheziţii domiciliare la numitul P.G. Cu ocazia percheziţiei au fost identificate şi ridicate, următoarele bunuri: - două unităţi centrale ale calculatoarelor, 7328 compact discuri şi DVD-uri, 226 coperte pentru DVD-uri, 129 etichete pentru tampografierea DVD-urilor, 12 cataloage conţinând diferite liste cu oferte de videograme, şi programe pentru calculator, şi o carte de identitate, titular R.D.M.
Pentru comercializarea şi închirierea CD şi DVD, învinuitul a apelat la ziarul P., la anunţurile de mică publicitate, în care dădea telefonul de contact, care în perioada 2003-2004 a avut ca titular pe mama acestuia P.M., cât şi prin site-ul care conţinea mai multe subdomenii respectiv acasă, filme, jocuri, preţuri, downloadliste, subtitrări şi forum.
Din conţinutul acestui site rezultă că P.G. expedia prin poştă aceste CD şi DVD, cu plata în ramburs, iar un CD cu film sau desene animate, costa 30.000 lei bucata, iar un CD soft cu jocuri, enciclopedii, mp3 costa 35.000 lei bucata.
Cercetările efectuate au stabilit faptul că învinuitul P.G. desfăşura la domiciliul său o activitate ce consta în comercializarea şi oferirea spre închiriere contra cost a CD şi DVD multiplicarea acestora, activitate pentru care nu a deţinut nici un fel de autorizaţie şi pe care nu a declarat-o la organele fiscale pentru a fi impozitat în funcţie de veniturile obţinute.
Din verificările efectuate la Compania Naţională Poşta Română - SA Direcţia Regională Timişoara, a rezultat că în perioada februarie 2003 - martie 2004, învinuitul P.G. a expediat un număr de 72 colete, pentru care plata s-a făcut prin ramburs poştal, încasând sume ce au totalizat 54.560.000 lei, iar A.F.P. Timişoara, Serviciul Control Fiscal persoane fizice, a stabilit că acesta a obţinut venituri de 34.790.000 lei, pe anul 2004, pentru care datora un impozit de 5.160.000 lei (filele 277-284), sumă ce a fost achitată (fila 286 Vol.1 dosar).
Cu adresa din 8 iunie 2004, s-a solicitat Companiei Naţionale Poşta Română SA, Direcţia Regională de Poştă Timişoara, să prezinte date cu privire la expedierile de colete efectuate de către învinuitul P.G. domiciliat în Timişoara, în perioada 01 ianuarie 2003 - 31 mai 2004.
În baza listei puse la dispoziţie de către Direcţia Regionala de Poştă Timişoara, au fost identificaţi martorii : I.S., B.L., A.D., O.E.J., F.O., Ş.A., D.G., P.R.I., P.F.V., P.P.B., P.D.; C.C., C.I.H., I.C.G., V.G., S.A.T., A.L.C., M.T.C., A.A., T.F.A., L.V., ş.a., toţi aceştia arătând că au făcut comenzi de filme, muzică jocuri şi programe pentru calculator, unii chiar au reţinut şi numele expeditorului şi l-au indicat pe numitul P.G. (vol.1. filele 70-173).
Fiind audiat învinuitul P.G. a declarat că aproximativ 7.000 bucăţi CD şi DVD care au fost găsite cu ocazia percheziţiei au fost cumpărate de către el în luna februarie sau martie a anului 2004, imediat după cea împlinit vârsta de 18 ani, pentru uzul său personal, dar pentru care nu are nici un act. Mai declară că în cursul anului 2003, deţinea un calculator şi o colecţie proprie de CD şi DVD de aproximativ 300 sau 400 de bucăţi pe care a început să le vândă şi să le închirieze pentru a obţine bani şi în acest sens a dat mai multe anunţuri la mica publicitate precum şi pe internet, şi pe site-ul de anunţuri gratuite, cât şi pe site-ul unde se găsea oferta cu filme, jocuri şi celelalte produse pe care le oferea spre vânzare.
Toate aceste produse le expedia beneficiarilor prin colete poştale cu plata în ramburs, iar pentru onorarea comenzilor se deplasa în P-ţa F. sau P-ţa M. de unde le cumpăra în cantităţi mari, şi pentru care avea reduceri de preţ. Mai declară, că nu a multiplicat filme, jocuri sau programe pe calculator, cu toate că deţinea acele două calculatoare, iar pentru activitatea de închiriere şi comercializarea CD şi DVD nu avea nici o autorizaţie.
Din expertiza tehnico ştiinţifică efectuată de către O. Bucureşti din 15 iulie 2005, rezultă că toate cele 7.328 compact discuri şi DVD ce conţin fonograme, opere audio vizuale, (video clipuri muzicale), videograme, produse soft, precum şi videograme cu caractere erotic sau pornografic, sunt produse pirat iar cele două unităţi centrale de calculator personal, aveau dotarea necesară pentru inscripţionarea de compact discuri şi DVD, iar ca urmare a verificării fişierului N.H. existent în programul A.H., s-a constatat că s-au realizat înregistrări de compact discuri şi DVD cu unităţile CD Writer/DVD Writer, şi CD - ROM/DVD-ROM, identificate în unităţile centrale ale calculatoarelor personale ale inculpatului P.G. (Vol.1 filele 4-5, 31-32, şi 129-130).
Împotriva lui P.G. au depus plângere prealabilă Uniune; producătorilor de Fonogame din România, R.A. Bucureşti, B.A. pentru companiile E.A., V.U.G. şi M.C. a căror interese sunt apărate de către acesta.
S-au constituit parte civilă: Uniunea Producătorilor de Fonograme din România cu suma de 86.260, 57 RON. (vol 1. f. 167-188).; R.A. Bucureşti cu suma de 59.114,5 RON,(f. 210-274); şi E.A., V.U.G. şi M.C. cu suma de 68.431,44 RON. (Vol 1, f. 189-209).
Din cele arătate mai sus, rezultă că valoarea totală a prejudiciului reclamat de titularii drepturilor de autor şi reţinut în sarcina învinuitului P.G. este de 213.805,51 RON.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu declaraţiile martorilor, procesul verbal de percheziţie domiciliară, planşe foto, procesul verbal de constate tehnico-ştiinţifică, anunţuri prin mass-media, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat în faţa instanţei inculpatul P.G. recunoaşte că a avut circa 7000 de CD-uri şi DVD-uri cu înregistrări de filme, muzică însă le folosea pentru uzul personal şi le închiria şi altor persoane contra unor sume de bani sau gratuit şi dădea şi anunţuri la mica publicitate şi pe internet însă arată că nu se consideră vinovat de comiterea vreunei infracţiuni.
Arată inculpatul că nu se face vinovat de reproducerea de opere şi înregistrări sonore întrucât CD-urile şi DVD-urile le cumpăra din Piaţa F. din Timişoara fără să îşi dea seama că erau marfă pirat.
Reţine instanţa de fond că din expertiza tehnico-ştiinţifică efectuată de O. rezultă că toate cele 7328 CD-uri şi DVD-uri găsite la inculpat sunt produse pirat şi cele două unităţi centrale de calculator aveau dotarea necesară pentru incripţionarea de CD-uri şi ca urmare a verificării fişierului N.H. existent în cadrul calculatorului s-a stabilit că s-au realizat înregistrări de CD-uri şi DVD-uri.
Reţine instanţa de fond că din materialul probator administrat în cauză rezultă indubitabil că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de reproducere de opere şi înregistrări sonore precum şi de difuzare a acestora.
Împotriva acestei situaţii a declarat apel inculpatul P.G. solicitând în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă iar în subsidiar achitarea pentru infracţiunile prevăzute de art. 142 lit. a) şi e) din Legea 8/1996 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. iar pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 142 lit. b) şi m) din Legea 8/1996 achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 20/ A din 24 februarie 2009 Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 205/PI din 14 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 1596/30/06 ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
Cu privire la cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât cu ocazia deliberării s-ar fi procesat la schimbarea încadrării juridice a faptei fără a fi pusă în discuţie, reţine instanţa de apel că acest motiv de apel nu este fondat întrucât instanţa de fond a menţinut încadrarea juridică a faptei dată prin rechizitoriu dar a avut în vedere disp. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) când a stabilit pedeapsa.
Apreciind că este vorba de o nulitate relativă care nu a adus nici o vătămare inculpatului reţine instanţa de apel că nu se impune desfiinţarea hotărârii potrivit disp. art. 197 alin. (1) C. proc. pen.
Reţine instanţa de apel că nici celălalt motiv de apel invocat de inculpat nu este întemeiat.
Inculpatul a solicitat achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 142 lit. a) şi e) din Legea 8/1996 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi anume fapta nu a fost săvârşită de el, însă reţine instanţa de apel că nu poate fi reţinută această apărare întrucât din expertiza tehnico-ştiinţifică asupra celor două unităţi centrale de calculator ale inculpatului rezultă că acestea erau dotate corespunzător pentru inscripţionarea CD-urilor iar din expertiza fişierului Hero History s-a arătat că s-au realizat înregistrări.
În privinţa difuzări de opere şi înregistrări sonore, reţine instanţa de apel că inculpatul a recunoscut că a difuzat şi închiriat CD-uri şi DVD-uri cu filme, jocuri şi muzică, recunoaşterea inculpatului fiind coroborată şi cu declaraţiile martorilor şi adresa poştei.
Ca atare opinează instanţa de apel că încadrarea juridică şi condamnarea dispusă de către instanţa de fond este legală şi temeinică.
Se reţine că şi latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile fiind justificată de materialul probator administrat în cauză.
Împotriva aceleiaşi decizii, vizând şi sentinţa instanţei de fond, a declarat recurs inculpatul P.G. solicitând în principal casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât judecata, atât la prima instanţă cât şi în apel, a avut loc fără citarea legală a unor părţi.
În subsidiar inculpatul arată că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi totodată a fost comisă o eroare gravă de fapt, motiv care ar duce la admiterea recursului şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs.
În susţinerea recursului inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 21, 13 şi 15 C. proc. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte opinează că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
În legătură că primul motiv de recurs invocat de inculpat cu privire la lipsa de procedură cu unele din părţile civile cu ocazia judecării în fond a cauzei cât şi în apel, Înalta Curte opinează că nu este fondat.
Susţine inculpatul că partea civilă R.R.O.A.C.T.a fost citată doar sub denumirea R.A. şi partea civilă M.C. a fost citată.
Cu privire la partea civilă R.A., faptul că această parte civilă nu a fost citată cu denumirea din actul de constituire nu reprezintă o nulitate absolută care să conducă la casarea hotărârilor cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Cu privire la partea civilă M.C., din înscrisurile solicitate la O.N.R.C. rezultă că sediul acestei societăţi este în sector 1 Bucureşti, sediu unde dealtfel a şi fost citată la fond şi apel, astfel încât nici această critică aduse de inculpat referitoare la necitarea părţii civile la instanţa de fond şi apel nu este întemeiată.
De altfel inculpatul nu arată în ce constă vătămarea sa în raport de modalitatea de citare a celor două părţi civile, vătămare care să nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea celor două hotărâri pronunţate de instanţele inferioare.
Nici celălalt motiv de recurs invocat de inculpat nu este întemeiat.
În cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen. în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Inculpatul P.G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 142 lit. a), b), l) şi m) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin Legea nr. 285/2004, art. 142 din Legea nr. 8/1996 a fost abrogat faptele reţinute în sarcina inculpatului fiind incriminate de dispoziţiile art. 140 din Legea nr. 8/1996.
Întrucât regimul sancţionator prevăzut de dispoziţiile art. 142 din Legea nr. 8/1996 este mai blând, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) referitoare la aplicarea legii penale cea mai favorabilă.
Susţinerea apărării în sensul că faptele reţinute în sarcina inculpatului se regăsesc în dispoziţiile art. 1396 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 8/1996 nu este fondat modalitatea de comitere a faptei reprezentând latura obiectivă a infracţiunii reglementate de dispoziţiile art. 140 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect stabilind instanţa de fond că sunt îndeplinite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 142 lit. a), b), l) şi m) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 13 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Faptul că martorul T.A. şi-a schimbat declaraţia în faţa instanţei arătând cu ocazia audierii sale că „nu mai menţine din declaraţia citită astăzi în şedinţa de judecată pe care am dat-o la poliţie, pe care am scris-o şi semnat-o cu mâna mea la acea dată în sensul că aveam cunoştinţă de împrejurarea că inculpatul multiplica pe cele două calculatoare filme, muzică şi programe pe CD-uri şi DVD-uri, eu aşa auzeam, că s-ar fi întâmplat asta şi de aceea am zis la procuror dar nu sunt sigur că nu am văzut cu ochii mei" nu poate determina pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului fără a fi coroborată această declaraţie cu celelalte probe administrate în cauză în cele două faze ale procesului penal.
Probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei reţinute în sarcină atât sub aspectul reproducerii cât şi a difuzării.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că inculpatul nu a putut explica cum s-ar fi putut inscripţiona o cantitate atât de mare de CD-uri şi DVD-uri în permanenţă de alte persoane în locuinţa sa, fără ca el să aibă cunoştinţă de această activitate.
În faza de urmărire penală martorul T.A. a declarat că ştia că inculpatul era cel care multiplică pe cele două calculatoare filme, muzică şi programe pe CD-uri şi DVD-uri.
Faptul că martorul şi-a schimbat declaraţia în faţa instanţei demonstrează împrejurarea că acesta a încercat să-l protejeze pe inculpat, însă probatoriul administrat în cauză dovedeşte că nu putea o altă persoană să inscripţioneze în locuinţa inculpatului un număr atât de mare de exemplare, respectiv 7000, fără a inculpatul să cunoască aceste aspecte.
Nu în ultimul rând se reţine că inculpatul a recunoscut că a vândut şi închiriat CD-uri şi DVD-uri cu înregistrări de filme, muzică şi jocuri contra unor sume de bani sau gratuit direct sau prin poştă însă nu se face vinovat de reproducerea acestora, nu poate fi primită această apărare, numărul mare de exemplare găsite în locuinţa sa dovedind implicarea sa în activitatea de reproducere.
În cauză nu a intervenit prescripţia răspunderii penale invocate de apărare.
În raport de data comiterii faptei şi data soluţionării cauzei, având în vedere dispoziţiile art. 124 C. pen., Înalta Curte opinează că nu s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 20/ A din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2751/2010. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 2752/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
