ICCJ. Decizia nr. 2909/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2909/2010

Dosar nr. 6847/1/2010

Şedinţa publică din 20 august 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010), în temeiul art. 300² raportat la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a apelantului intimat inculpat M.N.D.

În considerentele acestei hotărâri, s-au reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 18 mai 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, din Dosarul de urmărire penală nr. 3153/P/2007, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.N.D., pentru săvârşirea, în concurs real şi în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunilor:

- de complicitate la înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., constând în aceea că, în luna noiembrie 2006, împreună cu numiţii M.D.Ş., B.T., I.V. şi alte persoane neidentificate, prin falsificarea de documente de identitate, acte bancare şi prezentare sub identităţi false la funcţionarii B.R.D., au solicitat şi retras, din contul lui M.V., suma de 1.394.400 lei;

- de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, falsificată pe numele M.V., s-a prezentat la sediul B.R.D. - Sucursala Constanţa, sub identitate falsă şi, în două rânduri, a ridicat 10.000 RON, respectiv 180.000 RON, din contul părţii vătămate, sume pe care şi le-a însuşit;

- de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, la B.R.D. - Sucursala Constanţa, a completat: documentul de "Retragere Numerar / Cash Withdrawal", pentru suma de 180.000 RON, în numele părţii vătămate M.V., pe care l-a semnat în fals, şi l-a depus la bancă; documentul de "Retragere Numerar / Cash Withdrawal pentru suma de 10.000 RON, în numele părţii vătămate pe care l-a semnat în fals şi depus la bancă; a completat" Declaraţia privind identitatea beneficiarului real în numele lui M.V., din 28 noiembrie 2006, pe care a semnat-o, în fals, şi a depus-o la bancă;

- de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 rap. Ia art 288 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna noiembrie 2006, a pus dispoziţia AN, fotografia sa tip C.I., pe baza căreia s-a întocmit, în fals, cu datele de identificare ale părţii vătămate M.V., dar cu fotografia învinuitului, document de identitate folosit la săvârşirea infracţiunilor descrise mai sus; ş.

- de uz de fals, prevăzută de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, a folosit C.l., cu datele de identificare ale părţii vătămate M.V., dar cu fotografia învinuitului, în două rânduri, şi a indus în eroare funcţionarii B.R.D. - Sucursala Constanţa, obţinând suma de 180.000 RON, respectiv 10.000 RON.

S-a mai constatat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12 martie 2009, pentru cazurile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. a) şi f) C. proc. pen., reţinându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor penale pentru care este cercetat şi că inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, cuantumul mare al prejudiciului cauzat şi nerecuperarea acestuia de la inculpat. Măsura arestării preventive a fost prelungită în mod succesiv în cursul urmăririi penale şi a fost menţinută, în mod succesiv, în cursul judecării cauzei în fond.

Totodată, s-a reţinut că prin sentinţa penală apelată, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului M.N.D. pentru două dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, condamnându-l pentru celelalte infracţiuni la pedepse privative de libertate, pedepse ce au fost contopite, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, iar, în temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.

Instanţa de apel, verificând, potrivit art. 300² C. proc. pen. şi art. 160^b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive (art. 143 şi art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen.) se menţin şi impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, având în vedere, în acest sens, următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., istanţa de apel a reţinut plângerea părţii vătămate, raportul de constatare tehnico - ştiinţifică grafoscopică, procesul-verbal de recunoaştere a inculpatului de pe planşa foto, procesul-verbal de confruntare, procesul-verbal de prelucrare înregistrări, sistem de supraveghere B.R.D. - Sucursala Constanţa, procesul-verbal de vizionare a înregistrării, procesul-verbal de ridicare documente, în original, procesul-verbal de ridicare a fotografiei inculpatului, adrese emise de partea vătămată, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor I.L.A., V.A.E., B.I., C.M., C.T., formularele originale întocmite de inculpat şi celelalte înscrisuri de la dosar.

S-a apreciat că, în egală măsură, sunt îndeplinite şi cerinţele reglementate de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat şi a fost condamnat de instanţa de fond, este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea ultimei condiţii, instanţa de apel a avut în vedere atât modalitatea concretă şi organizată de derulare a activităţii infracţionale, prin inducerea în eroare a funcţionarilor băncii, ca urmare a folosirii de înscrisuri şi acte de identitate false, caracterul repetat al infracţiunilor, folosind acelaşi mod de operare, sentimentul de insecuritate pe care l-ar provoca în rândul societăţii civile, raportat la natura şi gravitatea faptelor ce i s-au reţinut în sarcină, cât şi datele ce circumstanţiază persoana sa, absolvent a numai 8 clase, fără ocupaţie şi fără loc de muncă, recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), existând riscul ca, odată pus în libertate, să săvârşească fapte ilicite, pentru a-şi asigura mijloacele de subzistenţă.

Totodată, s-a reţinut că la momentul emiterii mandatului de arestare preventivă, instanţa de fond a apreciat incident şi cazul prevăzut de art. 148 lit. a) C. proc. pen., întrucât, aşa cum rezultă din procesele-verbale de la dosar, inculpatul a încercat să fugă în scopul eludării tragerii la răspundere penală, existând temerea că se va sustrage procesului penal.

Faţă de considerentele prezentate anterior, instanţa de apel a apreciat că se menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, sens în care, în temeiul art. 300² rap. la art. 160^b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul M.N.D. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a motiva în scris calea de atac, conform art. 385¹⁰ C. proc. pen.

La termenul de judecată acordat pentru soluţionarea recursului, 20 august 2010, apărătorul recurentului inculpat a susţinut oral motivele de recurs, aşa cum au fost acestea consemnate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul declarat, potrivit motivelor de casare susţinute oral de apărătorul recurentului inculpat, concluziilor reprezentantului parchetului, precum şi susţinerilor recurentului inculpat, a actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385⁶ alin. (3) şi art. 385¹⁴ din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 9 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010), este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin rechizitoriul nr. 3153/P/2007 din data de 18 mai 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.N.D., pentru săvârşirea, în concurs real şi în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunilor:

- de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, folosind C.I., falsificată pe numele M.V., s-a prezentat la sediul B.R.D. - Sucursala Constanţa, sub identitate falsă şi. în două rânduri, a ridicat 10.000 ron, respectiv 180.000 ron, din contul părţii vătămate, sume pe care şi le-a însuşit;

- de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, la B.R.D. - Sucursala Constanţa, a completat: documentul de "Retragere Numerar / Cash Withdrawal", pentru suma de 180.000 RON, în numele părţii vătămate M.V., pe care l-a semnat în fals, şi l-a depus la bancă; documentul de "Retragere Numerar / Cash Withdrawal pentru suma de 10.000 RON, în numele părţii vătămate pe care l-a semnat în fals şi depus la bancă; a completat "Declaraţia privind identitatea beneficiarului real în numele lui M.V., din 28 noiembrie 2006, pe care a semnat-o, în fals, şi a depus-o la bancă;

- de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 rap. Ia art 288 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna noiembrie 2006, a pus dispoziţia AN, fotografia sa tip CI., pe baza căreia s-a întocmit, în fals, C.I., cu datele de identificare ale părţii vătămate M.V., dar cu fotografia învinuitului, document de identitate folosit la săvârşirea infracţiunilor descrise mai sus;

- şi de uz de fals, prevăzută de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, a folosit C.I., cu datele de identificare ale părţii vătămate M.V., dar cu fotografia învinuitului, în două rânduri, şi a indus în eroare funcţionarii B.R.D. - Sucursala Constanţa, obţinând suma de 180.000 RON, respectiv 10.000 RON.

Prin sentinţa penală nr. 262/ F din 1 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală, inculpatul M.N.D. a fost achitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen. sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi al complicităţii la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 rap. la art 288 alin. (1) C. pen.

Prin aceaşi hotărâre, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscisuri sub semnătiură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), urmând ca în fmal acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut stare de arest a inculpatului şi, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul M.N.D. şi partea civilă B.I.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală sub nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

În ceea ce priveşte măsurile preventive dispuse faţă de inculpat, se constată că prin ordonanţa nr. 3153/P/2007 din 11 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus reţinerea inculpatului M.N.D. pe o perioadă de 24 h, începând cu 11 martie.

Prin încheierea din 12 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 9907/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală a dispus, arestarea preventivă a inculpatului M.N.D., fiind reţinute ca temeiuri ale arestării dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. a) şi f) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reţinute în sarcina sa, precum şi faptul că inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, iar cel puţin una dintre infracţiunile pentru care acesta este cercetat este prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, lăsarea sa în libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică.

Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită susccesiv atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond, prin sentinţa penală nr. 262/ F din 01 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 21039/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, menţinând starea de arest a inculpatului.

După înregistarea dosarului la 4 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul M.N.D. şi partea civilă B.I.L., procedând în conformitate cu dispoziţiile art. 300², raportat la art. 160^b C. proc. pen., a constatat, prin încheierea din 21 mai 2010, temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive a apelantului intimat inculpat M.N.D., măsură pe care a menţinut-o.

Ulterior, prin încheierea din 9 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010), în temeiul art. 300² raportat la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a apelantului intimat inculpat M.N.D.

Încheierea atacată este temeinică şi legală, criticile formulate de recurentul inculpat M.N.D., prin apărător, dovedindu-se a fi neîntemeiate.

Art. 23 din Constituţie garantează libertatea individuală şi siguranţa persoanei.

Din dispoziţiile art. 23 din Constituţie rezultă interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu reglementarea clară şi precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituţie, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumţia de nevinovăţie este unul dintre principiile constituţionale.

Prin urmare, art. 23 din Constituţie conferă arestării preventive o configuraţie juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operaţiunilor fireşti, judiciare. Constituţia reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei şi permite justiţiei să se deruleze.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Conform dreptului intern, respectiv dispoziţiilor art. 300² C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b iar potrivit art. 160^b C. proc. pen.

„(1) În cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

(2) Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

(3) Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

(4) Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160 a alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător."

Pe de altă parte, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen. „Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpatul M.N.D., în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus evocate, instanţa de apel, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) şi f) C. proc. pen., prin raportare la art. 143 şi alin. (10) C. proc. pen., se menţin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.N.D., se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. a) şi f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală şi a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Condiţiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existenţa probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se constată că există indicii, obţinute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispoziţiilor legale pentru obţinerea acestora, care conduc la existenţa unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat.

Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţelor de judecată până în prezent, respectiv: plângerea părţii vătămate, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor I.L.A., V.A.E., B.I., C.M. şi C.T., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică, procesul-verbal de recunoaştere după planşa foto, a inculpatului, procesul-verbal de recunoaştere din grup a inculpatului, proces-verbal de confruntare, proces-verbal de prelucrare înregistrări, sistem de supraveghere B.R.D. - Sucursala Constanţa, proces-verbal de vizionare a înregistrării, proces-verbal de ridicare documente în original, proces-verbal de ridicare a fotografiei (copie) inculpatului, adrese emise de partea vătămată, formularele originale întocmite de inculpat, rezultă, în esenţă, că, în data de 28 noiembrie 2006, inculpatul s-a prezentat la sediul B.R.D. - Sucursala Constanţa, de unde a ridicat în numerar, în două tranşe, sumele de 10.000 lei şi 180.000 lei, utilizând cartea de identitate, cu datele de identificare ale părţii vătămate M.V., dar cu fotografia inculpatului.

În cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârşit faptele ce i se reţine în sarcină.

În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., precum şi a celei prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, inculpatul a încercat să fugă în scopul eludării tragerii la răspundere penală, precum şi faptul că, prima condiţie prevăzută de lit. f) a textului de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că cel puţin una dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, este sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiţie penală, trebuie particularizată în speţă prin raportare la definiţia dată de art. 145 C. pen. noţiunii „public" în sensul că prin ordine publică se înţelege tot ceea ce vizează autorităţile publice, instituţile publice, autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă acelaşi art. 148 lit. f) este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul şi împrejurările în care s-a comis infracţiunea şi natura acesteia.

Prin noţiunea de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înţelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din acelaşi Cod.

Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O. în materie, termenul şi caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ţinând seama de natura şi complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi al celui arestat, iar menţinerea detenţiei este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din această perspectivă, se recunoaşte de instanţa de contencios european că, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului la săvârşirea unor infracţiuni, ace stea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru un anumit timp. In circumstanţe excepţionale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de vedere al Convenţiei, cu condiţia ca şi dreptul intern să accepte noţiunea de tulburare a ordinii publice. însă, aceste elemente de fapt trebuie sa se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea deţinutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare ameninţată efectiv, detenţia neputand fi menţinută în anticiparea unei pedepse privative de libertate {cauza Letellier vs. Franţa, precit., din 1991 şi Tomasi vs. Franţa din 27 august 1992).

Or, în raport de probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârşirea unor fapte foarte grave.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din natura infracţiunii, modalitatea concretă şi organizată de derulare a activităţii infracţionale, prin inducerea în eroare a funcţionarilor bancari, ca urmare a folosirii de acte de identitate şi înscrisuri false, caracterul continuat al infracţiunilor, dar şi din datele ce caracteritează persoana inculpatului - recidivist, fără ocupaţie şi loc de muncă, şcolarizare redusă, aceasta fiind de natură să genereze o stare de neîncredere şi insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept şi valorile sociale.

Or, în contextul recrudescenţei infracţiunilor de acest gen, lăsarea în libertate a unui inculpat care săvârşeşte o astfel de faptă, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare şi având în vedere că, din examinarea cauzei în ansamblu, motivele de casare invocate de recurentul inculpat se dovedesc a fi nefondate şi nu se constată existenţa vreunui motiv de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 9 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

Potrivit art. 192 alin. (2) din acelaşi Cod, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 9 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 august 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2765/2010. Penal. Revocarea măsurii...		ICCJ. Decizia nr. 3178/2010. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 2909/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2909/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs