ICCJ. Decizia nr. 2439/2010. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2439/2010
Dosar nr. 1386/85/2009
Şedinţa publică din 21 iunie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin rechizitoriul întocmit la data de 12 aprilie 2007 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.l., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 139/9 din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul L.l. în calitate de administrator al SC I. SRL din Sibiu a folosit şi stocat în format digital în cadrul societăţii, programe de calculator fără acordul titularului de drepturi, a închiriat calculatoarele fundaţiei pe care o coordona către diverse persoane fizice în scopul rulării programelor reproduse pe acestea fără a avea consimţământul titularilor de drepturi şi că a vândut sisteme de calcul pe care erau reproduse programe de calculator fără consimţământul titularilor de drepturi.
Prin sentinţa penală nr. 75 din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L.l. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 33 lit. a) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 33 lit. a) C. pen. şi prev. de art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă M.C., iar cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a relevat, în esenţă, că prin probele administrate în cauză nu s-a dovedit că infracţiunea prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost săvârşită de inculpatul L.l., iar acţiunea penală se poate exercita doar împotriva celui care a săvârşit infracţiunea; că deşi inculpatul ar fi vândut un calculator cu soft preinstalat, fără a avea licenţă, nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi implicat in instalarea soft-ului personal sau că ar fi dat altcineva indicaţii în acest sens şi prin urmare, faptei îi lipseşte intenţia; că, de asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 modificată, faptei îi lipseşte latura subiectivă întrucât inculpatul nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că pe calculatoarele fundaţiei erau reproduse programe fără licenţă şi nici nu a realizat vreun profit personal în urma acestor închirieri.
Consecinţă a soluţiilor de achitare pronunţate, Tribunalul a respins şi acţiunea civilă formulată de către partea civilă M.C., în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate, au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cât şi partea civilă M.C.
Prin Decizia penală nr. 78/ A din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Alba lulia au fost respinse ca nefondate cele două apeluri promovate, apreciind, în principal, că motivele invocate de cei doi apelanţi nu au fost în măsură a înlătura puternicul dubiu rezultat din ansamblul actelor de la dosar, că aspectele critice invocate erau vădit nefondate.
Împotriva acestei din urmă decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia şi partea civilă M.C. au declarat recurs.
În susţinerea recursului său, Parchetul a invocat art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., constând în comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare. S-a susţinut în recurs că, din probele administrate a rezultat că inculpatul avea calitatea de asociat unic şi administrator al SC I. SRL, fiind singura persoană cu drept de decizie în firmă, calitate în care a achiziţionat licenţe de programe în mod separat de componente hard şi a dispus decontarea facturilor prin care s-au achiziţionat acestea, astfel încât, în mod cert, acesta cunoştea diferenţa şi sensul unei componente hard sau a unei componente soft.
Din declaraţiile martorului M.C. şi ale inculpatului a rezultat că martorul i-a solicitat inculpatului să-i vândă un calculator pe care să instaleze programele necesare vizionării şi ascultării de fişiere multimedia (filme şi muzică). In faţa instanţei de fond, inculpatul şi-a modificat declaraţia, în sensul că el a solicitat reprezentanţilor firmei X., de la care a comandat să configureze un calculator cu componentele hardware capabile să ruleze filme, muzică etc, în scopul de a induce în eroare instanţa de judecată. Cu toate acestea, prin dispoziţia dată, este evident că inculpatul avea reprezentarea că se vor instala de către angajaţi programe fără licenţă şi prin urmare că se încalcă legea dreptului de autor, astfel încât, se face vinovat de distribuire de mărfuri pirat, în scop comercial.
Apărarea inculpatului, luată în considerare ca fiind credibilă, de către cele două instanţe, în sensul că nu a avut cunoştinţă despre faptul că sistemele de calcul vândute prin firma pe care o administra se vând cu programe instalate fără licenţă a fost evidentă de rea-credintă.
Nu s-a putut accepta o astfel de apărare, deoarece inculpatul în calitatea sa de administrator era direct răspunzător pentru activitatea firmei, astfel încât, avea obligaţia de a depune diligentă în desfăşurarea activităţii în limitele legale şi pentru că era singura persoană interesată material în numărul de vânzări în condiţii cât mai atractive pentru clienţi, respectiv în vânzarea de calculatoare cu programe instalate, la un preţ care nu includea şi valoarea licenţei pentru aceste programe.
S-a considerat a fi lipsit de sens, a se crede că nişte simpli angajaţi ai firmei, ar instala din proprie iniţiativă, fără dispoziţia administratorului, programe pe calculatoarele vândute clienţilor, aşa cum au stabilit instanţele de fond şi de apel.
Prin urmare, s-a apreciat că vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prev. de art. 1366 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 a fost pe deplin dovedită.
Cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 1399 şi ale art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, s-a arătat că din probatoriul administrat s-a făcut dovada săvârşirii acestor infracţiuni de către inculpat, cu vinovăţie.
În cauză, s-a constatat că atât pe calculatoarele SC I. SRL, cât şi pe cele aparţinând Fundaţiei G.C.M. erau instalate programe de calculator fără licenţă, iar inculpatul administra ambele societăţi.
Chiar dacă, în cauză, nu s-au putut stabili persoanele care au instalat programele pe calculatoarele aparţinând atât societăţii cât şi fundaţiei, inculpatul în calitatea sa de preşedinte şi administrator de drept al acestora, prin faptul că nu a luat măsuri active pentru intrarea în legalitate, fie prin achiziţionarea licenţelor pentru programe, fie prin desemnarea unui angajat cu cunoştinţe în domeniu care să verifice legalitatea instalării şi utilizării programelor pentru calculator, se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Faţă de cele arătate, subzistând motivul de recurs precizat, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor şi rejudecarea cauzei, pronunţându-se o soluţie de condamnare a inculpatului.
Numita M.C., în recursul declarat a invocat motivele de recurs prev. de art. 3859, alin. (1) pct. 10, 17 şi 18 din C. proc. pen.
În motivarea recursului s-a arătat că "Nici un calculator nu poate funcţiona fără sistem de operare (cum ar fi M.W., L., etc). Nici un alt fel de program pentru calculator (cum sunt aplicaţiile pentru redactare de documente - Office pentru vizionare de filme sau pentru a asculta muzică – M.P., W., B.P. etc, jocurile pentru calculator) nu pot rula pe un calculator dacă pe acel calculator nu se află un sistem de operare, adică un sistem de bază.
Pentru faptele de pre-instalare de programe pentru calculator fără licenţă pe calculatoarele vândute prin SC I. SRL şi apoi de distribuire a acestor programe fără licenţă (care constituie "mărfuri pirat" în înţelesul art. 1396 alin. (8) din Legea nr. 8/1996) către clienţii cumpărători de calculatoare de la SC I. SRL.
Instanţa de fond a pronunţat în mod greşit achitarea inculpatului L.l. pentru infracţiunea prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., considerând că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
S-a spus că instanţa a apreciat greşit că faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii şi că "inculpatul nu a avut reprezentarea sau cunoştinţa caracterului şi a urmărilor faptei, cât şi voinţa de a o săvârşi", pe baza declaraţiei martorului B.C.l. s-a arătat că din moment ce anterior se comandau, pentru a fi vândute, calculatoarele cu licenţe, este evident că inculpatul L.l. cunoştea faptul că pentru a fi utilizate legal programele de calculator, necesită licenţe.
În sfârşit, s-a criticat nediscutarea în considerente a infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, respectiva faptei de instalare şi stocare de programe pentru calculator fără licenţă pe calculatoarele vândute clienţilor - cumpărători de la SC I. SRL.
Conchizând asupra hotărârii atacate, partea civilă a arătat că din întreaga motivare a hotărârii a rezultat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit, atât situaţia de fapt învederată de partea civilă, cât şi rezultată din rechizitoriu şi probatoriul administrat, cât şi argumentele de drept aduse în sprijinul învinuirii şi a acţiunii civile, ceea ce a condus la o soluţie netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia penală nr. 903 din 13 martie 2009 a I.C.C.J. au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia şi de partea civilă M.C., s-a casat Decizia penală nr. 78/A/2008 a Curţii de Apel Alba lulia şi sentinţa penală nr. 75/2008 a Tribunalului Sibiu şi s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu în cuantum de 25 lei, s-a achitat din fondurile M.J.
Pentru a pronunţa această soluţie, I.C.C.J. a reţinut că instanţa a pronunţat hotărâri criticabile sub aspectul art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., nedispunând în considerente şi nepronunţându-se prin dispozitiv asupra infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată, constând în fapta de instalare şi stocare de programe pentru calculator, fără licenţă, pe calculatoarele vândute clienţilor cumpărători de la SC I. SRL, că n-a analizat şi nu s-a pronunţat asupra probelor invocate în rechizitoriu şi de partea civilă, şi când, interpretându-le trunchiat ori superficial, a ajuns la soluţiile de achitare întemeiate pe art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De asemenea, s-a mai reţinut că instanţa a pronunţat hotărâri criticabile sub aspectul art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., atât atunci când nu a reţinut ca infracţiune distinctă, cu încadrarea juridică corespunzătoare a faptei asupra căreia a omis a se pronunţa, cât şi atunci când instanţa a omis să pună în discuţia părţilor cazul infracţiunii prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi a alin. (3) C. proc. pen., activitatea desfăşurată de inculpat fiind fără discuţie o activitate comercială.
S-a mai reţinut că hotărârile sunt criticabile şi pe cale de consecinţă, casabile şi pentru că soluţiile de achitare pronunţate sunt rezultatul unei erori grave de fapt a instanţei, în aprecierea, coroborarea şi interpretarea faptelor şi probelor dosarului, cu consecinţa reţinerii greşite a lipsei caracterului penal al faptelor şi a lipsei tragerii la răspundere penală a inculpatului, deşi a comis cu intenţie, faptele ce i se impută.
Casarea s-a realizat conform art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, pentru a da posibilitatea inculpatului de a se apăra, în raport de încadrările juridice ale faptelor imputate şi de a nu-l lipsi de vreun grad de jurisdicţie. S-a mai decis ca, în rejudecare, să se audieze inculpatul cu privire la fiecare dintre faptele ce i se impută şi să se aibă în vedere toate motivele de recurs, invocate de parchet şi de partea civilă.
După casare, cauza a fost din nou înregistrată la tribunalul Sibiu sub Dosar nr. 1386/85/2009.
În faţa instanţei de fond a fost audiat inculpatul, iar la dosarul cauzei se găsesc procesele-verbale de control întocmite de I.P.J. Sibiu; constituirea de parte civilă formulată de M.C.; procedura specială a mandatarului titularului drepturilor de autor, factura fiscală şi chitanţa privind achiziţionarea calculatorului de către M.C.; fişa O.R.C. a SC I. SRL din Sibiu; contractele de vânzare - cumpărare cu plata în rate; statutul Fundaţiei G.C.M. Sibiu; declaraţiile martorilor M.C., S.D., M.A., V.V., l.P., P.A., V.F.l., C.M., D.B.M., B.C.l., L.O.A., A.P.N., C.D., B.C.
Instanţa de fond a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prev. de art. 1396 alin. (2) şi (3) din Lg. nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Atât instanţa, cât şi celelalte părţi au apreciat că alin. (3) C. proc. pen. consemnat în Decizia I.C.C.J., reprezintă o eroare materială şi că în realitate instanţa supremă se referea la alin. (3) al art. 1396 din Legea nr. 8/1996 modificată.
Partea vătămată M.C., conform notelor înaintate la dosar, s-a constituit parte civilă cu suma totală de 15.000 DOLARI SUA, respectiv 39.195 RON (calculat la cursul BNR valabil pentru data plângerii şi constituirii de parte civilă) reprezentând despăgubiri materiale (13.797 DOLARI SUA) şi daune morale (1.203 DOLARI SUA).
Prealabil examinării pe fond a cauzei, instanţa s-a pronunţat asupra a două aspecte:
- admisibilitatea aprecierii materialului probator, în condiţiile limitelor deciziei de casare, statuând că această apreciere este admisibilă deoarece până la pronunţarea unei soluţii definitive de condamnare inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie.
S-a concluzionat, în acest context, că vinovăţia inculpatului nu a fost încă stabilită, iar tribunalul trebuie să analizeze materialul probator existent la dosar pentru a verifica dacă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului L. a fost răsturnată.
- temeinicia cererilor inculpatului de a constata nelegalitatea sesizării, a lipsei calităţii reprezentantei M.C. de a formula plângere prealabilă pentru M.C. şi tardivitatea plângerii prealabile formulate faţă de inculpatul L.
Aceste cereri au fost considerate neîntemeiate de către instanţă pentru următoarele considerente.
Prin abrogarea art. 144 din Legea nr. 8/1996 de către art. 12 din OUG nr. 190/2005, punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii nu se realizează la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în sensul art. 221 alin. (2) C. proc. pen., art. 279 C. proc. pen. Aşa fiind, nu se poate pune în discuţie nici formularea tardivă a plângerii astfel cum a pretins inculpatul.
Faţă de susţinerea inculpatului, potrivit căreia societatea M.C. nu a formulat în mod legal, cerere de constituire de parte civilă, tribunalul a constat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 174 C. proc. pen., părţile dintr-un proces penal (prin urmare şi partea vătămată) pot fi reprezentate, iar mandatul fiind un contract de natură civilă, regulile reprezentării sunt guvernate de legea civilă, inclusiv de legea procedural civilă.
Examinând "procura specială" dată de M.C. din perspectiva art. 1535 C. civ., rezultă că mandatul reprezentantei părţi civile este special, fiind acordat pentru un anumit tip de drepturi care aparţin M.C., şi anume, pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală ce îi aparţin, fiind respectate astfel şi dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 modificată. Conţinutul procurii speciale concordă şi cu dispoziţiile alin. (2) al art. 1391 ce stipulează că "mandatul se consideră special, dacă este dat pentru reprezentarea titularului de drepturi de autor sau de drepturi conexe, în orice situaţie de încălcare a drepturilor sale".
Referirea inculpatului la sintagma "neconstituirii de parte civilă" (f. 19 d.u.p.) nu poate fi interpretată în sensul că reprezentanta părţii civile nu este împuternicită să introducă acţiuni civile, ci dimpotrivă, astfel cum rezultă şi din modul de redactare şi concepere a procurii, între paranteze fiind trecute diferite variante posibile, alternative, aceasta are latitudinea de a se constitui sau nu parte cjvilă în funcţie de diverse circumstanţe concrete.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, prin sentinţa penală nr. 144 din 24 august 2009 a Tribunalului Sibiu s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de reprezentantul M.P. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prev. de art. 1396 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în consecinţă:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L.l. de sub învinuirea comiterii infracţiunii prev. de art. 1396 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.
În baza art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.I. la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art., 42 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prev. de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus ca pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei să se suspende şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.C. prin reprezentant legal şi în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata sumei totale de 12022 DOLARI SUA sau contravaloarea acestora în lei calculată la data formulării plângerii, din care 11322 DOLARI SUA cu titlu de despăgubiri materiale şi 700 DOLARI SUA cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 alin. (1), art. 192 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare parţiale avansate de către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că la data de 03 noiembrie 2006, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu - Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în cadrul SC I. SRL - societate al cărei administrator şi asociat unic este inculpatul L.l., sunt comercializate calculatoare pe care sunt instalate programe de calculator, fără a fi achiziţionate şi licenţe.
La data de 06 noiembrie 2006, conform procesului verbal de la fila 9 dosar urmărire penală, s-a procedat la sediul I.P.J. Sibiu la verificarea calculatorului achiziţionat de către M.C. de la SC I. SRL Sibiu, constatându-se că pe acesta erau instalate W.P. şi M.O.P.E., deşi calculatorul a fost achiziţionat fără licenţe.
Din actele de la dosar mai rezultă că numitul M.C. a achiziţionat calculatorul în cauză la data de 25 octombrie 2006 cu factura fiscală, plătind suma de 1096 RON (f. 27-29 d.u.p.).
Din declaraţia martorului M. dată în faţa primei instanţe reiese că în ziua de 25 octombrie 2006, după ce a ieşit din magazin, cu calculatorul în cutie, mergând pe stradă a fost oprit de un echipaj de poliţie, după care, cu toţii s-au deplasat la secţia de poliţie; cu toate acestea, potrivit procesului - verbal (f. 9 d.u.p.) doar în data de 6 noiembrie 2006 s-a procedat la verificarea calculatorului sub aspectul programelor reproduse, s-au efectuat capturi de ecran şi listarea acestora şi abia după alte 9 zile, organele de poliţie s-au prezentat la sediile SC I. SRL şi ale Fundaţiei G.C.M.
Prin urmare, între data de 25 octombrie 2006 şi 6 noiembrie 2006 nu s-au administrat probe certe, care să se coroboreze unele cu altele şi care să incrimineze fără urmă de dubiu, persoana care a instalat programele pe calculatorul martorului M. şi cu atât mai puţin, pe calculatoarele celorlalţi cumpărători, ce au fost audiaţi ca martori în cauză.
Nu poate fi contestată împrejurarea că pe calculatoarele martorilor au fost instalate anumite programe fără acordul titularului de drepturi, dar în cauză nu există mijloace de probă sigure, certe, complete, care coroborate, să răstoarne cu efecte "erga omnes" prezumţia de nevinovăţie a inculpatului sau care să stabilească exacta formă de participatie a inculpatului (autor, complice sau instigator, astfel cum a sesizat şi partea civilă M.C.).
Pe factura întocmită martorului M. (f. 28 d.u.p.) nu a fost menţionată ora predării calculatorului, iar martorul nu a indicat ora la care a pretins că ulterior ar fi fost oprit de organele de poliţie; mai mult, susţinerea acestui martor că în aceeaşi zi a fost dus la sediul Poliţiei, pe lângă faptul că nu se regăseşte şi în depoziţiile sale date în faza de urmărire penală, nici nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă de la dosar, şi nici nu rezultă dintr-un alt act de urmărire penală. Pe lângă toate acestea, faptul că unii cumpărători (de pildă, martorul l.P.) şi-au ridicat calculatoarele direct de la SC X.C. SRL şi nu de la SC I. SRL, sunt împrejurări care confirmă caracterul nesigur şi incomplet al probelor administrate şi care nu permit stabilirea cu certitudine a autorului instalării programelor pe fiecare calculator cumpărat în parte, respectiv cine a fost acesta: inculpatul, angajaţi ai SC X.C. SRL, înşişi cumpărătorii, alte persoane.
În cauză nu s-a putut face aplicarea nici a dispoziţiilor art. 332 C. proc. pen. vizând restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale, deoarece împrejurarea că acum aproape 3 ani de zile de la sesizarea din oficiu, nu s-au administrat (toate) probele care să stabilească fără putinţă de tăgadă persoana vinovată, contribuţia acesteia, nu poate să atragă în mod automat, o soluţie de condamnare a inculpatului.
La pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei tăptuitorului pe bază de probe sigure, nu pe bănuieli, presupuneri, iar în speţa de faţă, probele de acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive şi nici complete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa persoanei ce a comis fapta şi în special a formei sale de participatie, motiv pentru care tribunalul a făcut aplicarea principiului "in dubio pro reo".
Neputând fi reţinute în sarcina inculpatului comiterea actelor cuprinse în infracţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculatoarele vândute prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată, implicit nu a fost reţinută în sarcina inculpatului nici comiterea infracţiunii de vânzare de sisteme de calcul pe care erau reproduse programe de calculator fără consimţământul titularului de drepturi, în scop comercial, prev. 11 de art. 1396 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.
Instanţa a constată că şi pe calculatoarele aparţinând SC I. SRL şi Fundaţiei G.C.M. şi utilizate de acestea, au fost instalate programe de calculator fără a fi achiziţionate licenţe, iar aceste acte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.
Soluţia preconizată se impune faţă de probele dosarului (procesele verbale întocmite în data de 15 noiembrie 2006 şi anexele acestora; fişa O.R.C. a SC I. SRL din care rezultă că inculpatul este asociatul unic la firmei dar în acelaşi timp şi unicul ei administrator).
S-a motivat că Statutul Fundaţiei - conform căreia inculpatul este directorul general şi unicul administrator care asigură coordonarea şi activitatea operaţională a fundaţiei, care are răspunderea de a asigura baza materială din cadrul fundaţiei, declaraţiile inculpatului care a recunoscut cele anterior menţionate dar şi faptul că nu a întocmit fişa postului pentru salariaţi în care să menţioneze interdicţia de a instala programe fără licenţă - f. 84 verso d.u.p., dovedesc vinovăţia inculpatului, având în vedere că în calitatea pe care o avea atât la societate, cât şi la fundaţie - de preşedinte, asociat unic şi de administrator unic de drept şi de fapt, în condiţiile în care nu a desemnat o altă persoană cu cunoştinţe în domeniu, căreia să îi delege anumite atribuţii de control şi verificare, înseamnă că este direct răspunzător.
De asemenea, având în vedere:
• dispoziţiile act. 143 din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora prin "închiriere" se înţelege "punerea la dispoziţie spre utilizare pentru un timp limitat şi pentru un avantaj economic sau comercial, direct sau indirect";
• dispoziţiile act. 1396 alin. (9) din aceeaşi lege - conform cărora prin "scop comercial" se înţelege "urmărirea obţinerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic sau material", iar potrivit art. 1396 alin. (10), "scopul comercial se prezumă dacă marfa pirat este identificată la sediu";
• că unicul obiect de activitate al fundaţiei îl reprezenta instruirea sau şcolarizarea persoanelor doritoare a utiliza calculatorul în exercitarea profesiei lor;
• că însuşi inculpatul a recunoscut că pentru aceste cursuri se percepeau taxe de şcolarizare (f. 41 dos.), instanţa a concluzionat că în speţă sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii continuate prev. de art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Susţinerea inculpatului că nu avea cunoştinţă despre împrejurarea că, pe calculatoarele puse la dispoziţia cursanţilor au fost instalate programe fără licenţă, a fost înlăturată, avându-se în vedere dubla sa calitate de director general şi unic administrator, în contextul în care nu rezultă din nici o probă că atribuţiile sale pe această linie au fost încredinţate altei persoane. De asemenea, nici textul incriminator nu impune vreo condiţie specială subiectului activ al infracţiunii.
Totodată fost subliniat faptul că instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că instalarea pe calculatoare şi punerea la dispoziţie pe o perioadă de timp a unor mărfuri pirat, în schimbul unor sume de bani, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 1396 alin. (4) din Legea 8/1996, constând în închirierea de mărfuri pirat, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 constând în reproducerea neautorizată pe sisteme de calculator a programelor pentru calculator, cu consecinţa condamnării inculpatului - asociat al firmei.
La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului L.l. şi prevăzute de art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., instanţa a avut în vedere criteriile impuse de legiuitor prin dispoziţiile art. 72, art. 52 C. pen. şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului (care nu prezintă antecedente penale, este în vârstă de 60 ani, s-a prezentat la proces).
Totodată, faţă de faptul că inculpatul nu mai încălcat legea penală, tribunalul consideră că în favoarea sa se impune a se reţine circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Instanţa a dispus separat achitarea pentru actele materiale (constând în reproducerea neautorizată a programelor pe calculatoarele vândute martorilor cumpărători, audiaţi în cauză), având în vedere că aceste acte materiale erau cuprinse în conţinutul infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), unitatea infracţională neputând fi aptă de a primi, în acelaşi timp, două tratamente juridice diferite, unul de condamnare pentru actele dovedite şi unul de achitare pentru actele care nu au fost probate. Având în vedere că faptele au fost comise de inculpat înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanţa a făcut aplicarea şi a art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., având în vedere natura infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, valoarea socială lezată -încălcarea normelor privind drepturile de autor, jurisprudenţa C.E.D.O. în materie (cu referire la cauzele H. contra Marii Britanii, C. şi M., S. şi P. contra României), instanţa a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.
Constatând că sunt îndeplinite cerinţele prtev. de art. 81 C. pen. şi apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea ei, tribunalul a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare conform art. 83 C. pen.
Sub aspectul laturii civile, având în vedere notele depuse de partea civilă M.C. în toate fazele judecăţii şi etapele procesului, în conformitate cu dispoziţiile art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi în raport de infracţiunile care au fost reţinute în sarcina sa, tribunalul a dispus admiterea în parte a acţiunii civile formulate de partea civilă şi obligarea inculpatului la plata sumei totale de 12022 DOLARI SUA sau contravaloarea acestora în lei calculată la data formulării plângerii, din care 11322 DOLARI SUA cu titlu de despăgubiri materiale şi 700 DOLARI SUA cu titlu de daune morale (daunele morale fiind apreciate de instanţă prin raportare la pericolul - generat şi asumat de inculpat prin punerea la dispoziţia cursanţilor de copii neautorizate de programe de calculator - de afectare a încrederii în calitatea produselor M.). Cuantumul despăgubirilor materiale a fost stabilit prin raportare la notele părţii civile (în primul rând, cele de la f. 17, 18 d.u.p.) şi adresele de preţuri înaintate la dosar.
Solicitarea inculpatului de a respinge pretenţiile civile ca fiind nedovedite, preţurile depuse emanând de la însăşi partea civilă, a fost înlăturată cu motivarea că infracţiunile deduse judecăţii se referă la programe de calculator aparţinând companiei M.C. şi prin urmare dovada preţului (contravalorii) acestora nu se putea realiza în alt mod, decât prin liste de preţuri emanând de la firma proprietară; mai mult, se constată din adresa părţii civile că este vorba de preţuri recomandate (şi prin urmare, minime), în cuantum neschimbat fată de cele pretinse în ianuarie 2007.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul.
În apelul său parchetul a adus soluţiei instanţei de fond critici de nelegalitate şi netemeinicie solicitând desfiinţarea ei şi pronunţarea unei soluţii legale.
Sub un prim aspect critic apelantul a arătat că soluţiile de achitare sunt netemeinice fiind rezultatul interpretării eronate a probatoriului administrat. S-a arăta că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat fără dubiu că inculpatul Ie-a promis vânzarea calculatoarelor cu programele soft instalate şi că aceştia au avut convingerea că în preţul calculatorului este inclusă şi licenţa pentru program. De asemenea s-a motivat că este lipsit de relevanţă cine a realizat în mod efectiv instalarea programelor pirat atâta vreme cât în virtutea funcţiei deţinute inculpatul este responsabil pentru activitatea societăţilor.
Sub un al doilea aspect critic s-a susţinut că în mod nelegal instanţa nu a dispus şi obligarea părţii responsabile civilmente în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile.
În al treilea rând s-a arătat că în mod nelegal nu s-a dispus obligarea părţii responsabile civilmente Fundaţia G.C.M. la suportarea despăgubirilor civile datorate.
În apelul său inculpatul a solicitat, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât latura civilă nu a fost pronunţată şi în contradictoriu cu părţile responsabile civilmente SC I. SRL şi Fundaţia G.M.
În subsidiar inculpatul a solicitat desfiinţarea hotărârii şi în rejudecare, achitarea sa pentru infracţiunile pentru care prima instanţă a dispus soluţii de condamnare.
În motivarea cererii subsidiare se susţine că din probele administrate nu rezultă că inculpatul a introdus pe calculatoarele folosite în cadrul fundaţiei programe de calculator fără licenţă inculpatul beneficiază de prevederile art. 33 pct. 2 lit. d) din lege deoarece programele au fost utilizate în scop de învăţământ; în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 1394 din Legea nr. 8/1996 s-a arătat că nu se poate vorbi despre o închiriere în sensul legii deoarece inculpatul nu a avut nici un avantaj patrimonial din această activitate.
În un al doilea subsidiar inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse cu amenda.
În ceea ce priveşte latura civilă s-a solicitat respingerea acesteia cu motivarea că nu au fost dovedite nici daunele materiale nici cele morale.
Prin Decizia penală nr. 10/ A din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, desfiinţată sentinţa atacată numai sub aspectul laturii civile, în ceea ce priveşte neobligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile, şi în consecinţă:
A fost obligat inculpatul L.l. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL Sibiu la plata sumei de 2322 DOLARI SUA despăgubiri materiale şi 500 DOLARI SUA daune morale, în favoarea părţii civile M.C.
A fost obligat inculpatul L.l. în solidar cu partea responsabilă civilmente Fundaţia G.C.M. la plata sumei de 9.000 DOLARI SUA despăgubiri materiale şi 200 DOLARI SUA daune morale, în favoarea părţii civile M.C.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A fost respins ca nefondat apelul inculpatului L.l. declarat împotriva aceleiaşi hotărâri.
A fost obligat inculpatul apelant L.l. la plata sumei de 360 lei cheltuieli judiciare, din care, suma de 200 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile M.J.L.C.
Deliberând asupra apelurilor prin prisma motivelor invocate, şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen. Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Criticile parchetului şi ale inculpatului referitoare la modul de soluţionare a laturii penale sunt nefondate.
În mod corect instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârşirii in fracţiunii prevăzute de art. 1396 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. reţinând că în cauză nu au fost administrate probe certe de vinovăţie a acestuia.
Declaraţiile martorilor invocate de parchet nu conduc la concluzia indubitabilă în sensul că inculpatul ar fi săvârşit aceste infracţiuni.
Declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, care au susţinut că pe calculatore Ie-a fost instalate softuri de către inculpat, respectiv de către angajaţii firmei acestuia, nu se coroborează cu nici o altă probă. In condiţiile în care aceşti martori aveau un interes evident de a declara că nu ei au fost cei care şi - au instalat fără licenţă programe pe calculatoarele personale susţinerile lor nu pot fi primite drept probe certe de vinovăţie a inculpatului. De asemenea modalitatea de derulare a raporturilor comerciale între firma inculpatului şi cea cu care avea raporturi de colaborare, în temeiul căreia de multe ori clienţii ridicau direct de la SC X.C. SRL calculatoarele ridică dubii justificate asupra autorului instalării sorturilor fără licenţă. Din declaraţia martorului B.C. - fila 71 dos. u.p. rezultă că inculpatul nu avea cunoştinţe suficiente în domeniul informatic astfel că atunci când comanda un calculator nu prezenta cerinţele de configurare ale hardului în limbaj specific ci se exprima arătând în ce scop urmează să fie folosit calculatorul - pentru vizionări de filme, jocuri etc. în aceste condiţii este explicabilă confuzia pe care cumpărătorii o puteau face între configurarea calculatorului şi existenţa softurilor necesare rulării diverselor programe. Nici probele administrate în faţa instanţei de fond nu au fost de natură să înlăture acest dubiu, astfel martorul A.P.N. - angajat la X.C. SRL arată că "apariţia softurilor pe calculatoare mi-o explic prin faptul că aceştia şi-l instalau după cumpărare" şi "Oricine, inclusiv de la firma noastră, ar fi putut instala programe pe calculator"- fila 140 dos. fond. De asemenea martorul P.l. - fila 142 a declarat că a ridicat calculatorul, pe care a constatat instalarea programului pirat, de la X.C. SRL deşi a fost achiziţionat de la SC I. SRL, în acelaşi sens este şi declaraţia martorului B.G.C. care arată că numiţii M. şi S. au ridicat calculatorul de la X. - fila 169 dos. fond, a martorului B.C. - fila 194.
Întrucât nu s-a stabilit cu certitudine că inculpatul, prin firma sa a fost cel care a instalat programele fără licenţă pe calculatoarele martorilor în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea principului" in dubio pro reo" şi a dispus achitarea inculpatului pentru aceste infracţiuni. În plus însăşi existenţa faptei poate fi pusă la îndoială în condiţiile în care nu s-a realizat verificarea calculatoarelor martorilor de către Serviciul de Investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Sibiu.
În mod corect instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 1399 şi art. 1396 alin. (4) din lege, constând în instalarea de programe fără licenţă pe calculatoarele SC I. SRL şi ale Fundaţiei G.C.M. şi închirierea de mărfuri pirat având în vedere statutul pe care inculpatul îl avea în cadrul acestor două persoane juridice - asociat unic şi unic administrator, respectiv director general şi unic administrator. In această calitate inculpatul avea obligaţia de a lua toate măsurile pentru a preîntâmpina instalarea şi folosirea de programe neautorizate pe calculatoarele persoanelor juridice.
Susţinerea inculpatului în sensul că în ceea ce priveşte programele instalate pe calculatoarele fundaţiei nu se poate vorbi despre o "închiriere" în sensul legii deoarece inculpatul nu a avut nici un avantaj patrimonial este nefondată.
Potrivit art. 143 din Legea nr. 8/1996 "Prin închiriere, în sensul prezentei legi, se înţelege punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi pentru un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere."
Potrivit art. 1396 alin. (9) "în sensul prezentei legi, prin scop comercial se înţelege urmărirea obţinerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material.
Scopul comercial se prezumă dacă marfa pirat este identificată la sediul, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea sau transportul de produse purtătoare de drepturi de autor ori de drepturi conexe."
În ceea ce priveşte programele instalate le firma SC I. SRL având în vedere că obiectul de activitate al acesteia era comercializarea de calculatoare este evident scopul comercial al utilizării produselor pirat, precum şi avantajul material direct obţinut prin utilizarea unor programe fără plata licenţei.
În privinţa fundaţiei Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de alin. (10) al art. 1396. Atâta vreme cât marfa pirat a fost găsită la sediul firmei inculpatului, iar între activităţile fundaţiei se afla şi aceea de instruire în domeniul operării pe calculator, ceea ce presupunea utilizarea pe timp limitat a programelor informatice - respectiv închirierea, în sensul legii, scopul comercial este prezumat şi în consecinţă este irelevant dacă inculpatul, personal a avut sau nu vreun beneficiu. In plus, în speţă este necontestat că activitatea de instruire care se desfăşura în cadrul fundaţiei un avea un caracter gratuit, percepându-se taxe de şcolarizare. Faptul că aceste taxe cuprindeau doar remuneraţia cuvenită profesorilor nu înlătură ideea unui avantaj material dobândit prin folosirea programelor pirat ci, dimpotrivă o susţin - în condiţiile utilizării unor programe cu licenţă costurile cursurilor ar fi fost cu siguranţă mai mari astfel că ar fi scăzut atractivitatea lor din punct de vedre financiar pentru beneficiari, cu consecinţe asupra activităţii fundaţiei.
De asemenea nici susţinerea inculpatului referitoare la faptul că, întrucât activitatea desfăşurată de fundaţie era una de învăţământ, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 33 pct. 2 lit. d) din lege referitoare la limitele exercitării dreptului de autor nu este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 81 din Legea nr. 8/1996 dispoziţiile capitolului VI al titlului 1 nu se aplică programelor de calculator. Art. 33 din lege este subsumat capitolului VI titlul 1 astfel că limitările exercitării dreptului de autor invocate de apelant nu sunt incidente în speţă.
În ceea ce priveşte pedeapsa aceasta a fost corect individualizată de către instanţa de fond care a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special, consecinţă a reţinerii circumstanţelor atenuante, şi acordarea beneficului suspendării condiţionate a executării pedepsei instanţa de fond a dat eficienţă deplină tuturor circumstanţelorpersonale favorabile inculpatului.
Reducerea pedepsei sub aceste limite, ori aplicarea unei pedepse cu amenda ar avea consecinţe negative în planul realizării scopului educativ şi preventiv al pedepsei astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În consecinţă criticile în ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii penale a cauzei aduse de apelanţi sunt nefondate.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţionarea laturii civile Curtea a constatat că sunt întemeiate susţinerile parchetului privitoare la neobligarea părţilor responsabile civilmente in solidar cu inculpatul. În condiţiile în care inculpatul a acţionat ca prepus al acestora în temeiul art. 1000 C. civ. răspunderea civilă trebuia să fie stabilită în solidar. Susţinerea inculpatului în sensul că soluţia nu s-a dat în contradictoriu cu părţile responsabile civilmente este nefondată. Părţile responsabile civilmente au fost legal citate pe tot parcursul procesului, faptul că instanţa de apel nu a dispus obligarea lor la suportarea despăgubirilor civile a reprezentat un motive de nelegalitatea hotărârii care nu conduce la trimiterea spre rejudecare ci la reformarea sa de către instanţa de apel în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Criticile apelantului referitoare la modul de stabilire a despăgubirilor materiale şi morale sunt nefondate. în mod corect a arătat instanţa de fond că pretenţiile părţii civile reprezintă chiar preţul de vânzare al programelor şi că acest preţ este cel practicat pe piaţă. Deasemenea cuantumul daunelor morale este justificat raportat la valoarea lezată. Acest mod de cuantificare al despăgubirilor datorate ca urmare a încălcării dreptului de autor este în deplină concordantă cu dispoziţiile art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Faţă de cele ce preced, inculpatul L.l. a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL Sibiu la plata sumei de 2322 DOLARI SUA despăgubiri materiale şi 500 DOLARI SUA daune morale, în favoarea părţii civile M.C., sumă aferentă utilizării pe 17 calculatoare a programelor informatice fără licenţă.
De asemenea,inculpatul L.l. a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente Fundaţia G.M., la plata sumei de 9.000 DOLARI SUA despăgubiri materiale şi 200 DOLARI SUA daune morale, în favoarea părţii civile M.C., sumă aferentă utilizării pe un calculator a programelor informatice fără licenţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.l., invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
În latura penală a cauzei, s-a susţinut că prin condamnarea sa pentru infracţiunile prev.de art. 1396 alin. (4) şi 1399 din Legea nr. 8/1996 s-a comis o gravă eroare de fapt, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
În privinţa primei infracţiuni, s-a arătat că nu a cunoscut existenţa unor mărfuri pirat, în înţelesul legii şi cu atât mai puţin nu s-a făcut dovada că ar fi pus cuiva la dispoziţie spre utilizare vreo operă pirat şi nici că prin aceasta ar fi obţinut vreun avantaj economic sau comercial.
În ce priveşte cea de-a doua infracţiune,s-a susţinut că în speţă sunt incidente disp. art. 73 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, întrucât M. şi-a epuizat dreptul de autorizare a distribuirii de copii ale programelor sale pe piaţa internă.
Pe situaţia de fapt, s-a arătat că soft-urile găsite fără licenţă pe cele 8 calculatoare din laboratorul şcolii care funcţiona în cadrul Fundaţiei G.C.M. au putut fi instalate numai de către elevii sau profesorii care asigurau pregătirea practică a acestora, în scop exclusiv demonstrativ. Toate acestea s-au făcut fără ştirea, acordul sau implicarea inculpatului, în calitate de preşedinte al fundaţiei, el neavând cunoştinţele necesare de instalare a unor programe pe calculator.
De asemenea, s-a susţinut că în cauză s-a aplicat nelegal pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului.
În latura civilă a cauzei,s-a susţinut că acţiunea civilă se impune a fi respinsă, întrucât pretenţiile părţii civile nu au fost dovedite.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, cu ocazia controlului efectuat de către organele de poliţie la data de 15 noiembrie 2006 atât la punctul de lucru, cât şi la sediul SC I. SRL Sibiu, au fost descoperite calculatoare aparţinând acestei societăţi şi Fundaţiei G.C.M. pe care erau instalate programe de calculator fără licenţă.
Atât societatea, cât şi fundaţia sus-amintite erau administrate de către inculpat, în calitate de administrator, respectiv director general, aspect probat de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Pe parcursul procesului penal .inculpatul a încercat să transfere responsabilitatea pentru faptele comise către alte persoane, nenominalizate, fie că este vorba despre angajaţi, fie că este vorba, în cazul Fundaţiei, de cursanţi sau profesori, susţinând că el nu avea cunoştinţe care să-i permită instalarea unor programe pe calculator.
Aceste susţineri ale inculpatului nu pot fi primite, având în vedere pe de o parte calitatea pe care el o avea în cadrul societăţii şi Fundaţiei, iar pe de altă parte pregătirea inculpatului, aceea de economist cibernetician, persoană prezumată a fi (măcar) familiarizată cu un calculator şi cu ceea ce presupune funcţionarea acestuia(inclusiv existenţa şi instalarea unui sistem de operare, fără de care nu poate rula nici un alt fel de program).
Mai mult, cu referire la activitatea Fundaţiei, este cel puţin bizară încercarea de a-i învinovăţi pe cursanţi pentru instalarea respectivelor programe fără licenţă, în condiţiile în care aceştia se adresau Fundaţiei tocmai pentru a urma cursuri de specializare şi perfecţionare în informatică, aspirând aşadar la cunoştinţe care să le permită inclusiv instalarea de programe de calculator.ln privinţa profesorilor, persoanele audiate ca martori şi care au fost angajate ale Fundaţiei (D.B., M.A.) nu au recunoscut vreo implicare în instalarea programelor pe calculatoarele respective şi nici nu au putut oferi detalii despre alte persoane care ar fi putut să o facă.
De asemenea, având în vedere obiectul Fundaţiei, acela de promovarea a tehnologiei informaţiei, în special prin consulting şi instruirea/şcolarizarea persoanelor doritoare a utiliza calculatorul în exercitarea profesiei lor, este evident că o cerinţă mimimală pentru realizarea acestui obiect presupunea ca situaţie premisă existenţa unor calculatoare cu un sistem de operare instalat şi aflate în stare de funcţionare, iar persoana cu responsabilităţi în acest sens nu putea fi decât directorul general şi administratorul Fundaţiei, adică inculpatul, care potrivit statutului acesteia asigura coordonarea şi activitatea operaţională a fundaţiei.
În ce priveşte incidenţa în speţă a art. 73 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, această dispoziţie legală are în vedere exclusivitatea titularului dreptului de autor al unui program pentru calculator de a autoriza distribuirea copiei programului pe piaţa internă, care încetează odată cu prima vânzare a unei copii;această exclusivitate limitată nu trebuie interpretată însă în sensul că ulterior acestui moment drepturile titularului nu ar mai fi protejate, reproducerea pe sisteme de calcul a programului respectiv nefiind posibilă în orice condiţii, fapt ce rezultă din însăşi incriminarea cuprinsă în art. 1399 din lege.
Referitor la infracţiunea prev.de art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, Curtea constată că aceasta are în vedere închirierea sau oferirea spre închiriere de mărfuri pirat.
Prin închiriere, în sensul legii, se înţelege punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi pentru un avantaj economic sau comercial, direct sau indirect, a unei opere.
Prin mărfuri pirat se înţeleg toate copiile realizate fără consimţământul titularului drepturilor şi care sunt executate de pe un produs purtător de drepturi de autor.
În speţă, activitatea de instruire/şcolarizare desfăşurată în cadrul Fundaţiei al cărei director general şi administrator era inculpatul presupunea în mod evident o punere la dispoziţie a cursanţilor de calculatoare pe care se aflau instalate anumite programe. Caracterul nonprofit al Fundaţiei nu exclude obţinerea unui avantaj economic din închirierea mărfurilor pirat, întrucât nivelul taxelor percepute cursanţilor, numărul lor şi prin acestea, însăşi atingerea obiectului de activitate al Fundaţiei, erau în mod evident influenţate de costurile aferente procesului de şcolarizare, între care nu puteau fi trecute cu vederea cele referitoare la baza materială (inclusiv programele instalate pe calculatoarele folosite).
Prin urmare,contrar celor susţinute de inculpat, Curtea constată că materialul probator administrat în cauză a fost corect perceput de către instanţele de fond şi apel, iar concluzia la care acestea au ajuns în legătură cu vinovăţia inculpatului pentru cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat, este rezultatul coroborării tuturor mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei.
În ce priveşte critica referitoare la nelegala aplicare a pedepsei complementare, Curtea constată că inculpatul a confundat pedepsele accesorii cu cele complementare, acestea din urmă nefiind aplicate nici prin sentinţa instanţei de fond şi nici prin hotărârea instanţei de apel. Pe de altă parte.condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept şi aplicarea pedepsei accesorii a intrezicerii unor drepturi, a cărei executare urmează regimul pedepsei principale (în speţă, suspendare condiţionată).
În ce priveşte latura civilă, corect s-a reţinut în cauză că sumele reprezentând daunele materiale rezultă din preţul de vânzare a programelor respective, care nu se poate stabili decât prin liste de preţuri emanând de la titularul drepturilor de autor.
Referitor la daunele morale, cuantumul acestora nu poate fi cenzurat în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. fiind o chestiune de apreciere, iar nu de legalitate.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.l. împotriva Deciziei penale nr. 10/ A din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică.azi 21 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 242/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 2464/2010. Penal → |
|---|
