ICCJ. Decizia nr. 3360/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3360/2010

Dosar nr. 778/54/2009

Şedinţa publică din 28 septembrie 2010

Asupra recursurilor penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 113 din 19 decembrie 2007, Tribunalul Dolj, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată iniţial faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii: R.T. - fiul lui P. şi A., judeţul Dolj; R.E.D. - fiul lui T. şi Z., născut în comuna Sadova, judeţul Dolj; şi R.L.O. - fiul lui T. şi Z., din infracţiunile de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracţiunile de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În baza art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii R.E.D. şi R.L.O., la pedeapsa de câte 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii R.E.D. şi R.L.O., la pedeapsa de câte 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpaţii R.E.D. şi R.L.O. să execute fiecare pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul R.T., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 din C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe fiecare dintre inculpaţii R.T., R.L.O. şi R.E.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

S-a luat act că părţile vătămate P.M.A. şi L.R.M., nu s-au constituit părţi civile.

S-a respins acţiunea civilă formulată de către partea civilă T.L.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpaţii R.L.O. şi R.E.D., a câte 10.875 euro.

În baza art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.T. a autoturismul marca M. şi de la inculpatul R.E.D., a autoturismul marca P.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpaţii R.T., R.E.D. şi R.L.O., au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 C. pen. şi proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Cercetând cauza, prima instanţă a audiat pe inculpatul R.T., pe părţile vătămate T.L. (minoră la data săvârşirii faptelor inculpaţilor), P.M.A., cât şi pe martorii T.I., C.A., B.C. şi G.I.

Apreciind asupra probatoriului administrat în cele două faze ale procesului, judecătorul de fond a stabilit următoarea situaţie de fapt:

1. La sfârşitul lunii septembrie 2003, inculpatul R.L.O., profitând de situaţia materială precară a familiei părţii vătămate T.L., în prezenţa părinţilor săi, i-a propus acesteia să meargă împreună în Italia, asigurând-o că îi va găsi un loc de muncă şi îi va da banii necesari pentru eliberarea paşaportului, cât şi pentru celelalte cheltuieli.

Apoi, în luna octombrie 2003, această parte vătămată a fost transportată în Italia, cu autoturismul marca P., de către inculpaţii R.L.O. şi R.E.D., fiind cazată într-un imobil în care se afla şi concubina lui R.E.D., precum şi fiul acestora. Odată ajunsă, partea vătămată a constatat că inculpaţii nu-şi respectă promisiunea, sugerându-i să se prostitueze. însă, a refuzat, fiind nevoită să cerşească, iar pe timpul cât a stat în Italia, aproximativ 7 luni, banii câştigaţi din cerşit, respectiv 4.000 euro, dându-i concubinei inculpatului R.E.D.

Partea vătămată T.L., audiată în faţa instanţei, nu şi-a mai menţinut declaraţiile date în faza urmăririi penale, neoferind o explicaţie credibilă.

A apreciat prima instanţă că împrejurarea invocată de victimă, vizând faptul că organele de poliţie i-ar fi reţinut paşaportul, aplicându-i interdicţia de a părăsi ţara, în cazul în care ar fi declarat altceva decât ceea ce doreau organele de cercetare penală, nu constituie o justificare a revenirii asupra declaraţiilor, şi că aspectele de mai sus, imputate organelor de poliţie nu se confirmă şi de alte probe. Ca atare, declaraţiile făcute de această parte vătămată în faţa instanţei, au fost înlăturate.

2. În cursul lunii octombrie 2004, inculpatul R.E.D., profitând de situaţia familială a părţii vătămate L.R.M., i-a propus acesteia să meargă împreună în Italia, asigurând-o că îi va găsi un loc de muncă, că îi va suporta cheltuielile privind transportul şi obţinerea documentelor, şi că nu va fi nevoită să practice prostituţia, cerşetoria sau alte activităţi ilicite.

Astfel, victima dându-şi acordul, a fost transportată cu autoturismul P. de către inculpaţii R.T. şi R.E.D., în Italia, fiind cazată într-un apartament situat într-un cartier mărginaş al oraşului Bologna, împreună cu numita M., persoană care practica prostituţia.

Văzând că nu şi-a respectat promisiunea, după circa o lună, partea vătămată l-a abordat pe inculpatul R.E.D., însă a înţeles de la acesta că, de fapt, trebuia să se prostitueze, activitate pe care a practicat-o timp de 45 de zile, iar din banii obţinuţi pe seară, între 600-900 euro, jumătate îi dădea inculpatului R.E.D.

Partea vătămată L.R., fiind audiată în faţa instanţei, nu şi-a menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, motivând că, odată ajunsă pe Aeroportul B., a avut o criză de spasmofilie, iar din cauza unor probleme cardiace, a declarat că a fost constrânsă de către inculpatul R.E.D. să se prostitueze.

Apreciind că cele susţinute nu constituie o justificare cu privire la retractarea declaraţiilor date iniţial, afecţiunile despre care aceasta a făcut vorbire nefiind dintre cele care i-ar putea afecta psihicul, instanţa de fond a înlăturat declaraţiile date de victimă, nemijlocit, în faţa sa.

3. În vara anului 2004, concubina inculpatului R.E.D. (numita T.), cât şi soţia inculpatului R.T., profitând de situaţia familială a părţii vătămate P.M.A., au încercat să o determine pe aceasta să meargă în Italia, garantându-i un loc de muncă, iniţial fiind însă refuzate tocmai datorită temerii că va fi nevoită să se prostitueze.

Însă, în octombrie 2004, inculpaţii R.T. şi R.E.D. i-au convins pe părinţii părţii vătămate, cât şi pe aceasta, oferindu-se să-i asigure transportul, cazarea şi cheltuielile privind traiul zilnic, până la angajare.

Astfel, partea vătămată a fost transportată de către inculpatul R.T. cu autoturismul marca M., în Italia, în oraşul Bologna, apoi a fost cazată într-un apartament cu două camere, aparţinând inculpatului R.L.O., situat într-un cartier mărginaş Calderara di Reno.

Odată ajunsă, inculpatul R.E.D. i-a comunicat părţii vătămate că nu-i poate găsi loc de muncă şi că va trebui să se prostitueze.

Constrânsă astfel să-i restituie banii cheltuiţi, partea vătămată a practicat prostituţia în perioada 15 ianuarie 2005 - 11 februarie 2005, în beneficiul inculpatului respectiv, fiind vândută apoi de acesta unui alt proxenet albanez.

În drept, s-a stabilit că faptele inculpaţilor R.L.O., R.E.D. şi R.T., de a recruta, transporta şi caza pe părţile vătămate majore P.M.A. şi L.R., în scopul exploatării sexuale, în folosul lor, ademenindu-le prin promisiunea de a le găsi un loc de muncă, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

De asemenea, s-a apreciat că faptele inculpaţilor R.L.O. şi R.E.D., de a o recruta, transporta şi caza pe partea vătămată T.L., ademenind-o cu promisiunea găsirii unui loc de muncă, în scopul exploatării sexuale, pentru ca, apoi, aceasta să practice cerşetoria, în folosul lor, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Dând faptelor inculpaţilor o astfel de încadrare juridică, prima instanţă a avut în vedere, pe de o parte, data săvârşirii infracţiunilor şi data intrării în vigoare a OUG nr. 79/2005, respectiv 19 iulie 2005, în cauză, faptele realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor, aşa cum acestea sunt incriminate în Legea 678/2001, nemodificată prin OUG nr. 195/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Pe de altă parte, instanţa a apreciat că recrutarea, transportarea, transferarea unei persoane, între altele, prin înşelăciune, cu promisiunea de a o duce în străinătate, pentru a munci în condiţii avantajoase, dar în realitate pentru a o constrânge la practicarea prostituţiei în scopul exploatării ei, constituie tot atâtea modalităţi alternative, prin care se săvârşesc infracţiunile de trafic de persoane sau trafic de minori prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001 sau art. 13 din Legea nr. 678/2001, iar nu aceea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen.

S-a reţinut că pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen., este necesar ca recrutarea sau traficul de persoane să se facă în vederea practicării prostituţiei de bunăvoie de către acele persoane, iar nu prin inducerea în eroare şi constrângerea victimelor respective.

Mai mult, s-a motivat că infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de Legea nr. 678/2001 este o infracţiune complexă, absorbind în conţinutul său infracţiunea de proxenetism în variantele prevăzute de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., precum şi infracţiunile de lovire şi ameninţare.

Totodată, s-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor doar săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2), art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, prevăd infracţiuni distincte, respectiv traficul de persoane prevăzută de art. 12 din Legea 678/2001 şi traficul de minori prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Prin urmare, pentru considerentele mai sus arătate, instanţa de fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată iniţial faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii R.T., R.E.D. şi R.L.O., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Craiova, din infracţiunile de trafic de persoane prevăzut de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, trafic de minori prevăzut de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi proxenetism prevăzut de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracţiunile de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 din C. pen.

Întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat contribuţia acestuia în vreuna din modalităţile alternative ale infracţiunii, respectiv recrutarea, transportarea ori cazarea minorei T.L., cu privire la inculpatul R.T., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c), C. proc. pen., s-a adoptat o soluţie corespunzătoare de achitare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 din C. pen.

Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, întrucât pentru existenţa infracţiunii respective este necesar ca inculpaţii să constituie un grup infracţional cu o structură determinată, cu roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, grup care să aibă şi caracter de continuitate.

Pentru că probatoriul administrat nu a confirmat existenţa unui astfel de grup infracţional, condiţie sine qua non pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen., considerente pentru care în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa a dispus achitarea inculpaţilor R.L.O., R.E.D. şi R.T., pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor, la individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, modalitatea şi împrejurările în care s-au consumat faptele, atitudinea nesinceră a inculpaţilor, dar şi circumstanţele personale, respectiv, vârsta acestora, faptul că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, în esenţă, apreciindu-se că numai executarea în regim de detenţie poate fi realizat scopul educativ preventiv al sancţiunilor aplicate. Ca pedeapsă complementară şi pedeapsă accesorie, instanţa, raportându-se la pericolul social deosebit de grav al infracţiunilor comise, la impactul social al acestora, cu luarea în seamă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, a interzis inculpaţilor drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, respectiv pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Cu privire la latura civilă, instanţa de fond a luat act că părţile vătămate P.M.A. şi L.R.M. nu s-au constituit părţi civile.

Chiar dacă în cursul urmăririi penale, partea vătămată minoră T.L., s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 euro, reprezentând suma de bani obţinută din practicarea prostituţiei, însuşită de inculpaţii R.L.O. şi R.E.D., instanţa de fond, în considerarea atitudinii acestei părţi vătămate în faza cercetării judecătoreşti, constând în revenirea asupra declaraţiilor iniţiale, în încercarea de a-i absolvi de vinovăţie pe inculpaţi, a apreciat că nu se impune repararea prejudiciului invocat de victima minoră, respingându-i acţiunea civilă formulată în proces, cu referire la dispoziţiile art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen.

Sumele de bani realizate de către părţile vătămate din exploatarea sexuală şi din practicarea cerşetoriei, pe care şi le-au însuşit inculpaţii, fără justă cauză, autoturismele cu care au fost transportate acestea în Italia, au făcut obiectul confiscării speciale, astfel că, în baza art. 19 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, instanţa a confiscat de la fiecare dintre inculpaţii R.L.O. şi R.E.D. câte 10.875 euro, de la inculpatul R.T., autoturismul marca M. şi de la inculpatul R.E.D., autoturismul marca P.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii R.T., R.E.D. şi R.L.O., invocând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei, pentru următoarele motive, sintetizate astfel:

1. - că urmărirea penală a fost efectuată în cauză de către poliţişti care nu fac parte din poliţia judiciară, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 12 alin. (7), art. 9 şi art. 27 din Legea nr. 508/2004, aspect constând în aceea că părţilor vătămate le-au fost luate declaraţii de către poliţiştii din cadrul Poliţiei de Frontieră, iar nu de poliţiştii şi agenţii, anume desemnaţi, care îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea D.I.I.C.O.T.;

2. - că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia exclusiv pe declaraţiile părţilor vătămate date în faza urmăririi penale, iar cele luate nemijlocit de către instanţă au fost înlăturate nepermis, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii, cât şi alte dispoziţii imperative ale legii, respectiv dispoziţiile art. 73 alin. (1) raportat la art. 77 C. proc. pen., art. 26 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 89¹ C. proc. pen., şi, mai mult, că în cauză s-ar face aplicabile dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi obţinute în cadrul procesului;

3. - că instanţa de fond nu a manifestat suficient rol activ, în sensul că nu a făcut toate demersurile necesare în vederea audierii părţii vătămate L.R., încălcând dispoziţiile art. 4 şi art. 278¹ C. proc. pen.;

4. - că în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, întrucât, din probatoriu, nu rezultă cu certitudine că inculpatul R.T. ar fi îndemnat sau ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către părţile vătămate ori ar fi tras foloase de pe urma acestei activităţi, după cum nu rezultă că în cauză inculpaţii R.T., R.E.D. şi R.L.O. ar fi comis vreuna din fapte în formele (recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire), şi nici în modalităţile cerute de lege, cum astfel stabileşte art. 12 din Legea nr. 678/2001 (ameninţare, violenţe, răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate);

5. - că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind confiscarea specială, dispunând această măsură faţă de fiecare dintre inculpaţii R.L.O. şi R.E.D., în sensul confiscării sumei de 10.875 euro, fără să motiveze în vreun fel cum s-a calculat această sumă, şi, totodată, în sensul confiscării nejustificate a autoturismelor cu care s-a făcut transportul în Italia, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 26 din 17 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia minori şi familie, a admis apelurile inculpaţilor R.L.O. şi R.T., a desfiinţat sentinţa cu privire la latura penală a cauzei, apoi, s-au descontopit pedepsele aplicate inculpatului R.L.O. în cauza de faţă, repunându-le în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R.L.O., din infracţiunile de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În baza art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a fost condamnat inculpatul R.L.O. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. s-au recontopit pedepsele aplicate inculpatului R.L.O., în pedeapsa cea mai grea, anume 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ce urma să fie executată.

S-au reţinut în favoarea inculpatului R.T. circumstanţe atenuante, potrivit art. 74, 76 lit. b) C. pen., şi în consecinţă s-a redus pedeapsa aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 4 ani închisoare, fiind înlăturată pedeapsa complementară aplicată de către prima instanţă.

În baza dispoziţiilor art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului R.T., cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., în ceea ce priveşte pedepsele accesorii aplicate în primă instanţă.

În baza dispoziţiilor art. 86 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 8 ani, compus din pedeapsa aplicată în prezenta cauză şi un interval de 4 ani stabilit de instanţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute la lit. b), c) şi d) - să fie comunicate Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, iar în baza art. 86³ alin. (3) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a confiscat de la inculpatul R.L.O. suma de 7.625 euro.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului R.E.D., declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Craiova, secţie minori şi familie, a reţinut următoarele:

Deşi inculpaţii apelanţi au susţinut că urmărirea penală a fost efectuată de poliţişti care nu fac parte din poliţia judiciară, cu încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (7), art. 9 şi art. 27 din Legea nr. 508/2004, în speţă, s-a constatat că începerea urmăririi penale faţă de inculpaţi s-a dispus prin rezoluţia din 31 martie 2006, iar anterior acestei date, s-au efectuate acte premergătoare, cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen.

Instanţa de apel a apreciat că şi în situaţia în care s-ar accepta, strict formal, potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen., că numai procesele-verbale întocmite în faza actelor premergătoare, ar constitui mijloace de probă, această distincţie fiind în mod vădit lipsită de importanţă, deoarece părţile vătămate au fost audiate şi după începerea urmăririi penale, declaraţiile acestora de la acel moment, fiind similare celor date anterior, în faza actelor prealabile.

De altfel, instanţa de apel a apreciat ca oferind mai multe garanţii şi, principial, ca fiind mai credibilă declaraţia olografa a unei persoane, despre care se presupune că ar fi fost victima unei infracţiuni, decât un proces-verbal în care lucrătorul de poliţie ar consemna cele relatate de acea persoană.

S-a mai constatat că:

- celelalte declaraţii ale părţilor vătămate, date în cauză după începerea urmăririi penale, au fost consemnate în prezenţa procurorului sau a lucrătorilor de poliţie anume delegaţi de procuror (fila 1 dosar urmărire penală);

- apărarea inculpaţilor, în sensul că la audierea părţilor vătămate la urmărirea penală, nu au fost respectate dispoziţiile art. 73 alin. (1), la care fac trimitere dispoziţiile art. 77 C. proc. pen., este nefondată, deoarece declaraţiile date de părţile vătămate P.M.A. şi T.L. în faţa procurorului (filele 102 şi 127 dosar urmărire penală), cuprind menţiuni cu privire la orele între care au fost audiate acestea;

- declaraţiile luate de lucrătorii de poliţie în cursul urmăririi penale, fac parte dintre cele la care se referă art. 77 coroborat cu art. 70 alin. (3) C. proc. pen., respectiv sunt declaraţii scrise personal, ce se iau înaintea audierii propriu-zise, în cadrul cărora nu se consemnează ora începerii şi ora încheierii lor, deoarece nu este vorba de o ascultare propriu-zisă, care se efectuează în condiţiile art. 70 alin. (1) C. proc. pen. Referitor la luarea declaraţiilor părţilor vătămate în faza de urmărire penală, în condiţiile în care nu au fost asistate de un avocat, s-a reţinut că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi art. 44 din Legea nr. 678/2001, prevăd că persoanele care sunt victime ale infracţiunilor de trafic, li se acordă asistenţă juridică la cerere, în condiţiile asistenţei juridice obligatorii. Aceste dispoziţii legale nu pot fi interpretate în sensul că, pentru partea vătămată, asistenţa juridică este obligatorie, aşa cum este aceasta, reglementată în art. 171 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. pentru inculpat.

În speţă, niciuna dintre părţile vătămate nu a solicitat asistenţă juridică la luarea declaraţiilor acestora pe parcursul urmăririi penale, astfel că nu se poate reţine o neregularitate procedurală din acest punct de vedere.

Susţinerile inculpaţilor, în sensul că nu au putut asista la audierea părţilor vătămate pe parcursul urmăririi penale, au fost apreciate de instanţa de apel ca fiind nefondate, deoarece faza de urmărire penală se caracterizează, în principal, prin lipsa publicităţii şi a contradictorialităţii în administrarea probatoriilor.

Totodată, instanţa de apel a mai constatat că:

- declaraţiile date de părţile vătămate în cursul urmăririi penale se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, toate demonstrând vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor reţinute de prima instanţă;

- în mod întemeiat, prima instanţă a înlăturat declaraţiile date de părţile vătămate în faţa sa, deoarece acesta nu a oferit nici o justificare credibilă pentru schimbarea depoziţiilor date în cursul urmăririi penale;

- susţinerea inculpaţilor în sensul că practicarea cerşetoriei nu ar reprezenta una dintre activităţile vizate în dispoziţiile Legii nr. 678/2001, nu poate fi reţinută, deoarece obligarea la această activitate incriminată de legea penală, se înscrie în cadrul activităţilor prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în sensul art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001. Persoana obligată să practice cerşetoria este aservită persoanei care o obligă la o asemenea activitate, fiind lipsită de libertatea sa de a opta să trăiască prin mijloace decente de asigurare a existenţei.

Referitor la partea vătămată L.R., întrucât din probatoriul administrat nu a rezultat vreo contribuţie a inculpatului R.L.O. la traficarea acesteia, s-a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut în sarcina acestui inculpat săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, astfel că a fost schimbată încadrarea juridică dată iniţial faptei, în infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fiind, totodată, redus corespunzător cuantumul pedepsei principale.

Apelul inculpatului R.T. a fost admis, fiind considerat întemeiat sub aspectul individualizării pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, avându-se în vedere vârsta inculpatului, împrejurarea că nu a mai fost condamnat anterior şi că nu a obţinut foloase materiale din activitatea infracţională desfăşurată.

Cât priveşte confiscarea autoturismelor folosite de inculpaţi la săvârşirea infracţiunilor, s-a constatat că această măsură a fost dispusă, în mod temeinic, de prima instanţă, cu referire la dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, potrivit cărora mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate sunt considerate bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii, fiind supuse confiscării speciale.

Totodată, instanţa de prim control judiciar a mai constatat că de la inculpatul R.L.O., se impune a fi confiscată doar suma de 7.625 euro, reprezentând folosul dobândit ca urmare a săvârşirii infracţiunilor faţă de părţile vătămate T.L. şi P.M.A., sub acest aspect fiind modificată hotărârea primei instanţe.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpaţii R.T., R.E.D. şi R.L.O., care, prin apărătorii lor aleşi, au invocat cazurile de casare prevăzută de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, pct. 10, pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., în esenţă, fiind susţinute criticile de nelegalitate şi netemeinicie invocate în apel, pentru care, într-o primă teză, au solicitat casarea deciziei, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de apel, întrucât aceasta nu s-a pronunţat asupra apelului declarat de inculpatul R.E.D., într-o a doua teză, au cerut ca, după casarea deciziei, să fie adoptată o soluţie corespunzătoare de achitare în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate faptele ce au făcut obiectul judecăţii, iar, într-o ultimă teză, câtă vreme va fi reţinută vinovăţia lor, au apreciat că, în reindividualizare, se justifică coborârea pedepselor sub minimul special, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau 86¹ C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 99 din 19 ianuarie 2009, în aplicarea cazului de casare înscris în art. 385⁹ alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., luat în considerare din oficiu, a admis recursurile declarate de cei trei inculpaţi, a casat Decizia nr. 26 din 17 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia minori şi familie, şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

Totodată, au fost menţinute actele procedurale îndeplinite de instanţa de apel până la data de 14 mai 2008.

În esenţă, Înalta Curte, a stabilit că, în cauză, a fost încălcat principiul publicităţii şedinţei de judecată cu ocazia soluţionării apelurilor inculpaţilor, în condiţiile în care aceştia au fost trimişi în judecată şi pentru alte infracţiuni decât cele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 678/2001, neregularitate ce atrage nulitatea absolută a hotărârii, conform art. 197 alin. (3) C. proc. pen. şi care nu poate fi înlăturată în nici un mod, invocarea ei fiind făcută în orice stare a procesului, luându-se în considerare chiar din oficiu - cu consecinţa casării hotărârii şi trimiterii cauze spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin Decizia penală nr. 24 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile inculpaţilor R.T., R.L.O. şi R.E.D. împotriva sentinţei penale nr. 113 din 19 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a desfiinţat sentinţa şi rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, astfel:

- din infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. într-o infracţiune unică, continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (victime fiind L.R. şi P.M.), cu privire la inculpatul R.T.;

- din infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. într-o infracţiune unică prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (victimă fiind T.L. - minoră) cu privire la inculpatul R.L.O.

- din infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., într-o infracţiune unică, continuată de trafic de persoane şi respectiv de trafic de minori, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (victime fiind L.R., P.M. şi T.L. - minoră) cu privire la inculpatul R.E.D.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 alin. lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.T. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.L.O. la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.E.D. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În baza art. 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pen. a fost achitat fiecare dintre inculpaţii R.T., R.L.O. şi R.E.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., inculpaţilor li s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaţilor, stabilind, potrivit art. 86 alin. (2) C. pen., termen de încercare pentru fiecare, astfel: 5 ani pentru inculpatul R.T., 5 ani şi 6 luni pentru inculpatul R.L.O. şi 6 ani pentru inculpatul R.E.D.

În baza art. 86 alin. (3) C. pen., pe durata termenelor de încercare stabilite, s-a dispus ca inculpaţii să se supună următoarelor măsuri:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

- să anunţe orice schimbare de domiciliu şi reşedinţă;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

Totodată, inculpaţii au fost obligaţi să nu intre în legătură cu părţile vătămate L.R., P.M. şi T.L.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86 alin. (4) C. pen.

S-a dispus în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepselor principale, suspendarea şi a pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor.

S-a luat act că părţile vătămate P.M. şi L.R. nu s-au constituit părţi civile.

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea vătămată T.L.

În baza art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată s-a confiscat de la inculpatul R.E.D. suma de 11.750 euro (proveniţi din activităţile de practicare a prostituţiei de către cele trei victime) sau echivalentul acesteia la cursul oficial al leului din ziua plăţii, de la inculpatul R.T. autoturismul marca M., iar de la inculpatul R.E.D., autoturismul marca P.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, în baza art. 378 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a procedat la ascultarea celor trei inculpaţi, a părţii vătămate T.L., şi a stăruit în reaudierea celorlalte părţi vătămate, iar, totodată, a luat declaraţii martorilor F.D. şi M.T.

În urma examinării hotărârii atacate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Referitor Ia primul motiv de apel invocat de inculpaţi, vizând aspectul că urmărirea penală a fost efectuată de către poliţişti care nu fac parte din poliţia judiciară, ci de poliţişti din cadrul Poliţiei de frontieră, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (7), art. 9 şi art. 27 din Legea nr. 508/2004.

S-a arătat că, potrivit art. 12 alin. (7), art. 9 şi art. 27 din Legea nr. 508/2004, pentru infracţiunile arătate în alin. (1) din lege, urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procurori specializaţi din cadrul D.I.I.C.O.T., iar sub directa supraveghere a acestora, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, anume desemnaţi de M.A.I., cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă I.C.C.J., efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procuror, acte ce sunt considerate a fi efectuate în numele acestuia.

Verificând această critică, Curtea a constatat că, într-adevăr, unele declaraţii de început (olografe) ale părţilor vătămate, cât şi ale unor martori (de exemplu, declaraţia părţii vătămate T.L., declaraţia martorului T.I., filele 129 şi, respectiv, 135, dosar u.p.), au fost date în faţa agenţilor Poliţiei de frontieră, înainte de începerea urmăririi penale, însă, este de observat, atât declaraţiile părţilor vătămate, cât şi cele date de martori, au fost reluate, procedural, aceştia fiind apoi audiaţi de către ofiţerii B.C.C.O., anume desemnaţi, cât şi de procurorul D.I.I.C.O.T., ce a instrumentat cauza.

În acelaşi sens, se impune a se sublinia că, în cauză, urmărirea penală a fost dispusă prin rezoluţia procurorului D.I.I.C.O.T. din 31 martie 2006, iar anterior, potrivit art. 224 şi urm. C. proc. pen., s-au efectuat acte premergătoare de către lucrătorii M.I. (între care şi cei ai Poliţiei de Frontieră).

Pe de altă parte, este important de amintit că în sensul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei române, între principalele direcţii de acţiune a acestei instituţii, este aceea de prevenire şi combatere a criminalităţii transfrontaliere, iar potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, raportat la art. 21 lit. j) din OG nr. 104 din 27 iunie 2001, privind organizarea Poliţiei de Frontieră Române, personalul din cadrul acesteia are obligaţia de a preveni şi combate stările de pericol la adresa ţării, determinate de criminalitatea transfrontalieră, organizând în acest sens acţiuni pentru descoperirea şi identificarea persoanelor care au încălcat sau despre care se deţin date că intenţionează să încalce prevederile legale stabilite în competenţa Poliţiei de Frontieră.

Prin urmare, aceste atribuţii nu pot fi concepute fără desfăşurarea unor acte de cercetare, ele constituind, în sensul de care vorbeşte art. 224 C. proc. pen., acte premergătoare urmăririi penale.

Oricum aceste „neregularităţi", constând în faptul că primele declaraţii s-au luat părţilor vătămate nu de către poliţişti din cadrul poliţiei judiciare, nu pot antrena soluţia prevăzută de art. 332 alin. (1) C. proc. pen., Curtea apreciind că, în cauză, nu operează nulităţile prevăzute de art. 197 alin. (1) sau (2) C. proc. pen., astfel că această primă critică de nelegalitate invocată nu poate fi primită.

Mai mult, acestea nu au pondere în ansamblul probatoriului, iar învinuirile aduse inculpaţilor se sprijină pe alte elemente de fapt, cum se va vedea din analiza făcută mai jos.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpaţi, formulat în sensul că instanţa de fond a valorificat în planul adoptării soluţiei doar declaraţiile părţilor vătămate date în faza urmăririi penale, deşi aceste mijloace de probă sunt afectate de grave vicii procedurale, fiind în mod nejustificat înlăturate cele date nemijlocit în faţa instanţei, mai exact, susţinându-se: că acestea nu prevăd ora începerii şi încheierii ascultării, deşi art. 73 alin. (1) C. proc. pen., prevede această obligativitate, aplicabilă şi declaraţiilor părţii vătămate, cum astfel stabileşte art. 77; că declaraţiile părţilor vătămate nu au fost luate în prezenţa unui avocat, deşi asistenţa juridică pentru aceste victime este obligatorie, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; că inculpaţii nu au fost prezenţi la audierea părţilor vătămate şi, prin urmare, nu au fost nici în măsură să pună întrebări acestora; că declaraţiile victimelor, în faza de urmărire penală, au fost luate cu încălcarea dispoziţiilor art. 89¹ C. proc. pen., solicitându-se înlăturarea acestora, potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen.; că declaraţiile respective trebuiau luate pe formular special, fapt ce nu s-a realizat, fiind încălcate astfel regulile procedurale; că declaraţiile unor martori cuprind numeroase contradicţii, ce n-au fost analizate în baza principiului in dubio pro reo; că declaraţiile luate cu ocazia cercetării judecătoreşti, victimelor, cât şi martorilor, trădează dezinteresul instanţei de fond pentru împrejurările consemnate, acestea fiind scrise olograf, aproape ilizibil, fapt ce conduce la înţelegerea dificilă şi parţială a conţinutului.

Verificând aspectele de nelegalitate invocate în cadrul acestui al doilea motiv de apel, Curtea a apreciat că ele se constituie în susţineri nefondate, întrucât:

Din observarea declaraţiilor părţilor vătămate P.M.A. şi T.L., date în faza urmăririi penale (filele 102 şi 127 dosar u.p.), în faţa procurorului, se constată că acestea cuprind menţiunile la care face referire art. 73 alin. (1), cu raportare la art. 77 C. proc. pen.

De asemenea, beneficiul consacrat de art. 44 din Legea nr. 678/2001, nu poate fi invocat de către inculpaţi, întrucât acestora nu le-a fost adusă nici o vătămare.

Este adevărat că legea stabileşte dreptul la asistenţă juridică obligatorie pentru victimele infracţiunilor ce fac obiectul ei de reglementare, în vederea exercitării drepturilor ce le au în cadrul procedurilor penale desfăşurate. Insă, în cazul în care aceste victime nu şi-au exercitat dreptul la asistenţă juridică, inculpatul nu poate invoca acest lucru, asta pentru că potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Ori, în speţa de faţă, apelanţilor inculpaţi nu li s-a adus nici o vătămare prin neexercitarea dreptului de a primi asistenţă juridică de către părţile vătămate, care nici nu au cerut să fie asistate.

Totodată, nu pot fi primite nici susţinerile făcute în sensul că inculpaţii nu au putut asista la audierea părţilor vătămate, pe parcursul urmăririi penale, asta pentru că faza respectivă a procesului se caracterizează, în principal, prin lipsa publicităţii şi a contradictorialităţii în administrarea probatoriilor, iar inculpaţii au lipsit nejustificat, aflându-se în perioada cercetărilor în afara ţării.

De altfel, aceste critici referitoare la desfăşurarea urmăririi penale în absenţa inculpaţilor nu pot antrena, cum astfel s-a arătat mai devreme, nulităţile prevăzute de art. 197 alin. (1) şi ultim C. proc. pen.

De asemenea, în cauză nu poate fi reţinută aplicabilitatea art. 64 alin. (2) C. proc. pen., în raport de susţinerea inculpaţilor făcută în sensul că declaraţiile părţilor vătămate nu au fost consemnate pe formulare tipizate, în faza urmăririi penale, iar cât priveşte modul în care declaraţiile aceloraşi părţi au fost consemnate la cercetarea judecătorească, legea nu stabileşte criterii referitoare la întinderea acestora, la faptul că trebuie dactilografiate sau scrise olograf, important fiind ca activitatea de ascultare să respecte anumite reguli tactice.

Prin urmare, Curtea a apreciat că respectivele critici sunt nerelevante, atâta timp cât cele conţinute în declaraţiile părţilor vătămate, pot conduce la aflarea adevărului, în cadrul procesului de apreciere coroborată a probelor.

Cu privire la criticile aduse soluţiei, cuprinse în motivele 3 şi 4 din apelurile scrise, analizate împreună, vizând lipsa de rol activ a instanţei de fond în raport de neaudierea şi lipsa de la judecată a părţii vătămate L.R.M., pe de o parte, dar şi referitoare la condamnarea greşită a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 12, art. 13 din Legea nr. 678/2001, pe de altă parte, controlul judiciar a evidenţiat că nici acestea nu se susţin.

În acest sens, se justifică trimiterea la unele dispoziţii de principiu, ce stau la baza procesului, şi care vor fi valorificate în planul adoptării soluţiei de faţă.

Astfel, se stabileşte în art. 3 şi 4 C. proc. pen., că în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, atât organele de urmărire penală, cât şi instanţele de judecată, fiind obligate să manifeste suficient rol activ.

Totodată, art. 202 alin. (1), prevede obligaţia organului de urmărire penală, de a aduna probele atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului, cu scopul aflării adevărului şi al justei soluţionări a cauzei.

Mai mult, art. 62, 63 C. proc. pen., dispune în sensul că organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, în sensul legii, constituind probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, dacă provine dintr-unul din mijloacele de probă prevăzute în art. 64.

Probele, în scopul aflării adevărului, trebuie apreciate în ansamblu (adică prin coroborare), principiul liberei aprecieri a acestora, consacrat de art. 63 alin. (2), lăsând instanţei de judecată libertatea de a aprecia cu privire la concludenta tuturor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, desprins din cuprinsul art. 3, impune instanţei de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu altele administrate, exprimă adevărul.

În cauza de faţă, reapreciind asupra probatoriului administrat în cele două faze ale procesului, Curtea a reţinut în fapt următoarele:

1. La sfârşitul lunii septembrie 2003, inculpatul R.L.O., i-a propus părţii vătămate T.L. (minoră la data respectivă), şi care locuia în aceeaşi comună, Sadova, din judeţul Dolj (comună de domiciliu şi pentru cei trei inculpaţi), să meargă în Italia, pentru a lucra, promiţându-i găsirea unui loc de muncă la un restaurant, discuţia dintre cei doi având loc în prezenţa părinţilor victimei.

Cu această ocazie, T.L. i-a înfăţişat inculpatului (cu care se afla în relaţii de concubinaj, aspect demonstrat de probatoriu), faptul că nu are paşaport şi nici banii necesari pentru eliberarea acestuia, la fel şi pentru transport. R.L.O. s-a oferit să suporte el toate aceste cheltuieli, împrejurări în care victima s-a lăsat convinsă, pentru plecarea în Italia.

Aceasta, în continuare, a depus actele pentru obţinerea paşaportului la Poliţia oraşului Bechet, judeţul Dolj, după ce, în prealabil, inculpatul achitase toate taxele necesare.

La data de 20 octombrie 2003, partea vătămată, împreună cu inculpatul R.L.O., au plecat în Italia, cu un autoturism marca P., condus de către coinculpatul R.E.D., fratele primului, în vehicul aflându-se şi un alt tânăr din Craiova. În dimineaţa zilei următoare, cei trei au ajuns în oraşul Bologna, unde s-au şi cazat într-o clădire situată în zona C., alături, în imobil, locuind mai mulţi cetăţeni români de etnie rromă.

Aici, victima a stat împreună cu cei doi inculpaţi, dar şi cu concubina lui R.E.D. - numita T., câteva zile. Apoi, după un timp, aceasta l-a întrebat pe inculpatul R.L.O. despre locul de muncă promis, iar răspunsul dat a fost în sensul că locul se ocupase între timp.

Ştiind că trebuie să restituie cheltuielile ocazionate cu plecarea sa din România (aproximativ 200 euro), partea vătămată l-a întrebat pe inculpatul R.L.O. ce trebuie să facă pentru a-i restitui banii, iar acesta, alături de concubina fratelui său - numita T., i-au sugerat să facă „strada", adică să se prostitueze, activitate cu care nu a fost de acord, însă a acceptat (aşa cum rezultă din declaraţiile de la filele 127-135 dosar u.p.), să cerşească, pentru a putea supravieţui.

Timp de aproape 6-7 luni, victima a cerşit în oraşul Bologna, câştigând zilnic aproximativ câte 10-15 euro (cum astfel rezultă din declaraţia olografă a victimei, filele 129-130 dosar u.p.), sume de bani ce au fost reevaluate la câte 10-30 euro, „în medie 200 euro/ zi" (cu ocazia declaraţiei dată procurorului, filele 127-128 dosar u.p.).

Banii câştigaţi de victimă din cerşit, erau daţi concubinei inculpatului R.E.D., numita T.

Spre finalul şederii sale în Italia, victima s-a şi prostituat, cum astfel rezultă din prima sa declaraţie dată la 11 martie 2005, în cadrul actelor premergătoare (fila 129 şi urm. dosar u.p.), cât şi din cuprinsul procesului-verbal din 21 decembrie 2006 (fila 90 dosar u.p.).

În luna octombrie 2004, partea vătămată minoră T.L. a fost expulzată de autorităţile italiene.

S-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.000 euro.

2. În cursul lunii octombrie 2004, la domiciliul părţii vătămate L.R.M., situat în comuna Călăraşi, judeţul Dolj, a venit inculpatul R.E.D., acesta propunându-i să meargă în Italia întrucât îi va găsi un loc de muncă în această ţară.

De fapt, inculpatul îi fusese recomandat părţii vătămate de către prietena acesteia, pe nume M., aflată deja în Italia.

În cadrul discuţiei avută cu inculpatul, partea vătămată i-a spus că doreşte să ajungă în străinătate, însă nu are banii necesari pentru a-şi plăti cheltuielile cu drumul.

Asigurând-o pe victimă în sensul că îi va plăti el transportul, aceasta a acceptat, după ce, în prealabil, fuseseră convinşi şi părinţii lui L.R.M.

Astfel, aşa cum se desprinde din declaraţiile date de victimă (atât cea olografa, cât şi cea dată în faţa procurorului, filele 124-125, 122-123, dosar u.p.), în ziua de 21 octombrie 2004, aceasta împreună cu inculpaţii R.T. şi R.E.D. (primul fiind tatăl secundului), au părăsit România printr-un punct de trecere din judeţul Arad, cu autoturismul marca P.

După ce au ajuns în oraşul Bologna, Italia, inculpaţii şi victima s-au cazat într-o locuinţă închiriată, o vreme aceasta din urmă locuind împreună cu o altă tânără, pe care deja o cunoştea, pe nume M., ce se prostitua.

A doua zi, după sosirea în Italia, coinculpatul R.T., s-a întors în România.

După câteva zile, victima l-a întrebat pe inculpatul R.E.D. cu privire la locul de muncă promis, însă acesta i-a sugerat să se prostitueze, întrucât şi prietena sa, M., practică această activitate.

Văzându-se nevoită să supravieţuiască, să facă faţă chiriei, cheltuielilor de întreţinere, dar şi în ideea preocupării de a restitui sumele de bani cheltuite de R.E.D., cu transportul până în Italia, partea vătămată L.R.M. a început să se prostitueze.

În acest sens, inculpatul R.E.D., atât pe aceasta, cât şi pe prietena sa, M., după lăsarea serii, le transporta cu un autoturism „la stradă".

În urma activităţii de prostituţie desfăşurată, timp de o lună de zile, victima obţinea pe seară între 600 şi 900 euro (cum astfel rezultă din declaraţia olografa a acesteia, fila 125 dosar u.p., în total, reuşind să strângă aproximativ 10.000 euro, jumătate din aceasta revenind inculpatului R.E.D.), sume de bani reevaluate de victimă cu ocazia declaraţiei dată la procuror, în care susţine că, în total, ar fi câştigat aproximativ 20.000 euro, din care 15.000 euro, i-ar fi dat inculpatului R.E.D. (fila 123 dosar u.p.).

După perioada mai sus amintită, partea vătămată a încetat să se prostitueze, întrucât s-a căsătorit cu un tânăr italian, pe nume B.S.

3. În vara anului 2004, la domiciliul părţii vătămate P.M.A., situat în aceeaşi comună, Sadova, din judeţul Dolj (victima fiind vecină cu inculpaţii), a venit numita T., concubina inculpatului R.E.D., cât şi soţia coinculpatului R.T., cele două oferind victimei posibilitatea unui loc de muncă în Italia, ca barman într-un restaurant ori ca îngrijitor al unor oameni în vârstă.

Pentru început, oferta a fost temporizată, însă cele două femei au revenit la domiciliul victimei, convingând-o astfel pe mama acesteia să o lase în Italia.

Astfel, în cursul lunii octombrie 2004, inculpatul R.T. şi soţia sa, au chemat-o pe victimă la ei acasă, iar în urma discuţiilor purtate, aceasta a acceptat, inculpatul oferindu-se să îi asigure transportul, cazarea şi cheltuielile privind traiul zilnic, până la angajare.

La sfârşitul lunii noiembrie, cu un autoturism marca M., victima împreună cu inculpatul R.T., au părăsit România, prin PTF Cenad, ajungând în oraşul Bolonia, Italia.

Odată ajunsă (în seara zilei de 1 decembrie 2004), victima a fost condusă direct într-un apartament cu două camere, în care locuiau coinculpatul R.L.O. şi soţia sa, M.

În această locuinţă, P.M.A. a stat aproximativ o lună de zile, fără să desfăşoare vreo activitate.

La un moment dat, aceasta l-a întrebat pe R.E.D., când urma să fie angajată, însă acesta din urmă i-a atras atenţia că trebuie să-i restituie banii pe care îi cheltuise cu transportul său până în Italia, cu cazarea şi cu celelalte, zilnice.

În cele din urmă, acest inculpat i-a spus că nu poate să-i găsească locul de muncă promis, şi că va trebui să practice prostituţia, propunere neacceptată iniţial de victimă.

Însă, sub presiunea şi ameninţările vizând restituirea banilor cheltuiţi cu aceasta pentru venirea în Italia, P.M.A., s-a văzut nevoită să practice prostituţia, iar din data de 15 ianuarie 2005 şi până la 11 februarie 2005, seară de seară, era transportată în afara oraşului Bologna, cu un autoturism, de către inculpatul R.E.D., fiind tot timpul supravegheată fie de acesta, fie de un alt proxenet albanez.

După cele aproximativ două luni de zile în care a fost nevoită să se prostitueze în folosul inculpatului R.E.D., acesta din urmă, la data de 11 februarie 2005, a vândut-o albanezului, poreclit G., cu suma de 2.500 euro.

Jumătate din sumele obţinute de victimă de pe urma prostituţiei (ar fi câştigat 500 euro timp de o săptămână, cât a lucrat pentru inculpatul respectiv, cum astfel rezultă din declaraţia olografa dată la 23 martie 2005, fila 109 dosar u.p.), erau date lui R.E.D.

La 17 martie 2005, partea vătămată a fost ridicată de carabinieri, în timp ce se deplasa spre locul unde se prostitua, apoi, alături de proxenetul ce o însoţea, a fost arestată, pentru ca, în final, să fie expulzată în România.

Situaţia de fapt stabilită în apel se susţine pe un probatoriu constând în declaraţiile părţilor vătămate date în faza urmăririi penale, acestea coroborate cu cele conţinute în procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi (filele 80-84 dosar u.p.), şi înregistrate potrivit art. 91 şi urm. C. proc. pen., parţial cu cele declarate de aceştia la instanţa de fond, cât şi în apel, precum şi cu celelalte acte şi lucrări ale dosarului.

Declaraţiile luate părţilor vătămate la cercetarea judecătorească (dar şi în apel), într-adevăr, nu vin să susţină învinuirile aduse inculpaţilor, retractarea, în general, de către victime a celor declarate iniţial fiind explicată prin aceea că acestea se află, în continuare, într-o situaţie de vulnerabilitate în raport cu inculpaţii care le-au traficat şi în folosul cărora au desfăşurat activităţile ce fac obiectul de preocupare a Legii nr. 678/2001.

Aceste declaraţii date în faţa instanţelor, atât de victime, cât şi de inculpaţi demonstrează însă împrejurări de fapt vizând transportul, prezenţa acestora, împreună, în Italia, cât şi alte elemente de timp, loc, importante pentru stabilirea adevărului.

În acest context, se impune a se sublinia faptul că procedeul instanţei de fond, de a înlătura declaraţiile părţilor vătămate, date nemijlocit, pentru motivul că acestea nu au dat o explicaţie adecvată cu privire la revenirea asupra celor declarate anterior, este greşit.

Aşa cum s-a subliniat mai sus, în aplicarea principiului liberei aprecieri a probelor, consacrat de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., instanţa are libertatea de a aprecia cu privire la concludenta tuturor acestora, indiferent de faza procesului în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, desprins din cuprinsul art. 3, impune instanţei de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate, exprimă adevărul.

Însă, în considerarea situaţiei de fapt mai sus reţinută, încadrările juridice ce s-au dat prin actul de sesizare şi de către prima instanţă activităţii infracţionale a fiecăruia dintre inculpaţi, sunt greşite, acestea urmând a fi corectate, pentru argumentele arătate în continuare.

Mai întâi, cât priveşte infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., aceasta nu poate fi atribuită inculpaţilor, alături de cele privind traficul de persoane, incriminate de Legea nr. 678/2001, fapt corect apreciat şi de către prima instanţă.

Pentru a fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., nu trebuie să se evidenţieze existenţa constrângerii identificată sub vreuna din modalităţile specifice de realizare a ei, astfel cum sunt precizate în art. 12 şi, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001. Cu alte cuvinte, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop (Decizia nr. 14 din 19 martie 2007, I.C.C.J., secţiile unite), activitatea respectivă având un caracter „benevol", ea neimplicând vicierea poziţiei subiective a subiectului pasiv.

Pe de altă parte, se va aprecia că faţă de inculpaţi nu poate fi reţinut concursul de infracţiuni, aşa cum a stabilit judecătorul fondului, în raport cu încadrările iniţiale şi datorită pluralităţii de subiecţi pasivi, ci doar câte o singură infracţiune (unică, autonomă, faţă de inculpatul R.L.O., prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în raport cu victima minoră T.L.; unică, cu caracter continuat, faţă de inculpatul R.T., prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în raport cu victimele L.R.M. şi P.M.; unică, continuată, faţă de inculpatul R.E.D., prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în raport cu victimele L.R.M., P.M. şi T. L. - minoră).

Unitatea de rezoluţie, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinută faţă de inculpaţii R.T. şi R.E.D., este stabilită de unele elemente desprinse din materialitatea faptelor, ce privesc procedeele folosite, condiţiile şi împrejurările asemănătoare pentru săvârşirea faptelor, unicitatea scopului urmărit (Decizia nr. 49 din 4 iunie 2007, I.C.C.J., secţiile unite).

De precizat că OUG nr. 79/2005, prin care se modifică Legea nr. 678/2001, intră în vigoare la 17 iulie 2005, iar, prin urmare, faţă de inculpaţi sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind legea mai favorabilă.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, fraudă ori înşelăciune, în scopul exploatării acestei persoane, textul incriminator subliniind existenţa mai multor modalităţi de realizare a conţinutului laturii obiective, iar în privinţa scopului, acesta este generalizat, urmărindu-se exploatarea victimei.

De asemenea, în sensul art. 13 alin. (1) din lege, recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori.

Ori, în ce-l priveşte pe inculpatul R.T., rezultă din probatoriul valorificat, acesta, la intervale de timp relativ scurte, folosind aceleaşi procedee de inducere în eroare a victimelor (constând în promisiunea neonorată, mincinoasă, a găsirii unui loc de muncă în Italia), împreună cu fiul său, R.E.D., a transportat, în împrejurări asemănătoare, pe victimele L.R.M., şi P.M., în Italia, pentru ca, acolo, acestea să se prostitueze în folosul fiului său, inculpatul R.E.D.

Prin urmare, în situaţia analizată, activitatea infracţională a inculpatului R.T., a avut la bază o rezoluţie unică, întemeiată pe reprezentarea de ansamblu a acţiunilor ce urmau a fi desfăşurate, situaţie în care vor fi reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În drept, fapta acestui inculpat întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii unice, continuate, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 41 alin. (2) şi art. 13 din C. pen.

Activitatea infracţională a inculpatului R.L.O., participaţia acestuia, este stabilită doar în raport cu partea vătămată T.L., minoră, cu vârsta între 15-18 ani, la data săvârşirii faptelor, şi constă în aceea că, la sfârşitul lunii septembrie 2003, împreună cu fratele său, coinculpatul R.E.D., a transportat pe victimă în Italia, unde a şi cazat-o, promiţându-i mincinos găsirea unui loc de muncă, după ce, în prealabil, i-a plătit cheltuielile ocazionate de transport, pentru ca, acolo, T.L., constrânsă la returnarea acestor cheltuieli, să ajungă să cerşească, apoi, să se prostitueze în folosul inculpatului R.E.D. şi a concubinei acestuia.

În drept, fapta acestui inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice, autonome, de trafic de minori, faptă prevăzute de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În fine, faptele inculpatului R.E.D., participaţia acestuia, sunt stabilite în raport cu fiecare din cele trei victime, T.L. (minoră), L.R.M. şi P.M., şi întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracţiuni, în formă continuată, de trafic de persoane şi, respectiv, trafic de minori, faptă prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001.

Astfel, aşa cum rezultă din probatoriul reapreciat, acest inculpat, împreună cu fratele său, R.L.O. (în ce o priveşte pe victima minoră T.L.), dar şi împreună cu tatăl său, inculpatul R.T. (referitor la victimele L.R.M. şi P.M.), la intervale de timp relativ scurt, având acelaşi scop - de activitatea infracţională a inculpatului R.L.O., participaţia acestuia, este stabilită doar în raport cu partea vătămată T.L., minoră, cu vârsta între 15-18 ani, la data săvârşirii faptelor, şi constă în aceea că, la sfârşitul lunii septembrie 2003, împreună cu fratele său, coinculpatul R.E.D., a transportat pe victimă în Italia, unde a şi cazat-o, promiţându-i mincinos găsirea unui loc de muncă, după ce, în prealabil, i-a plătit cheltuielile ocazionate de transport, pentru ca, acolo, T.L., constrânsă la returnarea acestor cheltuieli, să ajungă să cerşească, apoi, să se prostitueze în folosul inculpatului R.E.D. şi a concubinei acestuia.

Astfel, aşa cum rezultă din probatoriul reapreciat, acest inculpat, împreună cu fratele său, R.L.O. (în ce o priveşte pe victima minoră T.L.), dar şi împreună cu tatăl său, inculpatul R.T. (referitor la victimele L.R.M. şi P.M.), la intervale de timp relativ scurt, având acelaşi scop - de a exploata, a transportat persoanele mai sus nominalizate, în Italia, le-a găzduit, după ce, în prealabil, acestora le-au fost achitate cheltuielile de transport, promiţându-le mincinos locuri de muncă, pentru ca, odată ajunse, victimele să se prostitueze (ori să cerşească, cazul lui T.L.), pentru a-i achita cheltuielile ocazionate cu venirea în ţara străină, una dintre victime - P.M., fiind, în final, chiar vândută unui alt proxenet de către inculpatul respectiv.

Aşadar, în cazul lui R.E.D., nu au fost reţinute două infracţiuni distincte, concurente, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, şi prevăzute de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din aceeaşi lege, ci o singură infracţiune, unică, continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, pentru că prin săvârşirea repetată a oricăreia dintre faptele la care se referă art. 12 sau 13 din Legea nr. 678/2001, se încalcă de mai multe ori aceleaşi dispoziţii ale legii, urmarea unei singure hotărâri infracţionale luată de autor, dusă la îndeplinire într-un interval de timp relativ scurt (Decizia nr. 49 din 4 iunie 2007, a I.C.C.J., secţiile unite; Decizia nr. 6534 din 7 decembrie 2004, I.C.C.J., secţia penală).

Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., reţinută prin actul de sesizare faţă de cei trei inculpaţi, aşa cum a apreciat şi prima instanţă, în rejudecare, se impune adoptarea unei soluţii corespunzătoare de achitare, cu referire la dispoziţiile art. 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru a fi reţinută această infracţiune, este necesar ca inculpaţii să se constituie în grup infracţional, acesta să aibă o structură organizatorică bine determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, iar grupul să aibă caracter de continuitate.

Ori, acelaşi probatoriu, examinat şi în apel, nu confirmă existenţa unui astfel de grup infracţional, condiţie esenţială pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen.

Prin urmare, în considerarea argumentelor mai sus arătate, ce constituie temeiuri de desfiinţare a soluţiei pronunţată de instanţa de fond, Curtea, cu referire la dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., a procedat la schimbarea încadrării juridice dată faptelor inculpaţilor prin actul de sesizare (cu excepţia celei prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen., pentru care a pronunţat o soluţie de achitare), în infracţiunile:

- prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (victime fiind L.R. şi P.M.), cu privire la inculpatul R.T.;

- prevăzute de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (victimă fiind T.L. - minoră cu vârsta între 15-18 ani), cu privire la inculpatul R.L.O.; şi,

- prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (victime fiind L.R., P.M. şi T.L. - minoră), cu privire la inculpatul R.E.D.

Pentru infracţiunile respective inculpaţii au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii, cum se va vedea mai jos, în dispozitiv, iar la individualizarea judiciară a pedepselor şi la stabilirea modalităţii de executare (aspect ce constituie cel de-al şaselea motiv de apel, invocat de inculpaţi), s-au avut în vedere următoarele:

De principiu, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor, instanţa este obligată să ţină seama de dispoziţiile părţii generale a Codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Aceste criterii, în cadrul operaţiunii concrete de individualizare judiciară, trebuie valorificate împreună, au o importanţă egală, iar nesocotirea unuia ori supraestimarea altuia, antrenând netemeinicia şi, implicit, nelegalitatea soluţiei.

Într-adevăr, jurisprudenţa relativ recentă, în materia individualizării judiciare a pedepselor aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor ce fac obiectul de reglementare a Legii nr. 678/2001, a avut în vedere faptul că infracţiunile de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, reprezentând, totodată, una din cele mai grave forme ale criminalităţii organizate, cu impact social deosebit, iar aplicarea de sancţiuni blânde ori reducerea excesivă a acestora pentru autori, a fost apreciată ca de natură a echivala cu încurajarea lor tacită la săvârşirea de fapte similare.

A rezultat evident că sancţiunile aplicate semnifică atât pericolul social generic al faptelor respective, desprins din limitele de pedeapsă stabilite în legea specială, cât şi pericolul social concret, sporit, al acestora, decurs din modul în care au fost săvârşite, din importanţa valorii vătămate, cât şi din gravitatea urmărilor produse.

Ori, aşa cum s-a subliniat mai sus, criteriile de individualizare sunt avute în vedere, împreună, la stabilirea pedepsei, iar supraestimarea pericolului social concret al faptelor săvârşite, în detrimentul celorlalte criterii, ar face ca soluţia să fie netemeinică.

În cauza de faţă, cât priveşte pe inculpatul R.T., Curtea a constatat că acesta, în ansamblul activităţii infracţionale, are o participare mai restrânsă, este în vârstă de 54 ani, trăieşte într-o colectivitate aşezată, în care este bine integrat, iar pe parcursul procesului a avut o atitudine cooperantă, împrejurări cărora le va fi recunoscut un caracter atenuant judiciar, potrivi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Aşadar, cu luarea în seamă a acestor împrejurări, ţinând seama de gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, decurs din modalităţile de comitere şi din urmările produse, de limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, de dispoziţiile părţii generale a C. pen., Curtea, în aplicarea dispoziţiilor art. 72 şi art. 52 C. pen., a fost condamnat pe acest inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Referitor la ceilalţi doi inculpaţi, R.L.O. şi R.E.D., instanţa de prim control judiciar, a constatat că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au avut anterior săvârşirii faptelor o bună comportare, iar pe perioada procesului judiciar au fost cooperanţi, prezentându-se în faţa instanţei, împrejurări care vor fi valorificate în planul stabilirii sancţiunilor, cum astfel stabileşte art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Prin urmare, ţinând seama de aceste împrejurări cărora li se va recunoaşte un caracter atenuant judiciar, dar şi cu luarea în seamă a gradului de pericol social concret al faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi, desprins din modul în care aceştia au acţionat, cât şi din importanţa valorilor vătămate - demnitatea persoanei, a limitelor de pedeapsă prevăzute în legea specială, cât şi a dispoziţiilor părţii generale a codului, Curtea, în aplicarea dispoziţiilor art. 72 raportat la art. 52 C. pen., a stabilit pentru inculpatul R.L.O., o pedeapsă principală de 3 ani şi 6 luni închisoare (pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)), iar cu privire la inculpatul R.E.D., a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare (pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)).

Însă, cât priveşte modalitatea individualizării executării pedepsei, Curtea a apreciat că faţă de nici unul dintre inculpaţi nu se justifică regimul de detenţie, stabilit prin aplicarea art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Potrivit art. 86¹ C. pen., atunci când pedeapsa aplicată inculpatului este închisoarea de cel mult 4 ani, acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an şi, se apreciază, ţinând seama de persoana celui în cauză, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment şi că făptuitorul nu va mai săvârşi infracţiuni, chiar fără executarea pedepsei, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Această modalitate de individualizare a executării pedepsei se justifică a fi aplicată doar dacă instanţa apreciază că nu există pericolul săvârşirii de către condamnat a altor infracţiuni, pe de o parte, şi că este în interesul general al justiţiei, pe de altă parte.

Ori, de la dosar, atât cu privire la inculpatul R.T., cât şi cu privire la ceilalţi doi inculpaţi, R.L.O. şi R.E.D., rezultă că după săvârşirea faptelor, cât şi în prezent, s-au integrat bine social, fiecare desfăşurând activităţi utile (ultimii doi inculpaţi, lucrând în Italia), au familii organizate, cu copii minori, cuprinşi în unele forme de instrucţie şcolară, considerente pentru care, Curtea, va aprecia că nu există riscul săvârşirii altor infracţiuni de către cei trei, şi că doar condamnarea acestora poate constitui un avertisment serios, dispunând, în consecinţă, în baza art. 86¹ C. pen., suspendarea sub supraveghere a pedepselor ce vor fi aplicate.

Mai mult, această modalitate de executare a pedepselor, aleasă, este şi ea suficient de restrictivă, presupunând controlul asupra condamnaţilor, prin instituirea, potrivit art. 86³ C. pen., a măsurilor de supraveghere, arătate mai jos, în dispozitiv, dar şi prin impunerea îndeplinirii unor obligaţii, cum astfel stabileşte art. 86 alin. (3) lit. d) C. pen.

Rezolvând latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că victima minoră T.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 euro (fila 128 dosar u.p.), ce reprezintă contravaloarea activităţilor prestate (cerşit şi prostituţie), la care a fost constrânsă, revenită inculpatului R.E.D. şi concubinei acestuia.

Cu referire la dispoziţiile art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C. civ., instanţa va aprecia că acţiunea civilă a părţii civile este nefondată, întrucât activităţile desfăşurate de aceasta, din care pretinde că a obţinut diverse sume de bani, erau interzise de lege, ele făcând obiectul confiscării speciale, cum se va arăta în continuare.

Această parte civilă, cu referire la aceleaşi temeiuri mai sus invocate, putea solicita instanţei - însă nu a făcut-o, eventual, despăgubiri pentru daune morale încercate.

Totodată, s-a lua act că părţile vătămate P.M. şi L.R. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu referire la dispoziţiile art. 118 lit. b) şi d) C. pen. (aspect ce constituie motivul 5 din apelurile inculpaţilor), Curtea, a dispus confiscarea de la inculpatul R.T. a autoturismului marca M., iar de la inculpatul R.E.D., a autoturismului marca P., folosite de aceştia doi la săvârşirea infracţiunilor mai sus reţinute.

Totodată, în considerarea aceloraşi temeiuri, de la inculpatul R.E.D. a fost confiscată suma totală de 11.750 euro (calculată prin însumarea acelora date de părţile vătămate, inclusiv cea obţinută din „vânzarea" victimei P.M., către proxenetul albanez), întrucât, din probatoriu, a rezultat că doar acesta a primit bani proveniţi din activităţile de practicare a prostituţiei de către T.L., L.R. şi P.M.A. (cum astfel rezultă din declaraţiile de început, olografe, ale acestora - filele 125, 124, 106, 107 dosar u.p.).

S-au menţinut dispoziţiile sentinţei de fond, referitoare la cheltuielile judiciare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpaţii R.T., R.E.D. şi R.L.O.

Parchetul a criticat Decizia instanţei de apel cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul R.E.D. într-o infracţiune unică, continuată de trafic de persoane şi trafic de minori prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (victime fiind L.R., P.M. şi T.L. - minoră), cât şi cu privire la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor.

S-a arătat că reţinând participaţia inculpatului R.E.D. la săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane dar şi de trafic de minori, încadrarea juridică corectă era aceea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), respectiv art. 13 alin. (1), (3) teza I şi IV din Legea nr. 678/2001 nemodificată cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în final cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor s-a arătat că acestea nu reflectă pericolul social deosebit al infracţiunilor comise, individualizarea corectă a pedepselor fiind cea realizată de instanţa de fond.

Recurenţii inculpaţi au criticat hotărârile pronunţate în cauză cu privire la greşita condamnare a acestora, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Au arătat că instanţa de apel în mod greşit a respins primul motiv de apel referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (7), art. 9 şi art. 27 din Legea nr. 508/2004, susţinând că declaraţiile luate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei de frontieră nu pot fi folosite într-un proces unde legea prevede competenţa exclusivă a procurorului şi a membrilor poliţiei judiciare; datorită contradicţiilor eseneţiale exitente între declaraţiile părţilor vătămate, se impunea reţinerea declaraţiilor acestora în faţa instanţei de fond; din probele existente la dosar nu rezultă cu certitudine vinovăţia inculpaţilor; sumele confiscate de la inculpaţi au fost stabilite pe baza unor declaraţii contradictorii ale părţilor vătămate şi în mod greşit s-a dispus cofiscarea autoturismelor inculpaţilor întrucât acestea nu au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor.

Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate, Curtea constată întemeiat recursul parchetului şi nefondate recursurile declarate de inculpaţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, „constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei peresoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, accepatarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane."

Potrivit art. 13 alin. (1) din aceeaşi lege „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori".

Faţă de probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul R.E.D. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), constând în aceea că împreună cu coinculpaţii R.L.O. şi R.T. a recrutat, transportat şi cazat pe părţile vătămate majore P.M.A. şi L.R. în scopul exploatării sexuale în folosul lor, precum şi a infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) constând în aceea că împreună cu ceilalţi doi inculpaţi a recrutat, transportat şi cazat pe partea vătămată minoră T.L., ademenind-o cu promisiunea găsirii unui loc de muncă, în scopul exploatării sexuale în folosul lor, ca mai apoi aceasta să practice cerşetoria.

Reţinând săvârşirea de către inculpatul R.E.D. a unei infracţiuni unice, continuate, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 din C. pen., instanţa de apel a pronunţat o hotărâre greşită întrucât art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 prevăd infracţiuni distincte.

Faptele identice cu caracter repetat, comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar asupra unor victime diferite din punct de vedere al vârstei, unele majore, iar altele minore nu pot realiza conţinutul unei singure infracţiuni continuate, relaţiile sociale protejate fiind diferite, ale persoanelor majore pe de o parte şi le persoanelor minore pe de altă parte.

În ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să-şi atingă scopul educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen. şi nu au fost respectate prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că prin aplicarea unor pedepse cuprinse între 3 ani şi 4 ani închisoare, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică.

Având în vedere pericolul social deosebit al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi, împrejurările şi mijloacele folosite pentru a determina victimele să meargă în Italia pentru a se prostitua, profitând de starea materială precară a acestora şi familiilor lor, urmările produse, frecvenţa comiterii unor astfel de fapte şi impactul social negativ asupra opiniei publice, în mod nejustificat au fost reduse pedepsele aplicate de intanţa de fond.

Pe de altă parte, atitudinea nesinceră a inculpaţilor şi poziţia de intimidare a victimelor, nu justifică acordarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, doar lipsa antecedentelor penale nefiind de natură a justifica reducerea pedepselor şi schimbarera modalităţii de executare a acestora.

În ceea ce priveşte recursurile declarate de inculpaţi, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 12 alin. (7), art. 9 şi art. 27 din Legea nr. 508/2004. Declaraţiile olografe ale părţilor vătămate au fost date în faţa agenţilor Poliţiei de frontieră, înainte de începerea urmăririi penale, făcând parte din categoria actelor premergătoare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 224 alin. (2) C. proc. pen., iar pe de altă parte, atât declaraţiile părţilor vătămate, cât şi cele date de martori, au fost reluate, aceştia fiind apoi audiaţi de către ofiţerii B.C.C.O., anume desemnaţi, cât şi de procurorul D.I.I.C.O.T., care a instrumentat cauza.

Rezultă de asemenea că urmărirea penală a fost dispusă prin rezoluţia procurorului D.I.I.C.O.T. din 31 martie 2006, iar anterior, potrivit art. 224 şi următoarele C. proc. pen., s-au efectuat acte premergătoare de către lucrătorii M.I., între care şi cei ai Poliţiei de frontieră.

În ce priveşte vinovăţia inculpaţilor, aceasta a fost corect stabilită pe baza probelor administrate în cauză, iar împrejurarea că părţile vătămate au revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, nu are relevanţă atâte vreme cât nu s-au oferit explicaţii credibile, astfel că în mod corect au fost înlăturate de instanţa de fond. Din declaraţiile date de părţile vătămate în faza de urmărire penală, coroborate cu declaraţiile martorilor, cu procesele verbale privind convorbirile telefonice şi cu declaraţiile inculpaţilor, rezultă fără dubiu vinovăţia acestora pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 şi respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Nici critica privind confiscarea autoturismelor folosite de inculpaţi la săvârşirea infracţiunilor nu poate fi primită întrucât această măsură a fost dispusă în mod corect de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel, având în vedere dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, care prevăd că mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate sunt considerate bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii, fiind supuse confiscării speciale.

În ce priveşte sumele de bani realizate de părţile vătămate din exploatarea sexuală şi din practicarea cerşetoriei, sume pe care şi le-au însuşit inculpaţii, fără justă cauză, au făcut obiectul confiscării speciale în mod corect, cuantumul acestora fiind stabilit pe baza declaraţiilor părţilor vătămate, aşa încât nici această critică a inculpaţilor nu poate fi primită.

Având în vedere considerentele menţionate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii R.T., R.E.D. şi R.L.O. sunt nefondate şi urmează a fi respinse.

În temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 24 din 2 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, se va casa Decizia atacată şi se va menţine sentinţa penală nr. 113 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Dolj.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NJUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 24 din 2 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii R.E.D., R.L.O. şi R.T.

Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa penală nr. 13 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Dolj.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii R.E.D., R.L.O. şi R.T. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele părţi vătămate şi câte 50 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 28 septembrie 2010

← ICCJ. Decizia nr. 3061/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 3682/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3360/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3360/2010. Penal